Introducere in lectura duhovniceasca a Scripturii. Cuvant si rugaciune

Traducere: Maria-Cornelia Ica jr

Cartea de fata — un adevarat bestseller, fiind publicata pana acum in 14 editii si tradusa in 11 limbi, si pe care Editura Deisis o ofera cititorului roman intr-o frumoasa versiune romaneasca — este o veritabila „carte-program”, concentrand in putine pagini esenta proiectului spiritual ce anima Comunitatea de la Bose. Parintele Enzo Bianchi redescopera in spiritul traditiei uitate a acelei lectio divina tipice monahismului benedictin medieval prescolastic relatia Biblie–rugaciune. Mostenita in crestinism din traditia Vechiului Testament si prezenta la toti Parintii Bisericii, atat in Apus, cat si in Rasarit, ea a fost din diferite motive ocultata mai tarziu, ajungandu-se la o veritabila amnezie a Cuvantului lui Dumnezeu.
Este meritul acestei lucrari de a evidentia unitatea indiscutabila existenta in Biserica intre rugaciune ca inaltare subiectiva a persoanei spre Dumnezeu si intruparea obiectiva a Acestuia in cuvantul Sau biblic. Pentru ca Biblia nu este o simpla carte, ci o Persoana care vorbeste omului. Iar Persoana este Logosul sau Cuvantul vesnic al lui Dumnezeu — Iisus Hristos — la care omul raspunde personal prin rugaciune. „Nu numai cu paine va trai omul, ci cu tot cuvantul care iese din gura lui Dumnezeu” (Mt 4, 4).
Recomand de aceea cu multa caldura credinciosilor nostri aceasta carte a parintelui Enzo Bianchi, chemand binecuvantarea Domnului asupra tuturor celor ce vor lua indemn din lectura ei de a se apleca cu si mai multa dragoste asupra rugaciunii si a Cuvantului lui Dumnezeu.
† Serafim
Mitropolit al Mitropoliei Ortodoxe Romane a Germaniei, Europei Centrale si de Nord

Editura Deisis

Pret: 13.00 lei

Adauga in COS

Format 11 x 18 cm
216 pag

Steinhardt despre Mozart si rai


Atunci, în primăvara lui 1983, mi-am notat doar suprafaţa unei biografii, zona ei nepersonalizată, ca să zic aşa. A urmat o scurtă conversaţie, destul de convenţională, până în momentul în care, oarecum scuzându-mă, i-am explicat că în sacoşa de plastic pe care o aşezasem alături de mine se află câteva discuri cu muzică de Mozart, cumpărate de la un prieten violonist la Filarmonica „George Enescu” şi care emigra în Germania (erau nişte discuri EMI şi Deutsche Grammophon cu Filarmonica din Berlin şi Karajan). Atunci a izbucnit ca un copil: ,A! Mozart!” şi m-a rugat să asculte puţin dintr-unul. Se afla alături, pe o măsuţă, un pick-up Supraphon din acelea vechi, gen valijoară, cu difuzorul prins în capac. Acul aparatului părea însă uzat, aşa încât reproducerea aducea mai mult a zgomot, cu note sparte sau întinate. Am îndrăznit atunci să-l invit la noi (aveam o bună „combină” Fischer). „In cartierul Pantelimon, i-am spus, preţ de 20 de minute cu tramvaiul 14.” „Pantelimon, locul copilăriei mele!”, a exclamat iarăşi cu inflexiuni necenzurate de numărul anilor (de altfel, îmi „declarase” asta la „biografie”).
Peste două zile, într-o după-amiază, a venit. A intrat la fel de firesc cum mă primise. N-am schimbat prea multe vorbe, cedând „audiţiei” spaţiul conversaţiei. S-a aşezat jos pe mochetă, turceşte, înainte-i cu un pahar de ceai şi o felie de pâine (singurul lucru cu care s-a lăsat „tratat”), cu căştile puse şi fixând din când în când icoanele pe sticlă şi pe lemn de pe peretele din faţă. Vreme de 3-4 ore a ascultat fără întrerupere Mozart. La sfârşit, lăsând la o parte orice teamă (se purta în aşa fel încât nu te sfiai să calci în străchini, să faci vreo gafă culturală), soţia mea sau eu, nu mai ştiu, am spus că, deşi îl iubim, noi ne uităm ca pisica la Mozart. „Toţi ne uităm la el aşa” (altfel spus, nu înţelegem mai nimic). „Totuşi, am continuat, de ce Mozart, de ce numai Mozart ?” „Dar ce, sunt prost, când am ajuns în Rai să plec de-acolo ? Desigur, şi Bach, şi Haendel şi ceilalţi, care sunt aproape de Dumnezeu, îţi arată calea spre El, dar cu Mozart ai ajuns Acolo şi te bucuri. Mozart e bucuria pură!” (Am regăsit ideea într-un eseu al său, astfel montată însă încât să „treacă”.) La plecare, a glumit: „Nu vreţi să mă luaţi în gazdă ? Aş coborî doar să-mi cumpăr pâine şi aş asculta neîntrerupt.”N. Steinhardt, „Articole Burgheze”, p. 16  (istoriseste Nicolae Mecu)

PS:  🙂 E greu sa nu indragesti asa un Om. Dea Cel de Sus sa ajungem la El si acolo sa stam turceste impreuna si cu Nicu Steinhardt, si cu Mozart care sa ne delecteze interpretandu-si muzica …

29/30 martie 2009 – 2 decenii fara Nicolae Steinhardt

“1937, Paris

Manole despre trei fenomene ale timpului: invazia verticală a bar­barilor (expresia e a lui Rathenau), domnia proştilor, trădarea oamenilor cumsecade.

Primul: năvălesc nu barbarii din alte continente ci, de jos în sus, derbedeii. Barbarii aceştia preiau locurile de conducere.

Al doilea: au sosit – pur şi simplu, în sensul cel mai categoric – proştii şi inculţii la putere şi în ciuda tuturor legilor economice şi tuturor regulilor politice fac prostii, ca nişte ignoranţi ce se află.

Al treilea: în loc de a se împotrivi, oamenii cumsecade adoptă expectative binevoitoare, se fac că nu văd şi nu aud, pe scurt trădează. Nu-şi fac datoria. Imparţialii şi încrezătorii înregistrează şi tac. Sunt cei mai vinovaţi“.

Din „Jurnalul Fericirii”

PS: nu pot sa nu remarc actualitatea observatiilor parintelui Nicolae;  in 80 de ani parca lumea romaneasca a stat pe loc… Atlasul de mitocanie (urbana si nu numai) este de o vesnica actualitate „demna” de pana lui Caragiale. „Nimic nou sub soare”… spunea inteleptul.

PPS: mai multe despre Steinhardt,comemorativ:

http://ferestreinpridvor.blogspot.com/2009/03/taina-libertatii.html

http://nicolaesteinhardt.wordpress.com/2009/03/29/steinhardt-vedea-numai-binele-impacarea/

http://www.razbointrucuvant.ro/category/parinti-si-invatatori/parintele-nicolae-steinhardt/

Efecte pozitive ale crizei(2)

Românii încearcă să se lase de fumat din cauza crizei financiare:

„Ce nu au reuşit campaniile anti-fumat a reuşit criza financiară. Speriaţi de preţul ţigărilor, care creşte pe zi ce trece, tot mai mulţi români încearcă să se lase de fumat şi ajung chiar la medici pentru asta. La Sibiu, în ultimele două luni, peste 200 de oameni au apelat la ajutor de specialitate.

Ca să facă economii, tot mai mulţi români se gândesc să renunţe la fumat, mai ales că de la 1 aprilie ţigările se vor scumpi din nou. Aşa că apelează la medici, ca să reuşească.”

Romanii tot mai afectati de criza economica isi intorc la greu fata catre Dumnezeu si merg la biserica

„Bisericile sunt pline de oameni care se roaga, acum vin in numar mare chiar si seara, dupa serviciu, mai ales ca este post”, a declarat parintele Constantin Stoica, purtator de cuvant la Patriarhie, pentru Click!.

Mersul la biserica nu este caracteristic numai varstnicilor, tinerii vin si ei la slujbe, dau acatiste si aprind lumanari ca sa nu ramana fara locuri de munca.

Receptarea Bibliei in noua traducere – ieri si azi

biblia_ntr__ezg_32

Am gasit tot colindand pe net un articol interesant – „Cornilescu cel neiubit (la început)” –  despre modul cum a fost initial receptata proaspat nascuta traducere Cornilescu in mediile neoprotestante romanesti interbelice: cu ostilitate. O ostilitate partial de inteles, dat fiindca autorul traducerii era ortodox, si totusi de neinteles pentru ca biserica ortodoxa (adversa baptistilor si adventistilor) la randu-i a luptat pe toate caile contra traducerii „neautorizate” a „preotului razvratit”.

Dincolo insa de acest aspect, stranie imi pare inversunarea cu care ambele tabere au luptat contra neavenitei traduceri: ortodocsii pentru a pastra monopolul traducerilor autorizate, baptistii si adventistii pentru a lupta contra „modernismului periculos” care se insinua in noua traducere. Inversunarea adventista a mers pana acolo (conform articolului care preia documente din arhiva Societăţii Biblice Britanice de la Cambridge) incat presedintele cultului adventist s-a deplasat special la Londra in ianuarie 1924 pentru a sabota nota traducere. Aspectul mi se pare simptomatic pentru inertia atat a majoritarilor cat si a minoritarilor cat si pentru temerile ( nejustificate, cum istoria avea sa dovedeasca de altfel) fata de nou,modern,actualizat. Ravna prost inteleasa pentru „vechile carari” era cat pe ce sa priveze de o traducere care s-a impus drept cea mai buna pentru aproape un secol.

Am stat de vorba cu crestini evanghelici pentru care Cornilescu la randu-i a devenit o icoana si garantie a sfinteniei textului biblic. Exista acum o rezistenta incrancenata a adeptilor traducerii Cornilescu fata de mai nou venita Noua Traducere in limba romana. Desi minutios elaborata de colectivul baptist oradean, Noua Traducere nu are un caracter confesional (partinitor) fiind acceptabila pentru intregul spectru protestant si nu numai. In ciuda prejudecatilor intampinate, Noua Traducere promite sa fie si sa se impuna (cel putin in lumea mioritica protestanta ) ca textul de referinta al Bibliei romanesti pentru secolul XXI, si probabil va si reusi, repetand performanta traducerii Cornilescu. Pana atunci, deocamdata, priviri suspicioase, soapte rautacioase, absenta „accidentala” din librarii… de ce ? Istoria se repeta si cine n-o cunoaste e condamnat sa-i repete greselile.

Biblia in traducerea Nitzulescu – Fragmente si perspective online

biblia_ntr__ezg_31

De curand am descoperit o excelenta initiativa: repunerea in circuitul iubitorilor Bibliei a unei traduceri valoroase si putin cunoscute: Nitzulescu.

Pe blogul http://nitzulescu.wordpress.com/ a aparut deja pdf-ul cu epistola apostolului Pavel catre Romani.

Tinand cont de faptul ca traducerea Nitzulescu a fost cea folosita inainte de aparitia traducerii preotului Cornilescu, si este socotita una dintre cele mai exacte traduceri in limba romana, aparitia acestei traduceri pe net, alaturi de celealte mai vechi si mai noi nu poate decat sa ne bucure si sa imbogateasca orizontul de studiu al iubitorilor Bibliei.

Spor la lucru truditorilor!

PS: si pentru ca tot veni vorba de traduceri vechi , iata si Biblia Sinodala de la 1914 in format pdf.

Parinti si Scriitori Bisericesti nr. 23, Sfantul Ioan Gura de Aur, Scrieri III – „Omilii la Matei” .

” Guillaume de Toco, biograful marelui teolog apusean Toma d’Aquino, relateaza că într-o zi doctorul angelic, însoţit de studenţii săi, a făcut o plim­bare prin Paris. Insoţitorii săi i-au lăudat frumuseţile arhitectonice ale capita­lei si l-au întrebat dacă n-ar dori să aibă nişte frumuseţi ca acelea; la care Toma d’Aquino a replicat: „Aş dori să am în locul tuturor acestor frumu­seţi Omiliile Sfântului Ioan Gură de Aur la Evanghelia după Matei”. Atît de mult preţuia acest mare teolog apusean omiliile la Matei ale Sfantului Ioan Gură de Aur. Pentru Toma d’Aquino frumuseţile Parisului păleau în faţa fru­museţilor cu care teologul ortodox a împodobit textul Evangheliei după Matei.” ( Din „Introducere”)

Pret: 45,00 Lei noi

Format 17 x 24 cm, coperti cartonate

Traducere, introducere, indici şi note de Pr. Dumitru Fecioru

“Omiliile la Matei, în număr de 90, au fost rostite în Antiohia pe când Sfântul Ioan Gură de Aur era preot. Abatele J. Bareille, în introducerea la traducerea operelor complete ale Sfântului Ioan Gură de Aur, caracterizează sintetic şi judicios Omiliile la Matei în aceşti termeni: Omiliile la Sfântul Matei cuprind o măreaţă învăţătură de morală şi de virtute; se găsesc în ele principiile care trebuie să dirijeze toată viaţa creştină, tot ce poate conduce la facerea binelui şi la depărtarea de viciu; nu este omis din ceea ce poate face un Sfânt şi converti un păcătos. Poate că nu există o carte mai eminamente moralizatoare; nici în altă parte Sfântul Ioan Gură de Aur n-a făcut dovadă de atâta pătrundere, de elocvenţă şi supleţe în îndemnurile sale”.

“Ceea ce impresionează în mod deosebit în aceste omilii este marea smerenie a Sfântului Ioan Gură de Aur. Atinge culmi atât de înalte cu smerenia sa, că nu-şi atribuie lui strălucitul său talent oratoric, ci harului lui Dumnezeu. Harului lui Dumnezeu îi atribuie totul; el nu este decât o unealtă în mâna lui dumnezeu, pusă în slujba instruirii credincioşilor săi, în slujba îmbunătăţirii vieţii lor şi a călăuzirii lor spre mântuire, spre împărăţia lui Dumnezeu. Smerenia lui merge până acolo că se numără printre păcătoşi, printre cei ce trebuie să se teamă de judecata lui Dumnezeu. Adevărul acestor spuse o strigă Biserica Ortodoxă cântând: Din gura ta ca o lumină de foc strălucind harul, lumea a luminat vistieriile neiubirii de argint lumii a câştigat, înălţimea smereniei nouă ne-a arătat”. (Din cuvintele introductive)

Cartea poate fi descarcata si citita in format pdf de AICI sau djvu de AICI.

Atlas De Mitocanie Urbana

[ Jilava 1961 şi fabrica Stăruinţa din Vitan (1965—1968) ]

” Printre ţigani. Rasismul este o demenţă, dar — cum să spun? — nerasismul, contestarea unor rase deosebite, fiecare cu însuşirile ei, este o nerozie. Sunt mai ales certăreţi, rostul vieţii lor e gâlceava, harţa: gălăgioşi; fără de larmă şi tărăboi se asfixiază şi pier; pângăritori, au un dar neîntrecut de a terfeli totul; mincinoşi, minţim cu toţii, dar idealizăm realul, la ei e altfel, ca la antimaterie. Şi găsesc de cuviinţă să-şi întărească minciunile cu jurăminte grele: să-mi sară ochii, să-mi moară mama, să fiu nebun.Dacă ar fi să-i iau în serios, ar trebui să se înalţe maldăre de ochi, ca cele atribuite lui Ante Pavelic de Malaparte în Kaputt; să se perinde în faţa fabricii nesfârşite convoaie de dricuri, întrerupând orice trafic; să fie balamucurile pline până la refuz.Şi nu le poţi intra în voie. Oricât de frumos le vorbeşti: orice umilinţă, orice făţărnicie: deopotrivă de inutile. Leneşi, urăsc pe cine le cere un efort, o lene îndărătnică, violentă ca instinctul de conservare. Şi nu pot bea în cârciumi, numai afară pe stradă, cu sticlele înşirate alături şi puradeii roată; o maidanofilie, un exhibiţionism, o nostalgie a bâlciului; şi un jind al ocării, ţipetelor, poalelor date peste cap. Spurcăciunea. Dracul sordid, dracul poltron, dracul ţopăitor. Cărora Coşbuc le-a găsit nume atât de potrivite şi care-n infern îşi fac din cur o goarnă.” ( Jurnalul Fericirii)

PS: pe baza acestei pagini a „Jurnalului Fericirii” unii l-au acuzat pe Steinhardt de rasism. Este insa limpede ca nu avem de-a face decat cu inregistrarea „jurnalistica”, obiectiva, a unei stari de fapt. Din pacate, societatea romaneasca mai sus descrisa in „atlasul de mitocanie urbana” incepe sa se „inspire” copios din atmosfera descrisa de avocatul-scriitor evreu-crestinat. Sigur ca sunt si reprezentanti ai etniei care sunt mai onorabili decat destui „rumani”. Si fara doar si poate ca exista o rezistenta (prea pasiva insa) la becalizare si vanghelizare, dovada initiativa Radio Guerrilla. Insa nesimtirea a ajuns o molima aproape de neeradicat, mai ales datorita pasivitatii civice. A ne preda in fata corectitudinii politice si a discriminarii pozitive inseamna a permite non-valorilor sa dicteze in tara asta . Pana cand?

Efecte pozitive ale crizei

„Din bube mucegaiuri si noroi iscat-am frumuseti si sensuri noi” spunea Arghezi.  „Din tot raul se poate isca si un bine” ar putea sa fie moto-ul acestei postari.

In ciuda efectelor din ce in ce mai neplacute ale decontarii „tunurilor” date prin America, numita acum generic „criza”, se mai nasc si chestiuni pozitive.

Spre exemplu,”Recesiunea readuce bunul simt in moda” cum titra mai zilele trecute un articol de presa.

” Primul efect al crizei este disparitia de pe podiumurile de moda a colierelor, rochiile si topurile acoperind, mai nou, cuminti, decolteele, dar si umerii. Primul care a vorbit despre acest trend este Karl Lagerfeld, designerul casei Chanel, intr-un interviu pentru International Herald Tribune. Potrivit designerului, „economia directioneaza moda catre un nou tip de modestie”.”

Un alt efect bun: „Mai putine procese din cauza crizei economice” :

„Avocaţii băcăuani au constatat că efectele crizei financiare mondiale se resimt şi în domeniul lor de activitate. Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, numărul dosarelor noi din instanţe a scăzut semnificativ(…) Oamenii vor încerca să-şi rezolve singuri problemele judiciare fără să mai apeleze la consilierea specialiştilor …”

Sau „Romanii doneaza sange din cauza crizei financiare” : „Romanii recurg la tot felul de metode pentru a combate efectele crizei financiare, iar una dintre acestea o reprezinta donarea sangelui. Acestia recunosc ca doneaza sange pentru a obtine bonuri de masa si o fac de cate ori le permit cadrele medicale. Medicii au constatat ca numarul donatorilor s-a dublat fata de anul 2008, in fiecare zi inregistrand cel putin 200 de donatori.”

Alt bine iesit din rau: „Apetitul pentru lectura nu scade pe fondul crizei economice” ci creste!

Motivul pentru care cartea, inca, se vinde, in pofida recesiunii, pare a fi, in opinia lui Serge Eyrolles, directorul Sindicatului National al editurilor din Franta, unul de ordin psihologic: „Cartea ramane o valoare de refugiu, in ciuda dinamicii Internetului”.

Dupa cum se vede a fost nevoie de criza pentru a reveni bunul simt al renuntarii la nerusinare in imbracaminte. Tot criza ne „aduce aminte” ca sangele nostru poate salva vieti omenesti. Criza ne pune cartea din nou sub ochi si ne determina sa ne cautam rezolvarea divergentelor omeneste (nu hop-top la tribunal).

Blestemata fie criza? Da… si totusi macar efectele ei mai sus enumerate sunt binecuvantari – binecuvantarea bunului simt, a cultivarii prin lectura, a omeniei donatoare sau impaciuitoare. Pacat ca doar stransi cu usa, usa crizei, suntem nevoiti sa ne mai revenim, pe ici pe colo.

Ostrov (subtitrat RO)

„Ostrov” – pentru cei care nu l-au vazut inca, unul dintre cele mai profunde si mai bune filme cu mesaj crestin din ultimele decenii. O recenzie facuta de fiul lui Constantin Noica, calugarul Rafael Noica – Ostrov%20-%20prezentare%20de%20Pr.%20Rafael%20Noica.mp3.

Pentru cei care au ratat filmul si vor sa-l vizioneze la o calitate rezonabila a imaginii, el poate fi descarcat in format avi de AICI

Nicolae Steinhardt – „Arheologia regasirii”

Feminismul si mutilarea Bibliei(2)

Se sustine ca ar exista precedent de femeie preot(sau actionand ca preot) in Vechiul Testament acceptata de Dumnezeu:  Sefora, sotia lui Moise, a actionat “ca preot, indiscutabil” la circumciderea fiului sau ( Exod 4:25) pentru ca “numai preotii puteau circumcide”.

FALS! Cum nu se poate mai gogonata minciuna . Daca doar consultam sursele cele mai autorizate sa ne dea amanunte despre cine se ocupa de fapt de aceasta operatiune, iata ce spune “Enciclopedia iudaica”:

” While in Biblical times the mother (perhaps generally) performed the operation, it was in later times performed by a surgeon, or , also called by the specific name “mohel” (; see Josephus, “Ant.” xx. 2, § 4; B. B. 21a; Shab. 130b, 133b, 135, 156a) or “gozer” (). In the Codex Justinianus (i. 9, 10) physicians were prohibited from performing the operation on Roman citizens who had become converts to Judaism.”

Deci: pe cand in timpurile biblice, MAMA (probabil in general) savarsea operatiunea, in vremurile mai recente/tarzii un chirurg numit specific “mohel” se ocupa de asa ceva.

Probabil barbatii se ocupau de operatia-ritual doar pentru prozeliti adulti cum a fost cazul in Geneza 34, sau in Iosua 5 – la circumciderea evreilor nascuti in pustie si netrecuti prin acest ritual.

Enciclopedia iudaismului, Editura Hasefer, Bucuresti, 2000, articolul: “circumcizie”

“Ritualul evreiesc al circumciziei cuprinde îndepărtarea completă a prepuţului (orla), dezvelirea totală a capului penisului (atară) şi luarea unei cantităţi minime de sânge (dam brit mila). Dacă sănătatea copilului permite, operaţia trebuie să aibă loc în a opta zi de viaţă. De exemplu, dacă pruncul este născut după apusul soarelui, luni seara, şi înainte de apus, marţi seara, circumcizia va avea loc în marţea următoare. Ea se execută de către un specialist (mohel), bine pregătit în acest scop şi care trebuie să fie evreu practicant. Ceremonia poate avea loc şi de Şabat şi de sărbători şi chiar de Iom Kipur. Totodată, ea poate fi amânată dacă pune cumva în pericol sănătatea copilului. Dacă, într-o familie, se întâmplă să moară doi băieţi în urma circumciziei, ceilalţi băieţi care urmează sunt exceptaţi de la această operaţie.”

Circumcizia este practicată de toţi evreii, chiar dacă reformaţii preferă ca operaţia să fie efectuată de un medic în locul mohelului. Acesta din urmă este în general remunerat pentru serviciile lui, deşi adeseori el dăruieşte întregul onorariu în scopuri caritabile.”

Este limpede ca „buna-ziua” ca avocatii feminismului sunt in disperata cautare de argumente biblice, fie si trase de par pana la chelire, cu care sa „ia ochii” celor neatenti, superficiali sau inclinati  spre „justitie sociala”.

Insa este mai mult decat evident ca preotia era exclusiv rezervata barbatilor, atat in Vechiul Testament cat si in Noul. Dumnezeu s-a intrupat ca barbat, fapt foarte semnificativ coroborat cu imaginea Tatalui – de asemeni o imagine masculina. Preotia este rezervata fara exceptii partii barbatesti asa cum nasterea de copiii este exclusiv privilegiu pentru femeie( fara ca barbatul sa traga sforile „sa nu fie discriminat” prin nerecunoasterea dreptului egalitar de a naste 🙂 )

PS:  „barbatul” din imagine este de fapt o „ex”-femeie – http://abcnews.go.com/health/story?id=4581943 🙂

Feminismul si mutilarea Bibliei

4d24

1 Timotei 2:9 Tot la fel si femeile, cu îmbrãcãminte decentã, sã se înfrumuseteze cu pudoare si modestie, nu prin modul de împletire a pãrului, nu cu aur, perle sau haine scumpe, 10 ci cu fapte bune, asa cum se cuvine femeilor care se numesc evlavioase. 11 Femeia sã învete ascultând în tãcere si sã fie supusã în toate, 12 iar eu nu-i permit femeii sã învete pe altii, nici sã domine bãrbatul, ci sã stea în liniste, 13 cãci a fost plãsmuit mai înainte Adam si apoi Eva. 14 Si nu Adam a fost amãgit, ci femeia; lãsându-se sedusã, ea a ajuns la pãcat. 15 Totusi ea va fi mântuitã prin nasterea copiilor, numai rãmânând în credintã, iubire si sfintenie cu modestie.

Scriptura de mai sus reprezinta unul din pasajele cheie aflate sub tirul feminismului „teologic”.

Pentru a „elibera” femeia de sub „opresiunea masculilor”, avocatii emanciparii Evelor mondene recurg la un intreg arsenal de manipulare si distorsionare a cuvintelor Bibliei si a sfantului apostol Pavel, in special. Asa de pilda, este negat raportul biblic al creatiei consecutive a femeii fata de barbat. De ce? Pentru ca Pavel isi bazeaza argumentatia nu pe considerente culturale ( cu care vor sa se „scoata” adeptii feminismului), ci pe datul creatiei: barbatul a fost creat mai intai( Geneza 2:7) apoi Eva a fost derivata din coasta barbatului, mai tarziu( Geneza 2:21,22). De ce se neaga creatia consecutiva barbat-femeie? Pentru ca argumentatia apostolului este „ucigatoare” pentru pretentia de egalitate a feministelor. Mai mult, acelasi apostol, intr-un alt pasaj care da muuulte dureri de cap feministelor reia argumentatia si mai puternic:

1 Corinteni 11: 8 Caci nu bãrbatul este din femeie, ci femeia din bãrbat . 9 Si nu bãrbatul a fost fãcut pentru femeie, ci femeia pentru bãrbat.

Dupa cum se vede, si acest pasaj „trebuie” sa fie cumva facut sa sune „conditionat cultural”. Prea le zice pe sleau si „misoginul” asta de Pavel:

1. „cãci a fost plãsmuit mai înainte Adam si apoi Eva” – Adam are intaietate in ordinea creatiei

2. „Si nu Adam a fost amãgit, ci femeia; lãsându-se sedusã, ea a ajuns la pãcat.” – Eva are intaietate in ordinea pacatuirii

3. „Caci nu bãrbatul este din femeie, ci femeia din bãrbat .” – femeia a fost la origine „derivata”  din barbat

4. „Si nu bãrbatul a fost fãcut pentru femeie, ci femeia pentru bãrbat.” – ratiunea aparitiei femeii este suplinirea necesitatii barbatului de companie, ajutor (Gen 2:20 u.p „dar pentru Adam nu s-a găsit ajutor de potriva lui” & v. 18  – Şi a zis Domnul Dumnezeu: „Nu este bine să fie omul singur; să-i facem ajutor potrivit pentru el” –  „omul singur” era barbatul! pentru a carui singuratate anormala a fost creata femeia)

De unde sa vina insa aceasta furie (pentru „libertate si egalitate” sexista) care „vine, vine, vine, calca totul in picioare”?

„Atata timp cat femeile nu vor fi chemate sa participe libere la viata politica in general, dar si de a se achita de un serviciu cetatenesc permanent si universal, nu poate fi vorba de socialism, nici cel putin de o democratie completa si durabila.”

Autorul? Vladimir Ilici Lenin! Inlocuiti in pasaj „viata politica” cu „viata religioasa/bisericeasca” si devine evident cine trage sforile in spatele luptei pentru „eliberarea femeii”. Si intamplator oare acelasi Lenin et co au fost cei mai virulenti contestatari ai creatiei divine ? Coincidenta sa fie ca le-a fost asa drag Darwin cu minciuna originii omului din maimuta?

Cum altfel ar putea batjocori dracu societatea decat subminand si rasturnand ordinea creatiei pe toate caile si mai ales in nucleul-cheie: familia? De aceea „emanciparea” femeilor, copiilor, gay-lor si a tuturor dezaxatilor sexuali. Distrugand autoritatea parintilor fata de copiii, barbatului fata de sotie si copiii, obstei normale fata de anormali (care vor sa-si impuna anormalitatea ca egala – initial, si ulterior definitorie – normalitatii)  dracu jubileaza: creatia si ordinea ei sunt rasturnate cu susul in jos si prin ea imaginea si autoritatea lui Dumnezeu insusi este rasturnata.

Ca barbatii sunt vinovati de abuzuri e mai mult decat evident. Dar solutia nu este rasturnarea autoritatii randuite lor de Dumnezeu ci corectarea lor. Cum? Raspunde celalalt mare apostol, Petru:

1 Petru 3:1. Asemenea şi voi, femeilor, supuneţi-vă bărbaţilor voştri, aşa încât, chiar dacă sunt unii care nu se pleacă cuvântului, să fie câştigaţi, fără propovăduire, prin purtarea femeilor lor,2. Văzând de aproape viaţa voastră curată şi plină de sfială.

PS: remarcabil este si articolul ex-presedintelui uniunii baptiste romane Paul Negrut – Postmodernismul şi poporul condus de femei si copii

Despre Nicolae Steinhardt – predici si predicator

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Pianista oarba, in varsta de 5 ani – viitorul Mozart?

Acesta este intrebarea care-i framanta pe o serie de muzicologi din lumea intreaga, care sunt literalmente uluiti dupa ce au ascultat-o pe fetita cantand diverse partituri de pian.

Yoo Ye-eun este o fetita de 5 ani din Coreea de Sud, care este oarba din nastere. Acest handicap grav nu a impiedicat-o totusi sa isi exercite talentul neobisnuit. Fetita nu a facut nicio lectie de pian, dar inca de la varsta de 3 ani i-a uimit pe cei din jur prin usurinta cu care interpreta instantaneu la pian orice cantec pe care il auzea o singura data.

Yoo a fost abandonata de parinti imediat dupa ce acestia au aflat ca s-a nascut oarba. Cu toate acestea,  fetita… a castigat simpatia a peste 27 milioane de coreeni care au fost impresionati de povestea si talentul sau unic. Milioane de familii s-au hotarat sa o adopte dupa ce imagini cu fetita au fost difuzate de televiziunile coreene.

Yoo are o ureche muzicala perfecta, cu toate ca nimeni nu a invatat-o sa cante la pian. Odata ce a descoperit pianul din casa, s-a apucat singura sa-i descopere tainele”, declara Park Jung Soon, mama adoptiva a micutei. Specialisti din lumea intreaga  sunt atenti la evolutia sa, multi dintre ei find convinsi de faptul ca Yoo prezinta un talent nativ comparabil cu al marelui Wolfgang Amadeus Mozart.

Sursa : AsiaNews via http://www.majesty.ro

O singura credinta: consensul evanghelic

ISUS CRISTOS A PROMIS UNITATE PENTRU BISERICA SA.

Evanghelicii se impart in diviziuni tot mai mici, asa cum se tem unii?
Sau exista indicii clare ale unitatii in cadrul miscarii evanghelice?

Teologi renumiti ca J. I. Packer si Thomas C. Oden sustin ca exista un consens teologic semnificativ care tine bisericile laolalta. In general, noi evanghelicii ne plangem de scindare si suntem indreptatiti sa o facem. Insa profesorii J. I. Packer si Thomas C. Oden discuta despre un alt punct de vedere, si anume acela ca exista un miez al credintelor teologice impartasit de toti evanghelicii, miez care constituie baza unitatii noastre tot mai accentuate la nivel global.
John Stott, paroh emerit, All Souls Church, Londra

Documentele istorice din aceasta culegere marturisesc despre Domnul pe care Il onoram prin singura credinta pe care o impartasim. O contributie clasica la unitatea evanghelica si la integritatea crestina!
Timothy George, decan, Beeson Divinity School, Samford University

Acesti doi primi teologi evanghelici, unul reprezentand traditia reformata, celalalt traditia wesleana, prezinta un studiu care are o valoare speciala pentru Biserica acestui veac. Au demonstrat din surse originale ca exista un corp de credinte care poate fi definit si poate forma baza unitatii intr-o epoca a scindarii.
Millard J. Erickson, profesor de teologie, pensionat, Truett Seminary

In aceste pagini, J. I. Packer si Thomas C. Oden dovedesc ca miscarea evanghelica, adesea acuzata de o focalizare teologica limitata, ne ofera, de fapt, o prezentare viguroasa, sensibila din punct de vedere ecumenic si fundamentata din punct de vedere istoric a credintei crestine – una care le vorbeste in mod convingator oamenilor din secolul XXI care sufera de cea mai profunda foame spirituala.
Richard J. Mouw, presedinte, Fuller Seminary

J. I. Packer este profesor de teologie la Regent College, Vancouver, Canada, si autor al cartilor Sa-L cunoastem pe Dumnezeu si Sa cunoastem crestinismul.

Thomas C. Oden este titularul catedrei de teologie de la Theological School, Drew University, Madison, New Jersey, si editor general al Ancient Christian Commentary on Scripture.

Cuprins

Plan tematic
Introducere
1 Vestea Buna: Esenta Evangheliei
2 Biblia: Autoritatea Sfintei Scripturi
3 Singurul Dumnezeu adevarat: Tatal, Fiul si Duhul Sfant
4 Viata umana subordonata lui Dumnezeu: Creatia cazuta in pacat
5 Isus Cristos: Persoana si lucrarea Domnului Isus – o sinteza
6 Lucrarea lui Cristos de impacare pe Cruce: Substituirea Sa pentru pacatele noastre
7 Domnul Inaltat: Invierea, inaltarea si intronarea lui Isus
8 Justificarea prin har prin Credinta: Achitarea
9 Semnificatia Mantuirii: Dumnezeu mantuieste pacatosii
10 Trimiterea Duhului Sfant: Unirea celor credinciosi in Cristos
11 Viata Sfanta: Harul sfintitor
12 Unitate in Adevarul Evangheliei: Unitatea tuturor credinciosilor
13 Biserica: Poporul lui Dumnezeu
14 Pluralismul religios si Unicitatea lui Cristos: Mantuirea doar prin Cristos
15 Responsabilitatea sociala crestina: Integrarea cuvintelor si a faptelor
16 Viitorul: Lucrurile din urma
Concluzie
Anexa A: Legamantul de la Lausanne, 1974
Anexa B: Evanghelia lui Isus Cristos: O celebrare evanghelica 1999
Anexa C: Declaratia de la Amsterdam, 2000: O carta a evanghelismului in secolul al XXI-lea
Bibliografie si Permisiuni

Introducere

Paginile care urmeaza prezinta o serie de extrase din marturisirile de credinta evanghelice publicate dupa 1950. Aceste texte au fost selectate si aranjate intr-o ordine tematica. Am avut multe asemenea documente disponibile intrucat putine au fost organizatiile si asociatiile evanghelice care sa nu fi elaborat cel putin un astfel de document. Toate acestea, intr-un sens larg, au un scop definitoriu: sunt declarative in ce priveste crezul unei comunitati, defensive, mai mult sau mai putin, vizavi de abateri si directionale ca indicatori ai scopurilor si ai prioritatilor pe care le au autorii acestora. Acestea intruchipeaza o interpretare comuna a Bibliei, o intelegere comuna a Evangheliei si o perspectiva comuna asupra Bisericii si asupra misiunii ei, iar atunci cand ocazional difera una de cealalta in detaliu, acest lucru se intampla doar in acest cadru general al acordului. Fiecare dintre acestea reprezinta o declaratie de consens din partea si de partea circumscriptiei pe care o reprezinta. Dupa cum sper sa aratam, fiecare constituie o dovada a similaritatii generice intre circumscriptii si chiar a convergentei lor asupra lucrurilor care sunt cruciale pentru evanghelici. Dorim ca cititorii nostri sa observe limitele, continutul si calitatea consensului evanghelic in ansamblu. Iata scopul care ne-a calauzit in compilarea cartii de fata…

http://www.rve-oradea.ro/Detalii/001097/O%20singur%C4%83%20credin%C5%A3%C4%83

Mozart – Requiem (KV 626) – Sanctus

„Ortodoxia. O filosofie personala” de G.K. Chesterton

„Întrebat într-o bună zi de un cunoscut de al său: „Dacă un om nu crede în sine, în ce ar trebui să creadă?“, G.K. Chesterton i-a promis acestuia că va scrie o carte despre acest subiect. Titlul acestei cărţi este: Ortodoxia. O filozofie personală (Humanitas, 2008). Apologet creştin, supranumit „prinţul paradoxului“, Gilbert K. Chesterton (1874-1936) este unul dintre cei mai influenţi gânditori britanici ai secolului al XX-lea. Autor extrem de prolific a numeroase articole, eseuri, poezii (multe din ele încă în manuscris), Chesterton a devenit cunoscut în lumea întreagă prin opere literare precum The Everlasting Man (carte care a determinat convertirea lui C. S. Lewis), Omul care era Joi, The Heretics”(…)  CONTINUAREA

„O camera fara carti e ca un trup fara suflet”, credea G.K. CHESTERTON (1864-1936), scriitor britanic supranumit printul paradoxului.
Chesterton se naste Londra si urmeaza cursurile unui colegiu de arta, in ideea de a deveni ilustrator de carti. Face apoi studii de literatura la University College din Londra. Devine nu ilustrator, ci autor de carti. Unul dintre cei mai prolifici ai literaturii britanice, pentru ca bibliografia lui numara 80 de volume (romane, biografii, studii critice, carti cu tematica religioasa), cateva sute de poeme, peste doua sute de povestiri scurte, 4 000 de eseuri, la care se adauga si piese de teatru… Thriller metafizic, Omul care era Joi e cea mai citita carte a lui. Pentru a obtine portretul unui personaj suficient de ocupat, adaugati faptul ca avea rubrici constante in presa vremii si ca a scris articole pentru Encyclopedia Britannica. Scrie si multe romane de tip detectiv, inventand, cu toata piosenia lui, un personaj pe care l-ati crede imposibil, desi are un aer foarte british – Father Brown, preotul detectiv. Multe dintre scrierile sale, inclusiv povestiri cu acest detectiv in sutana foarte iubit de public, sunt inca in manuscrise nepublicate. In epoca, Chesterton era celebru si pentru statura lui impunatoare – 1,93 m si 123 de kilograme. Nemaipomenit pretext pentru anecdote. Se spune ca intre el si mult mai scundul si mai slabul George Bernard Shaw ar fi avut loc urmatorul schimb de replici – Chesterton: „Cine se uita la dumneavoastra crede precis ca Anglia e cuprinsa de foamete”; George Bernard Shaw: „Cine se uita la dumneavoastra stie precis care e cauza ei.”

SCRIERI PRINCIPALE:
Charles Dickens (1903); The Napoleon of Notting Hill (1904); Heretics (1905); The Man Who Was Thursday (1907); Orthodoxy (1908); The Ballad Of The White Horse (1911); Father Brown; The Everlasting Man (1925) etc.

  • Categorie: carte
  • Titlu: Ortodoxia
  • Subtitlu: O filosofie personala
  • An aparitie: 2008
  • Ediție: I
  • Pagini: 212
  • Format: 12 x 20 cm
  • ISBN: 978-973-50-1964-8
  • ISBN-10: 978-973-50-1964-8
  • Pret: 27 lei
  • Colectie: in afara colectiilor
  • Domeniu: religie
  • Autor: G.K. Chesterton
  • Traducere: Mirela Adascalitei
  • Redactare: Adina Saucan
  • Grafica: Angela Rotaru

Cu sufletul ramas in viaţă de Philip Yancey

In romanul lui Dostoievski, „Fratii Karamazov”, Biserica intruchipata de Marele Inchizitor ii reproseaza lui Hristos intors pe pamant: „De ce ai venit sa ne tulburi?”
Dupa mai bine de doua mii de ani de la infiintare, Biserica institutionala continua sa-i tulbure si sa-i raneasca pe cei care ii calca pragul cautand vindecare. Philip Yancey este si el, printre multi altii, unul dintre acesti abuzati. A incercat toata viata sa scape de traumele profunde cauzate in tinerete de biserica lui imbacsita de o religiozitate de fatada, de prejudecati si rasism.
Aceasta carte este una terapeutica. Este o vasta confesiune in care autorul vorbeste despre carti, oameni si faptele lor. Vorbeste despre treisprezece mentori spirituali, dintre cei mai neasteptati, care l-au ajutat sa se tamaduiasca si, surprinzator, sa-si pastreze vie flacara credintei.
Pentru unii, aceasta carte va mirosi a samanta de scandal, pentru ca maestrii spirituali care l-au tinut pe Philip Yancey in viata nu doar ca sunt departe de a fi perfecti, ci se dovedesc a fi doar niste pacatosi, aparent irecuperabili. Pentru altii insa, cartea ar putea deveni un adevarat pansament spiritual, cu nebanuite valente vindecatoare.

http://www.clcromania.ro/cu-sufletul-ramas-in-viata_prd8443.html#

PS: cei 13 mentori sunt Martin Luther King Jr., G.K. Chesterton, Dr. Paul Brand, Dr. Robert Coles, Lev Tolstoi & Feodor Dostoievski, Mahatma Gandhi, Dr. C. Everett Koop, John Donne, Annie Dillard, Frederick Buechner, Shusaku Endo, Henri Nouwen

Sinaxar: Sfântul Patrick – apostolul Irlandei


Sfântul Patrick, Iluminătorul Irlandei s-a născut în jurul anului 385, fiul lui Calpurnius, un colector de taxe roman. El a trăit în satul Bannavem Taberniae, undeva la gura râului Severn din Wales. Când Patrick avea 16 ani, ţinutul a fost atacat de piraţi şi el a fost unul din captivi. El a fost dus în Irlanda unde a fost vândut ca sclav şi pus să lucreze ca îngrijitor de porci pe un munte, numit Slemish în Antrim County. În perioada cât a fost sclav Patrick a învăţat limba irlandeză care i-a fost de folos mai târziu în misiunea lui viitoare.

El a trăit în rugăciune şi singurătate pe munte timp de 6 ani. Sf. Patrick a avut două viziuni: în prima i se arăta că se va întoarce acasă, iar în a doua vedenie i se spunea că vaporul lui este gata. Pornind pe jos, Patrick a parcurs două sute de mile de-a lungul coastei. Acolo a reuşit să se îmbarce pe vapor şi s-a întors în Marea Britanie la părinţii săi.

Puţin mai târziu, s-a dus la Gaul şi a studiat preoţia în Auxerre, sub Sf. Germanus (prăznuit în 31 iulie). În cele din urmă, a fost sfinţit episcop şi i s-a încredinţat misiunea în Irlanda, urmându-i Sfântului Paladie (prăznuit în 7 iulie). Sf. Paladie nu a avut prea mult succes în Irlanda. După un an, s-a dus în Scoţia, unde a murit în anul 432.

Patrick a avut un vis în care un înger a venit la el ţinând în mână mai multe scrisori. Alegând una pe care scria Vocea Irlandezilor, i-a auzit pe irlandezi cum îl chemau înapoi la ei.

Cu toate că Sf. Patrick a avut rezultate deosebite în propovăduirea Evangheliei, el nu a fost nici primul nici unicul misionar în Irlanda. El a ajuns acolo în jurul anului 432 (deşi nu se ştie sigur anul), cam la un an după ce Sf. Paladie şi-a început misiunea în Irlanda. Pe coasta de sud-est mai erau şi alţi misionari activi, dar Sf. Patrick a avut cea mai mare influenţă în răspândirea cuvântului Evangheliei. De aceea, a rămas cunoscut drept „Iluminătorul Irlandei”.

Cartea sa autobiografică „Confesiuni” cuprinde multe din încercările şi dezamăgirile pe care acesta le-a trăit de-a lungul misiunii sale. Patrick i-a mărturisit odată unui prieten că era tulburat de un anumit păcat pe care l-a comis înainte de a împlini 15 ani. Prietenul l-a asigurat că Dumnezeu se va îndura de el şi îl va milostivi, susţinându-l în numirea lui ca episcop. Mai târziu, însă, prietenul l-a trădat dezvăluind secretul lui Patrick, în încercarea de a-l opri să devină episcop. Mulţi ani de atunci, Sf. Patrick încă mai plângea pentru prietenul său care l-a umilit public.

Sf. Patrick a înfiinţat multe biserici şi mănăstiri pe teritoriul Irlandei, dar convertirea poporului irlandez nu era o sarcină uşoară. Aceştia erau ostili şi de multe ori îl atacau pe Sf. Patrick, acesta înfruntând pericolul, insultele şi ocările care i se aruncau cu referire la statutul său de străin şi fost sclav. Se crede chiar că ar fi fost în pericol de moarte. În ciuda tuturor obstacolelor el a rămas fidel chemării sale şi a botezat mulţi oameni întru Hristos.

Epistola sfântului către Coroticus este o lucrare autentică. În aceasta el denunţă atacul celor din Coroticus asupra uneia din congregaţiile sale. Lucrarea Lorica este atribuită tot Sfântului Patrick. În scrierile sale, putem citi despre conştientizarea chemării sfântului de către Dumnezeu, precum şi hotărârea şi smerenia sa în îndeplinirea misiunii. El se considera „un păcătos”, cel mai neştiutor dintre toţi, şi cel mai dispreţuit dintre toţi. El mulţumeşte lui Dumnezeu pentru reuşitele sale şi nu se bazează pe puterile sale. „Datorez totul lui Dumnezeu pentru că din mila Lui atâţia oameni s-au născut din nou întru El.”

Pe vremea când a înfiinţat Scaunul Episcopal în Armargh în 444, Sf. Patrick a mai avut şi alţi episcopi care-l ajutau, mulţi preoţi şi diaconi locali, încurajând dezvoltarea monahismului.

Sf. Patrick este deseori înfăţişat ţinând în mână un trifoi, sau cu şerpi care fug de la el. El a folosit simbolul trifoiului pentru a ilustra doctrina Sfintei Treimi. Cele trei frunze care cresc dintr-o tulpină l-a ajutat să explice conceptul unui singur Dumnezeu în trei persoane. Mulţi cred acum că povestea alungării şerpilor din Irlanda nu are nici un fond istoric.

Sf.Patrick s-a stins din viaţă în 17 martie 461 (unii spun că în 492). Sunt mai multe variante despre ultimele sale zile, dar mai mult legende. Muirchu spune că nu se ştie locul în care a fost îngropat Sf. Patrick. Sf. Columba din Iona (prăznuit în 9 iunie) spune că Duhul Sfânt i-a descoperit că Patrick a fost îngropat la Saul, locul primei sale biserici. O lespede de granit a fost amplasată pe locul tradiţional al mormântului său din Downpatrick în 1899.

http://www.calendar-ortodox.ro/luna/martie/martie17.htm

S-a turnat si un film dupa viata Sfantului Patrick: Sfantul Patrick: o legenda irlandeza (2000)

%d blogeri au apreciat: