Nicolae Steinhardt si paradoxurile libertatii. O perspectiva monografica

n-steinhardt-si-paradoxurile-libertatii-coperta

„Scrisă bine, cu îngrijire, cartea lui George Ardeleanu (la origine, o teză de doctorat) merită toată lauda noastră. De multă vreme n-am mai avut în mână o lucrare atât de serioasă şi pe care autorul să o scoată la iveală cu un efort atât de îndelungat, de ani şi ani de muncă. Nu e nici o urmă de superficialitate. Steinhardt avea, putem spune, tot dreptul să fie cercetat, om şi operă, în acest mod.”
Nicolae Manolescu

„Cât despre variabilele vieţii, ele ţin de «bietul om subt vremi» şi de un dostoievskianism incontrolabil al propriului destin. Cu o răbdare de Cenuşăreasă pusă să separe ce e bun de ce e rău, autorul monografiei ia unul câte unul fiecare bob al vieţii lui N. Steinhardt şi-l aşază în vasul cuvenit, ordonând un material pe care-l putem intui ca descurajant de haotic şi de risipit, la plecare. Iar aici George Ardeleanu n-a procedat ca mulţi autori de teze de doctorat care, conform definiţiei ironice a lui Umberto Eco, «mută nişte oseminte dintr-un mormânt în altul», sau dau «un nou ambalaj unui vechi conţinut», cum spune un prieten al lui Steinhardt, ci a făcut o sumă de descoperiri pe cont propriu, dintre cele care cer sagacitate.”
Ioana Pârvulescu

„Excepţionalul interes al cărţii lui George Ardeleanu derivă şi din faptul că atrage atenţia nu doar asupra înţelegerii relaţiei dintre «primul Steinhardt» şi «ultimul Steinhardt», ci şi a relaţiei dintre «primul Şora, Paleologu, Marino, Doinaş, Caraion… etc.», autori care trebuie contextualizaţi cu grijă, dacă vrem să fixăm corect nivelele referenţiale. Întreprinderea lui George Ardeleanu mi se pare, din acest motiv, exemplară. Şi este exemplară şi fiindcă George Ardeleanu se opreşte pe larg în arhive, caută şi descoperă documente, stăruie la CNSAS ca să afle asemănările şi deosebirile între «primul Steinhardt» şi celălalt Steinhardt, asupra căruia insistă exegeţii de ultimă oră, jurnaliştii preocupaţi de «scandalul» literaturii sau/şi al credinţei. Sau, pur şi simplu, o operă necesară bunei înţelegeri a ultimei jumătăţi de veac a scrisului românesc. Văd în teza lui George Ardeleanu o operă de cercetare, cu fericite intenţii de salubrizare a unei «istorii» prea interesate de parţializări, segmentări fanatice, partizane, implicit capabilă de falsuri cu consecinţe grave pentru înţelegerea ultimului secol al culturii române.”
Cornel Ungureanu

Crestinism dulce-amarui

A fost odată un sfânt despre care se spunea că de fiecare dată când pleca de acasă ca să-şi împlinească îndatoririle religioase, spunea: „Şi acum, Doamne, la revedere! Am plecat la biserică”.

……….

Un mistic creştin obişnuia să afirme despre Biblie: Oricât de util ar fi un meniu, el nu poate înlocui mâncarea.

…………

Lamentarea unui episcop:

Oriunde s-a dus Iisus, s-a petrecut o revoluţie.

Oriunde mă duc eu, lumea mă serveşte cu ceai!

………………

Un predicator către prietenul său:

– Biserica noastră a renăscut recent, după foarte mulţi ani.

– Dar câţi oameni s-au adăugat congregaţiei?

– Nici unul. În schimb, au plecat 500.

Iisus ar fi aplaudat!

Experienţa ne arată, vai, că legătura dintre convingerile noastre religioase şi sfinţenia noastră individuală este similară cu haina pe care o poartă omul la un dineu de gală şi digestia 1ui.

……………

Un episcop şi-a propus să testeze cât de potriviţi erau candidaţii pentru botez.

– După ce semne vor recunoaşte cei din jur că sunteţi catolici? i-a întrebat el.

Nimeni nu a răspuns nimic. În mod evident, nimeni nu se aşteptase la această întrebare. De aceea, episcopul a repetat din nou întrebarea, de această dată făcându-şi semnul crucii, ca să le dea candidaţilor un indiciu. Subit, unul dintre candidaţi a avut o revelaţie:

– După iubirea noastră.

Episcopul a rămas dezamăgit. Era chiar pe punctul de a spune: „Greşit!”, dar şi-a dat seama ce era să facă şi a tăcut.

Rugaciunea broastei Volum I

de Anthony de Mello

%d blogeri au apreciat asta: