Imnul „lintei” lui Diogene

Filosoful Diogene isi lua cina, care consta din paine si linte. Aristippus, un alt filosof, care traia intr-un confort considerabil intrucat il omagia in permanenta pe rege, i-a spus cu ironie:
Invata ce inseamna supunerea fata de rege si nu vei mai fi nevoit sa traiesti cu linte.
Diogene i-a raspuns prompt:
Invata sa traiesti cu linte si nu vei mai fi nevoit sa-l cultivi pe rege.

Anthony de Mello , Cântecul păsării

Diogene din Sinope, Cinicul (Greacă:Διογένης) (c.412 î.Hr.322 î.Hr.), filozof grec din şcoala cinică, născut la Sinope.

Încă din timpul vieţii, Diogene devine, ca nici un alt filozof antic, personaj de legendă; potrivit tradiţiei, Alexandru cel Mare ar fi rostit: „Dacă nu eram Alexandru, aş fi vrut să fiu Diogene”. Sosit cu tatăl său Hicesias în exil la Atena, Diogene ajunge discipol al sofisticatului Antistene. A încercat să exemplifice cu modul său de viaţă ascetic principiile curentului filozofic al cărui fondator este considerat acesta din urmă – cinismul – şi anume o existenţă la limita necesarului supravieţuirii şi un dispreţ suveran faţă de convenţiile şi principiile societăţii.

Diogene, care se considera „cetăţean al lumii”, rămas la un moment dat fără casă, îşi improvizează o locuinţă într-un butoi. Purta iarna ca şi vara aceeaşi haină, cerşea ca să mănânce şi-i batjocorea neîncetat pe orăşeni pentru modul de a trăi. Vieţuind după propria-i spusă asemenea unui câine (Kyon), doctrina sa a primit în secolul IV numele de cinism.

Crates din Teba, elevul său, a adunat principiile lui filosofice, din care nu ne-au parvenit decât o serie de aforisme. Printre admiratorii săi se numără Lucian din Samosata şi Iulian Apostatul.

Potrivit legendei, Diogene umbla uneori prin Agora Atenei, în plină zi, cu o lampă în mână, „în căutarea unui om”.[1] Atitudinile sale şocau şi provocau atenianul simplu, ele ilustrând însă întotdeauna o idee adevărată, lucru care îi aduce admiraţia şi renumele.

După scrierile lui D.Laertios, Diogene ar fi murit în aceeaşi zi în care Alexandru cel Mare murea la Babilon. Până în zilele noastre, numeroşi filozofi au avut în Diogene un model absolut de sinceritate, şi mai ales un exemplu rar de adecvare între idei şi viaţă.

„Mai bine haimana,

Decit tradator,

Mai bine huligan,

Decit dictator,

Mai bine golan,

Decit activist,

Mai bine mort,

Decit …”

Despre „obiectivitate”

Doi marinari irlandezi lucrau alături de o casă de toleranţă.

Când preotul protestant a trecut pe lângă ei, şi-a tras pălăria ca să nu fie văzut şi a intrat în stabiliment,Pat i-a spus lui Mike:

. – Ai văzut? La ce te-ai fi putut aştepta? Doar e protestant!

La scurt, timp, un rabin a trecut pe lângă ei, şi-a tras pelerina peste faţă şi a intrat la rândul lui în stabiliment. Pat:

– Ce exemplu groaznic dau aceşti lideri religioşi credincioşilor lor!

În sfârşit, cine credeţi că a trecut pe lângă cei doi? Un preot catolic, evident! Acesta şi-a ascuns faţa după anteriu şi a intrat şi el în stabiliment. Acelaşi Pat:

– Ce păcat, Mike! Când te gândeşti că s-a îmbolnăvit una dintre fete!

…………..

Ghici ce i-a spus furnica elefantului când Noe a adunat animalele ca să le ia în arca sa:

– Hei, nu te mai împinge!

Rugaciunea broastei Volum I

de Anthony de Mello

%d blogeri au apreciat asta: