„Fenomenul bisericilor autonome” – selectiuni

” Există un nou fenomen în lumea evanghelică din România, s-au format din ce în ce mai multe biserici care s-au declarat „autonome” sau „independente”. Cum s-a dezvoltat acest fenomen?

(…) Fenomenul bisericilor autonome în America este unul considerat normal şi de la sine înţeles. Nu mai există nicidecum reticenţa care exista acum 30 de ani. Acest fenomen a apărut după revoluţie şi în România, la început mai firav şi apoi din ce în ce mai conturat. Au început astfel să apară biserici autonome mai în toate marile oraşe ale României. Desigur, aceste biserici s-au format ca o replică dată sistemului anchilozat moştenit din comunism care mai persistă şi astăzi în cultele religioase recunoscute în România. În primul rând bisericile autonome au apărut ca o reacţie dată pretenţiei statutare a cultelor de a avea patrimoniul unei biserici locale aflate în acel cult. Apoi sistemul ierarhic care limita libertatea de expresie a bisericii locale ia făcut pe unii pastori mai întâi să încerce să reformeze sistemul şi cum nu au avut nici o şansă, au decis să continue slujirea lor într-o biserică autonomă.

Cred că acestea au fost cele două pârghii care au stat la baza formării primelor biserici autonome: păstrarea patrimoniului şi eliberarea din lanţul ierarhic. În acelaşi fel, pastori sau persoane pregătite în şcolile cultelor evanghelice, având o experienţă negativă în spate, au plantat biserici noi pe care nu le-au mai adus în cult.

Bisericile autonome încă trebuie să suporte reticenţa şi prejudecăţile credincioşilor din cultele oficial recunoscute. Dar lucrurile nu se vor întoarce la situaţia dinainte, bisericile autonome se vor înmulţi, vor avea din ce în ce mai multă influenţă, vor dezvolta din ce în ce mai multe reţele şi lucrări, iar cultele vor trebui să îşi pună problema raportării la bisericile autonome din ce în ce mai serios. Deja legislaţia a luat în seamă fenomenul bisericilor autonome prin legea cultelor de la sfârşitul anului 2006, iar ele se pot organiza legal ca asociaţii religioase. Au aproape toate drepturile pe care le are un cult recunoscut în afara dreptului de a-şi organiza învăţământ superior propriu. Desigur, mai este un drum lung până ce aportul pozitiv al bisericilor autonome va fi recunoscut. Oricum, orice trezire spirituală are adepţi şi contestatari, dar fenomenul va merge înainte. (…)”

Continuarea si articolul integral pot fi citite AICI.

PS: fenomenul este foarte vizibil in tarile de traditie protestanta (Anglia spre exemplu). E bine, e rau? Din punctul de vedere al dictonului „Ecclesia semper reformanda” ( biserica are mereu nevoie de reforma) pare sa fie bine. Din perspectiva „bolii” cronice a protestantismului : spargerea in multiple denominatiuni si secte  –  adesea din pricina mofturilor si ambitiilor indivizilor – fenomenul nu pare chiar deloc de laudat. Cert este insa ca, tinand cont de nefericitul proces prin care, pare-se, orice miscare de reinviorare a crestinismului ajunge institutionalizata apoi fosilizata, continua „razvratire” si cautare de „re-aliniere” cu invatatura Evangheliei este inevitabila. Provocarea continuitatii fara anchilozare pare sa fie una dintre cele mai serioase probleme ale crestinilor.

%d blogeri au apreciat asta: