Tendinte in crestinismul mileniului 3 – Biserici-de-casă

Biserică-de-casă e un termen neoficial care desemnează un grup de creştini care se întâlnesc în mod regulat sau spontan într-o locuinţă sau în alte spaţii care nu sunt normal văzute ca potrivite pentru „serviciile divine”, şi nu într-o clădire dedicată acestui scop.

Respectivii se întâlnesc prin case pentru că preferă să se întrunească într-un cadru lejer şi neoficial, având convingerea că acesta e un mod eficient de a crea o comunitate şi de a se angaja în lucrarea de slujire, şi pentru că există credinţa că bisericile de tip familial au fost un model apostolic clar prescris în primul secol şi intenţionat create de Mesia.

(Unele biserici se întrunesc şi ele în case doar din cauză că încă nu deţin o clădire de biserică).

Bisericile-de-casă nu trebuie confundate cu „bisericile celulare” (cell churches). În mod normal, o biserică-de-casă nu face parte dintr-o organizaţie mai mare care să o supervizeze, cu toate că grupul respectiv se poate asocia la modul neoficial cu alţi creştini şi cu alte biserici-de-casă în reţele care să reflecte egalitatea lor, nu o anumită ierarhie. Cei care se întâlnesc în biserici-de-casă se consideră că aparţin Bisericii universale (atenţie, nu catolice), dar sunt autonome şi independente, în general fără relaţii formale de supervizare cu „bisericile instituţionale” existente.

Origini şi istoric

Originile trendului nord-american al bisericilor-de-casă sunt diverse. Unii o consideră o variantă a mişcării Plymouth Brethren, alţii îi recunosc relaţia cu Anabaptiştii, cu Quakerii, Amish, cu Hutteriţii, Mennoniţii, Moravienii, Methodiştii, şi cu mult mai vechile mişcări ale Waldenzilor şi Priscillienilor. Un alt punct de vedere e cel care consideră mişcarea bisericilor-de-casă ca o reapariţie în forţă a mişcării iniţiate de Spiritul Sfânt în perioada Jesus Movement a anilor ’70 din SUA ( http://www.one-way.org ) sau cu reînnoirea spirituală adusă prin mişcarea charismatică de la sfârşitul anilor ’60 şi ’70. Alţii o văd ca pe o întoarcere la paradigma bisericii nou-testamentale ( http://ntrf.org ), o restaurare a ţelurilor eterne ale lui Dumnezeu şi la expresia lui Christ pe pământ ( http://ptmin.org), chemând creştinii să se întoarcă de la ierarhii şi ranguri la practicile descrise şi încurajate în Scriptură ( http://century-one.co.uk ). În ultimii ani a fost susţinută de iniţiativele plantării de biserici şi de cărţile publicate de scriitori precum Robert Fitts, Frank Viola, Wolfgang Simson şi Gene Edwards. În SUA, unele dintre cele mai cunoscute mişcări de biserici-de-casă sunt Eternal Grace, care îşi are originile în Hollywood fiind fondată de Richard Rossi, Dove Fellowship din Lancaster, PA., şi Big Fish Chapels, cu originile în Phoenix, Arizona. Şi Internetul a contribuit la creşterea exponenţială a fenomenului în ultimul deceniu, punând în legătură mulţi credincioşi. Mişcarea bisericilor-de-casă e înrudită cu mişcarea Biserica emergentă. Nu există un factor unic care să poată pretinde că e singur responsabil de reapariţia acestei ecleziologii străvechi şi de viitor, dar confluenţa tuturor firelor indicate mai sus a contribuit la creşterea numărului de biserici-de-casă în Occident.

În zilele noastre, bisericile-de-casă sunt cel mai răspândite în China, Vietnam, India, Cuba, Brazilia şi naţiunile africane, dar se întâlnesc în număr mai mic, dar în creştere, în Filipine, Europa şi în America de Nord. Bisericile-de-casă din Arabia Saudită au avut parte de raiduri ale poliţiei religioase, şi deseori liderii adunării au fost arestaţi.

Continuarea AICI.