Lectionarul crestin

” Lecţionar = de la termenul latinesc care înseamnă „culegere, antologie“, colecţie de fragmente din Scriptură care trebuie citite („lecţiuni“) şi de alte materiale liturgice, folosite în închinarea publică şi în devoţiunea personală. Lecţionarele, aranjate şi folosite adesea după calendarele ecleziastice sau seculare, îşi au originea în Biserica Primară. Printre altele, lecţionarele creştine timpurii constituie dovezi utile cercetătorilor care încearcă să reconstituie textul grecesc timpuriu al Bibliei.” Dicţionar de studii biblice

In limba romana:

Varianta ortodoxa: Lecţionar – din Biblia Sinodala Jubiliara 2001 ( Anania Bartolomeu)

Varianta catolica:  Lectionarul roman,5 vol. , in format Pdf, cu tehnoredactarea originală, publicat de Editura Presa Buna, Iasi 2000 sau INDICE LITURGIC DE LECTURI anexa la Noul Testament – versiunea catolica a editurii Sapientia

Alte lectionare:

• The Revised Common Lectionary
• The Roman Catholic Lectionary – based on the New American Bible, as approved by the United States Conference of Catholic Bishops (also used in the Philippines)
• Lectionary of the Byzantine (Eastern Orthodox) Church

Azi in istoria crestinismului

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

(19 aprilie ) 1529 – In Germania la Dieta de la Speier, a fost semnat de catre liderii luterani  un document-protest care a reusit sa impuna si consfinteasca libertatea de constiinta si drepturile minoritatilor religioase. De la acest document ulterior a fost derivat si impamantenit numele celei de-a treia mari ramuri a crestinatatii: protestantismul.

” Doar câţiva ani trecuseră de când călugărul din Wittenberg a stat singur la Worms în faţa consiliului naţional. Acum, în locul lui stăteau cei mai nobili şi mai puternici prinţi ai imperiului. Lui Luther îi fusese interzis să apară la Augsburg, dar fusese prezent prin cuvintele şi prin rugăciunile lui. „Sunt peste măsură de bucuros”, scria el, „că am trăit până în ceasul acesta în care Hristos a fost înălţat în mod public de aceşti mărturisitori atât de iluştri şi într-o adunare atât de măreaţă.”

Principiile cuprinse în acest protest celebru … constituie însăşi esenţa protestantismului. Acest protest se împotriveşte celor două mari abuzuri ale omului în materie de credinţă; primul este amestecul puterii lumeşti, iar al doilea este autoritatea arbitrară a bisericii. În locul acestor abuzuri, protestantismul aşează puterea conştiinţei mai presus de autoritatea lumească, iar autoritatea Cuvântului lui Dumnezeu mai presus de biserica vizibilă. Mai întâi, el respinge puterea civilă în lucrurile sfinte şi spune ca şi profeţii şi apostolii: ‘Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni’. În prezenţa coroanei lui Carol al V-lea, protestul lor înălţa coroana lui Isus Hristos. Dar el a mers mai departe şi a stabilit principiul că orice învăţătură omenească trebuie să fie supusă cerinţelor lui Dumnezeu.” (Merle d’Aubigné, The History of the Reformation in the Sixteenth Century, London: Blackie and Son, 1885).