„Preoţia n-ar trebui să fie o profesie, adică preoţii ar trebui să muncească, să aibă o altă ocupaţie” – Alexander Schmemann

Miercuri, 3 iunie 1981

Cred tot mai mult că preoţia n-ar trebui să fie o profesie, adică preoţii ar trebui să muncească, să aibă o altă ocupaţie. Altminteri, ei transformă viaţa bisericească într-o ocupaţie sau, mai degrabă, într-o activitate inutilă. O inventează, deoarece nu au altceva „de făcut” şi este ciudat să fie plătiţi pentru că nu fac nimic. Ce făceau primii creştini între adunările din Biserică? Nu se spune nimic despre aceasta în documentele păstrate până azi. Probabil, îşi întemeiau familii şi încercau să ducă o viaţă creştină, adică să pună totul în legătură cu singurul lucru necesar, cu prezenţa lui Hristos printre ei, cu experienţa împărăţiei lui Dumnezeu. Toate acestea sunt atât de bine înfăţişate în opera lui Cehov – „Bishop”. Bucuria Bisericii, apăsarea, deznădejdea şi lipsa de sens a agitaţiei bisericeşti. Tot ce are Biserica de spus şi de revelat se află în slujbele sale, în adunare, în realizarea de sine a Bisericii. In zilele noastre, în timp ce suntem preocupaţi de activităţile bisericeşti, ne cufundăm în serate dansante – de dragul Bisericii. Ştiu foarte bine că ceea ce scriu va părea imposibil.

Vineri, 29 februarie 1980

Mi-ar place să ştiu ce făceau primii creştini în fiecare zi, de dimineaţa până seara – acei creştini care nu erau ocupaţi cu treburi bisericeşti, teologie, slujbe de dimineaţa şi seara, tipic, discuţii despre vechile icoane, cântări şi multe cărţi de spiritualitate. Ce însemna pentru ei să trăiască „în credinţă” ?

“Biografia unui destin misionar” – jurnalul Parintelui Alexander Schmemann

Am fost destul de surprins – placut – sa aflu la parintele Schmemann acelasi gand care de cativa ani mi s-a clarificat si mie: preotia/pastoratia cand devine „profesiune”/ meserie/job, vocatia/chemarea slujirii turmei lui Dumnezeu tinde sa fie „sufocata” de „religiozitate”,activism (propagandistic) si „jobul” de preot/pastor devine hiper-tentant pentru escroci care lesne pot prelua „rolul” si castiga o paine usor pe spinarea si sudoarea „oilor”… O punere in practica a unei asemenea reforme ar curata masiv Biserica de „capuse” si alti „paraziti” …

Preotia/pastoratia este mai sigura cand ramane un „hobby” serios, o „patima” sfanta pe care o faci in virtutea iubirii de Dumnezeu si semeni; iti castigi painea ca tot muritorul si ramai si „pescar de oameni”; imense sunt implicatiile transformarii preotiei in „job”…

Marţi, 2 februarie 1982

Clericalismul sufocă; el este o parte a  caracterului sacru al Bisericii, îşi transformă puterea pe  care o are într-o putere sacră de a controla, de a  conduce, de a administra; o putere de a săvârşi tainele  şi transformă, în general, orice putere într-o „putere  dată mie”! Clericalismul desparte „sacralitatea” de  mireni: iconostasul, împărtăşirea (doar cu dezlegare),  teologia. Pe scurt, clericalismul este de facto negarea  Bisericii ca Trup al lui Hristos, deoarece, în trup, toate  organele sunt interdependente şi diferite doar în  funcţiunile pe care le îndeplinesc nu şi în esenţă. Şi cu cât clericalismul este mai accentuat (imaginea  tradiţională a episcopului sau a preotului – accentuată  de veşmintele şi părul său, de exemplu episcopul cu  însemnele demnităţii sale) cu atât Biserica însăşi  devine mai lumească; se supune, din punct de vedere  spiritual, acestei lumi. In Noul Testament, preotul apare ca un mirean ideal. Insă aproape imediat, începe  separarea lui radicală de mireni; şi nu doar separarea,  ci chiar opoziţia faţă de ei, contrastul cu aceştia.

Mi-a fost dat sa vizitez repetat o biserica ortodoxa in occident, slujita de un preot ortodox autohton( tara catolica fiind), preot care lucra pe saptamana in asistenta sociala, iar pe weekend slujea la biserica… mai rar asa om

Constat cu deosebita incantare ca autorul jurnalului citat a fost practic un reformator al ortodoxiei si un „profet” care a chemat spre revenirea la crestinismul primar; influenta lui avea sa fie resimtita serios si in afara ortodoxiei, la prezbiterieni de pilda, in domeniul doctrinei despre Taine… iar in sanul ortodoxiei cartile sale au stimulat cereri din partea laicilor pentru o reforma liturgica

„Omilii catehetice” de Teodor al Mopsuestiei


Teodor, episcop al Mopsuestiei sau Teodor din Antiohia – dupa locul unde s-a nascut si a fost preot – este cel mai cunoscut reprezentant al scolii antiohiene de hermeneutica.

Lucrarea de fata reuneste cele 16 omilii catehetice, ce au o importanta deosebita in opera teologica a lui Teodor de Mopsuestia, iar valoarea lor educativa isi pastreaza prospetimea si pentru vremea noastra.

Comanda

%d blogeri au apreciat asta: