„Preoţia n-ar trebui să fie o profesie, adică preoţii ar trebui să muncească, să aibă o altă ocupaţie” – Alexander Schmemann


Miercuri, 3 iunie 1981

Cred tot mai mult că preoţia n-ar trebui să fie o profesie, adică preoţii ar trebui să muncească, să aibă o altă ocupaţie. Altminteri, ei transformă viaţa bisericească într-o ocupaţie sau, mai degrabă, într-o activitate inutilă. O inventează, deoarece nu au altceva „de făcut” şi este ciudat să fie plătiţi pentru că nu fac nimic. Ce făceau primii creştini între adunările din Biserică? Nu se spune nimic despre aceasta în documentele păstrate până azi. Probabil, îşi întemeiau familii şi încercau să ducă o viaţă creştină, adică să pună totul în legătură cu singurul lucru necesar, cu prezenţa lui Hristos printre ei, cu experienţa împărăţiei lui Dumnezeu. Toate acestea sunt atât de bine înfăţişate în opera lui Cehov – „Bishop”. Bucuria Bisericii, apăsarea, deznădejdea şi lipsa de sens a agitaţiei bisericeşti. Tot ce are Biserica de spus şi de revelat se află în slujbele sale, în adunare, în realizarea de sine a Bisericii. In zilele noastre, în timp ce suntem preocupaţi de activităţile bisericeşti, ne cufundăm în serate dansante – de dragul Bisericii. Ştiu foarte bine că ceea ce scriu va părea imposibil.

Vineri, 29 februarie 1980

Mi-ar place să ştiu ce făceau primii creştini în fiecare zi, de dimineaţa până seara – acei creştini care nu erau ocupaţi cu treburi bisericeşti, teologie, slujbe de dimineaţa şi seara, tipic, discuţii despre vechile icoane, cântări şi multe cărţi de spiritualitate. Ce însemna pentru ei să trăiască „în credinţă” ?

“Biografia unui destin misionar” – jurnalul Parintelui Alexander Schmemann

Am fost destul de surprins – placut – sa aflu la parintele Schmemann acelasi gand care de cativa ani mi s-a clarificat si mie: preotia/pastoratia cand devine „profesiune”/ meserie/job, vocatia/chemarea slujirii turmei lui Dumnezeu tinde sa fie „sufocata” de „religiozitate”,activism (propagandistic) si „jobul” de preot/pastor devine hiper-tentant pentru escroci care lesne pot prelua „rolul” si castiga o paine usor pe spinarea si sudoarea „oilor”… O punere in practica a unei asemenea reforme ar curata masiv Biserica de „capuse” si alti „paraziti” …

Preotia/pastoratia este mai sigura cand ramane un „hobby” serios, o „patima” sfanta pe care o faci in virtutea iubirii de Dumnezeu si semeni; iti castigi painea ca tot muritorul si ramai si „pescar de oameni”; imense sunt implicatiile transformarii preotiei in „job”…

Marţi, 2 februarie 1982

Clericalismul sufocă; el este o parte a  caracterului sacru al Bisericii, îşi transformă puterea pe  care o are într-o putere sacră de a controla, de a  conduce, de a administra; o putere de a săvârşi tainele  şi transformă, în general, orice putere într-o „putere  dată mie”! Clericalismul desparte „sacralitatea” de  mireni: iconostasul, împărtăşirea (doar cu dezlegare),  teologia. Pe scurt, clericalismul este de facto negarea  Bisericii ca Trup al lui Hristos, deoarece, în trup, toate  organele sunt interdependente şi diferite doar în  funcţiunile pe care le îndeplinesc nu şi în esenţă. Şi cu cât clericalismul este mai accentuat (imaginea  tradiţională a episcopului sau a preotului – accentuată  de veşmintele şi părul său, de exemplu episcopul cu  însemnele demnităţii sale) cu atât Biserica însăşi  devine mai lumească; se supune, din punct de vedere  spiritual, acestei lumi. In Noul Testament, preotul apare ca un mirean ideal. Insă aproape imediat, începe  separarea lui radicală de mireni; şi nu doar separarea,  ci chiar opoziţia faţă de ei, contrastul cu aceştia.

Mi-a fost dat sa vizitez repetat o biserica ortodoxa in occident, slujita de un preot ortodox autohton( tara catolica fiind), preot care lucra pe saptamana in asistenta sociala, iar pe weekend slujea la biserica… mai rar asa om

Constat cu deosebita incantare ca autorul jurnalului citat a fost practic un reformator al ortodoxiei si un „profet” care a chemat spre revenirea la crestinismul primar; influenta lui avea sa fie resimtita serios si in afara ortodoxiei, la prezbiterieni de pilda, in domeniul doctrinei despre Taine… iar in sanul ortodoxiei cartile sale au stimulat cereri din partea laicilor pentru o reforma liturgica

Despre Liviu
Crestin, absolvent al unei facultati de teologie (protestanta). Pasionat de Biblie, carte buna, muzica buna, film bun,alte bunatati... si teologie comparata si istoria Bisericii. De orientare teologica Wesley-ana, simpatizant al paleo-ortodoxiei.

7 Responses to „Preoţia n-ar trebui să fie o profesie, adică preoţii ar trebui să muncească, să aibă o altă ocupaţie” – Alexander Schmemann

  1. Florin Lăiu says:

    Părintele Schmemann are idei interesante. Dar am două îndoieli legate de ceea ce este şi de ceea ce spune. Dacă este numit „Părinte”, probabil că este un cleric al unei Biserici, deci acesta îi este serviciul – pe care nu cred că îl face voluntar – sau poate mă înşel? O fi lucrând şi el cu un sfert de normă, ca un presbiter neoprotestant, care nu este plătit.
    Dar în ce priveşte slujitorii full-time ai Bisericii, aceia care au datoria de a învăţa, de a predica, de a evangheliza, de a păstori etc., care sunt datori full-time să se ocupe astfel de zidirea şi apărarea Bisericii, se vede că părintele sau fratele Schmemann nu a prea citit SCriptura, care arată clar că păstorii Bisericii trebuie să fie în mod legitim plătiţi de Biserică. Să citească cel puţi epistolele către Corinteni şi către Timotei. Dacă însă Schmemann a descoperit o cale mai bună decât cea dată de Dumnezeu în Scripturi, să încerce mai întâi s-o pună în practică, să vadă dacă funcţionează, şi apoi va vedea dacă este mai înţelept să scrii despre proiecte utopice, decât să urmezi învăţătura Sfintei Scripturi.

    În orice caz, faptul că ai afişat cazul pe blog, este lăudabil. Să mai ştim şi noi ce idei mai circulă în lumea asta mare a lui Dumnezeu.

    • Liviu says:

      Multumesc de reactie…

      Inainte sa-l faceti incult biblic pe parintele Schmemann mi s-ar parea mai nimerit sa va interesati de cine a fost si eventual sa-i cititi vreo carte, doua. Nu numai ca a citit Scriptura, dar este si un teolog care nu poate fi neglijat…

      Il voi lasa sa se apere de „acuzele” ce i le aduceti prin postarile viitoare de citate din jurnalul sau.
      Eu nu adaug decat ca:
      1. versetele invocate pot sa se aplice doar apostolilor (insarcinati divin sa cucereasca lumea) si urmasilor lor, episcopii – diferiti de preotii/pastorii moderni.
      2. parintele Schmemann a anticipat obiectia de „utopie”; utopica pare si „Predica de pe Munte” …

  2. Gabi says:

    Sunt de acord si cu parintele Shhmemann ca Biserica(indiferent care)tinde sa isi transforme puterea intr-o putere de a controla. Nu sunt de acord cu ce spui in ce priveste versetele lui Pavel referitare la traiul celor ce propovaduiesc evanghelia.
    1 Corinteni 9, 14 Tot aºa a poruncit ºi Domnul celor ce propovãduiesc Evanghelia, ca sã trãiascã din Evanghelie.

    Acest verset nu face referire doar la apostoli care au primit insarcinare directa, ci face referire la toti cei care „propovaduiesc evanghelia”.

    Evidentierea acestui fapt cred ca are la baza unele proteste si in vremea lui Pavel. Tocmai de aceea, pentru ca ideea sa fie si mai inatacabila, Pavel incepe cu „Domnul a poruncit”.

    • Liviu says:

      Din pacate ideea nu este atat de „inatacabila” pe cat pare, iar apostolul Pavel nu da un chec in alb tuturor pseudo-propovaduitorilor. O dovada – „Didache” care mai este cunoscuta si drept „Invatatura celor 12 apostoli”(a fost, probabil, scrisa in jurul anilor 65-80 A.D.) – http://www.voxdeibaptist.org/didache_romaneste.htm:

      11:4 Pe fiecare apostol care vine la voi sa-l primiti ca pe Domnul insusi.
      11:5 El va sta cu voi o zi, poate doua, daca este nevoie, dar, daca va ramane cu voi trei zile, este un profet mincinos.
      11:6 La plecare, apostolul sa nu ia cu el decat paine care sa-i ajunga pana la locul de odihna; daca va cere bani, este un profet mincinos.
      11:12 Dar pe oricine va va spune in duhul “Dati-mi bani sau lucruri de felul acesta” sa nu -l ascultati; daca insa va va vorbi despre altii, care sunt in nevoie, ca sa le dati ajutor, sa nu-l judece nimeni.

      Sunt interesante si urmatoarele capitole care arata cum si in ce conditii puteau spera la sustinere materiala diferitii slujbasi ai bisericii. Cert este ca Pavel nu da un cec in alb si mai ales astazi cand pseudo-evanghelistii misuna si prolifereaza, textul din Corinteni nu se aplica oricui pretinde ca propovaduieste Evanghelia.

      Repet: cea mai eficienta metoda de „despaduchere” a Bisericii ar fi ceea ce parintele Schmemann spune( si la fel cred si eu de cativa ani). Biserica ar avea ocazie astfel sa se descotoreasca de toti shmekerii si sarlatanii( care in biserica ta, Gabi sunt mutati din district in district, chit ca dovedesc cu prisosinta ai carei „evanghelii” ii sunt vestitori.)

  3. Gabi says:

    Probabil ar fi o idee buna sa aiba fiecare si o slujba. Pavel oricum specifica ca nu se folosea de dreptul care de fapt il avea prin porunca divina chiar. Se simtea nevoit sa raspunda unor acuze probabil din partea unora care vedeau cu ochi rau sa platesti evanghelicul.

    Nu vorbim aici despre evanghelia adevarata. Asta e un alt subiect care ar fi inutil de discutat. Fiecare crede ca biserica lui are EVANGHELIA inteleasa corect, si fara ghilimele, indiferent de confesiune. Ceea ce discutam este validitatea sustinerii celor financiare a celor predica evanghelia in respectiva confesiune de catre enoriasi. Ipoteza o presupunem adevarata in interiorul bisericii. Altfel nu ajungem niciunde. Tu spui ca X e evanghelia adevarata, iar eu spun ca Y.

    E posibil sa fie si sarlatani si smecheri. Insa tu ai generalizat, la toti. De aici incolo nu mai pot continua pentru ca discutam speculatii pe baza unor cazuri cunoscute dar care nu pot defini toti pastori, sau toti preotii.

  4. Gabi says:

    In opinia mea aici intervine si secularizarea si cultura in care traim. Apostolul/evanghelistul umbla din loc in loc pentru ca sa vesteasca evanghelia. Presbiterul probabil avea norma intreaga pentru biserica sa si veste si el evanghelia in localitatea lui si imprejurimi. Toti acestia nu aveau timp de facultati, doctorate, masterate, studiul exegetic si omiletic al vechiului testament sau creearea unor arhive cu raspunsuri la texte biblice dificile pentru generatiile viitoare. Asteptarea revenirii Domnului era un mod practic de a trai.

    Or, azi toti Il asteptam sa vina curand, si cine chiar crede acest lucru. Dupa 2000 de ani de asteptari crestinismul , inclusiv traditional s-a „aranjat” mult diferit in societate fata de ce si-a dorit, si a fost la inceput. Un user ortodox pe un alt formu(probabil iti aduci aminte) spunea direct ca asteptarea poate sa fie in veci de veci, iar problema noastra este ca nu credem in nemurirea sufletului. Asadar unii nici nu il mai asteapta asa cum il asteptau apostolii. Adventismul , oficial cel putin il asteapta, dar fara revarsarea Duhului Sfant asa cum s-a promis in zilele din urma e doar…caldicel.

    • Liviu says:

      Gabi

      N-am spus degeaba ce am spus. Nu vad rostul discutiei „in abstracto”, ci din perspectiva istorica.

      1. Despre care slujitori vorbeste Pavel? Despre orice „apostol”/pastor smeker de azi care e destul de abil sa prosteasca ceva naivi ca el „propovaduieste Evanghelia” si in consecinta are DREPTUL „biblic” de a „trai din evanghelie”? Atunci toti maimutoii si escrocii il au pe Pavel de partea lor! Sa nu fie…

      2. Avem marturii istorice inca de la sfarsitul secolului I si inceputul sec. II despre urmasii apostolilor, episcopii. Ti-am dat exemplu din Didache despre precautiile vis-a-vis de sarlatanii care pozau in „evanghelisti” pretinzand sustinerea financiara. Nu-ti da nimic de gandit modul cum se pune problema in Didache? Este document istoric de prima mana din epoca apostolica, practic! Mai poti citi si la : http://en.wikipedia.org/wiki/Bishop#Bishops_in_the_Apostolic_Fathers despre rolul clar definit al episcopului.

      Episcopii (nu oricine!) erau cei autorizati sa vesteasca Evanghelia in numele lui Christos si al Bisericii,ca urmasi/succesori ai apostolilor. Preotii „parohiali” actionau ca reprezentanti ai episcopilor( cum si azi in cultul tau pastorul este delegatul presedintelui de conferinta)! Faptul ca institutia episcopatului s-a alterat in decursul vicisitudinilor istoriei nu inseamna ca azi incep unii si altii sa se hirotoneasca unii pe altii si sa pretinda ceea ce n-au nici un drept.

      Daca revenim la epoca apostolilor, ei erau ambasadori plenipotentiari ai lui Christos pentru orice petec de pamant si apa de pe glob. Calatoreau si aveau tot dreptul si nevoia sa fie sustinuti financiar. NU tot asa cu prezbiterii/pastorii locali. Ei erau de obicei dintre oamenii locului, alesi ca lideri locali ai comunitatilor. Fiind autohtoni, cu familii, ei isi traiau viata in mijlocul comunitatilor avand IN PLUS si responsabilitatea pastoririi „turmei” locale.

      Azi, preotul/pastorul parohial este mai degraba un ingrijitor de „acvariu”. Decat un pescar de suflete. Practic prezbiterii( in cultul tau) fac/ar trebui sa faca treaba preotului/pastorului local, in timp ce asa zisii pastori ar trebui sa planteze biserici. Pastorii sunt practic prezbiteri platiti pentru a face treaba prezbiterilor. E normal?

      Interesant e ca un ortodox are curajul sa dea lucrurile pe fata si sa puna degetul pe rana in timp ce altii…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: