Christianity: The First Two Thousand Years

Christianity: The First Two Thousand Years

„Septuaginta în limba română” de Cristian Bădiliţă

Desi mai vechi , articolele (1 & 2) d-lui Badilita despre LXX merita atentia din partea oricarui lector al Bibliei, care vrea sa aiba o minima orientare  in „peisajul” si istoria textului scripturistic.

Pornind de la viciul de metoda al traducerilor sinodale ortodoxe din secolul trecut, autorul trece in revista fugitiv istoria textelor Septuagintei si a Masoreticului, in final acuzand „reconcilierea à la roumaine”, mixajul „maximalist” care a nascut traducerile sinodale de pana la „revolutia” din 1989.

„Ispitand” apoi cititorul cu un „dumicat” de „Biblia şi Părinţii Bisericii”  , autorul vine si cu solutia:

Creştinii din România, de orice confesiune ar fi ei, au nevoie urgentă de două traduceri, una făcută după textul masoretic (plus textul grec ale fragmentelor redactate direct în greacă) şi, a doua, făcută exclusiv după textul grec al LXX.

Cum a doua parte a imperativului se apropie de o fericita implinire, mai ramanand un singur volum al Septuagintei de tiparit, ramane de vazut cine va termina misiunea: o traducere stiintifica a Vechiului Testament facuta exclusiv dupa Textul Masoretic. Abia apoi vom putea vorbi de studiu biblic serios pe Biblia in limba romana.

Schita de portret: John Wesley si metodismul

John Wesley (n. 17 iunie 1703 – d. 2 martie 1791) a fost un pastor anglican şi un teolog creştin care a fost un lider de început al mişcării metodiste.

Metodismul a avut trei etape de dezvoltare: prima la Universitatea Oxford odată cu fondarea „Clubului Sfânt”; cea de-a doua în timp ce Wesley a fost preot paroh în Savannah, Georgia, şi a treia la Londra după întoarcerea lui Wesley în Anglia. Mişcarea s-a format în timpul celei de a treia etape de dezvoltare la începutul anilor 1740 când Wesley, împreună cu alţii, cum ar fi George Whitefield, a început predica lui itinerantă şi, ulterior, a devenit fondator de societăţi religioase pentru formarea de credincioşi. Aceasta a fost prima mişcare evanghelică de larg succes din Regatul Unit. Wesley a creat legături cu societăţi de pe întreg teritoriul Angliei, Scoţiei, Ţării Galilor, Irlandei şi, mai târziu s-a răspândit în alte părţi ale lumii vorbitoare de limbă engleză şi în afara lor. El a împărţit societăţile sale religioase în continuare în clase şi grupuri de responsabilitate şi de instruire religioasă extrem de active. Metodiştii, sub direcţia lui Wesley, au devenit lideri în multe probleme de justiţie socială ale timpului, inclusiv reforma închisorilor şi mişcarea aboliţionistă. Forţa lui Wesley ca teolog rezidă în capacitatea sa de a combina poziţii teologice aparent opuse.

Cea mai mare realizare teologică a sa a fost promovarea a ceea ce el a numit „perfecţiunea creştină”, sau sfinţenia inimii şi vieţii. Wesley a insistat asupra faptului că în viaţa lui, creştinul ar putea ajunge la un stadiu în care dragostea lui pentru Dumnezeu, sau dragostea lui perfectă, va ajunge să-i stăpânească inima în mod suprem. Teologia lui evanghelică, în special concepţia lui asupra perfecţiunii creştine se sprijinea ferm pe teologia sa sacramentala. El a insistat permanent asupra folosirii generale a căilor de mântuire (rugăciunea, Scriptura, meditaţia, Sfânta Împărtăşanie, etc) ca mijloc prin care Dumnezeu transformă pe cel credincios. Pe parcursul vieţii, Wesley a rămas în cadrul Bisericii Anglicane şi a insistat asupra faptului că mişcarea sa se încadrează în limitele Bisericii Anglicane. Modul nonconformist în care se folosea de politica bisericii i-a creat dispute cu mulţi din sânul Bisericii Anglicane, deşi către sfârşitul vieţii a fost respectat de mulţi.

Sursa: Wikipedia

Mai multe:  Biography of John Wesley

Convertirea lui John Wesley

In memoriam Neda – tanara ucisa in Iran

O superbă elegie in Cotidianul

Lumină lină a sfintei slave

Abia de la profesorul Tomescu învăţ rugăciunea de seară Lumina lină, al cărei farmec inefabil mă cucereşte de prima dată.[…] Lumină lină a sfintei slave: mai e alt vers deopotrivă acestuia în limba română?

(Nicolae Steinhardt, Jurnalul Fericirii)

„TRĂIND ÎN FRICA JUDECĂŢII DE APOI . FORME ALE MILENARISMULUI ÎN SOCIETATEA AMERICANĂ”

Un studiu documentat si foarte interesant despre FORMELE ALE MILENARISMULUI ÎN SOCIETATEA AMERICANĂ :

Asist. Drd. Radu Mureşan
TRĂIND ÎN FRICA JUDECĂŢII DE APOI
FORME ALE MILENARISMULUI ÎN SOCIETATEA AMERICANĂ

Cateva titluri :

Împărăţia de 1000 de ani în predica puritană

Cultele Judecăţii de Apoi

Zorile mileniului “calculat” şi dezamăgirea milerită

Citirea „semnelor timpului”

Adventismul milenarist

Documentul poate fi descarcat in format PDF.

Lumina lina

Cata dulceata, cata duiosie, cata bunatate care te invaluie, te infasoara, te inalta. Ascultand aceasta muzica, parca  privesti o mama vrajita de zambetul pruncului care suge la sanu-i… O nesfarsita tandrete, dulceata fara margini… O dulceata – precum cea traita de parintele Steinhardt, greu de redat in cuvinte:

Gherla, mai 1963

(…) Părintelui Haralambie — ca unui sfânt — cutez să-i împărtăşesc — e primul — cele două vise avute la Jilava cu un an şi jumătate înainte, în celula douăzeci şi cinci.
O dată mi s-a arătat în vis mama — care mereu mergea la Capra, la biserică, şi care vorbea atât de curat şi de fermecător româneşte — şi, luându-mă de mână, m-a dus la un perete dintr-o Casă a Domnului. Un perete uriaş în întregime zugrăvit cu figuri de sfinţi şi acoperit cu icoane. Mă ducea înspre chipurile pictate şi înspre icoane şi mă îndemna să le sărut.
Al doilea vis a fost mai cutremurător, şi-i zic vis pentru că nu îndrăznesc să-i spun altfel.[…]

În noaptea următoare adorm frânt. Şi atunci, în noaptea aceea chiar, sunt dăruit cu un vis miraculos, o vedenie. Nu-L văd pe Domnul Hristos întrupat, ci numai o lumină uriaşă — albă şi strălucitoare — şi mă simt nespus de fericit. Lumina mă înconjoară din toate părţile, e o fericire totală, şi înlătură totul; sunt scăldat în lumina orbitoare, plutesc în lumină, sunt în lumină şi exult. Ştiu că va dura veşnic, e un perpetuum immobile. Eu sunt îmi vorbeşte lumina, dar nu prin cuvinte, prin transmisiunea gândului. Eu sunt: şi înţeleg prin intelect şi pe calea simţirii — înţeleg că e Domnul şi că sunt înlăuntrul luminii Taborului, că nu numai o văd, ci şi vieţuiesc în mijlocul ei.
Mai presus de orice sunt fericit, fericit, fericit. Sunt şi pricep că sunt şi mi-o şi spun. Şi lumina parcă e mai luminoasă decât lumina şi parcă ea vorbeşte şi-mi spune cine e. Visul mi se pare a dura mult, mult de tot.
Fericirea nu numai că durează încontinuu, dar şi creşte mereu ; dacă răul n-are fund, apoi nici binele n-are plafon, cercul de lumină se lăţeşte din ce în ce, iar fericirea după ce m-a învăluit mătăsos, deodată schimbă tactica, devine dură, se aruncă, se prăvăleşte asupră-mi ca nişte avalanşe care — antigravitaţional — mă înalţă; apoi, iar, procedează în alt fel: duios; mă leagănă — şi-n cele din urmă, fără menajamente, mă înlocuieşte. Nu mai sunt. Ba sunt, dar atât de puternic încât nu mă recunosc  .
(De atunci îmi este nespus de ruşine. De prostii, de răutăţi, de scârnăvii. De toane. De viclenii. Ruşine.)
Părintele Haralambie mă ascultă cu atenţie, nu surâde, nu tresare.
Apoi se pronunţă: nu crede că visele ori arătările sunt suspecte.
Dimpotrivă, mă fericeşte. Îmi cere însă multă discreţie şi smerită stăpânire de sine. Şi mai ales — e greu de priceput, zice, totuşi mă roagă să fac un efort — să le iau drept fireşti, drept ceva neexcepţional, care să nu mă scoată din făgaşul cât se poate de comun al vieţii de obşte. Un gând bun din partea mamei, aşa ca o salutare. Iar mila Domnului e bogată; când trece, se întâmplă ca poala hainei Lui să atingă pe te miri cine.

(Jurnalul Fericirii)

Lectionar la zi

The United Methodist Revised Common Lectionary

June 28, 2009 (Ordinary Time)

Proper 8

Old Testament: 2 Sam 1:1; 2 Sam 1:17-27

Psalms: Ps 130 (UMH 848)

New Testament: 2 Cor 8:7-15

Gospel: Mark 5:21-43

Psalmii 130 (NTR)

Un cântec de pelerinaj

1 Din adâncuri strig, Doamne!

2 Stăpâne, ascultă glasul meu! Fie urechile Tale cu luare-aminte la glasul cererii mele!

3 Dacă Tu, Stăpâne, ai păstra aducerea aminte a vinei noastre, cine ar putea sta în picioare?

4 Dar la Tine este iertarea, ca astfel să fii de temut.

5 Aştept pe Domnul. Sufletul meu aşteaptă şi nădăjduieşte în Cuvântul Lui.

6 Sufletul meu Îl aşteaptă pe Stăpânul mai mult decât aşteaptă străjerii dimineaţa, da, mai mult decât aşteaptă străjerii dimineaţa.

7 Israele, nădăjduieşte în Domnul, căci îndurarea este a Domnului şi la El găsim belşug de răscumpărare!

8 El îl răscumpără pe Israel din toate vinovăţiile sale.

PSALMUL 130

(Sinodala Anania Bartolomeu)
O cântare a treptelor.

1	Doamne, inima nu mi s’a semeţit, nici ochii nu mi s’au trufit, nici n’am umblat în lucruri prea mari şi nici în cele ce sunt cu mult mai presus decât mine a. 2Rg 6:22 Pr 16:5 Rm 12:16
2	Dacă n’aş fi fost cu gândul în smerenie, ci, dimpotrivă, sufletul mi l-aş fi semeţit precum e pruncul înţărcat de maică b, aşa i-ai fi răsplătit sufletului meu. Rm 12:16
3	Să nădăjduiască Israel în Domnul de acum şi până’n veac!

Antinomii istorice

Viaţa istorică şi datoria Bisericii sunt antinomice şi această antinomie nu poate niciodată să fie rezolvată şi depăşită pe plan istoric. Este o aluzie permanentă la ceea ce „v-a să vină” mai apoi. Antinomia este înrădăcină în alternativa practică cu care se confruntă Biserica de la începutul pelerinajului ei istoric. Fie că Biserica trebuie constituită ca şi o societate „totalitară” străduindu-se să satisfacă toate cererile credincioşilor, atât cele „temporale” cât şi pe cele „duhovniceşti,” neacordând nici un fel de atenţie ordinii existente şi lăsând nimic lumii externe – aceasta ar înseamnă o întreagă separare faţă de lume, un ultim zbor afară din ea şi o negare radicală a oricărei autorităţi externe. Sau Biserica ar putea încerca o creştinizare incluzivă a lumii, subjugând întregul vieţii rânduielii şi autorităţii principiilor creştine pentru a construi oraşul creştin. În istoria Bisericii putem trasa ambele soluţii: o ieşire în deşert şi o construcţie a Imperiului creştin. Prima a fost practicată nu numai în monahismul diferitelor curente ci în multe alte grupuri creştine şi denominaţii. A doua a fost principala linie adoptată de creştini, atât în Occident cât şi în Orient până la ridicarea secularismului militant. Chiar şi în zilele noastre o astfel de soluţie încă mai prinde la mulţi oameni. Pe de-a întregul ambele s-au dovedit lipsite de succes.

BISERICA, SCRIPTURA, TRADIŢIA – TRUPUL VIU AL LUI HRISTOS – Parintele George Florovski

Crestinism adevarat = Libertatea reala

Acela este cu adevarat liber, care traieste pentru Hristos. El se afla deasupra tuturor nenorocirilor. Daca el însusi nu­si va face rau, atunci niciodata altul nu va fi în stare sa-­i faca. (Sfântul Ioan Gura de Aur)

Doamne, fa-­ma robul Tau, ca sa fiu cu adevarat liber!  (Fericitul Augustin)

Esenta cea mai adânca a omului este libertatea sau vointa sa morala, si de aceea, unirea  existentiala cu Dumnezeu înseamna pentru om a­-I preda în mod liber vointa sa.
(Vladimir Soloviov)

Dumnezeu poate face orice în afara de a ne sili sa-L iubim. (…) Unde nu exista libertate, nu poate exista iubire.
(Paul Evdokimov)

Trebuie să ştii să plăteşti: dacă vrei să fii liber se impune să nu-ţi fie frică de moarte. (Brice Parain)

Irineu: „nepotul” apostolului Ioan

2 Timotei 2 (NTR) 1 Aşadar, tu, copilul meu, întăreşte-te în harul care este în Cristos Isus! 2 Ceea ce ai auzit de la mine, înaintea multor martori, încredinţează unor oameni de încredere, care să fie în stare să-i înveţe pe alţii!

Dupa cum apostolul Pavel are drept fiu spiritual pe Timotei (si Tit) caruia ii da imputernicire de a transmite mai departe invatatura/traditia apostolica , tot asa apostolul Ioan are drept fiu spiritual pe Policarp, viitorul episcop de Smirna.

Daca nu stim precis fiul spiritual al lui „prezbiterului” Timotei, stim insa un fiu spiritual al episcopului Policarp: sfantul Irineu. Astfel Irineu este „nepotul” apostolului Ioan, practic doar a treia generatie dupa apostoli. Irineu moare undeva la inceputul anilor 200. Putem astfel observa o „filiera” apostolica demna de luat in mult mai serios decat o fac adesea neoprotestantii.

175 – 180 A.D. Ireneu episcop în Lyons, Franţa. Lucrarea lui Ireneu Împotriva Ereziilor este una din cele mai preţioase lucrări care ne-au rămas din antichitatea creştină timpurie. Ea este dedicată, pe de o parte povestirii şi respingerii ereziilor gnostice multiforme care au predominat în a doua jumătate a secolului al doilea; şi, pe de altă parte, pentru a expune şi a apăra credinţa catolică.

	CARTEA ÎNTÂI A LUI IRINEU
	CARTEA A DOUA A LUI IRINEU
	CARTEA A TREIA A LUI IRINEU
	CARTEA A PATRA A LUI IRINEU

Criza modernitatii

E clar că sistemul parlamentar, sistemul reprezen­tativ nu mai funcţionează în democraţiile europene, transformându-se într-o oligarhie ce controlează mecanismul de stat, o oligarhie care foarte adesea e coruptă. Desigur, sistemul reprezentativ funcţionează în mod formal, adică  cetăţenii au dreptul ca, la fiecare patru ani, să-şi dea votul într-o urnă, însă acest vot e serios prefabricat prin publicitate. Dacă veţi vedea o ţară europeană cu câteva zile inainte de alegeri, veţi fi şocaţi, pentru că publicitatea joacă rolul publicităţii comerciale; adică în acelaşi mod în care se face publicitate unei paste de dinţi sau unui parfum sau altui lucru, ei bine, tot aşa se face publicitate pentru a impune un politician sau un partid politic. Astfel, vidul dintre politică şi societate se măreşte zi de zi, politica nu mai exprimă nevoile societăţii, politicienii sunt cei care dirijează o economie care e şi ea autonomizată în raport cu nevoile sociale, nimeni nu se interesează că, mai ales printre tineri, şomajul creşte într-o manieră teribilă, pentru că în concepţia societăţii de consum, care stăpâneşte Europa, şomajul e necesar pentru ca economia să poată funcţiona. Şi, în plus, faptul că raţionalismul, credinţa în raţional nu mai merge, acest fapt are drept consecinţă că faimoasa „convenţie socială”, despre care a vorbit Rousseau, nu mai poate merge, ceea ce, la rândul ei, conduce la alte consecinţe: violenţa, imposibilitatea de a organiza cu adevărat o viaţă socială.

Christos Yannaras, Ortodoxie si Occident (Ed. Bizantina,1995)

PS: din pacate d-nul Liiceanu evita punerea punctului pe „i” ascunzandu-se in spatele in spatele „scuzei”:  „se poate si mai rau…  „; agitand bau-baul anarhiei sau tiraniei sau declinandu-si responsabilitatea, domnia sa evita sa condamne fatis o stare de lucruri intolerabila…

In schimb ,desi diplomat,inevitabil, d-nul Baconschi le zice mai pe sleau

Calvin si Traditia – invitatie la lectura

Scrierile lui Calvin abundă în citate ale bisericii primare într-o aşa măsură încât este pe drept considerat a fi un teolog patristic. In timpul exilului de la Geneva la Strasbourg, Calvin a început să lucreze la o ediţie în franceză a predicilor lui Hrisostom, acesta reprezentând pentru el poate cea mai apropiată influenţă patris­tică în afară de Augustin. Era, de asemenea, iubitor de Irineu, de Ioan Damaschinul (De fide orthodoxa), de Atanasie, de Ciprian (cu privire la care şi-a exprimat gândurile în Invăţăturile religiei creştine) şi alţii.

Odată recunoscut faptul că tradiţia trebuie să treacă de testul Scripturii şi că include şi decrete care uneori se contrazic, Calvin este destul de pregătit să fie călăuzit de reflecţiile antice în interpretarea pe care o dă el Scripturii. „Căci o venerez în inima mea şi doresc să fie ono­rată de toţi”. „In felul acesta, noi îmbrăţişăm de bună voie şi conside­răm sinoadele din vremea bisericii primare ca fiind sfinte, cum este de exemplu Sinodul de la Niceea, de la Constantinopol, Conciliul Efes I, Conciliul de la Calcedon şi altele, care s-au preocupat de greşeli ce tre­buiau respinse – cel puţin în ce priveşte învăţătura credinţei.” Ultima critică adusă unor chestiuni lipsite de importanţă s-a referit la picturile interioare, care nu au fost considerate niciodată de către creştinii apu­seni ca fiind relevante. Potrivit spuselor lui Calvin, conciliile mai recen­te (din evul mediu apusean) n-au mai avut pietatea, atenţia acordată  exegezei biblice şi dragostea pentru adevăr pe care o aveau sinoadele de demult.

Ortodoxie si evanghelism. Trei perspective De: Bradley Nassif et all

El Evangelio segun San Mateo(Pier Paolo Pasolini – 1964)

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Video – The Gospel In Animation

„Cântecul Mariei”

Richard nu era entuziasmat de organizarea disciplinară a bisericilor istorice de dinaintea Reformei. Personajele sale favorite din istoria biseri­cilor erau, pe lângă Luther şi Calvin, Sfântul Augustin şi Sfântul Francisc din Assisi. Se referea cu plă­cere la ei şi, în predicile sale evoca nu doar gândirea acestora ci, adesea, şi felul lor de viaţă, îi plăcea să-şi condimenteze din belşug spusele. Se ştia că dispune de o colecţie de ilustraţii cuprinse în patruzeci de mii de plicuri ordonate cu grijă.

Din concepţiile lui Calvin le aprecia pe cele privitoare la liberul arbitru şi la dubla predes­tinare, dar teologul lui favorit rămânea tot Martin Luther. Era de acord cu îndemnul lutherian: „Îndrăzneşte să păcătuieşti” şi propovăduia că iubi­rea lui Dumnezeu şi îndurarea Lui nu pot fi supra­licitate. Atracţiile ori simpatiile teologice nu-l împiedicau în critica obiectivă a protestantismului.

Cu interpretarea abuzivă a expresiei „sola fide”, cu poveştile de adormit copiii despre mântuirea printr-o credinţă lipsită de viaţă, cu astea sunt îndopaţi credincioşii – aşa şi-a început, îmi aduc aminte, una din predici. Considera o exagerare modul în care protestantismul o tratează pe Maria, protestanţii pomenind-o pe Maica Domnului eventual în înjurături, cu toate că dacă adoraţie poate nu, dar respect profund tot ar merita.

Sărbătoarea păcii, în închisoare, era Crăciunul. Până şi gardienii păreau vrăjiţi de sărbătoarea nopţii în care s-a născut Mântuitorul. Românii cântau colinde, ungurii, nemţii cântau de-ale lor. Richard s-a postat la capătul mesei lungi din celulă şi a cântat, în ebraică, cântecul Mariei, „Magnificat”. Nuanţat şi dramatic, cu sacră ardoa­re şi cu gingăşie, revoltat şi triumfător. Era darul lui de Crăciun pentru adoratorii Sfintei Fecioare.

Cu alt prilej, ne-a cântat şi Cântarea Cântărilor, de la un capăt la altul, în ebraică. Ca un îndrăgostit despre iubirea lui, cu un dor inimitabil.

Dispretuia profund sectarismul mãrginit, dar deopotrivã si clericalismul arogant, gol, dornic de putere, rupt de izvorul originar.

„Marx e si el produsul preotilor”, ne declara, în celulã. Avea chiar o istorioarã despre asta, cu care-si sustinea afirmatia:
În timpul sederii la Londra, viitorul autor al Manifestului Comunis s-a dus la preot sã-i anunte decesul bãietelului sãu. Preotul si-a notat datele si i-a comunicat suma cheltuielilor de înmormântare.
– Mai aveti ceva sã-mi spuneti? a întrebat pãrintele cutremurat de durere. Fãrã urmã de compasiune, preotul i-a zis:
– Nu, asta e tot.

(Fragmente selectate din volumul:
Ferenc Visky – 70 de povestiri despre puşcărie şi prietenie,
Editura Aqua Forte-Koinonia, Cluj, 2004)

„Sola/nuda Scriptura” vs „Prima Scriptura”

In teologia anglicana si nu numai se vorbeste despre „high church” si „low church” in sens liturgic. In stransa conexiune cu aceasta diferentiere sta problematica autoritatii in materie de teologie, indelung si inversunat disputata in istoria Bisericii, mai ales intre neoprotestanti si orto-catolici. Luther in lupta sa cu papalitatea a lansat celebrul principiu „Sola Scriptura” adesea insa gresit inteles. O moderare-explicitare a acestui concept luat brut si interpretat adesea incorect(ca „nuda scriptura”) de neoprotestanti, este principiul „prima scriptura„.

Ce spune „prima scriptura„?

Prima scriptura is a doctrine that says canonized scripture is „first” or „above all” sources of divine revelation.

Implicitly, this view acknowledges that, besides canonical scripture, there are other guides for what a believer should believe, and how he should live, such as the created order, traditions, charismatic gifts, mystical insight, angelic visitations, conscience, common sense, the views of experts, the spirit of the times or something else. Prima scriptura suggests that ways of knowing or understanding God and his will, that do not originate from canonized scripture, are in a second place, perhaps helpful in interpreting that scripture, but testable by the canon and correctable by it, if they seem to contradict the scriptures.

In metodism, o „versiune” reformatoare a anglicanismului , principiul „prima scriptura” a „imbracat”  o forma interesanta: Wesleyan Quadrilateral – despre care va invit sa cititi pe wikipedia ca punct de plecare.

Punand Biblia deasupra papilor si a conciliilor se izola oare Luther de traditia bisericii? In nici un caz. El a respins intr-adevar teoria celor doua surse ale traditiei, enuntata mai tarziu la Trent… In acelasi timp, Luther nu dadea la o parte pur si simplu 1500 de ani de istorie a bisericii. In tratatul sau impotriva anabaptistilor(1528), el a spus:

„Noi nu actionam fanatic asa cum fac schwarmer-ii . Noi nu respingem tot ce se afla sub autoritatea papei, pentru ca astfel ar trebui sa respingem si biserica crestina. Multe lucruri bune privitoare la credinta crestina pot fi gasite in papalitate si de acolo au ajuns la noi.”

[Luther Works 40, p. 231]

Sola scriptura nu a fost nuda scriptura. Niciodata nu a fost vorba de Scriptura sau traditie, Sfanta Scriptura sau Sfanta Biserica[…]

Timothy George, „Teologia reformatorilor„, Trad. C. Simut, Oradea, Editura Institutului Biblic „Emanuel,” 1998, p. 96-98

In contextul babiloniei interpretarilor care mai de care mai fantezist-cultiste ale neoprotestantismului – salbatic „diversificat” pe solul ultrapermisiv american – o abordare gen Wesleyan Quadrilateral poate fi o unealta-pista utila de control a validitatii interpretarii fara a deveni sclavii Traditiei si totodata fara a ignora celealalte  surse legitime de Adevar. In alte cuvinte, Scriptura are primul si ultimul cuvant dar nu si singurul.

Jurnalul Fericirii de Nicolae Steinhardt

Septuaginta 5. Osea. Amos. Michea. Ioel. Abdias. Iona. Naum. Avacum. Sophonia. Aggeu. Zaharia. Malachia

Septuaginta 5.

Osea. Amos. Michea. Ioel. Abdias. Iona. Naum. Avacum. Sophonia. Aggeu. Zaharia. Malachia

Volum coordonat de Cristian Badilita, Francisca Baltaceanu, Monica Brosteanu si ingrijit de Smaranda Badilita
Traduceri de Cristian Gaspar

Proiect realizat in colaborare cu Colegiul Noua Europa, sub patronajul lui Andrei Plesu, cu sprijinul Fundatiei Anonimul.

Sub numele de Septuaginta este cunoscuta traducerea in limba greaca a Bibliei ebraice, efectuata la Alexandria, cu aproximativ trei secole inainte de Hristos. Aceasta a reprezentat, mai intii, Biblia evreilor din diaspora, iar mai tirziu a devenit versiunea greaca a Vechiului Testament al Bisericii. Prima traducere a Septuagintei in limba romana s-a facut la 1688 (Biblia de la Bucuresti). Ca si in volumele anterioare, traducerea de fata urmeaza cu strictete editia stabilita de A. Rahlfs si este insotita de un abundent aparat critic alcatuit din introduceri la fiecare carte, note filologice, exegetice si comparative cu textul masoretic, indici de nume si de termeni.
Proiectul traducerii in romaneste a Septuagintei, realizat sub patronajul Colegiului Noua Europa, s-a bucurat de o primire entuziasta atit din partea publicului larg, cit si din partea specialistilor in domeniu. Primul volum, aparut in 2004, a primit premiul Asociatiei Editorilor Romani pentru cea mai buna editare in limba romana a unei carti straine, precum si premiul „Cartea anului” acordat de revista Romania literara.

Volumul al cincilea cuprinde cartile profetice ale Celor Doisprezece, grupul „profetilor mici”, supranumiti astfel din cauza continutului redus al profetiilor lor, ei nefiind totusi, din acest motiv, mai putin insemnati. Este vorba de Osea, Amos, Michea, Ioel, Abdias, Iona, Naum, Avacum, Sophonia, Aggeu, Zaharia, Malachia.

FRAGMENTE

PS:  articol de semnalat: Liiceanu: Nu pot sa inteleg cum pot trai oamenii fara sa citeasca

AUDIO: Nicolae Steinhardt despre cristalofilie si despre slugarnicie

Înregistrare din anul 1984. Una din putinele inregistrari audio ale vocii parintelui care au supravietuit…

Nicolae Steinhardt despre slugarnicie:

Nicolae Steinhardt vorbind despre relaţia Biserică – Stat.
Fragment din predica rostită în Duminica Ortodoxiei, 11 aprilie 1987, la mănăstirea Rohia.

Acest ultim fragment audio ne da o mica mostra a curajului fenomenal al parintelui Nicolae: in plina dictatura ceausista , stiind ca e vanat de Securitate, ce cuvinte are curajul sa spuna in predica!

Bookfest 2009 : 17-21 iunie – Complexul Expoziţional Romexpo

Ediţia 2009 a celui mai mare Salon de Carte din Bucureşti îşi  va deschide porţile pentru iubitorii de carte, cititori şi expozanţi în perioada 17-21 iunie, în cadrul Complexului Expoziţional Romexpo, în pavilioanele 13, 14, 15, 16 şi 17.

Miercuri, 17 iunie, la ora 11 va avea loc deschiderea oficială a Bookfest 2009. La ceremonie va participa Ministrul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, domnul Theodor Paleologu.

Pentru editia 2009 a Bookfest organizatorul a decis suspendarea articolului 8 din Regulament.

Astfel, accesul vizitatorilor la Bookfest 2009 va fi liber.

Programul de vizitare a Bookfest este:

• miercuri, 17 iunie – între orele 10:00 şi 20:00
• joi, 18 iunie – între orele 10:00 şi 20:00
• vineri, 19 iunie – între orele 10:00 şi 22:00
• sâmbătă, 20 iunie – între 10:00 şi 20:00
• duminică 21 iunie – între orele 10:00 şi 18:00.

18 Iunie:

Lansare carte : Toma din Aquino – Summa theologica. Volumul I

Stand A 05, ora 13

Organizator : Polirom

Invitati : Wilhelm Tauwinkl, Adrian Şerban

19 Iunie:

Lansare carte : Biblia de la 1688, vol 7

Forum, ora 15

Organizator : Universitatea « ALEXANDRU IOAN CUZA » Iasi

Invitati : Gheorghe Chivu

PS:  cartea poate fi un antidot la depresiile naturale provocate de stari de lucruri precum cele descrise aici –  Tanar in Romania: disperare si dispret