Christianity: The First Two Thousand Years

Christianity: The First Two Thousand Years

„Septuaginta în limba română” de Cristian Bădiliţă

Desi mai vechi , articolele (1 & 2) d-lui Badilita despre LXX merita atentia din partea oricarui lector al Bibliei, care vrea sa aiba o minima orientare  in „peisajul” si istoria textului scripturistic.

Pornind de la viciul de metoda al traducerilor sinodale ortodoxe din secolul trecut, autorul trece in revista fugitiv istoria textelor Septuagintei si a Masoreticului, in final acuzand „reconcilierea à la roumaine”, mixajul „maximalist” care a nascut traducerile sinodale de pana la „revolutia” din 1989.

„Ispitand” apoi cititorul cu un „dumicat” de „Biblia şi Părinţii Bisericii”  , autorul vine si cu solutia:

Creştinii din România, de orice confesiune ar fi ei, au nevoie urgentă de două traduceri, una făcută după textul masoretic (plus textul grec ale fragmentelor redactate direct în greacă) şi, a doua, făcută exclusiv după textul grec al LXX.

Cum a doua parte a imperativului se apropie de o fericita implinire, mai ramanand un singur volum al Septuagintei de tiparit, ramane de vazut cine va termina misiunea: o traducere stiintifica a Vechiului Testament facuta exclusiv dupa Textul Masoretic. Abia apoi vom putea vorbi de studiu biblic serios pe Biblia in limba romana.

Schita de portret: John Wesley si metodismul

John Wesley (n. 17 iunie 1703 – d. 2 martie 1791) a fost un pastor anglican şi un teolog creştin care a fost un lider de început al mişcării metodiste.

Metodismul a avut trei etape de dezvoltare: prima la Universitatea Oxford odată cu fondarea „Clubului Sfânt”; cea de-a doua în timp ce Wesley a fost preot paroh în Savannah, Georgia, şi a treia la Londra după întoarcerea lui Wesley în Anglia. Mişcarea s-a format în timpul celei de a treia etape de dezvoltare la începutul anilor 1740 când Wesley, împreună cu alţii, cum ar fi George Whitefield, a început predica lui itinerantă şi, ulterior, a devenit fondator de societăţi religioase pentru formarea de credincioşi. Aceasta a fost prima mişcare evanghelică de larg succes din Regatul Unit. Wesley a creat legături cu societăţi de pe întreg teritoriul Angliei, Scoţiei, Ţării Galilor, Irlandei şi, mai târziu s-a răspândit în alte părţi ale lumii vorbitoare de limbă engleză şi în afara lor. El a împărţit societăţile sale religioase în continuare în clase şi grupuri de responsabilitate şi de instruire religioasă extrem de active. Metodiştii, sub direcţia lui Wesley, au devenit lideri în multe probleme de justiţie socială ale timpului, inclusiv reforma închisorilor şi mişcarea aboliţionistă. Forţa lui Wesley ca teolog rezidă în capacitatea sa de a combina poziţii teologice aparent opuse.

Cea mai mare realizare teologică a sa a fost promovarea a ceea ce el a numit „perfecţiunea creştină”, sau sfinţenia inimii şi vieţii. Wesley a insistat asupra faptului că în viaţa lui, creştinul ar putea ajunge la un stadiu în care dragostea lui pentru Dumnezeu, sau dragostea lui perfectă, va ajunge să-i stăpânească inima în mod suprem. Teologia lui evanghelică, în special concepţia lui asupra perfecţiunii creştine se sprijinea ferm pe teologia sa sacramentala. El a insistat permanent asupra folosirii generale a căilor de mântuire (rugăciunea, Scriptura, meditaţia, Sfânta Împărtăşanie, etc) ca mijloc prin care Dumnezeu transformă pe cel credincios. Pe parcursul vieţii, Wesley a rămas în cadrul Bisericii Anglicane şi a insistat asupra faptului că mişcarea sa se încadrează în limitele Bisericii Anglicane. Modul nonconformist în care se folosea de politica bisericii i-a creat dispute cu mulţi din sânul Bisericii Anglicane, deşi către sfârşitul vieţii a fost respectat de mulţi.

Sursa: Wikipedia

Mai multe:  Biography of John Wesley

Convertirea lui John Wesley

In memoriam Neda – tanara ucisa in Iran

O superbă elegie in Cotidianul

Lumină lină a sfintei slave

Abia de la profesorul Tomescu învăţ rugăciunea de seară Lumina lină, al cărei farmec inefabil mă cucereşte de prima dată.[…] Lumină lină a sfintei slave: mai e alt vers deopotrivă acestuia în limba română?

(Nicolae Steinhardt, Jurnalul Fericirii)

„TRĂIND ÎN FRICA JUDECĂŢII DE APOI . FORME ALE MILENARISMULUI ÎN SOCIETATEA AMERICANĂ”

Un studiu documentat si foarte interesant despre FORMELE ALE MILENARISMULUI ÎN SOCIETATEA AMERICANĂ :

Asist. Drd. Radu Mureşan
TRĂIND ÎN FRICA JUDECĂŢII DE APOI
FORME ALE MILENARISMULUI ÎN SOCIETATEA AMERICANĂ

Cateva titluri :

Împărăţia de 1000 de ani în predica puritană

Cultele Judecăţii de Apoi

Zorile mileniului “calculat” şi dezamăgirea milerită

Citirea „semnelor timpului”

Adventismul milenarist

Documentul poate fi descarcat in format PDF.

Lumina lina

Cata dulceata, cata duiosie, cata bunatate care te invaluie, te infasoara, te inalta. Ascultand aceasta muzica, parca  privesti o mama vrajita de zambetul pruncului care suge la sanu-i… O nesfarsita tandrete, dulceata fara margini… O dulceata – precum cea traita de parintele Steinhardt, greu de redat in cuvinte:

Gherla, mai 1963

(…) Părintelui Haralambie — ca unui sfânt — cutez să-i împărtăşesc — e primul — cele două vise avute la Jilava cu un an şi jumătate înainte, în celula douăzeci şi cinci.
O dată mi s-a arătat în vis mama — care mereu mergea la Capra, la biserică, şi care vorbea atât de curat şi de fermecător româneşte — şi, luându-mă de mână, m-a dus la un perete dintr-o Casă a Domnului. Un perete uriaş în întregime zugrăvit cu figuri de sfinţi şi acoperit cu icoane. Mă ducea înspre chipurile pictate şi înspre icoane şi mă îndemna să le sărut.
Al doilea vis a fost mai cutremurător, şi-i zic vis pentru că nu îndrăznesc să-i spun altfel.[…]

În noaptea următoare adorm frânt. Şi atunci, în noaptea aceea chiar, sunt dăruit cu un vis miraculos, o vedenie. Nu-L văd pe Domnul Hristos întrupat, ci numai o lumină uriaşă — albă şi strălucitoare — şi mă simt nespus de fericit. Lumina mă înconjoară din toate părţile, e o fericire totală, şi înlătură totul; sunt scăldat în lumina orbitoare, plutesc în lumină, sunt în lumină şi exult. Ştiu că va dura veşnic, e un perpetuum immobile. Eu sunt îmi vorbeşte lumina, dar nu prin cuvinte, prin transmisiunea gândului. Eu sunt: şi înţeleg prin intelect şi pe calea simţirii — înţeleg că e Domnul şi că sunt înlăuntrul luminii Taborului, că nu numai o văd, ci şi vieţuiesc în mijlocul ei.
Mai presus de orice sunt fericit, fericit, fericit. Sunt şi pricep că sunt şi mi-o şi spun. Şi lumina parcă e mai luminoasă decât lumina şi parcă ea vorbeşte şi-mi spune cine e. Visul mi se pare a dura mult, mult de tot.
Fericirea nu numai că durează încontinuu, dar şi creşte mereu ; dacă răul n-are fund, apoi nici binele n-are plafon, cercul de lumină se lăţeşte din ce în ce, iar fericirea după ce m-a învăluit mătăsos, deodată schimbă tactica, devine dură, se aruncă, se prăvăleşte asupră-mi ca nişte avalanşe care — antigravitaţional — mă înalţă; apoi, iar, procedează în alt fel: duios; mă leagănă — şi-n cele din urmă, fără menajamente, mă înlocuieşte. Nu mai sunt. Ba sunt, dar atât de puternic încât nu mă recunosc  .
(De atunci îmi este nespus de ruşine. De prostii, de răutăţi, de scârnăvii. De toane. De viclenii. Ruşine.)
Părintele Haralambie mă ascultă cu atenţie, nu surâde, nu tresare.
Apoi se pronunţă: nu crede că visele ori arătările sunt suspecte.
Dimpotrivă, mă fericeşte. Îmi cere însă multă discreţie şi smerită stăpânire de sine. Şi mai ales — e greu de priceput, zice, totuşi mă roagă să fac un efort — să le iau drept fireşti, drept ceva neexcepţional, care să nu mă scoată din făgaşul cât se poate de comun al vieţii de obşte. Un gând bun din partea mamei, aşa ca o salutare. Iar mila Domnului e bogată; când trece, se întâmplă ca poala hainei Lui să atingă pe te miri cine.

(Jurnalul Fericirii)

%d blogeri au apreciat asta: