„Biografia unui destin misionar” – jurnalul Parintelui Alexander Schmemann

Despre autor

În timpul Războiului Rece, Radio Liberty a transmis în Uniunea Sovietică predicile părintelui Alexander, fapt care a dus la creşterea popularităţii sale în Rusia. Soljeniţîn a fost unul dintre marii săi admiratori, iar atunci când în anul 1974 a fost exilat, unul dintre primele lucruri pe care le-a făcut a fost acela de a-i cere părintelui Alexander să-l viziteze în Zurich, unde locuia. In anii care au urmat, s-au întâlnit adeseori, în Ottawa sau Vermont. In timpul primei lor întâlniri, au petrecut mai multe zile într-o cabană montană în apropiere de Ziirich: „Soljeniţîn este, cu siguranţă un intelectual rus”, „Nu voi putea să-mi dau seama de importanţa acestor zile decât mult mai târziu” (Luni, 17 iunie 1974).

Fragment din jurnal

Luni, 26 martie 1973

Ispita idolilor

M-am gândit astăzi la toate acestea: la nivelul scăzut al vieţii bisericeşti, la fanatism, la lipsa de toleranţă şi înrobirea atâtor oameni. Suntem înghiţiţi de un „Nou Ev Mediu” în sensul unei noi ere barbare. Mulţi oameni ai bisericii optează pentru Ferapont (Ferapont este adversarul spiritual al vârstnicului Zosima din romanul Fraţii Karamazov scris de Dostoievski . El este un ascet incult, rigid şi obsedat de diavol ce-l condamnă pe Zosima pentru că învăţa dragostea smerită şi bucuria.) şi mai rău decât aceasta îl iubesc. E uşor să-l iubeşti, deoarece cu el totul este limpede. „Limpede” este faptul că toate lucrurile superioare, mai complexe şi mai greu de înţeles devin o ispită care trebuie înlăturată. Ar fi trebuit să înţelegem de mult că, în această lume, există religie fără Dumnezeu, religie ca un centru al tuturor idolilor ce-l stăpânesc pe omul căzut, o religie care constituie justificarea acestor idoli. Şi de aici veşnica întrebare: ce-i de făcut?

Dacă cineva rămâne în sistem, chiar dacă nu vrea, îl acceptă odată cu toate metodele sale. Iar dacă cineva îl părăseşte – ca profet sau acuzator – cade în aroganţă şi mândrie. Mă simt chinuit şi împărţit între toate acestea.

Extraterestrii

„… ei, de care lumea nu era vrednica … ” Evrei 11:38

Ioan 17: 14 Eu le-am dat Cuvântul Tău şi lumea i-a urât, pentru că ei nu sunt din lume, la fel cum nici Eu nu sunt din lume. 15 Nu Te rog să-i iei din lume, ci să-i păzeşti de cel rău! 16 Ei nu sunt din lume, aşa cum nici Eu nu sunt din lume.

Vorbind Scriptura despre eroii credintei si descriind-le pataniile si suferintele, la un moment dat apare caracterizarea acestora in 7  cuvinte:  „ei, de care lumea nu era vrednica”. Iar Domnul spusese deja: „ei nu sunt din lume, la fel cum nici Eu nu sunt din lume”

Si cum putea fi altfel mai bine descrisa distanta ontologica dintre cei ai lui Dumnezeu, nascuti din Dumnezeu( 1 Ioan 5:1) , din samanta Cuvantului dumnezeiesc(1 Petru 1:23), si creaturile terestre, ratacitorii fii ai lui Adam, salbaticiti dupa parasirea Edenului. Cei ai lui Dumnezeu, nascuti din samanta Cuvantului( 1 Ioan 3:9 ) nu sunt din lumea aceasta ! Desi traiesc inca pe aceasta planeta care accelereaza spre distrugere, oamenii lui Dumnezeu au incetat sa mai apartina in vreun fel lumii, la fel cum Dumnezeu Fiul isi reneaga vehement apartenenta la aceasta lume.

Ioan 18: 36 Isus i-a zis: – Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta. Dacă Împărăţia Mea ar fi din lumea aceasta, slujitorii Mei s-ar lupta ca să nu fiu dat pe mâna iudeilor; dar Împărăţia Mea nu este de aici. 37 Pilat L-a întrebat: – Deci un Împărat tot eşti. Isus i-a răspuns: – Este aşa cum ai spus: sunt Împărat! Eu pentru aceasta m-am născut şi pentru aceasta am venit în lume, ca să depun mărturie despre adevăr. Oricine este din adevăr ascultă de glasul Meu.

Isus se prezinta ca un intrus in aceasta lume, „parasutat” aici pentru o misiune speciala umanitara. El apartine altui „univers”, in care se va intoarce dupa implinirea misiunii Sale. Dupa cum este El un intrus in aceasta lume, tot la fel spune El ca sunt si urmasii Sai – intrusi!

Deci ucenicii Sai vor fi si tratati in consecinta: pentru ca valorile lor sunt reversul „valorilor” acestei lumi, ei sunt „pe dos”, invers – si lumea ii califica drept a-normali, ne-buni, rupti de realitate, neintegrati social. Dupa cum Noe era „nebun” apartinand deja altei lumi  – cea post-deluviana – la fel si crestinii apartin lumii post-parusie desi inca parusia n-a venit ! Noe isi pregatea arca cu care Dumnezeu avea sa-l salveze. Crestinii sunt chemati sa-si duca mantuirea pana la capat, mantuire posibila doar in meritele Cristosului rastignit si cu ajutorul Duhului mijlocitor si sfintitor.

Si cand viata crestinilor se dovedeste totusi confirmarea justetii valorilor pe care le propovaduiesc, lumea tatalui minciunii nu le poate rezerva decat tratamentul adecvat: respingerea, in cazul in care nu pot fi fortati sa se lepede de Dumnezeul lor si sa preia „valorile” autohtone, sa se „integreze” . Cand refuzul integrarii devine un afront inadmisibil si „prea” incapatant, presiunile pot creste pana la a alege intre viata si supunere. Asa se explica lunga lista „demna” de metodele de la Guantanamo din Evrei 11.

PS: in acelasi registru ideatic dar cu aplicatie cat se poate de „la zi” : Alegerile Europarlamentare şi Biserica

%d blogeri au apreciat asta: