„Biografia unui destin misionar” – jurnalul Parintelui Alexander Schmemann


Despre autor

În timpul Războiului Rece, Radio Liberty a transmis în Uniunea Sovietică predicile părintelui Alexander, fapt care a dus la creşterea popularităţii sale în Rusia. Soljeniţîn a fost unul dintre marii săi admiratori, iar atunci când în anul 1974 a fost exilat, unul dintre primele lucruri pe care le-a făcut a fost acela de a-i cere părintelui Alexander să-l viziteze în Zurich, unde locuia. In anii care au urmat, s-au întâlnit adeseori, în Ottawa sau Vermont. In timpul primei lor întâlniri, au petrecut mai multe zile într-o cabană montană în apropiere de Ziirich: „Soljeniţîn este, cu siguranţă un intelectual rus”, „Nu voi putea să-mi dau seama de importanţa acestor zile decât mult mai târziu” (Luni, 17 iunie 1974).

Fragment din jurnal

Luni, 26 martie 1973

Ispita idolilor

M-am gândit astăzi la toate acestea: la nivelul scăzut al vieţii bisericeşti, la fanatism, la lipsa de toleranţă şi înrobirea atâtor oameni. Suntem înghiţiţi de un „Nou Ev Mediu” în sensul unei noi ere barbare. Mulţi oameni ai bisericii optează pentru Ferapont (Ferapont este adversarul spiritual al vârstnicului Zosima din romanul Fraţii Karamazov scris de Dostoievski . El este un ascet incult, rigid şi obsedat de diavol ce-l condamnă pe Zosima pentru că învăţa dragostea smerită şi bucuria.) şi mai rău decât aceasta îl iubesc. E uşor să-l iubeşti, deoarece cu el totul este limpede. „Limpede” este faptul că toate lucrurile superioare, mai complexe şi mai greu de înţeles devin o ispită care trebuie înlăturată. Ar fi trebuit să înţelegem de mult că, în această lume, există religie fără Dumnezeu, religie ca un centru al tuturor idolilor ce-l stăpânesc pe omul căzut, o religie care constituie justificarea acestor idoli. Şi de aici veşnica întrebare: ce-i de făcut?

Dacă cineva rămâne în sistem, chiar dacă nu vrea, îl acceptă odată cu toate metodele sale. Iar dacă cineva îl părăseşte – ca profet sau acuzator – cade în aroganţă şi mândrie. Mă simt chinuit şi împărţit între toate acestea.

Despre Liviu
Crestin.

One Response to „Biografia unui destin misionar” – jurnalul Parintelui Alexander Schmemann

  1. Pingback: “Radiografie protestanta” bucuresteana de Rusalii « Pro(-)scris

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: