Despre „inflatie”

Miercuri, 9 octombrie 1974

Am auzit la televizor discursul despre inflaţie al preşedintelui. Ceea ce nu spune nimeni şi, evident, nimeni nu înţelege, este faptul că „inflaţia”, în zilele noastre, este, înainte de toate, o condiţie spirituală, psihologică, o formă de conştiinţă. Intreaga lume a devenit o „inflaţie” de cuvinte şi sentimente, de relaţii cu viaţa. Inflaţia este precum o broască ce se umflă şi apoi se dezumflă (un basm). Când începem să numim paznicul  unui  magazin  „inginer  de  întreţinere” devenim bombastici. Iar când aerul pe care-l respirăm este plin de exagerări, viaţa este distrusă. Dacă totul este o minciună, dacă totul este exagerat la nesfârşit, deformat nu mai există nici o măsură în lucruri. De ce să crească preţul unui produs cu trei cenţi, când poate creşte cu un dolar – şi va fi acceptat? Trebuie să începem nu cu un efort economic, ci cu unul spiritual -o luptă cu inflaţia – ca o stare a inimii şi a minţii.

“Biografia unui destin misionar” – jurnalul Parintelui Alexander Schmemann

Despre ideologii

Vineri, 20 septembrie 1974

Mi-am dat seama cât îmi este de greu să fiu mereu în aceeaşi tabără. In tot ce iubesc şi consider că este al meu, Biserica, religia, lumea în care am crescut şi căreia îi aparţin văd adeseori deficienţe şi lipsă de adevăr. In tot ce-mi displace – idei şi convingeri radicale – văd uneori adevărul chiar dacă este relativ, în centrul religiei mă simt sufocat şi mă consider un „contestatar” radical. Dar mă simt conservator şi tradiţionalist între contestatari. Nu mă pot identifica pe deplin cu un sistem, cu o viziune integrală a lumii sau cu o ideologie. Mi se pare că orice lucru încheiat, complet care nu este deschis altor dimensiuni constituie o povară şi este autodistructiv. Văd greşeala dialecticilor care folosesc teza, antiteza şi sinteza înlăturând posibilele contradicţii. Eu cred că trebuie să existe întotdeauna loc pentru deschidere; aceasta este credinţa, în ea îl găsim pe Dumnezeu care nu este o „sinteză” ci viaţă şi plenitudine.

Joi, 14 noiembrie 1974

Citind ultimele articole şi scrisori ale lui Soljeniţîn, mă gândesc la pericolul iminent al „ideologilor”. Mi se pare că orice ideologie este dăunătoare pentru că este în mod inevitabil reductivă şi identifică orice altă ideologie cu răul, iar pe sine, cu adevărul, când, de fapt, atât adevărul, cât şi bunătatea sunt întotdeauna transcendentale. O ideologie este idolatrie; aşadar este rea şi-i face pe oameni răi.

Sâmbătă, 31 mai 1975

Am discutat cu L., azi dimineaţă, despre ideologii şi răul major al lumii contemporane. Marxismul este, într-un fel, apogeul tuturor ideologiilor, a „ideologiei” ca atare. Orice ideologie neagă libertatea individuală, sacrifică omul unei utopii, unui adevăr rupt de viaţă. Ideologia este creştinismul rupt de Hristos, deşi s-a născut şi domneşte în lumea creştină. Ideologia este negarea prezentului de dragul viitorului; este transformarea omului într-un instrument al ideilor sale (cum poate fi omul folosit pentru scopurile mele sau ale noastre). Este o perdea de adevăruri abstracte aruncată peste lume şi viaţă care face imposibilă orice comunicare normală. Totul devine strategie sau tactică. Ideologia este metoda deosebită de scop în timp ce Hristos înlătură deosebirea dintre metodă şi scop. In Hristos, ţelul este împărăţia lui Dumnezeu revelată prin intermediul Său şi al vieţii Sale.

“Biografia unui destin misionar” – jurnalul Parintelui Alexander Schmemann

%d blogeri au apreciat asta: