Ispita activismului în Biserică -> otravirea Bisericii


Sâmbătă, 19 septembrie 1981

Am discutat cu părintele N. despre Biserică. Atât de multe intrigi, ambiţii ofensate, dispute şi, mai ales, meschinăria teribilă a acestor probleme. Toate acestea pentru că Biserica este văzută ca o activitate neîntreruptă şi febrilă. Inmulţirea departamentelor, comisiilor, întâlnirilor, adunărilor. O mulţime de documente, memorandum-uri, informaţii. Toate aceste activităţi necesită bani; pentru a face rost de ei, este nevoie de o activitate continuă. Un fel de cerc vicios.

In situaţia de azi, Biserica este o caricatură a lumii cu diferenţa că, în lume, disputele, instituţiile şi toate celelalte sunt reale. In Biserică ele sunt iluzorii, deoarece nu se leagă de nimic. Acest activism este inutil mântuirii, bucuriei şi păcii în Duhul Sfânt, întrebarea este: de ce avem nevoie de Biserică? Aceasta este întrebarea pe care ar trebui să şi-o pună Biserica înainte de orice acţiune. Biserica este legătura noastră şi a tuturor cu Hristos. Aceasta este, adeseori, absentă tocmai pentru că este considerată evidentă. De ce să vorbim despre ea? Să începem cu banii sau cu problemele organizatorice – sau un jubileu – atunci, totul este pătruns de o monotonie teribilă.

Joi, 18 februarie 1982

Ispita activismului în Biserică. Părintele Tom mi-a povestit ieri, despre unul dintre foştii noştri studenţi, un preot cu doar douăzeci de enoriaşi care le trimite circulare, formulare, chestionare şi le cere reacţiile lor în scris. In zilele noastre, îndeosebi în Statele Unite, Biserica este văzută ca o întreprindere, o activitate. Preotul le cere mereu oamenilor să facă ceva pentru Biserică, iar activismul lor este măsurat în criterii cantitative: câte întâlniri, câţi bani, câte „activităţi”. Nu sunt sigur că totul e necesar. Periculoasă este nu atât activitatea în sine, cât reducerea Bisericii, identificarea acestei activităţi cu viaţa Bisericii. Ideea de Biserică, principiul sacramental al vieţii sale constă în îndepărtarea noastră de activitate („toată grija cea lumească să o lepădăm”) şi participarea la comuniunea cu o viaţă nouă, cu veşnicia, cu împărăţia. Iar ideea Bisericii, principiul vieţii sale ne cere, de asemenea, să ducem în lume , această experienţă a noii vieţi, astfel încât să curăţim această lume, să o luminăm cu nelumescul experienţei  Bisericii. Adeseori, se întâmplă exact invers. Aducem activismul şi agitaţia din lume în Biserică, îi otrăvim viaţa cu această activitate neîntreruptă. Şi astfel, nu viaţa devine Biserică, ci Biserica devine lumească.

“Biografia unui destin misionar” – jurnalul Parintelui Alexander Schmemann

Despre Liviu
Crestin.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: