Unui candidat la monahism

Dacă aş fi un stareţ, i-aş spune unui candidat la monahism următoarele:

–   angajează-te într-un post, cel mai simplu cu putinţă, lipsit de creativitate (de exemplu, casier într-o bancă);

–   în timp ce lucrezi, roagă-te şi caută pacea lăuntrică; nu te mânia; nu te gândi la tine (drepturi, dreptate, etc). Primeşte-i pe toţi (colegi de serviciu, clienţi) ca pe nişte oameni trimişi ţie; roagă-te pentru ei;

–   după ce-ţi plăteşti cheltuielile modestului apartament şi hrana, dă banii tăi celor săraci; mai degrabă persoanelor decât fundaţiilor;

–   mergi, întotdeauna, la aceeaşi Biserică, iar, acolo, încearcă să ajuţi cu adevărat, nu prin lecturi despre viaţa spirituală sau despre icoane, nu prin învăţături, ci ca o „cârpă de şters praful” (cf. Sf. Serafim de Sarov). Munceşte astfel – în treburile Bisericii – supus total preotului paroh;

–   nu încredinţa altuia, obligaţia ta; nu te întrista pentru că talentele tale nu sunt folosite; ajută; slujeşte acolo unde este nevoie; iar nu unde crezi tu că este nevoie de tine;

–   citeşte şi asimilează cât de mult poţi; nu citi doar literatură monahală, ci o literatură mai variată (acest aspect trebuie definit mai precis);

–   dacă prietenii şi cunoştinţele te invită, pentru că sunt aproape de tine – du-te; dar nu prea des şi fără motiv. Nu sta niciodată mai mult de o oră jumătate sau două. După acestea, cea mai prietenoasă atmosferă devine dăunătoare;

–  îmbracă-te la fel ca ceilalţi, dar modest şi fără semne vizibile ale unei vieţi spirituale deosebite;

–  fii mereu simplu, deschis, bucuros. Nu învăţa. Evită, cu stricteţe, orice conversaţii „spirituale” şi orice vorbărie religioasă ori bisericească. Dacă poţi face aceasta, va fi spre folosul tău;

–    nu căuta un îndrumător spiritual. Dacă ai nevoie de el, Dumnezeu ţi-l va trimite şi-l va trimite atunci când este necesar;

–    după ce ai muncit şi ai slujit astfel timp de zece ani – nu mai puţin – întreabă-L pe Dumnezeu dacă trebuie să continui acest stil de viaţă ori să-l schimbi. Şi aşteaptă răspunsul: va veni; semnele vor fi „bucuria şi pacea în Sfântul Duh”.

(…) Mi se pare că renaşterea monahismului despre care toţi vorbesc cu atâta entuziasm – sau măcar încercarea de a-l renaşte – poate fi realizată, în primul rând, prin lichidarea instituţiei monahale, adică întregul vodevil de klobuks, glugi, stilizare, etc.

Marti, 20 ianuarie 1981

“Biografia unui destin misionar” – jurnalul Parintelui Alexander Schmemann

%d blogeri au apreciat asta: