„Diversitate şi comuniune” de Yves Cognar

Despre hirotonirea femeilor (o perspectivă ortodoxă) – Pr. Alexander Schmemann

Problema durerii – C. S. Lewis

  • Categorie: carte
  • Titlu: Problema durerii
  • An aparitie: 2007
  • Ediție: editia I
  • Pagini: 176
  • Format: 11×18 cm
  • ISBN: 978-973-50-0974-8
  • ISBN-10: 978-973-50-0974-8

„Intelepciunea e savoare: ea inseamna a gusta din cunoasterea Celui cu totul altul. Credinta inseamna certitudinea ca aceasta cunoastere e nesfarsita, ca savoarea ei e inepuizabila. Textele acestei colectii se refera la o asemenea cunoastere, la stradania de a o atinge, de a-i simti gustul veritabil. Ele vorbesc, cel mai adesea, in numele unei experiente personale si au, de aceea, simplitatea, precizia si prospetimea unei cunoasteri vii.Unicul scop al cartii este de a dezlega problema intelectuala a suferintei: pentru sarcina mult mai inalta de a da invataturi despre tarie si rabdare, n-am fost nicicand smintit pana intr-atat incat sa ma socotesc inzestrat si nu am altceva de oferit cititorilor mei afara de convingerea ca, atunci cand durerea sta sa se iveasca, un dram de curaj ajuta mai mult decat o gramada de stiinta, un pic de compasiune omeneasca mai mult decat o multime de curaj, si un strop din balsamul iubirii de Dumnezeu mai mult decat toate la un loc. Din toate relele, numai durerea e un rau sterilizat, dezinfectat. […] Durerea poate si ea sa se repete, aidoma celorlalte rele, caci cauza primei dureri (boala sau o forta ostila) mai actioneaza inca: ea este insa total lipsita de tendinta de a prolifera prin sine insasi. Odata ce s-a ispravit, s-a ispravit, iar urmarea ei fireasca este bucuria.” (C.S. Lewis)
traducere de Vlad Russo

Taina iubirii de Antonie de Suroj, mitrop.

Taina iubirii

Antonie de Suroj, mitrop.

Editura Sophia

Pret: 10.00 lei

Adauga in COS

Format 11×20 cm
128 pagini
Traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu‑Vlas
ISBN 978-973-136-138-3

Asta ţine de dragoste: a privi la om şi a vedea în el o frumuseţe de nerăpit, iar totodată a te îngrozi de ceea ce viaţa a făcut din el, a săvârşit asupra lui. Dragostea este tocmai extrema suferinţă, durere pentru că omul e nedesăvârşit şi totodată minunarea pentru că el este atât de uluitor, irepetabil de frumos. Şi iată, dacă priveşti măcar o dată la om în felul acesta, poţi să îl îndrăgeşti în pofida a tot ce le sare în ochi altora.
Cât de des nu se întâmplă ca celui îndrăgostit să i se spună: „ce ai găsit la el? ce ai găsit la ea?” – şi omul dă răspunsul absolut delirant: „dar nu vezi ce minunată este, ce frumos este?..” Şi se dovedeşte că, da, aşa şi este, omul cu pricina e minunat, pentru că cel care iubeşte vede doar rănile. De lucrul acesta, iată, e foarte important să nu uităm. Este extrem de important să ne amintim că dragostea este realistă până la capăt, că ea îl cuprinde în întregime pe om şi că ea vede, ea este văzătoare, însă în loc să osândească, în loc să se lepede de om, ea plânge pentru schilodirea lui şi este gata să îşi dea viaţa pentru ca tot ce-i bolnav, tot ce-i stricat să fie îndreptat şi tămăduit. Asta este ceea ce se numeşte atitudinea „cu întreagă înţelepciune” faţă de om, acesta este adevăratul principiu al dragostei, cea dintâi viziune serioasă. (Mitropolitul Antonie)

“ Toţi credem că ştim ce este dragostea şi că ştim iubi. De fapt, foarte adeseori ştim doar să ne înfruptăm din relaţiile omeneşti. Credem că iubim un om pentru că avem un sentiment de deliciu faţă de el, pentru că ne este bine cu el- însă iubirea este ceva mult mai mare, mai pretenţios şi cîteodată tragic.
În dragoste există trei aspecte. În primul rand, omul care iubeşte dă, vrea să dea. Pentru a da însă, pentru a da în chip desăvârşit, pentru a da fără să-i provoace durere celui care primeşte, trebuie să ştie să dea. Cât de des dăm nu din dragoste, dragoste adevărată, plină de abnegaţie, generoasă, ci pentru că atunci când dăm creşte în noi sentimentul propriei importanţe, propriei grandori! Ni se pare că a da este un mijloc de a ne afirma, de a ne dovedi nouă înşine şi celorlalţi propria importanţă. A primi de la cineva e însă foarte dureros în aceste condiţii. Dragostea poate da numai atunci când uită de sine, când omul dă- cum a zis unul dintre scriitorii germani- aşa cum cântă pasărea, din prisosul inimii: nu pentru că îi este pretins, stors darul, ci pentru că a da este o cântare a sufletului, este o bucurie în care poţi să te uiţi pe tine însuţi de dragul bucuriei altuia. Această dragoste, care ştie să dea, este mult mai rară decât ne închipuim.
Pe de altă parte, dragostea trebuie să ştie să primească- dar a primi este, uneori, cu mult mai greu decât a da. Ştim cu toţii cât de chinuitor e să primeşti ceva, să accepţi o binefacere de la un om pe care fie că nu-l iubeşti, fie că nu-l respecţi; este ceva înjositor, jignitor. Vedem aceasta la copii: când cineva pe care ei nu-l iubesc, cineva în a cărui dragoste ei nu cred, le dă un cadou, le vine să îl calce în picioare, pentru că îi jigneşte până în adâncul sufletului. Şi iată că pentru a şti să dai şi să primeşti trebuie ca dragostea celui care dă să uite de sine, iar cel care primeşte să îl iubească pe cel ce dă şi să creadă necondiţionat în dragostea lui. Trimiţându-şi una dintre monahii să ajute săracilor, ascetul occidental Vincent de Paul i-a zis: “Ţine minte: o să îţi trebuiască toată dragostea de care e în stare inima ta ca oamenii să-ţi poată ierta binefacerile…” Dacă ne-am adduce aminte mai des de lucrul acesta, ne-am mira mai puţin că cei din jur ne cer ajutor şi-l primesc de la noi fără bucurie, cateodată chiar cu strângere de inimă.
Chiar şi atunci unde atât a da, cât şi a primi e o sărbătoare, o bucurie, mai există însă şi o altă latură a dragostei, de care noi uităm. Este vorba de jertfelnicie. Nu în sensul în care ne gândim noi de obicei la aceasta- de pildă, că omul care îl iubeşte pe altul e gata să muncească pentru el, să se lipsească pe sine de ceva ca acela să primească ceea ce-i trebuie, că părinţii se pot lipsi chiar şi de strictul necesar pentru ca odraslele să fie sătule şi îmbrăcate şi să primească uneori bucurie de pe urma unui cadou. Nu, ci jertfelnicia de care vorbesc eu este mai severă, se referă la ceva mai lăuntric. Ea constă în aceea ca omul să fie gata, din dragoste faţă de altul, să se dea într-o parte. Şi lucrul acesta e de mare însemnătate”.

(Mitropolitul Antonie de Suroj- Taina iubirii, editura Sophia, 2009, pp.74-76)

Nicolae Steinhardt – un tablou superb

NS2

Istoria filosofiei patristice de Claudio Moreschini

AUTOR: Claudio Moreschini
COLECTIE: HORS COLLECTION
PRET:
75.00 RON
DOMENIU: Filosofie , Religie, teologie
ISBN: 978-973-46-1285-7
ANUL APARITIEI: 2009
NUMAR PAGINI: 744
FORMAT: 160×235

Traducere de Alexandra Chescu, Mihai-Silviu Chirila, Doina Cernica

Dupa Istoria literaturii crestine vechi grecesti si latine, in Istoria filosofiei patristice Claudio Moreschini prezinta gindirea crestina de la primele sale forme de manifestare pina in secolele al VI-lea si al VII-lea, in opozitie cu filosofia pagina. In noile si divergentele interpretari ale imprumuturilor conceptuale – medio- si neoplatonice, neopitagoreice, stoice, aristotelice sau chiar hermetice – se pot identifica nu doar influentele culturii greco-romane, ci si noutatile teoretice aduse de Sfintii Parinti: doctrina Sfintei Treimi, creatia ex nihilo, consideratiile asupra materiei, timpului si eternitatii, categoriile si limitele limbajului in fata infinitatii si inefabilitatii lui Dumnezeu, natura sufletului si scopul sau etico-religios etc. Aceste teme, ce se vor regasi in filosofia medievala, si modul in care au fost abordate de diferiti autori dovedesc autonomia speculativa a gindirii patristice in efortul de asimilare a traditiilor si de interpretare in cheie crestina a conceptelor si categoriilor fundamentale ale filosofiei elene.

„De-a lungul intregii sale existente (dar, desigur, si dupa aceea), filosofia patristica a fost puternic influentata de platonism. Clement, Origen, Parintii capadocieni, Augustin au fost influentati in cel mai inalt grad; deschiderea lor catre ceea ce se considera deja drept cea mai ilustra filosofie, cea a lui Platon sau a discipolilor sai contemporani crestinilor, a fost mare. Insa ea s-a constituit practic intr-o preluare constienta a doctrinelor grecesti (adica pagine) doar in masura in care acestea au fost considerate functionale sau adaptabile mesajului crestin.

Asadar, citindu-i, trebuie sa intelegem ca prezenta doctrinelor sau a sistemelor pagine in operele lor nu a facut din acesti ginditori crestini pur si simplu niste platonicieni (sau stoici, aristotelici, hermetici), ci ca ei au ramas in primul rind ceea ce doreau sa fie, si anume crestini care voiau sa mediteze la invatatura transmisa de traditie.” (Claudio Moreschini)

Sabat, creatie, ecologie

Pentru a ne reintoarce la o atitudine pozitiva fata de natura, necesara pentru conditiile de mediu deteriorate de astazi, e nevoie ca omul sa aiba in vedere traditiile paleocrestine.

Nu in cele din urma m-au preocupat izvoarele crestine si iudaice. Crestinismul a preluat invatatura despre creatie din scrierile poporului Israel si de aceea este bine sa dam importanta si interpretarilor iudaice ale acestor traditii comune. Cea mai importanta gandire a creatiei o gasim in teologia iudaica si in practica Sabatului. Deoarece Bisericile din afara iudeo-crestinismului au renuntat la Sabat, le lipseste accesul la aceasta, fiind adeseori trecuta cu vederea.

Sabatul Creatiei

Orientarea creatiei spre mantuire este un dat originar, conform traditiilor biblice, adica inca de la inceput, caci creatia lumii a fost orientata spre Sabat,” sarbatoarea creatiei”. Sabatul este un majorat seniorial al lumii viitoare. Prin Sabat, creatia se desavarseste. Sabatul este prefigurarea lumii ce va sa vina. Daca vom prezenta creatia in lumina viitorului ei, adica in lumina „slavei lui Dumnezeu” , a acestui „acasa al existentei” si in general al „simpatiei tuturor lucrurilor”, atunci vom dezvolta o invatatura sabatica a creatiei. Sabatul este semnul recunoasterii invataturii biblice, iudaice si crestine, despre creatie.(…) Sabatul, cel ce binecuvinteaza lumea ca si creatie divina, este sfintit si revelat.

Dumnezeu în creaţie Jurgen Moltmann

%d blogeri au apreciat asta: