Treimea si Imparatia lui Dumnezeu – Jurgen Moltmann


În anul 2006, Facultatea de Teologie din Alba Iulia îi acorda cunoscutului şi renumitului teolog protestant Jürgen Moltmann de la Tübingen titlul de doctor honoris causa. Un an mai târziu Domnul lect. univ. dr. Daniel Munteanu, care i-a fost doctorand, l-a însoţit la Alba Iulia. Domnia sa a avut bunătatea de a ne pune la îndemână una din lucrările importante ale maestrului său pe care a tradus-o în româneşte: „Treimea şi Împărăţia lui Dumnezeu”. Autorul acestei lucrări a fost prieten cu marele şi duhovnicescul nostru teolog Dumitru Stăniloae. Datorită preţuirii şi prieteniei pe care i-a purtat-o Părintelui Dumitru Stăniloae, a facilitat cunoaşterea teologiei acestuia în spaţiul german. Părintele Stăniloae, în centrul teologhisirii sale, are Treimea pe care o consideră „structura supremei iubiri”. Astfel, preocuparea profundă faţă de această dogmă fundamentală a creştinismului s-a răsfrânt şi în lucrarea Profesorului Jürgen Moltmann. Acesta este motivul tipăririi acestei cărţi în limba romană. Mai putem sublinia încă un aspect legat de această lucrare teologică importantă: relativismul dogmatic în care se complac mulţi dintre semenii noştri. Ori această lucrare de teologie serioasă ne determină să ne însuşim foarte bine învăţătura de credinţă a Bisericii noastre, ca să putem sesiza subtilităţile teologice din învăţătura altora.

Pret: 15 Ron

Despre Liviu
Crestin.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: