The Chronicles of Narnia:Online

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

The Chronicles of Narnia – The Chronicles of Narnia: Leul, vrăjitoarea şi dulapul

Magnific realizata scena patimilor si a invierii!

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

The Chronicles of Narnia 2: Prince Caspian

31 Octombrie – Ziua Reformei – Cele 95 de teze

Ziua Reformei este o sărbătoare religioasă a zilei de 31 Octombrie în amintirea Reformei, sărbătoare ţinută în mod particular de Lutherani şi de cîteva comunităţi de Biserici Reformate. Este o sărbătoare naţională în Slovenia (de vreme ce Reforma a contribuit profund la dezvoltarea ei culturală, deşi slovenii sînt în principal romano-catolici) şi în următoarele state germane: Brandenburg, Macklenburg-Pomerania Inferioară, Saxonia, Saxonia-Anhalt şi Thuringia.

În 31 Octombrie 1517, Martin Luther a afişat o propunere pe uşa bisericii în Wittenberg, Germania pentru a dezbate doctrina şi practica indulgenţelor.

The Revolutionary – The Story of Jesus Christ (TBN)

Sensul suferintei la N. Steinhardt si Simone Weil

Cum se intra in randul lumii „bune”: adventistii, desi „intarziati”

Am scris de mai multe ori pe blog despre asaltul feminismului anti-biblic asupra Bisericii.  Am postat luari de pozitie din ortodoxie(1, 2, 3), sau raportari ale catolicismului ca si reactii, comentarii si remarci personale.

Am atras atentia asupra „binomului” nedespartit – feminism-homosexualitate. Bisericile care initial s-au limitat la acceptarea femeilor la hirotonire, ulterior au acceptat si deviatii sexuali in aceleasi slujbe sfinte.

Putine au mai ramas denominatiunile protestante care inca mai rezista furiei turbate cu care liberalismul „teologic” „vine, vine, vine, calca totul in picioare”. Ca protestantismul este aproape total doborat de acest flagel  este o proba suficient de consistenta a consecintelor ignorarii istoriei interpretarii Scripturii,Traditiei si istoriei Bisericii.

Printre gruparile „conservatoare”, „fundamentaliste”, le place din ce in ce mai putin sa se numere si adventistilor. Pentru a nu fi dis-pretuiti si marginalizati ca „obtuzi, inapoiati, medievali,inculti” liderii adventisti lucreaza intens la emanciparea gloatei de la firul ierbii, a celor multi dar… „prosti”. Asa se face ca dupa o tentativa respinsa de „talibanii” azs din „lumea a treia” de a „deschide” (prin manevre politice deloc ortodoxe) confesiunea azs la hirotonirea femeilor, iata ca „progresistii” pregatesc „inevitabilul”: acceptarea deschisa, oficiala a femeilor la hirotonire.

Ca practic o „semintie”/diviziune din 12 ( precum pe vremea Judecatorilor, semintia impertinenta a lui Beniamin) de mult a dat cu tifla hotararii  imajoritatii(temporara se vede)  si femeile sunt agresiv si insistent promovate ca „pastori seniori” este deja o banalitate.

Asa se face ca pretendentii la titulatura exclusivista de „ramasita sfarsitului”, adventistii , se indreapta si ei spre inevitabilul deznodamant al suratelor „Babilonului”: intrarea in clubul select al „bisericilor” „emancipate”, aggiornamentalizate, (post)moderne, care s-au dezis mai vartos ca Petru de „ruralele medievalisme ale lumii a 3-a”.

Cand, cu chiu cu vai, votul „democratic” va consfinti modernizarea si emanciparea adventistilor, vor putea scoate si ei in final capul in lumea „buna, civilizata”, fara a mai rosi pentru puerilele lor scrupule si „conditionari culturale” semi-tribale. In sfarsit va fi lepadat ia de taranca prostuta din Cuca Macaii, si se va fi imbracat si ex-taranacuta asteptatoare de la ultima casa de moda. Isi va fi curatit picioarele de tarana si va purta o pereche de pantofi super-shic. Va fi uitat mirosul de lapte proaspat muls de la vaca si va putea intoarce nasul lumii dupa ea cu un parfum frantuzesc de ultima ora si pret respectabil .

Pana la implinirea acestei „fericite” nadejdi, progresistilor le ramane mult de „dichisit” la urne iar „talibanilor” li se pregatesc surprize-surprize mult mai reusite decat cele ale Andreei Marin.

In culise bataia continua, cu pumni mai mult sau mai putin sub centura. Incet-incet se renunta la loviturile cu zgomot infundat, iar kalashnikovurile iau locul revolverelor cu surdina:

Presedintele Uniunii Africa Centrala, Allah-Ridy Kone, a facut apel la „unitate in cadrul Bisericii” si a sustinut ca nu exista temei biblic pentru hirotonirea femeilor. Arhivarul Conferintei Generale, Bert Haloviak, a aratat ca Ellen G. White, co-fondatoare a Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea, a interpretat textul din  Isaia 61:6 – „Dar voi va veti numi preoti ai Domnului, si veti fi numiti slujitori ai Dumnezeului nostru.” – ca aplicandu-se atat la femei cat si la barbati.

Stirea oficiala contine si o „minciunica” corect-politica dar cat Casa Poporului de mare:

Femeile au fost hirotonite oficial ca pastori numai in China, unde hirotonirea este un atribut atat al conducerii adventiste din regiune cat si al Miscarii Patriotice „Three-Self” din subordinea guvernului.

Cu alte cuvinte, vezi-Doamne, de vina pentru vizita la bordel pana la legalizarea prostitutiei ar fi Miscarea Patriotica „Three-Self” din subordinea guvernului… ateu-comunist, dincolo de posibilitatile de control ale parghiilor unsilor GC.

Minciuna e cu atat mai grosolana cu cat Diviziunea Nord-Americana recunoaste cat se poate de oficial si strident ca ei au femei pastor si-s tare mandrii de statutul de „spargator de gheturi”. Ba mai mult, ameninta ca vor o femeie nici mai mult nici mai putin decat presedinte de conferinta:

delegatii din America de Nord, inclusiv Don Schneider, Presedintele Diviziunii America de Nord, si Ricardo Graham, Presedintele Uniunii Pacific, au aratat ca in prezent o femeie ocupa functia de Secretar executiv al unei conferinte si, dupa cum a declarat Graham, „va veni timpul cand ea va fi luata in considerare pentru a indeplini functia de presedinte al conferintei”

Emotionante, patetice de-a dreptul, sunt apelurile la „unitate” ( intre cine si cine?) asortate cu strigatele de razboi si „injuraturile” printre dinti cu „zambetul” crispat pe buze. Parintescul si impaciuitorul apel al sefului GC:

„In unele parti ale lumii hirotonirea este buna pentru bisericile noastre locale. In altele, hirotonirea nu este buna pentru bisericile noastre locale. Fac apel catre dumneavoastra sa nu transformati acest subiect intr-o problema,” le-a spus Jan Paulsen delegatilor.

este total rupt de realitate. Ceea ce propune „sfintia” sa au incercat anglicanii, luteranii… si a dus la scindari rasunatoare. Ca sa nu mai zic de  utilitarismul extrem, dus pana-n panzele…negre: hirotonirea femeii ar fi dupa mr GC prezident o chestiune negociabila, alba-neagra, functie de meridian si IQ. Adica „prostii” n-au decat sa ramana „prosti”, „desteptii” n-au decat sa-si puna femeile in cap; numa dijma si propaganda sa nu se subtieze…

Pana la emancipare, „talibanilor” anti-aggiornamento le ramane doar de bloguit. Zarurile au fost aruncate.

Stanca da miere mult mai buna ca stupii

jesus rock 2

Deuteronom 32:13 ,  NTR

El l-a urcat pe înălţimile ţării şi l-a hrănit cu roadele câmpului. L-a hrănit cu miere din stâncă şi cu untdelemn din stânca cea mai tare,

CBAZS:

Miere din stâncă. O aluzie la nenumăratele albine sălbatice care se găseau în crăpăturile stâncoase ale Palestina. Mierea era folosită pentru a ilustra învăţăturile divine (vezi Proverbe 24,13.14), de asemenea şi ca o închipuire a dreptei judecăţi a lui Dumnezeu (vezi Psalmi 19,9-11) şi a Cuvântului Său (vezi Psalmi 119,103). Aici, primul înţeles este la darurile naturale ale Canaanului.

Literal, niciodata evreii nu au supt miere din stancile peregrinajului lor. Au baut apa din stanca, dar miere n-au supt.

Insa metafora „mierii supte din stanca” capata o extraordinara forta pusa in legatura cu talmacirea pe care apostolul Pavel o da stancii:

şi toţi au băut aceeaşi băutură duhovnicească, pentru că au băut din Stânca duhovnicească Care-i însoţea, iar Stânca era Cristos. (1 Corintieni 10:4, NTR)

miere din stanca

A suge/bea miere din Hristos este o superba imagine a dulcetii vietii crestine. Samson avea sa manance miere dintr-un leu de el ucis. Mierea aparuse „din” trupul leului ( Judecatori 14:5-9). Crestinul poate suge mierea nascuta din moartea Leului (Aslan-ul Narniei lui C. S. Lewis).

Din moarte(a Leului lui Iuda) s-a iscat „miere”(mantuire).”Materia” trupului mort a iscat mierea vie si dulce. De-a lungul timpului, multi „luminati” si eruditi s-au scandalizat sa bea mierea mortii unui Miel-Leu evreu din Palestina vremii lui Pilat. Au socotit „ne-kosher” stiintific sa te spurci fie si cu miere venita din asemenea sursa „neigienica”. Pentru cei insa care au indraznit si au gustat „mierea din Stanca” au vazut cat de buna si de neinlocuit e.

Gustaţi şi vedeţi cât de bun este Domnul! Ferice de omul care se încrede în El! ” (Psalmii 34:8, NTR)

Pe vremuri evreii priveau cu jind din cauza unui juramant stupid  spre mierea care le-ar fi astamparat foamea( 1 Samuel/Regi LXX 14:25…). Doar Ionatan  „a întins capătul băţului care se afla în mâna lui şi l-a înmuiat în mierea din fagure. Şi-a dus miere cu mâna la gură şi ochii i s-au luminat.” (v. 27) Si pentru asta era nu departe de moarte. Dar Mierea din Stanca-Cristos e viata insasi, caci El a venit sa aduca viata, viata imbesugata, ca un cos indesat de bunatati care da pe-afara, ca un butoi plin ochi din care mierea proaspat adunata musteste revarsandu-se pe de laturi. Mierea din Cristos lumineaza nu doar ochii ci tot trupul si toata viata, cum nici o miere vreodata n-a luminat vreun om.

Gustaţi şi vedeţi cât de bun este Domnul! Ferice de omul care se încrede în El! ” (Psalmii 34:8, NTR)

Nu doar gustati timid, ci saturati-va de „miere din Stanca”!

Fiul meu, mănâncă miere căci este bună şi mierea din fagure este dulce pentru gustul tău!
(Proverbe 24:13, NTR)

In peregrinajul lor spre „tara unde curge lapte si miere” evreii in loc sa bea miere din Stanca, nu doar apa, si-au amarat exodul prelungit cu mult pelin din ei insisi. Crestinii in peregrinajul lor de asemeni prelungit pot bea miere din Stanca inca pana sa ajunga in „Tara unde curge far-de-sfarsit Mierea”.

Pe Israel însă l-ar hrăni cu grâul cel mai bun … „Chiar cu miere din stâncă te-aş sătura!”, zice Dumnezeu. (Psalmii 81:16, NTR)

PS: poate nu intamplator, pe vremuri la Cina Domnului, crestinii pe langa painea-Trup si vinul-Sange mancau si miere…

John Chrysostom: Legendary Early Church Preacher

JOHN WESLEY AND EASTERN ORTHODOXY: Influences, Convergences, and Differences

Imbracaminte si podoabe de Samuele Bacchiocchi

Tanjirea dupa Dumnezeu – Richard Foster si Gayle Beebe

Tanjirea dupa Dumnezeu a fost publicata in cel putin 8 limbi (incepand cu aprilie 2009). Aceste limbi reprezinta limbile fundamentale cu peste 1,8 miliarde locuitori peste tot in lume. Drepturile de publicare sunt vandute deja în limba africana, chineza, croata, germana, engleza – in Marea Britanie, engleza – in Sudul Africii, engleza – Carte Audio neprescurtata, franceza, coreana, portugheza, româna, spaniola si suedeza.

● Prezinta personajele-cheie din istoria crestinismului
● Combina relatari teoretice si experiente practice
● Ofera aplicatie spirituala in fiecare capitol
● Fiecare capitol este impartit in sectiuni mai mici pentru o devotiune ideala

De ce tocmai aceasta carte?

Cartea de fata are doua scopuri principale. Primul este sa explice cele sapte cai principale in apropierea de Dumnezeu care s-au dezvoltat de-a lungul istoriei crestine. Pe scurt, ele sunt urmatoarele:
• Viata spirituala ca o corecta ordonare a dragostei noastre pentru Dumnezeu
• Viata spirituala ca pelerinaj
• Viata spirituala ca o recuperare a cunoasterii lui Dumnezeu care s-a pierdut la Cadere
• Viata spirituala ca intimitate cu Isus Cristos
• Viata spirituala ca o ordonare corecta a experientelor noastre cu Dumnezeu
• Viata spirituala ca actiune si contemplare
• Viata spirituala ca ascensiune divina
Autorii individuali au fost selectati pe baza modului in care a supravietuit in timp si i-a calauzit pe altii marturia lor in favoarea lui Cristos. Caile de mai sus sunt descrise cu lux de amanunte in capitolele urmatoare.
Al doilea scop este mult mai personal: Noi vrem ca voi sa va treziti si sa cresteti in cunoasterea, intelegerea si dedicarea voastra fata de Dumnezeu si sa va confruntati cu adancimile si bogatiile care va sunt imbiate de acesti scriitori. Cartile contemporane despre spiritualitate tind spre una din urmatoarele doua extreme: fie prezinta viata spirituala intr-un mod analitic si detasat, fie o infatiseaza in limitele unor experiente emotionale inguste si distincte care sunt imposibil de replicat. Niciuna dintre aceste doua extreme nu reuseste sa se conecteze la sursa vietii. Scopul nostru este sa va ajutam sa gasiti sursa inepuizabila a acestei vieti cu Dumnezeu si sa participati la realitatea ei.

Autorii

RICHARD J. FOSTER este fondatorul organizatiei crestine RENOVARÉ din Denver, Colorado. El este autorul mai multor carti, incluzand Disciplinele spirituale, care a fost vanduta in peste doua milioane de exemplare in intreaga lume, si Freedom of Simplicity.

GAYLE D. BEEBE este presedintele Colegiului Westmont din Santa Barbara, California, si fost preşedinte al Universitatii Spring Arbor din Spring Arbor, Michigan. El a slujit ca unul din editorii principali ai The Renovaré Spiritual Formation Bible.

Dibujo

Brother Sun Sister Moon

Pentru cei dornici sa vada aceasta bijuterie cinematografica a lui Zeffirelli despre viata sfantului Francisc de Assisi iata ca a aparut si online:

http://www.56.com/u44/v_Mjk1NDcwODk.html

http://www.56.com/u86/v_Mjk1NTc0Mjc.html

Filmul este exceptional intrand in categoria celor  ” MUST ” pentru vizionare.

Dacă s-ar face un sondaj de opinie în rîndul unui grup reprezentativ de oameni bine informaţi şi cultivaţi, întrebarea fiind „Ce figură istorică din ultimii două mii de ani a întruchipat pe deplin viaţa şi învăţăturile lui lisus Hristos”, persoana menţionată cel mai des ar fi cu siguranţă Francisc din Assisi. Iar, la drept vorbind, acest răspuns ar fi încă şi mai frecvent dacă oamenii chestionaţi nu ar aparţine nici unei con­fesiuni. Acelaşi răspuns l-ar fi dat probabil şi mulţi dintre con­temporanii săi — sau oricum cei care au trăit la un secol sau mai multe după el Căci în persoana lui Francisc din Assisi imitarea vieţii iui lisus şi respectarea învăţăturilor sale (datorie care, cel puţin în principiu, revine fiecărui credincios) au atins un ase­menea grad de fidelitate, încît el şi-a cîştigat renumele, devenit oficial datorită Papei Pius al Xl-lea, de „al doilea Hristos [alter Christus]”.

Jaroslav Pelikan,  Iisus de-a lungul secolelor (Humanitas,2000)

TREI SOLUŢII
Testament politic
Pentru a ieşi dintr-un univers concentraţionar — şi nu e neapărat nevoie să fie un lagăr, o temniţă ori o altă formă de încarcerare; teoria se aplică oricărui tip de produs al totalitarismului — există soluţia (mistică) a credinţei. Despre aceasta nu va fi vorba în cele ce urmează, ea fiind consecinţa harului prin esenţă selectiv.Cele trei soluţii la care ne referim sunt strict lumeşti, au caracter practic şi se înfăţişează ca accesibile orişicui.

Soluţia a doua: a lui Alexandru Zinoviev
Este cea găsită de unul din personajele cărţii Înălţimile găunoase. Personajul e un om tânăr, prezentat sub porecla alegorică Zurbagiul.

Soluţia stă în totala neadaplare în sistem. Zurbagiul nu are domiciliu stabil, nu are acte în regulă, nu e în câmpul muncii; e un vagabond, e un parazit, e un coate goale şi o haimana. Trăieşte de azi pe mâine, din ce i se dă, din ce pică, din te miri ce. E îmbrăcat în zdrenţe. Munceşte pe apucate, uneori, când şi dacă i se iveşte prilejul. Îşi petrece mai toată vremea în puşcării ori lagăre de muncă, doarme pe unde apucă. Hoinăreşte. Pentru nimic în lume nu intră în sistem, nici măcar în cea mai neînsemnată, mai păcătoasă, mai neangajantă slujbă. Nici măcar păzitor la porci nu se bagă, neurmând pilda eroului unei nuvele a lui Arthur Schnitzler: acela, obsedat de frica de răspundere, sfârşeşte porcar. NU, Zurbagiul s-a proiectat (în stil existenţialist) odată pentru totdeauna câine de pripas, capră râioasă, călugăr budist cerşetor, smintit, nebun pentru (întru) libertate.
Un asemenea om, aflat în marginea societăţii, e şi el imun: nici asupra lui nu au de unde exercita presiuni, nu au ce-i lua, nu au ce-i oferi. Îl pot oricând închide, hărţui, dispreţui, batjocori: dar le scapă. Odată pentru totdeauna a consimţit a-şi trăi viaţa conform exemplului şi modelului unui perpetuu azil de noapte. Din sărăcie, neîncredere, neseriozitate şi-a făcut un crez; se aseamănă unui animal sălbatec, unei fiare jigărite, unui tâlhar la drumul mare. E Ferrante Palia al lui Stendhal. E Zacharias Lichter al lui Matei Călinescu. E un iurodivîi laic, un drumeţ neplictisit (iar Wotan coborând pe-acest pământ ce nume poată?
Der Wanderer), un jidov rătăcitor.Şi-i slobod la gură, vorbeşte de istov, dă glas celor mai primejdioase anecdote, nu ştie ce-i respectul, toate le ia de sus, spune ce-i trece prin minte, rosteşte adevăruri pe care ceilalţi nu-şi pot îngădui să le şoptească. E copilul din povestea regelui gol, a lui Andersen. E bufonul regelui Lear. E lupul din fabula — şi ea îndrăzneaţă a lui La Fontaine: habar nu are de zgardă.
E liber, liber, liber

Vorbe grele

Scripturile si viata ne arata cat de „nedrept” de greu cantaresc  uneori cuvintele. Uneori in bine, dar cel mai adesea in rau. Uneori parca iti vine sa te revolti: chiar asa/atat pentru…o vorba?

Moise rabda zi de zi , an dupa an, 40 de ani un popor de sclavi mereu pus pe razmelite si gasit tapi ispasitori in Moise si Aron. Ba chiar si Aron se rascoala impotriva lui Moise. Si dupa atata amar de ani de pelin, dupa ce Moise isi pune pielea la bataie numa sa-i scape pe pacatosi de ceea ce meritau pe drept, Moise scapa o vorba. Si pentru acea vorba, doar o vorba, Dumnezeu se arata neinduplecat : Moise nu va vedea  tara binecuvantata decat de departe , fara sa paseasca in ea. Dupa atatia ani de truda , pentru o vorba, Dumnezeu nici nu vrea sa auda indiferent cata cainta ar fi aratat Moise:

„12. Dar Domnul le-a spus lui Moise şi Aaron: „Pentru că nu v-aţi încrezut în Mine ca să arătaţi sfinţenia Mea înaintea ochilor israeliţilor, nu voi veţi duce această adunare în ţara pe care i-o dau.” ”(Nu. 20:12, NTR)

David „isi da in petec” cand cu petrecerea chivotului si aducerea lui in Ierusalim. Pe Mical, sotia lui, n-o rabda limba sa-i arunce in fata o ironie usturatoare sotului ei. Si Mical va ramane o simpla colega de apartament cu sotul ei. Caci de mangaierea unui copil de la David si-a luat pe veci adio. Pentru o vorba, doar o vorba. Cat va fi suferit pentru ca nu si-a muscat limba in loc sa si-o suiere inveninand sufletul omului caruia ii promisese ca-l va face fericit. Cat de amar si cumplit suna sentinta de care Mical a avut parte:

Mihal, fiica lui Saul, n-a mai avut copii până în ziua morţii ei. ( 2 Samuel TM/Regi LXX 6:23)

O vorba. Cica vorba zboara. Da de unde. Uneori o vorba e atat de grea, incat trage in fundul marii si pe cel mai teribil Samson. O vorba „usoara” poate fi mai grea decat o piatra de moara.

Parca nu-i drept. Si totusi este. Doar cu o vorba voiau sa-l prinda fariseii in cursa pe Domnul. Le era de ajuns… Pentru o vorba: „Da sunt” se ajunge pe Cruce.

O vorba spusa unde, cand, cum, cui nu trebuie si poate insemna pieirea ta, a familiei sau poporului tau. Chiar pentru mai putin de o vorba, pentru un gest sau lipsa lui, pentru o privire, pentru o spranceana „tradatoare” sau pentru un zambet ne-bun, un Mardoheu sau Daniel sau Ezra puteau plati cu viata.

Aparentele sunt inselatoare – zice o vorba. O vorba poate parea usoara ca fulgul luat de vant. O vorba insa poate fi  mult mai grea decat o stanca. O vorba… doar o vorba.

Si ca este drept asa, o dovedeste faptul ca o vorba buna poate cantari la fel de mult, cu sens pozitiv insa. Pentru o vorba Dumnezeu ii exorcizeaza copila unei femei amarate

29. Atunci Isus i-a zis: „Pentru vorba aceasta, du-te; a ieşit dracul din fiica ta.”
(Mc. 7:29, VDCC)

Tot pentru o vorba, talharului (po)cait i se promite dumnezeieste nici mai mult nici mai putin decat viata vesnica.

L-a mângâiat anume pe Răstignitul nevinovat cu o vorbă bună!

Da, sintagma aceasta simplă, bătrânească, locuţiunea aceasta sumară specifică graiului ţărănesc ancestral constituie explicaţia cea mai plauzibilă a făgăduinţei facute de Domnul, a plinătăţii, imediatităţii şi urgenţei ei.

O vorbă bună şi a fost deajuns!

Ca un balsam tămăduitor, ca leac absolut, un orvietan, un miracol.

Acele câteva cuvinte de respect, de afecţiune, de luare de apărare, de încredere, de compătimire au schimbat dintr-o dată totul şi au prefăcut sinistrul maidan, imunda Golgotă, spaţiul otrăvit, de nedreptate, cruzime şi răzbunare, în colţ de omenie, în anticameră de paradis.

A se citi AICI intreaga predica superba a parintelui Steinhardt.

„Icoana” căsătoriei

În filme şi reviste „icoana” căsătoriei o constituie întotdeauna un cuplu tânăr. Însă, odată, în lumina şi căldura unei după-amieze de toamnă, autorul rândurilor de fată a văzut pe o bancă dintr-o piaţă publică doi soti, bătrâni şi săraci. Stăteau mână în mână, tăcuţi, bucurându-se în lumina blândă, de ultima căldură a anotimpului. Tăcuţi, căci toate cuvintele fuseseră spuse, pasiunea stinsă, furtunile se liniştiseră. Întreaga lor viată trecută era, totuşi, în întregime prezentă în această tăcere, în această lumină, în această căldură, în această paşnică împletire a mâinilor. Prezentă – şi gata pentru eternitate, gata pentru bucurie. Pentru mine, aceasta este imaginea căsătoriei, a frumuseţii ei cereşti.

Alexander Schmemann, Taina iubirii – preluat de AICI.

Instantaneu

6 Lupul va locui la un loc cu mielul,
leopardul se va culca lângă ied,
viţelul, puiul de leu şi tăuraşul vor fi împreunăa,
iar un copilaş îi va conduce.
7 Vaca şi ursoaica vor paşte împreună,
puii lor vor sta culcaţi la un loc,
iar leul va mânca paie ca boul.
8 Sugarul se va juca lângă vizuina aspidei,
iar copilul înţărcat îşi va băga mâna în cuibul viperei.
9 Ei nu vor face rău, nici nu vor distruge ceva
pe întregul Meu munte sfânt,
pentru că pământul va fi plin de cunoştinţa Domnului,
aşa cum apele acoperă adâncul mării.

Isaia 11

Wesley si metodismul

Sîrguinţa şi efortul care i-au permis lui Wesley să predice peste  zece mii de predici în timpul vieţii lui şi să călătorească mii de kilometri călare  trebuie să fie un reproş şi o provocare pentru creştinii care au mijloace de  călătorie şi de studiu mult mai bune decît a avut Wesley, dar care nu le  folosesc în mod adecvat.

Acest om mic, ordonat, corect, ager,  şi harnic a transformat sub călăuzirea lui Dumnezeu viaţa religioasă a  muncitorilor din Anglia. Trezirea evanghelică din biserica anglicană, rezultatul  trezirii metodiste, urma să transforme clasa de sus din Anglia şi să ajute  Anglia să devină marea conducătoare a popoarelor şi păstrătoarea păcii lumii  în timpul secolului al XlX-lea.Whitefield a fost profetul, John Wesley organizatorul şi Charles cîntăreţul trezirii metodiste.

Trezirea metodistă a fost cea de a treia trezire spirituală din Anglia, avînd loc după Reforma din secolul al XVI-lea şi după puritanismul din secolul al  XVII-lea. Ea a fost declanşată de John Wesley (1703-1791), care a dominat  secolul în domeniul religiei. Istoricii sînt de acord că alături de Revoluţia  Franceză şi de Revoluţia Industrială, metodismul este unul din marile  fenomene istorice ale secolului, şi unii susţin că predicile lui Wesley au salvat  Anglia de o revoluţie similară cu cea care a avut loc în Franţa în 1789.
Metodismul a fost pentru anglicanism ceea ce pietismul a fost pentru  luteranism.

Chiar şi istoricii seculari dau credit trezirii wesleyene ca fiind agentul care a  salvat Anglia de echivalentul Revoluţiei Franceze.

Earle E. Cairns – Crestinismul de-a lungul Secolelor

Haydn – The Creation : The Heavens Are Telling

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Noul Testament (1873 – Pesta)

Fotografie

27 Toate nădăjduiesc în Tine
ca să le dai hrana la vreme.
28 Tu le-o dai, ele o primesc;
Îţi deschizi mâna, ele se satură de bunătăţi;
29 Îţi ascunzi faţa, ele se îngrozesc;
le iei suflarea, ele mor
şi se întorc în ţărână;
30 Îţi trimiţi Duhul, ele sunt plăsmuite,
înnoind astfel faţa pământului.

Psalmul 104 (TM)/103 (LXX)

(Po)cainta

1 Ai milă de mine, Dumnezeule, după îndurarea Ta!
În mila Ta cea mare, şterge nelegiuirile mele!
2 Spală-mă de vina mea
şi curăţeşte-mă de păcatul meu!
3 Căci îmi cunosc nelegiuirile
şi păcatul meu stă neîncetat înaintea mea.
4 Împotriva Ta, numai împotriva Ta am păcătuit
şi am făcut ceea ce este rău înaintea Ta,
aşa că Tu eşti găsit drept când vorbeşti
şi eşti fără pată când judeci.
5 Iată că sunt născut în nelegiuire,
în păcat m-a zămislit mama mea.
6 Tu doreşti ca adevărul să fie în adâncurile fiinţei;
fă-mi deci cunoscută înţelepciunea înăuntrul meu.
7 Curăţeşte-mă cu isop şi voi fi curat,
spală-mă şi voi fi mai alb decât zăpada.
8 Fă-mă să aud veselie şi bucurie,
iar oasele pe care Tu le-ai zdrobit se vor veseli.
9 Ascunde-Ţi faţa de păcatele mele,
şterge toate nelegiuirile mele!
10 Zideşte în mine o inimă curată, Dumnezeule,
şi pune un duh nou şi statornic înăuntrul meu!
11 Nu mă izgoni din prezenţa Ta
şi nu lua de la mine Duhul Tău cel Sfânt!
12 Dă-mi iarăşi bucuria mântuirii Tale;
sprijină-mă cu un duh de bunăvoinţă!
13 Atunci voi învăţa căile Tale pe cei ce le calcă,
şi păcătoşii se vor întoarce la Tine.
14 Dumnezeule, izbăveşte-mă de vina sângelui vărsat,
Dumnezeul mântuirii mele,
şi limba mea va cânta dreptatea Ta!
15 Stăpâne, deschide-mi buzele,
iar gura mea va vesti lauda Ta!
16 Dacă Ţi-ar fi plăcut jertfele, Ţi-aş fi adus,
dar Ţie nu-Ţi plac arderile de tot.
17 Jertfa plăcută lui Dumnezeu este un duh zdrobit;
Dumnezeule, Tu nu dispreţuieşti o inimă frântă şi mâhnită.
18 În bunăvoinţa Ta, fă bine Sionului
şi construieşte zidurile Ierusalimului!
19 Atunci te vei bucura de jertfe potrivite,
arderi de tot întregi;
atunci se vor aduce viţei pe altarul Tău.

Si Dumnezeu ofteaza

Marcu 7: 34 Apoi a privit spre cer, a oftat şi i-a zis: „Efata!”, care înseamnă: „Deschide-te!”

Marcu 8: 12 Isus a oftat adânc în duhul Său şi a zis: „De ce cere această generaţie un semn? Adevărat vă spun că acestei generaţii nu i se va da nici un semn.”

La doar cateva versete distanta Marcu ni-l prezinta pe Dumnezeu…oftand/suspinand.

Asadar si Dumnezeu ofteaza.  Gest care tradeaza o stare de spirit specific umana(?) , oftatul pare nepotrivit in dreptul lui Dumnezeu, Creatorul si Stapanul Universului. Un Dumnezeu care „regreta”(omenirea la potop), un Dumnezeu care plange si se tanguie e un Dumnezeu cam …slab, „parca”. Si totusi este Dumnezeul adevarat , si inca, Dumnezeul atotputernic.

De ce ofteaza Dumnezeu? In prima situatie:

Aceasta nu era o parte a procesului de a comunica cu omul suferind, ci o expresie a propriei reacţii a lui Isus ca fiinţă omenească la suferinţa şi slăbiciunea omenească (vezi la Ioan 1,14). În surzenia şi vorbirea gângavă a omului El a văzut un tablou patetic al surzeniei inimilor oamenilor faţă de solia pe care El o purta şi al vieţii şovăitoare, fără rost, pe care oameni o duceau atât de des. (SDABC)

Dumnezeu nu poate decat sa ofteze privind la ce a ajuns omul fata de cum l-a creat El. Intre Adam-ul vinerii creatiei si gangavul surd din fata Lui, era o distanta de ani-lumina. Ca un sot care-si priveste sotia, ex-miss Univers, redusa la o „leguma” desfigurata si schilodita de cel mai oribil accident sau cea mai nenorocita maladie, Dumnezeu se uita la „umbra” de om din fata Lui si comparand-o cu falnicul si mandrul Adam, perfect sanatos si gata sa castige orice concurs de supravietuire in conditii extreme,ofteaza. Cum altfel sa reactioneze Mesterul care-si vede ruginita si paraginita „bijuteria” de masinarie altadata ultra-performanta? Cum altfel sa reactioneze Parintele vesniciilor (Isaia 9:6) decat cu naduful lui Moromete cand premiantul lui este apucat de spasme  si desfigurat?

Marcu 8: 12 Isus a oftat adânc în duhul Său şi a zis: „De ce cere această generaţie un semn? Adevărat vă spun că acestei generaţii nu i se va da nici un semn.”

Insa oftatul Sau este si mai trist si mai adanc cand in fata ochilor nu mai are doar un om handicapat fizic, tanjind dupa recuperarea minimelor porti de comunicare cu lumea exterioara. Oftatul lui Dumnezeu este si mai amarnic si sfasietor cand vede in fata lui pe copiii lui Adam intr-atat de pervertiti si orbi si surzi, incat isi pot imagina ca-L pot ispiti pe Dumnezeu. Si mai amar e oftatul Domnului vazand omul inlantuit, ferecat strasnic in prejudecati, impietrire si inversunare contra singurului Salvator in care-si poate gasi scaparea. Fariseii erau mult mai nenorociti decat amaratul care-si cersea insanatosirea. Fariseii credeau ca vad, ca aud , ca ei sunt sanatosi si ca bolnav de legat e Dumnezeu. Dumnezeu ofteaza in fata rasului in hohote al diavolului: acei nebuni religiosi se mai si pretindeau ambasadorii lui Dumnezeu in timp ce nu stiau cum sa-l crucifice mai repede si sa scape de El.

Si de cate ori de atunci nu a oftat si nu ofteaza Dumnezeu. Insa cel mai grav va fi cand oftatul lui Dumnezeu se va transforma in refuzul Sau de a mai privi spre creaturile Lui devenite doar carcase/ambalaje/vehicule ale demonilor.

La urma urmei s-­ar putea ca Dumnezeu nici să n­-aibă nevoie a ne pedepsi. Îşi întoarce faţa de la noi: ceea ce înseamnă că ne retrage harul său ocrotitor şi ne lasă-­n voia întâmplărilor şi interconexiunilor lumii materiale. Intrăm sub zodia hazardului şi mecanicei: vai nouă!

(…) Imagine obsedantă: să nu ajung a­-l vedea pe Hristos că­-şi întoarce capul, că­-şi acoperă faţa cu mâinile — gest de obicei însoţit de o ridicare a cotului — gest îngrozitor şi care poate rupe inima cea mai dârză.

Nicolae Steinhardt, Jurnalul fericrii

%d blogeri au apreciat: