Minunea minunilor lui Isus


Cea mai mare minune a lui Isus? Nu invierea lui Lazar, nici mersul pe apa si potolirea furtunii, nici macar propria-I inviere. Dar care?

O secventa magistrala care surprinde amploarea degradarii umane este cea din pelicula lui Zeffirelli : http://www.youtube.com/watch?v=5OfwVm4e-Oc de la minutul 4:30 (cca). Omul devenit  o scarnavie , trupeste, sufleteste, moraliceste… din toate punctele de vedere.  Cea mai mare minune divina a fost sa poata iubi omul in ciuda a toata „amploarea” scarboseniei  de care era „capabil”. Desi degradat in asa hal… , Dumnezeu nu doar ca-l vede, dar se si apleaca si-l saruta; investeste in el, da TOTUL – inclusiv sangele Lui pana la ultima picatura –  pentru niste gunoaie de fiinte, de dispretuit si intors fata de la ele.

Acest lucru reiese cat se poate de clar din reprosurile pe care diavolul I le face prin gura „marelui inchizitor” al lui Dostoievski. Tocmai aici Satan „are dreptate”: logic vorbind, „matematic” ( vezi aversiunea lui Steinhardt in fata contabilicismului „made in iad” ) omul nu merita nici pe departe atentia, daramite sacrificiul enorm al lui Dumnezeu. Aici este nebunia crucii: o nebunie de iubire pentru cineva total descalificat si pe veci nevrednic de asa tratament. Diavolul nu intreaba degeaba: ” pentru cine un asa colosal sacrificiu? Pentru el… vamesul asta nemernic de Matei???!!! Pentru tarfa asta de Magdalena????????? Sa Te sarute curva asta??? Cu buzele „ei ” spurcate de atatea alte buze curvare?

„Marele inchizitor”:

… îţi jur că omul este mult mai nevolnic şi mai ticălos decît l-ai crezut Tu!

Omul este slab de înger şi ticălos…

Noi le vom dovedi că sînt slabi, că nu sînt decît nişte bieţi prunci, dar că fericirea hărăzită copiilor este mai dulce ca oricare alta. Şi atunci, cuprinşi de sfială, cu ochii aţintiţi spre noi, se vor strînge în jurul nostru înfricoşaţi, ca nişte pui sub aripile cloştii. Privindu-ne cu admiraţie şi în acelaşi timp cu un fior de spaimă, se vor simţi mîndri cu noi, văzînd cît sîntem de puternici şi de inteligenţi şi cît de lesne am izbutit să domes­ticim o turmă năbădăioasă de milioane şi milioane de capete. Vor tremura zgribuliţi în faţa mîniei noastre, gîndurile lor vor fi din ce în ce mai timide,   ochii – veşnic înrouraţi de lacrimi, ca la copii sau la femei, pentru ca, la un singur gest din partea noastră, să treacă tot atît de uşor la veselie şi rîs, cu chipurile luminate de o bucurie copilăroasă şi cu cîntece fericite pe buze. Nici vorbă c-o să-i punem să muncească, dar în orele libere vom căuta să le înjghebăm o viaţă plăcută, ca un joc de copii, cu cîntece naive, cu coruri şi dansuri nevinovate. O, le vom da voie chiar să şi păcătuiasca, ştiindu-i slabi de înger şi becisnici, şi ei, la rîndul lor, ne vor iubi ca nişte copii pentru că vom fi fost atît de toleranţi! Le vom spune că oricare dintre păcatele lor va fi de bună seamă răscumpărat, de vreme ce a fost săvîrşit cu învoirea noastră, şi că numai şi numai din dragoste le îngăduim să păcătuiască, luînd asupra noastră pedeapsa ce li se cuvine. Şi, luînd-o asupra noastră, cu atît mai vîrtos ei ne vor iubi ca pe nişte binefăcători care-i vor fi izbăvit de povara păcatelor înaintea lui Dumnezeu. In schimb, nu vor păstra nici o taină faţă de noi, nu vor căuta să ne ascundă nimic. Şi după cum vor fi sau nu ascultători, le vom permite sau îi vom opri să trăiască cu soţiile şi ibovnicele lor, să facă sau nu copii cu ele, şi ei se vor supune cu dragă inimă, fericiţi. Cele mai chi­nuitoare secrete ce le apasă conştiinţa vor veni să ni le mărturisească nouă, dezvăluindu-ne tot, absolut tot ce au pe  suflet, şi noi îi vom dezlega; iar ei vor fi bucuroşi să se încreadă în cuvîntul nostru, pentru că, bizuindu-se pe noi, vor scăpa de o grijă împovărătoare şi de înfricoşătorul chin la care îi supune în momentul de faţă necesitatea de a alege singuri şi în deplină libertate. Şi astfel vor fi toţi fericiţi, milioane de făpturi omeneşti…

Pe drept vorbind, diavolul are dreptate; doar dreptate. Iar „sola” dreptatea, despuiata si singura, nu e dreapta. Din tot discursul marelui inchizitor striga indignarea diavolului pentru „supra-evaluarea” omului . Omul „nu face” de o asemenea risipa dumnezeiasca. „Nebuneste” dar dumnezeieste socotind, Dumnezeu l-a facut sah-mat pe diavol, pe om, pe ingeri, iubind ce era total „contraindicat” si „neproductiv”:  scarnaviile umane. Atingandu-Se vindecator/invietor de leprosi, morti, femei bolnave, psihopati, schilozi, orbi, surzi,ciungi, schiopi, handicapati, demonizati … Dumnezeu a facut cea mai mare minune: iubind „gunoiul” universului i-a dat sansa de a se metamorfoza in stele, diamante,copiii de Dumnezeu. „Din bube, mucegaiuri si noroi”, Dumnezeu a iscat-„reciclat”-recuperat fiii Lui care sa-I tina companie vesnic…; dintr-un vames scarbos – sfant apostol neamurilor si nume de temelie a Noului Ierusalim; dintr-o tarfa ieftina – vesnica pomenire  a iubirii pure si sfinte.

PS: nu intamplator, in „legenda marelui inchizitor”, Dumnezeu il saruta pe buze chiar pe inchizitorul dat dracului. Si sarutul ii ramane pe buze ca un balsam-blestem…

Despre Liviu
Crestin.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: