Crestinism in mileniul 3- peisaj, explicatii, tendinte

f

Privind la statistica de mai sus ce poti observa cu privire la crestinism?

  1. Crestinatatea traditionala catolico-ortodoxa insumeaza majoritatea zdrobitoare a crestinilor declarati. Ca majoritatea zdrobitoare a acestei majoritati sunt  doar crestini cu numele este o alta poveste.
  2. Protestantii Reformei „clasice”( luteranii, anglicanii, reformatii, anabaptistii, –  metodistii in „valul doi”) au ajuns la cca 70 de milioane de aderenti fiecare dupa cateva secole de existenta. Impreuna, numarul lor „bate” ortodoxia rasariteana. Exceptia ascendenta fata de pragul de 70 milioane sunt penticostalii/harismaticii – a caror crestere este usor explicabila prin secularizarea si „osificarea” dogmatico-liturgica a protestantilor „vechi”.
  3. „(Neo)Protestantii” ( adventistii, iehovistii, mormonii, noii apostolici) se invart in jurul a 12-15 milioane de aderenti dupa circa un secol (si jumatate) de existenta.
  4. „Ciudatii” „re-formelor” (menonitii, quakerii, restaurationistii Stone-Campbell, Plymouth…) fara strategii agresive de evanghelizare ( precum iehovistii, mormonii, adventistii) se „conserva” (fiecare danseaza la cateva milioane de adepti).

Catolicismul ramane liderul numeric in virtutea liderului autoritar – papa. Desi tarile catolice sunt practic secularizate iar biserica o relicva-fosila profitabila pentru turism, greutatea politico-economico-militara a „blocului catolic” este fara doar si poate un jucator foarte important in Europa mai ales.

Ortodoxia – cu centrul de greutate in Rusia si Balcani – trecuta prin iadul semilunii si recent prin cel „rosu”, incearca sa se faca respectata de mai bogatul si modernizatul vest catolico-protestant.

Bisericile Reformei „clasice” isi au fieful in America de Nord si nord-vestul Europei. Secularizate, sleite, abandonand fundamentele crestinismului de dragul acceptabilitatii stiintifice si tinerii pasului cu lumea, sunt abandonate masiv de enoriasi mai ales in favoarea sentimentalismelor din valul harismaticilor. Cei ramasi , majoritatea de varsta a treia, sunt adesea intepeniti in ritualuri si paralizie la aspectul misionar.

Noii protestanti – in marginea crestinismului sau in afara lui, apeland la „restaurarea crestinismului necorupt” recurg la prozelitism agresiv pentru a ascunde ruptura de radacini, si pentru a compensa lipsa de consistenta si coerenta dogmatica.

O clasificare folositoare a „familiei” crestine se poate consulta AICI.

%d blogeri au apreciat asta: