Sf. Apostol Andrei a fost din Betsaida, orasel pe malul lacului Ghenizaret, fiul lui Iona, din Galileea, si fratele lui Petru, primul dintre ucenicii Domnului Hristos. Inainte de a fi Apostol al Domnului, Sfantul Andrei a fost ucenic al Sfantului Ioan Botezatorul. Dar, daca a auzit, a doua zi dupa Botezul lui Iisus in Iordan, pe dascalul sau Ioan, aratand cu degetul catre Iisus si zicand: „Iata Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatul lumii” (Ioan, 1, 29), Sfantul Andrei, lasandu-l pe Ioan, a urmat dupa Hristos, zicand fratelui sau Petru: „Am gasit pe Mesia, care se talcuieste Hristos” (Ioan, 1, 41). Si astfel, l-a tras si pe Petru spre dragostea lui Hristos. Drept aceea, Sfantului Andrei i se mai spune si Apostolul cel dintai chemat al Domnului. Si se afla in Scriptura si alte multe invataturi despre dansul.
Din zilele acelea, ca si ceilaiti Apostoli, Sfantul Andrei a urmat Mantuitorului, insotindu-l pe drumurile Tarii Sfinte, adapandu-se din izvorul nesecat al dumnezeiestilor descoperiri pe care le aducea Mantuitorul. A fost martor faptelor minunate savarsite de Domnul, s-a impartasit din cuvantul dumnezeiesc, datator de viata, al credintei celei noi intemeiata de Hristos, si, mai presus de toate, a vazut Patimile Domnului, a plans moartea Lui pentru noi si s-a intarit in credinta, in ziua Invierii.
La randul ei, Traditia Bisericii ne spune ca, dupa Inaltarea Domnului la cer si dupa Cincizecime, Apostolii au tras la sorti si au mers in toata lumea, pentru propovaduire. Atunci, acestui intai chemat, i-a cazut sortul sa mearga in Bitinia, Bizantia, Tracia si Macedonia, cu tinuturile din jurul Marii Negre, pana la Dunare si Scitia (adica Dobrogea noastra) si pana in Crimeia. Insa, a umblat in aceste locuri nu in graba, ci, in fiecare, zabovind si rabdand multe Impotriviri si nevoi, pe toate biruindu-le cu ajutorul lui Hristos. S-a intors la urma din nou in Bizantia, hirotonind acolo episcop pe Stahie si, strabatand celelalte tari, a ajuns la tinutul Peloponezului, unde pe multi i-a tras de la idoli la Hristos. Tot din Traditie, mai stim ca Sfantul Andrei a avut si un sfarsit de mucenic, fiind rastignit, la Patras, langa Corint, cu capul in jos, pe o cruce in forma de X, careia i s-a spus „Crucea Sfantului Andrei”. Dumnezeului nostru slava!
(1) Chiar dacă m-aş ruga în public, astfel încât să-i fac pe toţi să se simtă umiliţi în faţa evlaviei mele, şi chiar dacă aş vorbi în faţa altora cu cuvinte pompoase, încât să-i duc de nas pe toţi cu elocinţa mea, şi chiar de aş avea o voce încât să storc în biserică lacrimi din ochii bătrânilor şi aplauze din partea tinerilor, dacă nu-mi iubesc soţia, sunt egal cu zero.
(2) Şi chiar dacă aş predica în biserică sau aş da învăţătură la întâlnirile tinerilor şi aş fi tobă de Biblie şi teologie, şi chiar dacă aş fi nelipsit de la toate repetiţiile de cor şi fanfară şi din toate misiunile, ba chiar şi la înmormântări, dacă nu-mi iubesc soţia pe care mi-a dat-o Dumnezeu, sunt egal cu zero.
(3) Şi chiar dacă m-aş scula cu noaptea în cap şi aş pleca la lucru şi aş avea chiar două sau trei slujbe, ca să aduc bani în casă, şi chiar dacă m-aş duce să lucrez în Spania sau Italia, şi chiar dacă mi-aş face casă mare şi mi-aş putea schimba maşina tot la doi-trei ani, şi am avea toate lucrurile necesare în casă, şi am mânca măcar săptămânal la restaurant, dacă nu-mi iubesc soţia, e totul egal cu zero!
(4) Dragostea rabdă multe critici şi refuzuri, multe oboseli ale partenerului, încăpăţânări şi schimbări de planuri.
Dragostea iartă de fiecare dată, ştie să şteargă lacrimi şi să îmbrăţişeze, să îmbărbăteze şi să restaureze. Dragostea ştie să jertfească din timpul şi activităţile ei plăcute, chiar şi atunci când ceea ce face nu trezeşte în ea entuziasmul pe care l-ar fi trezit activitatea ce şi-a propus-o.
Dragostea nu e invidioasă când partenera lui e considerată o soţie mai bună decât e el un soţ bun.
Dragostea nu îl consideră pe celălalt mai prejos ca valoare, daruri, aptitudini, sau ca fiind cel bun să asculte, nu să vorbească.
(5) Dragostea se spală pe dinţi, chiar şi pe picioare; nu-şi bate joc de tine şi nu te critică, nici nu te ia peste picior de faţă cu alţii.
Dragostea nu-l consideră pe celălalt un sclav care să slujească şi să-i împlinească toate poftele şi dorinţele.
Dragostei nu-i sare ţandăra de fiecare dată când celălalt nu îi face pe plac şi nu consideră că e buricul pământului, sau cel puţin al căsniciei.
Dragostea nu e răzbunătoare şi nici nu-i dă celuilalt de înţeles zilnic că „aşa cum faci tu, aşa o să-ţi fac şi eu”.
(6) Dragostea nu se bucură de necazul celuilalt, nici măcar atunci când acesta a dat cu capul în mod meritat; dragostea nu aşteaptă cu nerăbdare să păţească ceva partenerul, ca să-i poată arunca: „ţi-am spus eu că aşa va fi”.
Dragostea apreciază adevărul oriunde îl găseşte, chiar pe buzele partenerului care-i spune că a greşit.
(7) Dragostea nu trâmbiţează în public, nici celui mai bun prieten, greşelile partenerului.
Dragostea îl crede pe celălalt pe cuvânt şi nu ia atitudinea de agent FBI, de a-i urmări fiecare pas, doar se vor adeveri bănuielile lui.
Dragostea va nădăjdui în fiecare zi că celălalt va deveni mai blând, mai smerit, mai evlavios, mai iertător, mai înţelept, mai iubitor, şi nu îi va zice: „Tu niciodată nu o să…”
Dragostea suferă chiar şi nedreptăţile pe care i le face celălalt şi nu se transformă în ură, ci aşteaptă smerirea, împăcarea şi îndreptarea lucrurilor, înaintea lui Dumnezeu.
(8) Dragostea de felul acesta nu poate fi ucisă de nimeni şi nimic.
Căci aprecierile celor din biserică se pot duce; averea se poate pierde, iar realizările uita. Dar în căsnicie, ceea ce va însemna, va fi dragostea.
(9) Suntem chemaţi să ne implicăm în lucruri în parte şi să strângem bunuri în parte, dar să iubim pe de-a-ntregul.
(13) Acum, dar, rămân acestea trei: credinţa că Dumnezeu ne va călăuzi în căsnicia noastră, speranţa că vom avea o viaţă fericită împreună, şi dragostea de azi, tare ca moartea şi ca locuinţa morţilor.
Şi, ziceţi şi voi dacă nu, asta contează cel mai mult!
„Around the World in 80 Faiths” este un serial documentar BBC despre religiile lumii.
Serialul are un mare merit: acela de largire a perspectivelor crestinilor si de a le arata prostia luptelor intestine in paralel cu imensitatea misiunii luminarii acestor semeni ai nostri atat de departe de Dumnezeul unic tri-personal al Bibliei.
Asia, in special, este marea provocare la adresa Bisericii. Doua treimi din omenire este asiatica, numai China si India insumand o treime. China , India si Islamul sunt o triada necrestina extrem de provocatoare.
Cartea poate fi descarcata INTEGRAL ca audio-book de AICI.
Primul capitol:
CUPRINS
1. Puterea rugăciunii
2. Rezultatele clare şi dorite pe care le aduce rugăciunea clară şi hotărâtă
3. Ce poate face rugăciunea pentru biserici,pentru naţiune şi pentru toate popoarele?
4. Cum să ne rugăm pentru a primi ceea ce cerem?
5. Cine se poate ruga astfel încât să primească ceea ce cere?
6. Rugându-ne în Numele lui Isus Cristos
7. „Rugăciunea Credinţei”
8. Roagă-te prin şi în Duhul Sfânt până când se întâmplă ceva
9. Piedici în calea rugăciunii
10. Rugăciunea fructuoasă şi trezirea adevărată
Andrew Murray a spus: „Copilul lui Dumnezeu poate înfrânge orice prin rugăciune. Atunci, este de mirare că Satan va face tot posibilul ca să-i smulgă această armă creştinului sau că îl va împiedica să o folosească?” Dacă diavolul face tot ce-i stă în puteri „ca să smulgă această armă creştinului sau ca să-l împiedice să o folosească”, atunci eu (autorul) doresc şi vreau să fac tot ce-mi stă în puteri pentru a readuce această armă puternică în mâinile bisericii şi voi face tot ce-mi stă în puteri ca să vă provoc să o folosiţi în atacuri puternice şi biruitoare împotriva diavolului şi împotriva forţelor sale. Este adevărat că avem în mâinile noastre o luptă îngrozitoare, că „noi nu avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti” (Efeseni 6:12), dar putem câştiga această luptă prin rugăciune; fiindcă rugăciunea îl aduce pe Dumnezeu pe câmpul de luptă, iar diavolul nu constituie un adversar pentru El. Spun iarăşi ca noi putem câştiga această luptă, indiferent de cât de înspăimântătoare este, indiferent de cât de puternici şi cât de vicleni sunt duşmanii noştri, o putem câştiga prin rugăciune şi prin niciun alt fel decât acesta! Oamenii vin mereu cu descoperiri ale unor metode noi de a-l înfrânge pe Satan prin cine-ştie-ce tactică vicleană pe care au născocit-o ei, de exemplu, prin evanghelie socială sau alte metode umane inventate. Însă nu există nicio metodă nouă care să poată câştiga; vechea metodă, cea a Bibliei, metoda rugăciunii specifice, hotărâte şi stăruitoare prin Duhul Sfânt va câştiga de fiecare dată.
Astăzi, puterea rugăciunii este aceiaşi ca întotdeauna dacă oamenii se află pe terenul rugăciunii şi împlinesc condiţiile rugăciunii fructuoase. Dumnezeu nu s-a schimbat; iar urechea Lui este la fel de sensibilă să audă vocea rugăciunii adevărate şi mâna Lui este la fel de lungă şi de puternică să ne salveze. „Nu, mâna Domnului nu este prea scurtă ca să mântuiască, nici urechea lui prea tare ca să audă”. Dar „nelegiuirile voastre un un zid de depărţire între voi şi Dumnezeul vostru; păcatele voastre vă ascund Faţa Lui şi-L împiedică să va asculte”(Isaia 59:1,2). Rugăciunea este cheia care deschide depozitul inepuizabil al harului şi al puterii lui Dumnezeu. Tot ceea ce este Dumnezeu şi tot ceea ce are Dumnezeu este pus la dispoziţia rugăciunii. Însă noi trebuie să folosim cheia. Rugăciunea poate face tot ceea ce poate face Dumnezeu şi, cum lui Dumnezeu toate lucrurile Îi sunt cu putinţă, rugăciunea este omnipotentă. Nimeni nu poate sta împotriva omului care ştie cum să se roage şi care împlineşte condiţiile rugăciunii fructuoase. „Domnul Dumnezeu Atotputernic” lucrează pentru acest om şi prin acest om.
Fără nici un dubiu, una dintre cele mai mari cauze ale caracterului nemulţumitor, superficial, ireal şi temporar al multora dintre aşa-numitele treziri moderne este că se pune atât de mult accent pe dependenţa faţă de aparatura omului şi atât de puţin pe dependenţa faţă de puterea lui Dumnezeu – putere căutată şi căpătată prin rugăciune stăruitoare, insistentă, încrezătoare şi care nu primeşte un „nu” ca răspuns. Trăim într-o vreme caracterizată de înmulţirea maşinăriilor oamenilor şi de eliminarea lui Dumnezeu. Marele strigăt al acestor zile este munceşte, munceşte, munceşte, organizează, organizează, organizează, oferă-ne o nouă societate, dă-ne noi metode, inventează o nouă maşinărie; însă marea nevoie a zilelor noastre este rugăciunea, rugăciune mai multă şi rugăciune mai bună…
Dacă biserica s-ar dedica rugăciunii, rugăciunii adevărate, fructuoase, atunci ea ar putea aduce astăzi aceleaşi rezultate minunate pe care le-a adus odinioară. Se pare că sunt din ce în ce mai multe semne ale faptului că biserica înţelege acest lucru. Ici şi colo, Dumnezeu pune asupra slujitorilor şi asupra bisericilor o povară pentru rugăciune pe care nu au mai cunoscut-o înainte. Mulţi devin complet dezgustaţi de maşinăriile limitate şi de trezirile fabricate de om şi învaţă să depindă mai mult de Dumnezeu. Slujitorii strigă la Dumnezeu zi şi noapte pentru putere. În câteva locuri, sau poate în multe locuri, bisericile sau părţi ale acestora se întâlnesc în ceasurile timpurii ale dimineţii sau în cele târzii ale serii şi strigă către Dumnezeu pentru ploaie abundentă. Există indicii ale apropierii unei treziri puternice şi pretutindeni răspândite.
Lucrul de care este nevoie este o trezire generală, dar dacă nu putem avea o trezire generală care să cuprindă întreg pământul, putem avea treziri locale şi treziri naţionale. Nu este neapărat nevoie ca întreaga biserică să se roage pentru ca aceasta să înceapă. Marile treziri încep întotdeauna în inimile câtorva bărbaţi şi femei pe care Dumnezeu îi ridică prin Duhul Său pentru a crede în El ca într-un Dumnezeu viu, ca într-un Dumnezeu care răspunde la rugăciuni, şi pe inimile cărora El lasă o povară care nu-şi găseşte odihnă decât atunci când strigă stăruitor către Dumnezeu. Oh, fie ca El, prin Duhul Său, să pună astăzi o asemenea povară pe inimile noastre. Şi cred că El va face acest lucru.
Capitolul 19 al Faptelor Apostolilor se constituie intr-un elogiu maret al vitejiei si puterii fostului persecutor al crestinilor: ex-fariseul Saul/Pavel.
Il gasim aici pe sfantul Pavel ca unul din care iesea o mare putere, precum din Domnul Sau caruia I se dedicase cu fiecare celula a trupului, fiece respiratie si bataie a inimii.
„11. Şi Dumnezeu făcea minuni nemaipomenite prin mâinile lui Pavel,
12. aşa încât la cei bolnavi erau aduse până şi batistele sau şorţurile care îi atinseseră acestuia trupul, şi bolile îi părăseau, iar duhurile rele ieşeau din ei.” (Faptele apostolilor 19:11-12, NTR)
Pe cand unii cautau umbra lui Petru pentru vindecare, acum Pavel vindeca la distanta chiar prin batiste „sfintite”…
Cel care candva era plin de zel sa stearga de pe fata pamantului numele lui Isus acum nu mai prididea sa-I raspandeasca mesajul in orice cotlon al lumii.
Insa nu doar lumea il stia de frica ci si dracii si tot iadul cu tartorul lui cu tot:
„15. Dar duhul cel rău le-a răspuns: „Pe Isus Îl cunosc, şi pe Pavel îl ştiu, dar voi cine sunteţi?!””
(Faptele apostolilor 19:15, NTR)
Avea Sfantul fost-prigonitor Pavel o asa „carte de vizita” ca pana si ultimul si cel mai parlit drac o recunoastea de la o posta. Daca fugeau dracii de batistele cu care-si stersese Pavel nasul sau sudoarea, d-apai de prezenta lui… ( Cum ne-or sti pe noi dracii?! Daca ne-or sti…Vai de noi… )
Daca dracii nu fugeau de tamaie cum fugeau de Pavel sa nu ne mire plangerea si spaima facatorilor de idoli:
„26. şi vedeţi şi auziţi că nu numai în Efes, ci aproape în toată Asia, acest Pavel a convins şi a dus în rătăcire o mare mulţime de oameni, spunând că zeii făcuţi de mâini nu sunt de fapt zei!
27. Prin urmare, există pericolul nu numai ca această muncă a noastră să ajungă de tot dispreţul, ci şi ca templul marii zeiţe Artemis să fie socotit ca o nimica şi chiar măreţia ei să fie distrusă, a ei, cea la care se închină toată Asia şi toată lumea!” ” (Faptele apostolilor 19:26-27, NTR)
Efesul era
Capitala de facto a provinciei romane Asia (vezi nota de la 2:9), cel mai important centru comercial al Asiei Mici şi cetatea în care se afla faimosul templu al lui Artemis, considerat una dintre cele şapte minuni ale lumii antice (- NOTA NTR)
Azi, care pui de Pavel ar da peste cap o intreaga ramura a industriei (pariziene, sa zicem) asa incat acestia sa faca greva generala si sa ameninte guvernul cu… „mineriada” ? Si nu doar Efesul, ci toata Asia era in pericol de a fi pierduta ca piata de desfacere pentru industria idolatrilor. Ce compliment pentru Pavel! Sa fii o amenintare atat de mare pentru idolatria din toata Asia (mica)! Nu doar falimentul industriei bijutierilor era iminent, dar si colapsul turismului legat de mai-mult-decat-Louvre-ul timpului: una din cele sapte minuni ale lumii – marele templu al zeitei Artemis/Diana.
Sa dardaie dracii de frica doar de batistele cu care ti-as sters nasul, sa te foarte stie iadul de apostol hiper-breaz, sa dai peste cap comertul si turismul dintr-o metropola imperiala… = sfantul Pavel, un fost prigonitor dedicat 101% fostului Prigonit Divin…
Data fiind mult prea putina cunoastere in randul crestinilor a „Omiliilor la Matei” ale Sfantului Ioan Gura de Aur, din lene de a citi, prejudecati sau pentru ca nu stiu ce comori lasa nedescoperite, am gasit de bine sa transpun in lectura audio macar cateva din aceste omilii.Poate cateva mostre de delicatese vor deschide apetitul adormit al unora, macar. Desi nu-s lector profesionist si n-am avut parte de ore prea multe de retorica, in ciuda amatorismului, incerc sa aduc in circuitul public omiliile marelui predicator crestin, in format audio , doar la un click si un dram de vointa „distanta”.
Din „Introducere”:
“Omiliile la Matei, în număr de 90, au fost rostite în Antiohia pe când Sfântul Ioan Gură de Aur era preot. Abatele J. Bareille, în introducerea la traducerea operelor complete ale Sfântului Ioan Gură de Aur, caracterizează sintetic şi judicios Omiliile la Matei în aceşti termeni: Omiliile la Sfântul Matei cuprind o măreaţă învăţătură de morală şi de virtute; se găsesc în ele principiile care trebuie să dirijeze toată viaţa creştină, tot ce poate conduce la facerea binelui şi la depărtarea de viciu; nu este omis din ceea ce poate face un Sfânt şi converti un păcătos. Poate că nu există o carte mai eminamente moralizatoare; nici în altă parte Sfântul Ioan Gură de Aur n-a făcut dovadă de atâta pătrundere, de elocvenţă şi supleţe în îndemnurile sale”.
” Guillaume de Toco, biograful marelui teolog apusean Toma d’Aquino, relateaza că într-o zi doctorul angelic, însoţit de studenţii săi, a făcut o plimbare prin Paris. Insoţitorii săi i-au lăudat frumuseţile arhitectonice ale capitalei si l-au întrebat dacă n-ar dori să aibă nişte frumuseţi ca acelea; la care Toma d’Aquino a replicat: „Aş dori să am în locul tuturor acestor frumuseţi Omiliile Sfântului Ioan Gură de Aur la Evanghelia după Matei”. Atît de mult preţuia acest mare teolog apusean omiliile la Matei ale Sfantului Ioan Gură de Aur. Pentru Toma d’Aquino frumuseţile Parisului păleau în faţa frumuseţilor cu care teologul ortodox a împodobit textul Evangheliei după Matei.” ( Din „Introducere”)
PS: scuze pentru „balbe”… Mijloacele tehnice sunt de amator ca si vocea. Banui ca odata cu practica, si dictia mea se va imbunatati si stangaciile se vor rari.
Cartea poate fi descarcata INTEGRAL ca audio-book de AICI.
Primul capitol:
Descrierea produsului
„Pentru ce te mîhneşti, suflete, şi gemi înăuntrul meu? Nădăjduieşte în Dumnezeu, căci iarăşi Îl voi lăuda; El este mântuirea mea şi Dumnezeul meu.”
Psalmul 42: 5
Crezând că cea mai mare nevoie actuală este o Biserică revitalizată şi energică, pentru mine subiectul tratat în carte e de maximă importanţă. Pe scurt, creştinii nefericiţi sunt o recomandare slabă a credinţei, şi nu e nici o îndoială că bucuria debordantă a primilor creştini a fost unul dintre cei mai puternici factori în răspândirea Creştinismului. Martyn Lloyd Jones
Cred că această carte este una dintre cele mai remarcabile cărţi scrise vreodată. Dacă cineva caută o carte revoluţionară şi totuşi echilibrată, a şi găsit-o.
George Verwer
Prefata
Cuvant inainte
1. Consideratii generale
2. Adevarata temelie
3. Oamenii ca niste copaci, umbland
4. Minte, inima si vointa
5. Acel pacat unic
6. Regrete zadarnice
7. Teama de viitor
8. Sentimente
9. Lucratorii din vie
10.Unde va este credinta?
11.Privind la valuri
12.Duhul de robie
13.Invatatura falsa
14.Obosind in facerea binelui
15.Disciplina
16.Incercarile
17.Pedeapsa
18.In scoala lui Dumnezeu
19.Pacea lui Dumnezeu
20.Invatand sa fim multumiti
21.Remediul final
Problema cu acest gen de creştini nefericiţi e că nu cred cu adevărat Scriptura. Te-ai gândit la aceasta? Spui: „Necazul meu e tocmai păcatul teribil pe care l-am comis.” Dă-mi voie să îţi spun în numele lui Isus că nu acesta este necazul tău. Necazul tău este necredinţa. Nu crezi Cuvântul lui Dumnezeu. Mă refer la prima epistolă a lui Ioan, unde citim următoarele în primul capitol: „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire.” Este o afirmaţie categorică făcută de Dumnezeu prin Duhul Sfânt către slujitorul Său. Afirmaţia nu este limitată; nu există diferenţiere între un păcat şi altul. Nu văd nici o clasificare aici. Oricare ar fi păcatul tău – este la fel de mare ca şi alt păcat – nu contează ce este, nu contează ce a fost, „dacă ne mărturisim păcatele El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire.” Dacă nu crezi aceste cuvinte, dacă continui să trăieşti în păcat, îţi spun că nu accepţi Cuvântul lui Dumnezeu, nu îl accepţi pe Dumnezeu prin Cuvântul Său, nu crezi ceea ce îţi spune, acesta este păcatul tău. Îţi aminteşti ce i s-a întâmplat lui Petru în Fapte 10. Petru, ajuns la o casă de găzduire ca să se odihnească cade într-o răpire sufletească şi vede o faţă de masă mare coborând din cer cu tot felul de dobitoace cu patru picioare şi aude o voce care îi spune: „Scoală-te, taie şi mănâncă.” Petru răspunde: „Nicidecum Doamne; căci niciodată n-am mâncat ceva spurcat sau necurat.” Îţi aminteşti continuarea? Glasul lui Dumnezeu îi spune a doua oară: „Ce a curăţit Dumnezeu să nu numeşti spurcat.” „Îţi dai seama ce faci?”, spune Dumnezeu, „continui să numeşti spurcat şi necurat ceea ce eu ţi-am poruncit să tai şi să mănânci- „ce a curăţit Dumnezeu să nu numeşti spurcat.” Exact acelaşi lucru l-aş spune oricui a fost ţinut în depresie de către diavol, mulţi ani la rând din cauza unor păcate, unor evenimente trecute din viaţa ta. Nu îmi pasă care sunt acestea. Îţi spun următoarele în Numele Domnului Isus: „Ce a curăţit Dumnezeu – prin sângele singurului Său Fiu – să nu numeşti spurcat.” „Sângele Domnului Isus ne curăţeşte de orice păcat”, de orice nelegiuire. Prietene, crede Cuvântul lui Dumnezeu. Nu continua să te rogi frenetic ca păcatul să îţi fie iertat. Crede Cuvântul Lui Dumnezeu. Nu îi cere un mesaj de iertate. Acesta ţi-a fost dat deja. În acest moment rugăciunea ta poate fi o expresie a necredinţei. Crede-L şi crede Cuvântul Său.
Oricare ar fi îmrejurările în acest moment, adu-ţi aminte de tot ceea ce ştii că este adevărat în relaţia ta cu Dumnezeu pentru a rezista împrejurărilor. Vei şti apoi că El nu vă va lăsa să vi se întâmple nimic rău. „ Toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu” (Romani 8:28). Nici un fir de păr nu-ţi va fi atins, El te iubeşte cu o dragoste veşnică. Nu sugerez că vei fi capabil să înţelegi tot ceea ce ţi se întâmplă. Poate că nu vei avea destule explicaţii, dar vei şti că El nu este indiferent. Este imposibil. Cel care a făcut cel mai mare lucru pentru tine, este preocupat de tot ceea ce te priveşte, şi deşi norul este gros şi nu-i poţi vedea Faţa, ştii că El este acolo. „In spatele unei providenţe severe El ascunde o faţă zâmbitoare”. Ţine minte acest lucru.. Spui că nu îi vrei zâmbetul? Sunt de acord că norul lumesc mă împiedică să Îl văd, dar El este acolo şi nu va îngădui să se întâmple nimic rău. Nimic nu ţi se poate întâmpla decât ceea ce El îngăduie , nu contează ce poate fi, mari dezamăgiri, poate boală, orice fel de tragedie, nu ştiu ce anume dar poţi fi sigur de un lucru, că Dumnezeu permite să ţi se întâple acel lucru deoarece în final este spre binele tău.(Evrei 12:11).
Dacă te afli într-o perioadă de încercare, de testare şi de necaz, priveşte-o ca pe un prilej minunat de a-ţi dovedi credinţa, de a o arăta, de a o manifesta şi de a adăuga glorie Numelui Său Sfânt şi Măreţ. Dacă nu reuşeşti să faci aceasta, dacă aparent eşti prea slab ca să îţi pui credinţa în aplicare, dacă eşti asediat şi atacat de diavol, de iad şi de lume, atunci aleargă la El şi El te va primi, te va binecuvânta, te va elibera, îţi va da pace. Aminteşte-ţi, credinţa înseamnă activitate, este ceva care trebuie aplicat. „Unde îţi este credinţa?” să ne asigurăm că este acolo în momentele de nevoie şi de testare.
Primeşte-ţi, o suflete salvarea deplină,
Ridică-te peste păcat, teamă şi griji,
Găseşte bucurie la orice oprire
Ceva ce încă poţi purta sau face.
Gândeşte-te la Duhul care locuieşte în tine,
La zâmbetul Tatălui care-ţi aparţine,
La Mântuitorul care a murit pentru tine,
Copil al Cerului, ai de ce te plânge?”
Cât de neînţelept este să ai un duh de robie şi de frică! „Copil al Cerului, ai de ce te plânge”? Niciodată! „Gândeşte-te la Duhul care locuieşte în tine, la zâmbetul Tatălui care-ţi aparţine, la Mântuitorul care a murit pentru tine. Copil al Cerului ai de ce te plânge”?.Nu te îngrijora cu privire la ceea ce simţi. Adevărul despre tine e glorios. Dacă eşti în Hristos, „ridică-te peste păcat, teamă şi griji.” Primeşte salvarea deplină, fii victorios şi triumfător.
Soluţia a treia: a lui Winston Churchill şi Vladimir Bukovski
Eşti asaltat din toate părţile, cu forţe infinit mai tari ca ale tale: lupţi. Te înfrâng: le sfidezi. Eşti pierdut: ataci. (Aşa vorbea Churchill în 1940). Râzi, îţi ascuţi dinţii şi cuţitul, întinereşti. Te furnică fericirea, nespusa fericire de a lovi şi tu, fie chiar infinit mai puţin. Nu numai că nu deznădăjduieşti, că nu te declari învins şi răpus, dar şi guşti din plin bucuria rezistenţei, a împotrivirii şi încerci o senzaţie de năvalnică, dementă voioşie.
„Jurnalul Fericirii” de Nicolae Steinhardt
Este uimitor sa observi cum acest „secret” al biruintei se gaseste in Biblie de milenii. Ce altceva decat fix aceasta atitudine/strategie au aplicat-o apostolii in vestirea Evangheliei? In Fapte Apostolilor ni se istoriseste ca garzile Templului i-au saltat/umflat in repetate randuri pe apostoli. Criminalii cu maini patate din Sinedriu turbau vazand ca „erezia” lua amploare si ca deicidul nu rezolvase „problema”. Cheltuisera bani grei cu mituirea soldatilor, cu cumpararea lui Iuda, avusesera de furca cu Pilat pana sa cedeze santajului… Si acum ucenicii „Arhiereticului” le dadeau si mai mult de furca. Asasinasera un taumaturg si acu in locul Lui rasarisera nu doar alti 12, caci si Stefan si altii erau „croiti” rau pe facut minuni.
Revenind, apostolii sunt saltati de securistii Templului ca sa li se insceneze un proces care sa-i trimita pe urmele Maestrului lor. Ce fac Petru si Ioan? Se jelesc? Isi fac testamentele? Isi spun rugaciunile finale? Isi selecteaza atent ultima dorinta dinainte de executie? Nici gand! Din acuzati, devin acuzatori! Din interogati, devin interogatori naprasnici!
„ … să vă fie cunoscut vouă tuturor şi întregului popor Israel că acest om stă sănătos înaintea voastră în Numele lui Isus Cristos din Nazaret, pe Care voi L-aţi răstignit, dar pe Care Dumnezeu L-a înviat dintre cei morţi!” (Faptele apostolilor 4:10, NTR)
Aceeasi „incisivitate” necrutatoare marcase si prima predica a lui Petru:
„ pe Omul Acesta, dat pe mâna voastră după planul hotărât şi după preştiinţa lui Dumnezeu, voi L-aţi răstignit şi L-aţi omorât prin mâna celor fără de lege!”(Faptele apostolilor 2:23, NTR)
Nici o ezitare, nici o sovaiala; doar o precizie chirurgicala in loviturile aplicate cu toata forta si nici un newton mai putin!
Cand este arestat diaconul Stefan si supus unui alt „proces” de pomina, inca o inscenare cu martori mincinosi, ce face viitorul prim martir al Bisericii? Se resemneaza si cerseste mila Sinedriului? Nici vorba! Aplica la litera „solutia a 3-a din jurnalul lui Steinhardt”: descarca toata artileria grea de acuze – adevarate 100% – in cine? In cei care erau chemati sa-i hotarasca soarta – credeau ei.
„ Oameni încăpăţânaţi, cu inima şi urechile necircumcise, voi întotdeauna vă împotriviţi Duhului Sfânt! Aşa cum au făcut strămoşii voştri, aşa faceţi şi voi!
Pe care dintre profeţi nu l-au persecutat strămoşii voştri?! Ei i-au ucis pe cei ce prevesteau venirea Celui Drept, Cel ai Cărui trădători şi ucigaşi aţi devenit voi acum,” (Faptele apostolilor 7:51-52, NTR)
Cumplit trebuie sa te mai simti in roba de judecator sau in hainele de calau si sa vezi ca iei locul condamnatului, fie si virtual!
„Când au văzut ei îndrăzneala lui Petru şi a lui Ioan şi când şi-au dat seama că erau oameni neînvăţaţi şi de rând, s-au mirat şi au înţeles că fuseseră cu Isus.” (Faptele apostolilor 4:13, NTR)
„ Şi acum, Doamne, uită-te la ameninţările lor şi dă-le robilor Tăi toată îndrăzneala ca să vestească Cuvântul Tău!” (Faptele apostolilor 4:29, NTR)
„ După ce s-au rugat, locul unde erau adunaţi s-a cutremurat, şi toţi au fost umpluţi de Duhul Sfânt şi au început să vestească Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală. ”(Faptele apostolilor 4:31, NTR)
Ceea ce apostolii numeau „indrazneala”/curaj cu siguranta ca pentru Sinedriu insemna tupeu/obraznicie. Totul depinde de perspectiva: „tupeu” de a infrunta specialistii, expertii, ei niste amatori… „tupeul” de a ignora porunca autoritatilor. Tupeu/obraznicie pentru Sinedriu, indrazneala/curaj pentru apostoli. Sinedriul ar fi avut dreptate DACA nu tocmai ei ar fi fost tupeistii/obraznicii:
„ „Ce să le facem oamenilor acestora? Căci este ştiut de toţi locuitorii Ierusalimului că, prin ei, s-a făcut un semn clar şi nu putem nega.” (Faptele apostolilor 4:16, NTR)
Fara doar si poate, daca ar fi putut ei , tupeistii experti, ar fi negat fara cea mai mica scrupula minunea evidenta. Nu asa facusera la arestarea lui Isus? Desi fusesera trantiti la pamant la primul Sau raspuns: „Eu sunt” (Ioan 18:6), desi vazusera urechea taiata si cum se lipise la loc sub ochii lor (Luca 22:51) – tot l-au arestat si asasinat in final.
Nu ei avusesera „indrazneala” sa mituiasca cu bani grei soldatii ca sa minta ca fusese furat trupul lui Isus (Matei 28:12-15)? Sinedriul poate ar fi avut dreptate in acuza lor de „tupeisti” la adresa apostolilor daca nu ei erau ei insisi tupeistii tupeistilor. Erau chiar ei hotul ce striga „hotul”. Erau intr-adevar experti…in tupeu/obraznicie. Dovada ca-i acuzau pe apostoli de metehnele lor proprii.
Indrazneala sau tupeu? Depinde de perspectiva – de ochiul rau sau bun, de motivatii…
Deci: protestantii sunt din ce in ce mai deschis „inovatori”, isi depasesc „prejudecatile”, sunt campionii „libertatilor” ; efectul: crestinii cu scaun la cap fie se delimiteaza „scandalos” de asemenea „evolutii” anti-crestine(ortodoxia rusa), fie revin sub papucul Romei inchizand ochii la sangele de pe el(anglicanii conservatori). Intre „excesele” Inchizitiei si turbarea feminista „protestanta”, pare-se ca destui inclina spre … Inchizitie.
S-ar zice ca de fapt toata zbaterea feminista serveste in final tot…Vaticanului. Fortand „nota” liberalii ii imping pe protestantii conservatori la apropierea pana spre reintegrare in crestinatatea conservatoare,traditionalista.
Ancient Faith Music
Calendarul Intercultural
Părintele Nicolae Steinhardt
Pro(-)scris 
Comentarii recente