The Manhattan Declaration/Declarația Manhattan: ”o chemare la conștiința creștină”


Lideri creștini americani cheamă la apărarea adevărului

Peste 150.000 de americani semnează declarația Manhattan

Liderii catolici și evanghelici se alătură în apelul la acțiune publică

Creștinii sunt îndemnați să nu abandoneze conștiința; să proclame evanghelia

”Suntem creștini care ne-am unit dincolo de liniile istorice ale diferențelor ecleziastice, pentru a afirma dreptul nostru – și, mai important, să ne supunem obligației – de a vorbi și de a acționa în apărarea acestor adevăruri,” scrie o parte din declarație, care până acum a fost semnată de peste 125 de lideri creștini. ”Ne angajăm unul față de altul, noi credincioșii, ca nici o putere de pe pământ, fie culturală sau politică, să nu ne intimideze să tăcem sau să acceptăm.”

„Chestiunile abordate în document nu sunt ceva nou. Dar coaliția din spatele documentului este fără precedent”,  a observat Timothy George, deoarece include nu numai protestanți, ortodocși și catolici dar transcende și liniile politice.

”Nu ne vom supune nici unui edict care vrea să oblige instituțiile noastre să participe la avorturi, cercetări destructive pe embrioni, sinucidere asistată și eutanasie sau orice act anti viață,” afirmă declarația.

”Nici nu ne vom supune nici unei reguli ce vrea să ne forțeze să binecuvântam parteneriate sexuale imorale, să le tratăm ca și căsnicii sau echivalent sau să ne abținem de la proclamarea adevărului, așa cum îl știm noi, despre moralitate și imoralitate și mariaj și familie,” se adaugă.

TEXTUL declaratiei in engleza – pdf

Semneaza declaratia

Despre Liviu
Crestin.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: