Thomas Merton(31 January 1915 – 10 December 1968) unul dintre cei mai expresivi şi mai profunzi scriitori pe tema vieţii spirituale din secolul al XX-lea

„Ceea ce ni se cere să facem în prezent nu este atât de mult să vorbim despre Cristos cât să-L lăsăm să trăiască în noi astfel încât oamenii să-L găsească prin faptul că simt cum trăieşte El în noi.”

Merton s-a născut în 1915, dintr-un tată neo-zeelandez şi o mamă americană. Copilăria şi tinereţea şi le-a petrecut mişcându-se între America şi Europa şi diferite colonii îndepărtate ale fostului Imperiu Britanic. Impulsul său copleşitor a fost acela de a determina în ce fel ne putem petrece viaţa învingând păcatul şi moartea care torturează orice fiinţă umană. In The Seven Storey Mountain, el identifică cele nouă lucruri cu care fiecare dintre noi tre­buie să lupte – viaţa, moartea, timpul, dragostea, regretul, frica, înţelepciunea, suferinţa şi veşnicia —, apoi foloseşte imaginea lui Dante despre nivelurile multiple ale purgatoriului pe care trebuie să le depăşim dacă vrem să avem o relaţie perfectă cu Dumnezeu.

Intreaga carte relatează povestea captivantă a călătoriei unui om spre Dumnezeu. Insă apelul ei peren este dorinţa înfocată a lui Merton ca fiecare dintre noi să dezvolte o dorinţă mai adâncă de a-L cunoaşte şi iubi pe Dumnezeu. De-a lungul drumului, îi întâlnim pe tovarăşii de călătorie ai lui Merton, inclusiv pe prietenii săi apropiaţi, diferitele sale preocupări academice şi mai ales cărţile care au avut un efect de formare şi de durată asupra lui.

(…) Lucrările lui Merton se învârt în jurul unei literaturi spirituale vaste, creând o sinteză pe cât de unică, pe atât de impunătoare. El abordează rolul şi importanţa experienţelor religioase. Caută peste tot să recupereze cunoaşterea lui Dumnezeu care s-a pierdut la cădere. Călătoria sa în Orient îi inspiră o nouă dimensiune a ascensiunii divine. Chiar şi tema spirituală a contemplării este temperată de accentul său pus pe munca zilnică.

Merton şi-a încheiat viaţa urmărind înţelegerea similarităţilor şi a dife­renţelor între religiile orientale şi credinţa creştină. Era deosebit de interesat de contrastul şi de interacţiuea între acţiune şi contemplare. Iată un exemplu: „Viaţa spirituală nu este o viaţă de retragere în tihnă, o cultivare ca într-o seră a unor practici ascetice artificiale dincolo de posibilitatea de înţelegere a oamenilor care trăiesc vieţi obişnuite. Indatoririle şi muncile obişnuite ale vieţii sunt cele care pot şi trebuie să dezvolte uniunea spirituală a noastră cu Dumnezeu.” Tanjirea dupa Dumnezeu de Richard J. Foster, Gayle D. Beebe

Uitaţi-vă la viaţa voastră. Poate că, în cele din urmă, Cartea Vieţii este cartea celuia care a trăit-o. Dacă cineva nu a trăit nimic, acela nu este în Cartea Vieţii. THE  INTIMATE MERTON

AUDIO: „Sfinti si oameni iubiti” de Nicolae Steinhardt (1)

Din volumul de predici-eseuri „Daruind vei dobandi”.

Partea a 2-a AICI.

167. Teologia sistematica. Invitat: prof.Cezar Luchian | Oameni si Perspective – cu Marius Stanescu

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

O emisiune interesanta si de larg interes crestin.

Lumea peste cateva decenii: musulmana?!?

Filmuletul asta chiar te pune pe ganduri. Crestinismul pare sa-si taie singur craca de sub picioare…

Un alt mod de a vedea lumea…

Pacific-centric map (more commonly used in China and Japan)

SINAXAR OCCIDENTAL: Sf. Toma de Aquino

Nici un exemplu de virtute nu lipseste din cruce

De ce a fost necesar ca Fiul lui Dumnezeu sã sufere pentru noi? A fost o mare necesitate, pe care o putem rezuma  în  douã  puncte:  ca  remediu  pentru  pãcatele noastre si ca exemplu pentru ceea ce trebuie sã facem.

A fost un remediu, deoarece în pãtimirea lui Cristos gãsim remediul împotriva tuturor relelor în care putem cãdea din pricina pãcatelor noastre.

Dar nu mai micã este utilitatea sa cât priveste exemplul. Cãci pãtimirea lui Cristos este suficientã pentru a orienta întreaga noastrã viatã. Într-adevãr, cine vrea sã ducã o viatã desãvârsitã nu trebuie sã facã altceva decât sã dispretuiascã ceea ce a dispretuit Cristos pe cruce si sã doreascã ceea ce el a dorit. Cãci nici un exemplu de virtute nu lipseste din cruce.

Cauti un exemplu de iubire? Nimeni nu are o iubire mai mare decât aceasta: ca cineva sã-si dea viata pentru prietenii  sãi  (In  15,13).  Aceasta  a  fãcut  Cristos  pe cruce. Deci, dacã el si-a dat viata pentru noi, nu trebuie sã ne fie greu sã suportãm orice rãu pentru el.

Cauti un exemplu de rãbdare? Gãsesti unul excelent pe cruce. De fapt, rãbdarea este mare în douã situatii: fie  atunci  când  cineva  suportã  cu  rãbdare  mari  nenorociri, fie atunci când suportã nenorocirile pe care le-ar putea evita, dar nu le evitã. Ei bine, pe cruce, Cristos a suferit mari nenorociri, si le-a suferit cu rãbdare, deoarece, suferind, nu ameninta (1Pt 2,23); ca o oaie a fost dus la  înjunghiere  si  nu  si-a  deschis  gura (cf.  Fap 8,32).

Mare este, asadar, rãbdarea lui Cristos pe cruce: Sã alergãm  cu  perseverentã  în  lupta  care  ne  stã  înainte,  cu ochii atintiti la Isus, începutul si desãvârsirea credintei, care,  în  vederea  bucuriei  ce  îi  era  propusã,  a  îndurat crucea, netinând seamã de rusinea ei (Evr 12,2).

Cauti un exemplu de umilintã? Priveste la cel rãstignit: cãci un Dumnezeu a voit sã fie judecat sub Pontiu Pilat si sã moarã.

Cauti  un  exemplu  de  ascultare?  Urmeazã-l  pe  cel care s-a fãcut ascultãtor fatã de Tatãl pânã la moarte: Dupã  cum  prin  neascultarea  unui  singur  om,  adicã  a lui Adam, cei multi au fost fãcuti pãcãtosi, tot la fel, prin ascultarea unuia singur, cei multi vor fi fãcuti drepti (Rom 5,19).

Cauti un exemplu de dispretuire a lucrurilor pãmântesti? Urmeazã-l pe cel care este Regele regilor si Stãpânul stãpânilor, în care sunt ascunse toate comorile întelepciunii si ale cunoasterii (Col 2,3). Pe cruce, el este  gol,  batjocorit,  scuipat,  lovit,  încoronat  cu  spini, adãpat cu fiere si otet.

Nu-ti lipi, asadar, inima de haine si de bogãtii, pentru cã au împãrtit între ei hainele mele (In 19,24); nici de onoruri,  pentru  cã  eu  am  îndurat  insulte  si  lovituri (cf. Is 53,4); nici de demnitãti, pentru cã,  împletind o coroanã de spini, mi-au pus-o pe cap (cf. Mc 15,17); nici  de  plãceri,  pentru  cã,  atunci  când  îmi  era  sete, mi-au dat sã beau otet (Ps 68,22).

Din Conferintele sfântului Toma de Aquino, preot (Conf. 6, Despre Cred în Dumnezeu)

Citeste si:  Alexander Baumgarten despre importanta traducerii, in premiera, a operei lui Toma din Aquino: „Summa Theologica”

„Sfredelin despre planurile iadului în ceea ce-i priveşte pe creştini” – C.S. Lewis

Dragul meu Pelin,

Adevărata problemă privind anturajul în care trăieşte cel de care te ocupi este că acesta nu-i decât creştin. Cu toţii îşi au propriile interese, desigur, dar legătura dintre ei rămâne creştinis­mul pur şi simplu. Ceea ce dorim noi, atunci când oamenii, în ciuda a tot, devin creştini, este să-i ţinem în acea stare mentală pe care o numesc „Creştinismul Şi”. Ştii la ce mă refer — Creş­tinismul şi Criza, Creştinismul şi Noua Psiho­logie, Creştinismul şi Noua Ordine, Creştinismul şi Vindecarea prin Credinţă, Creştinismul şi Cer­cetarea Psihicului, Creştinismul şi Vegetaria-nismul, Creştinismul şi Reforma Ortografică. Dacă trebuie neapărat să fie creştini, să fie mă­car altfel de creştini. Substituiţi credinţei înseşi o Modă oarecare cu coloratură creştină. Acţio­naţi asupra ororii lor de Acelaşi Lucru Binecu­noscut.

Oroarea de Acelaşi Lucru Binecunoscut este una dintre cele mai preţioase patimi pe care le-am creat în inima omului — o nesfârşită sursă de erezii în religie, de nebunie în judecăţi, de ne­credinţă în căsnicii, de nestatornicie în priete­nie. Oamenii vieţuiesc în timp, trăind realitatea sub forma unei succesiuni. Pentru a cunoaşte o felie cât mai mare din această realitate, ei tre­buie, aşadar, să trăiască multe lucruri diferite; cu alte cuvinte, trebuie să trăiască schimbarea. Iar pentru că ei au nevoie de schimbare, Inami­cul (fiindcă în lăuntrul Său este un hedonist) a făcut ca schimbarea să le fie plăcută, la fel cum a făcut şi mâncatul o plăcere. Insă pentru că El nu doreşte ca ei să transforme schimbarea, nu mai mult decât mâncatul, într-un scop în sine, a contrabalansat dragostea lor de schim­bare cu o dragoste de permanenţă. A făcut în aşa fel încât să satisfacă amândouă înclinaţi­ile chiar înăuntrul lumii pe care a creat-o, prin acea armonie dintre schimbare şi permanenţă pe care o numim Ritm. El le dă anotimpurile, fiecare diferit şi totuşi acelaşi în fiecare an, în aşa fel încât primăvara este întotdeauna resim­ţită ca o noutate, deşi de fiecare dată este şi re­petiţia unei teme imemoriale. Le dă, în Biserica Lui, un an spiritual; trec de la post la sărbătoa­re, dar sărbătoarea este aceeaşi ca întotdeauna…

Noi ne ocupăm de această plăcere naturală a schimbării şi o pervertim până când o facem să devină o nevoie de absoluta noutate.

%d blogeri au apreciat asta: