AUDIO: „Felurimi” de Nicolae Steinhardt

din volumul de eseuri-predici „Daruind vei dobandi„.

Geniul organizatoric al lui John Wesley

Creşterea în Cristos: societăţi, clase, grupuri

Una dintre cele mai inedite contribuţii ale lui Wesley la formarea spirituală a fost o inovaţie care i-a ajutat pe noii convertiţi ai lui Cristos să crească în credinţa lor. Dat fiind că a călătorit foarte mult, Wesley şi-a dat repede seama că mulţi oameni vin la credinţa în Cristos fără să ştie măcar cum să crească în această nouă credinţă. Ca urmare, Wesley şi-a organizat mişcarea în trei grupuri de mărime diferită, fiecare dintre acestea cuprinzându-i şi sprijinindu-i pe cei aflaţi la un anumit nivel de creştere spirituală.

„Societăţile” erau în esenţă nişte biserici congregaţionale. „Clasele” erau nişte grupuri mixte în care se adunau nu mai mult de 50 de indivizi pentru a se ruga şi a fi învăţaţi. „Grupurile” erau formate din câte zece indivizi de acelaşi sex care se întâlneau săptămânal pentru a discuta despre anumite întrebări directe şi decisive pentru a determina formarea caracterului lor şi asemănarea lor cu Cristos.

Pentru a se alătura unui grup , cineva trebuia să răspundă la un set de între­bări foarte specifice. După ce i se permitea intrarea, acestei persoane i se puneau săptămânal alte întrebări, ca parte a efortului grupului de a realiza o dedicare profundă care ducea la o viaţă mai profundă cu Dumnezeu. Iată, mai întâi, întrebările la care trebuia să răspundă cineva pentru a fi primit în grup:

• Ai iertarea păcatelor?

• Ai pacea lui Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Cristos?

• Ai mărturia Duhului lui Dumnezeu în duhul tău că eşti un copil al lui Dumnezeu?

• Este dragostea lui Dumnezeu turnată în inima ta peste măsură?

• Păcatul, lăuntric sau exteriorizat, mai are vreo stăpânire asupra ta?

• Doreşti să ţi se vorbească despre greşelile tale într-un mod direct şi simplu?

• Vrei să ţi se vorbească despre toate greşelile tale?

• Vrei ca fiecare dintre noi să-ţi spună din când în când ce simte în inima lui în legătură cu tine?

• Gândeşte-te bine! Vrei să-ţi spunem orice gândim, orice auzim şi toate lucrurile de care ne temem în legătură cu tine?

• Doreşti ca, făcând acest lucru, să ne apropiem cât putem de mult de tine pentru ca să putem să tăiem adânc şi să putem să îţi cercetăm inima până în străfundurile ei?

• Doreşti şi plănuieşti, cu ocazia aceasta şi cu alte ocazii, să fii complet deschis şi să spui tot ce ai pe inimă, fără excepţie, fără prefăcătorie şi fără rezerve?

Odată ce o persoană se alătura grupului, i se punea un alt set de întrebări de fiecare dată când se întrunea grupul. Aceste întrebări erau de-a dreptul provocatoare şi cei care erau dispuşi să răspundă la acestea în mod regulat şi cu onestitate nu puteau să facă altceva decât să crească din punct de vedere spiritual. Iată întrebările schiţate mai jos:

• Ce păcate ai comis cu bună ştiinţă de la ultima noastră întâlnire?

• Cu ce ispite te-ai confruntat?

• Cum ai fost izbăvit de acestea?

• Ce lucru ai gândit, ai spus sau ai făcut şi despre care nu eşti sigur dacă e păcat sau nu?

• Nu ai nimic care doreşti să păstrezi secret?

Richard Foster si Gayle Beebe, Tanjirea dupa Dumnezeu, pp 188-189

Daca asta nu e terapie de grup de cea mai reusita speta…nimic nu e...

Fara doar si poate, ca in societatea noastra (post)moderna acest gen de abordare ar fi incriminat urgent drept „violarea spatiului privat”, „intruziune in viata intima a individului”, etc „Incisivitatea”  intrebarilor lui Wesley nu-i insa deloc straina de radicalismul lui Isus si al apostolilor, acel urgent si imperativ: „Pocaiti-va! Acum, azi!”…

Pentru cei „admisi” in partasia metodista, intrebarile erau cat se poate de directe si in-discrete: „Ce păcate ai comis cu bună ştiinţă de la ultima noastră întâlnire? Cu ce ispite te-ai confruntat?”. Cu o astfel de sinceritate voluntar si constient asumata, cu marturisirea pacatelor in familia „bisericii mici”

(Această „metodă” a constituit modul unic al lui Wesley de a da conţinut noţiunii teologice de ecdesiola in ecclesia, „biserica mică din biserică”. Idem p. 190 )

si cu asistenta spirituala regulata, consistenta si personalizata a Bisericii, era aproape imposibil sa nu progresezi spiritual. S-a reinviat/recuperat practic oficiul „duhovnicului” – grupul preluand rolul lui – si al spovedaniei.

Fara indoiala ca exista riscuri in aceasta paradigma: sa ne inchipuim doar ce dezastru emotional ar fi destanuirea in fata unor indivizi nepocaiti si ce amploare ar lua barfa si ponegrirea… Insa fara „doar” si „poate” , modelul metodist este unul in esenta apostolic si cu sanse reale de reusita cand este practicat cum trebuie si de catre cine trebuie.

întrebările folosite de Wesley pentru a decide dacă o persoană poate să intre într-un grup sunt suficiente în sine pentru a zidi caracterul oricărui creştin. Iar întrebările săptămânale după aceea pot să ne cerceteze până în adâncul inimii. Ibidem

VIVALDI – Sacred Choral Music – ” Suscitans ” ” Domine Deus, rex coelestis „

%d blogeri au apreciat asta: