SINAXAR OCCIDENTAL: CONVERTIREA SF. APOSTOL PAUL/PAVEL

Paul a suferit toate din dragoste fatã de Cristos

Ce este omul, cât de nobilã este natura noastrã si câtã putere are aceastã creaturã vie, Paul a arãtat-o mai bine ca oricare altul. În fiecare zi, el se urca tot mai sus, în fiecare zi se ridica cu mai mult zel si lupta cu un curaj tot mai mare împotriva pericolelor pe care le întâlnea.

Gândindu-se la aceasta, spunea: Uit cele din urma mea si mã avânt cãtre cele dinaintea mea (cf. Fil 3,13). În timp  ce  îsi  astepta  moartea,  el  îi  invita  pe  ceilalti  sã împãrtãseascã  cu  el  aceastã  bucurie,  spunând:  Bucurati-vã si voi, bucurati-vã împreunã cu mine (Fil 2,18). În fata pericolelor, a insultelor si a tot felul de umilinte,el  tresaltã  iarãsi  de  bucurie  si,  scriind  corintenilor,spune: Mã bucur în slãbiciuni, în jigniri, în persecutii(cf. 2Cor 12,10). El spune cã acestea sunt armele dreptãtii si aratã cã tocmai de aici îi vine cel mai mare rod.

Scãpa peste tot de cursele dusmanilor. Lovit pretutindeni  cu  vergi,  coplesit  de  injurii  si  insulte,  el  se comporta ca si cum ar fi celebrat triumfuri glorioase, se lãuda cu ele de parcã ar fi ridicat trofee si îi multumea lui  Dumnezeu,  spunând:  Multumire  fie  lui  Dumnezeu care  triumfã  mereu  în  noi  (cf.  2Cor  2,14).  El  cãuta umilirile si insultele, pe care le primea din cauza predicii sale,  mai  mult  decât  cãutãm  noi  onorurile;  moartea, mai mult decât dorim noi viata; sãrãcia, mai mult decât dorim noi bogãtia; munca, mai mult decât doresc altii odihna. Un singur lucru detesta si respingea: ofensarea lui Dumnezeu. Si nimic altceva nu i se pãrea mai vrednic de dorit decât a-i fi plãcut lui Dumnezeu în toate.

Ceea  ce  considera  mai  presus  de  toate  era  sã  se bucure de iubirea lui Cristos; având aceasta, se simtea cel mai fericit dintre toti oamenii. Fãrã aceasta, prietenia celor puternici si a principilor era nimic. Prefera sã se afle printre cei din urmã, ba chiar printre cei condamnati,  cu  aceastã  iubire,  decât,  fãrã  ea,  sã  fie  printre oamenii de vazã si încãrcati de onoruri.

Singurul  si  cel  mai  mare  chin  pentru  el  ar  fi  fost pierderea acestei iubiri. Pentru el, aceasta ar fi însemnat gheena, pedeapsa unicã, chinul cel mai mare si mai insuportabil.

În schimb, a se bucura de iubirea lui Cristos însemna pentru el viata, lumea, îngerul cel bun, prezentul, viitorul, împãrãtia,  promisiunea,  fericirea  infinitã.  În  afarã  de aceasta, tot ceea ce ni se poate întâmpla aici, pe pãmânt, el nu considera nici greu, nici plãcut.

Astfel, el dispretuia toate lucrurile pe care le vedem asa  cum  este  dispretuitã  iarba  putrezitã.  Tiranii  si popoarele pline de furie i se pãreau a fi niste muste.

Moartea, suferintele si miile de torturi le considera ca niste jocuri de copii, câtã vreme trebuia sã le sufere pentru Cristos.

Din Omiliile sfântului Ioan Crisostomul, episcop – Omil. 2, Panegiricul sfântului Paul: PG 50, 477-480

%d blogeri au apreciat asta: