„Sfredelin despre planurile iadului în ceea ce-i priveşte pe creştini” – C.S. Lewis

Dragul meu Pelin,

Adevărata problemă privind anturajul în care trăieşte cel de care te ocupi este că acesta nu-i decât creştin. Cu toţii îşi au propriile interese, desigur, dar legătura dintre ei rămâne creştinis­mul pur şi simplu. Ceea ce dorim noi, atunci când oamenii, în ciuda a tot, devin creştini, este să-i ţinem în acea stare mentală pe care o numesc „Creştinismul Şi”. Ştii la ce mă refer — Creş­tinismul şi Criza, Creştinismul şi Noua Psiho­logie, Creştinismul şi Noua Ordine, Creştinismul şi Vindecarea prin Credinţă, Creştinismul şi Cer­cetarea Psihicului, Creştinismul şi Vegetaria-nismul, Creştinismul şi Reforma Ortografică. Dacă trebuie neapărat să fie creştini, să fie mă­car altfel de creştini. Substituiţi credinţei înseşi o Modă oarecare cu coloratură creştină. Acţio­naţi asupra ororii lor de Acelaşi Lucru Binecu­noscut.

Oroarea de Acelaşi Lucru Binecunoscut este una dintre cele mai preţioase patimi pe care le-am creat în inima omului — o nesfârşită sursă de erezii în religie, de nebunie în judecăţi, de ne­credinţă în căsnicii, de nestatornicie în priete­nie. Oamenii vieţuiesc în timp, trăind realitatea sub forma unei succesiuni. Pentru a cunoaşte o felie cât mai mare din această realitate, ei tre­buie, aşadar, să trăiască multe lucruri diferite; cu alte cuvinte, trebuie să trăiască schimbarea. Iar pentru că ei au nevoie de schimbare, Inami­cul (fiindcă în lăuntrul Său este un hedonist) a făcut ca schimbarea să le fie plăcută, la fel cum a făcut şi mâncatul o plăcere. Insă pentru că El nu doreşte ca ei să transforme schimbarea, nu mai mult decât mâncatul, într-un scop în sine, a contrabalansat dragostea lor de schim­bare cu o dragoste de permanenţă. A făcut în aşa fel încât să satisfacă amândouă înclinaţi­ile chiar înăuntrul lumii pe care a creat-o, prin acea armonie dintre schimbare şi permanenţă pe care o numim Ritm. El le dă anotimpurile, fiecare diferit şi totuşi acelaşi în fiecare an, în aşa fel încât primăvara este întotdeauna resim­ţită ca o noutate, deşi de fiecare dată este şi re­petiţia unei teme imemoriale. Le dă, în Biserica Lui, un an spiritual; trec de la post la sărbătoa­re, dar sărbătoarea este aceeaşi ca întotdeauna…

Noi ne ocupăm de această plăcere naturală a schimbării şi o pervertim până când o facem să devină o nevoie de absoluta noutate.

%d blogeri au apreciat asta: