Thomas Merton(31 January 1915 – 10 December 1968) unul dintre cei mai expresivi şi mai profunzi scriitori pe tema vieţii spirituale din secolul al XX-lea

„Ceea ce ni se cere să facem în prezent nu este atât de mult să vorbim despre Cristos cât să-L lăsăm să trăiască în noi astfel încât oamenii să-L găsească prin faptul că simt cum trăieşte El în noi.”

Merton s-a născut în 1915, dintr-un tată neo-zeelandez şi o mamă americană. Copilăria şi tinereţea şi le-a petrecut mişcându-se între America şi Europa şi diferite colonii îndepărtate ale fostului Imperiu Britanic. Impulsul său copleşitor a fost acela de a determina în ce fel ne putem petrece viaţa învingând păcatul şi moartea care torturează orice fiinţă umană. In The Seven Storey Mountain, el identifică cele nouă lucruri cu care fiecare dintre noi tre­buie să lupte – viaţa, moartea, timpul, dragostea, regretul, frica, înţelepciunea, suferinţa şi veşnicia —, apoi foloseşte imaginea lui Dante despre nivelurile multiple ale purgatoriului pe care trebuie să le depăşim dacă vrem să avem o relaţie perfectă cu Dumnezeu.

Intreaga carte relatează povestea captivantă a călătoriei unui om spre Dumnezeu. Insă apelul ei peren este dorinţa înfocată a lui Merton ca fiecare dintre noi să dezvolte o dorinţă mai adâncă de a-L cunoaşte şi iubi pe Dumnezeu. De-a lungul drumului, îi întâlnim pe tovarăşii de călătorie ai lui Merton, inclusiv pe prietenii săi apropiaţi, diferitele sale preocupări academice şi mai ales cărţile care au avut un efect de formare şi de durată asupra lui.

(…) Lucrările lui Merton se învârt în jurul unei literaturi spirituale vaste, creând o sinteză pe cât de unică, pe atât de impunătoare. El abordează rolul şi importanţa experienţelor religioase. Caută peste tot să recupereze cunoaşterea lui Dumnezeu care s-a pierdut la cădere. Călătoria sa în Orient îi inspiră o nouă dimensiune a ascensiunii divine. Chiar şi tema spirituală a contemplării este temperată de accentul său pus pe munca zilnică.

Merton şi-a încheiat viaţa urmărind înţelegerea similarităţilor şi a dife­renţelor între religiile orientale şi credinţa creştină. Era deosebit de interesat de contrastul şi de interacţiuea între acţiune şi contemplare. Iată un exemplu: „Viaţa spirituală nu este o viaţă de retragere în tihnă, o cultivare ca într-o seră a unor practici ascetice artificiale dincolo de posibilitatea de înţelegere a oamenilor care trăiesc vieţi obişnuite. Indatoririle şi muncile obişnuite ale vieţii sunt cele care pot şi trebuie să dezvolte uniunea spirituală a noastră cu Dumnezeu.” Tanjirea dupa Dumnezeu de Richard J. Foster, Gayle D. Beebe

Uitaţi-vă la viaţa voastră. Poate că, în cele din urmă, Cartea Vieţii este cartea celuia care a trăit-o. Dacă cineva nu a trăit nimic, acela nu este în Cartea Vieţii. THE  INTIMATE MERTON

%d blogeri au apreciat asta: