Psaltirea in versuri – DOSOFTEI

Vezi acest document pe Scribd

Calendar evreiesc: Purim

“Sorţi”
Sărbătoare minoră, celebrată la 14 Adar sau în a doua lună a lui Adar (Adar Şeni) în anii bisecţi, pentru a comemora salvarea evreilor din imperiul persan care au scăpat de nimicirea plănuită de Haman, marele vizir al regelui Ahaşveroş (Xerxes I). Evenimentele evocate în cartea biblică a Esterei s-ar fi produs deci către mijlocul sec. al V-lea î.e.n.
Termenul purim vine de la cuvântul acadian pur care înseamnă “tras la sorţi”, referire la zarurile aruncate de Haman pentru a fixa data masacrării evreilor — 13 Adar (Est. 3, 7-14). Purimul este precedat de postul Esterei (13 Adar), care evocă postul proclamat de regina Estera înainte de a interveni pe lângă Ahasuerus în favoarea poporului ei ameninţat (Est. 4, 16). O aluzie la acest post, datând din epoca Haşmoneilor (sec. al II-lea î.e.n.), se găseşte în tratatul Soferim (14, 4). Ziua următoare, este Purim “sărbătoarea sorţilor”, instituită de Mordehai, vărul Esterei, în amintirea eliberării providenţiale a evreilor (Est. 4, 20).
[…]
Legile privitoare la sărbătoarea de Purim sunt cuprinse în tratatul talmudic Meghila. Practica principală este citirea sulului Esterei, dimineaţa şi seara. În majoritatea comunităţilor, Purimul este marcat de o atmosferă veselă, de carnaval: adulţi şi copii asistă la lectură purtând măşti şi, de câte ori se rosteşte numele lui Haman, se bate din picioare şi se agită hârâitoarea (în idiş, graghers) într-un vesel vacarm. Această practică ancestrală provine de la porunca de “a şterge amintirea lui Amalec” (Deut. 25, 19), considerat strămoşul lui Haman (Est. 3, 1). Răutatea lui Amalec, care revine ca un laitmotiv, este subliniată mai întâi la maftir (Deut. 25, 17-19), în Şabatul dinainte de Purim (Şabat Zahor, vezi Şabaturi speciale), şi în pasajul din Pentateuh citit chiar de Purim (Ex. 17, 8-16).
Sărbătoarea de Purim este asociată cu diferite obiceiuri şi festivităţi tradiţionale. Conform legii rabinice, se fac schimburi de mâncare, sau “porţii” între cunoştinţe, vecini sau prieteni (mişloah manot), se dă de pomană şi se organizează mese festive (seuda) în cursul după amiezii. Există feluri de mâncare specifice de Purim, mai ales produse de patiserie, aşa-numitele “urechi ale lui Haman” (ozne Haman), şi prăjituri triunghiulare, umplute cu curmale, prune uscate, mac, numite în idiş humăntaşen (“buzunarele lui Haman”). Se mai obişnuieşte ca rudele să dea copiilor daruri băneşti (idiş: Purim-ghelt, “bani de Purim”).

Dictionarul enciclopedic de iudaism,( EDITURA HASEFER, Bucuresti, 2000)

Biserica Domnului Cristos (R*)

(R*= reluare de pe blogul vechi)

La Conferinta Misionara Mondiala de la Edinburgh din 1910 (considerata inceputul miscarii ecumenice moderne),un delegat din Orientul indepartat (se raporteaza ca) a zis:

Ne-ati trimis misionarii vostri, care ni L-au prezentat pe Isus Hristos, si pentru aceasta va suntem recunoscatori. Dar ne-ati adus de asemenea si distinctiile si diviziunile voastre : unii predica metodismul, altii lutheranismul, congregationalismul sau episcopalismul. Va cerem sa ne predicati Evanghelia si sa-L lasati pe Isus Hristos sa ridice in mijlocul nostru, prin actiunea Duhului Sfant, o biserica ce se conformeaza cerintelor Lui si specificului rasei noastre. Aceasta ar fi Biserica lui Hristos in Japonia, sau Biserica lui Hristos din China, sau Biserica lui Hristos din India ; si am fi astfel eliberati de toate ismele cu care « colorati » voi predicarea Evangheliei printre noi. Millard Erickson, Teologia crestina, vol 3 p. 325

Desi „solutia” ecumenismului este „din nascare” moarta… in cuvintele crestinului se gaseste mult adevar… Daca un necrestin(musulman,hindus, ateu…) ar dori sa devina crestin… ar fi intr-o confuzie teribila: ce „soi” de crestin sa fie cand sunt zeci de mii de fragmente „crestine” (care adesea se anatemizeaza intre ele, fiecare pretinzandu-se cea „adevarata”, „pura”…urmasa Bisercii Primare): catolice, ortodoxe, protestante…fiecare mare sectiune ( ce sumbru suna: „sectiune”…) „crestina” la randu-i cu zeci si sute de impartiri,si ele, la randu-le, divizate in conservatori, liberali, liberi, harismatici etc etc

„12. Ceea ce vreau să spun este că fiecare dintre voi zice: „Eu sunt al lui Pavel!” sau „Eu sunt al lui Apolo!” sau „Eu sunt al lui Chifa!” sau „Eu sunt al lui Cristos!”
13. Oare a fost Cristos împărţit? Sau oare Pavel a fost răstignit pentru voi? Sau în numele lui Pavel aţi fost voi botezaţi?”

„3. pentru că încă sunteţi lumeşti. Într-adevăr, când între voi există invidie, ceartă şi (dezbinări), nu sunteţi voi lumeşti şi nu trăiţi voi în felul celorlalţi oameni?
4. Atunci când cineva spune: „Eu sunt al lui Pavel!”, iar altul: „Eu sunt al lui Apolo!”, nu sunteţi voi ca ceilalţi oameni?
5. Aşadar, cine este Apolo? Şi cine este Pavel? Slujitori prin care aţi crezut, aşa cum Domnul i-a dat fiecăruia.
6. Eu am sădit, Apolo a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească!
7. Aşa că nici cel ce sădeşte, nici cel ce udă nu sunt nimic, ci numai Dumnezeu, Care face să crească!”
(1 Corintieni 1:12-13; 3:3-7, NTR)

Daca ar fi (pentru „actualizarea” textului) sa parafrazez… :

„12. Ceea ce vreau să spun este că fiecare dintre voi zice: „Eu sunt al lui Papa!” sau „Eu sunt al lui Billy Graham!” sau „Eu sunt al lui Luther!” sau „Eu sunt al lui Cristos!”
13. Oare a fost Cristos împărţit? Sau oare Papa a fost răstignit pentru voi? Sau în numele lui Calvin/Spurgeon/E.G. White aţi fost voi botezaţi?”

„3. pentru că încă sunteţi lumeşti. Într-adevăr, când între voi există invidie, ceartă şi (dezbinări), nu sunteţi voi lumeşti şi nu trăiţi voi în felul celorlalţi oameni?
4. Atunci când cineva spune: „Eu sunt al lui Moody!”, iar altul: „Eu sunt al lui Zwingly!”, nu sunteţi voi ca ceilalţi oameni?

5. Aşadar, cine este Wesley? Şi cine este Ioan Gura de Aur? Slujitori prin care aţi crezut, aşa cum Domnul i-a dat fiecăruia.

CONCLUZIE:

„9. Voi însă nu mai sunteţi în fire, ci în Duhul, dacă într-adevăr Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi. Dar dacă cineva nu are Duhul lui Cristos, atunci nu este al Lui.” (Romani 8:9, NTR)

„14. Căci toţi care sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu.” (Romani 8:14, NTR)

PS: vezi si Crestinismul redus la esente de C. S. Lewis

AUDIO: „Verbul a crede” de N Steinhardt

din volumul de predici-eseuri „Daruind vei dobandi”.

Kings College Choir Evening Hymn

Kings College Choir Evening Hymn, Kings College Choir Evening Hymn

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

more about "TrebleMusic_NET – Kings College Choir…", posted with vodpod

Lansarea unei noi ediţii a traducerii interconfesionale a Noului Testament

Ieri, 25 februarie 2010, în sala T. M. Popescu a Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul“ din Bucureşti, a avut loc lansarea unei noi ediţii a Noului Testament, o traducere după texte originale greceşti efectuată de Societatea Biblică Interconfesională din România (SBIR). La eveniment au participat P.S. Episcop Ciprian Câmpineanul, profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti şi reprezentanţi SBIR. Societatea Biblică din Scoţia a fost reprezentată de Alan Campbell iar din partea Secretariatului de Stat pentru Culte a fost prezent domnul Florin Frunză. În a doua parte a festivităţii a fost prezentat invitaţilor proiectul de înregistrare audio NT interconfesional, regizat de domnul Dan Victor şi artiştii Mihai Baranga, Andrei Barbu şi Cristian Pavel. Traducererea interconfesională a Noului Testament este rezultatul conlucrării dintre Bisericile membre ale SBIR având ca obiectiv micşorarea deosebirilor apărute în diferitele ediţii ale textului biblic de-a lungul istoriei bisericeşti şi corespunde standardelor internaţionale ale UBS (United Bible Societies) prin care se urmăreşte realizarea unei traduceri accesibile tuturor cititorilor, indiferent de apartenenţa confesională şi de gradul lor de cultură. (G. P.)

http://www.basilica.ro/

O singură Înviere, documentar despre problematica stabilirii datei sărbătorii Paştelui

O singură Înviere, documentar despre problematica stabilirii datei sărbătorii Paştelui, Inregistrare TVR 1, Emisiunea SEMNE, realizator Rafael Udrişte

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

more about "O singură Înviere", posted with vodpod

Vârsta tânară a Pământului

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Un documentar extrem de interesant care prezinta o serie intreaga de dovezi stiintifice in favoarea tezei unui Pamant creat in 6 zile. De asemenea, sunt prezentate dovezi solide care explica o serie intreaga de fenomene geologice plecand de la efectele pe care le-ar fi avut asupra planetei o catastrofa de aploarea marelui potop biblic. Recomandam acest material celor care doresc o alternativa serioasa in contra parerilor pro-evolutioniste

Sursa: http://www.hexaimeron.ro/video/Video.html

SINAXAR: † Sf. Mc. Policarp, Ep. Smirnei

Policarp a fost unul din creştinii de seamă care a făcut legătură între apostolii Domnului Cristos şi creştinii din secolul al doilea. El a fost convertit prin apostolul Ioan şi mai târziu a fost ordinat tot de Ioan ca păstor sau episcop al bisericii din Smirna. El nu e pomenit cu numele în Noul Testament, dar se crede că el ar fi fost îngerul bisericii din Smirna, căruia i se adresează de către Domnul scrisoarea din Apocalipsa. Într-o scrisoare a lui Irineu către Florin, Policarp e numit “binecuvântatul şi apostolicul prezbiter”. Scrisoarea e păstrată în lucrarea istoricului bisericesc Eusebiu. Irineu descrie discuţia sa cu Policarp şi cum acesta istorisea cele relatate de apostolul Ioan şi de ceilalţi care au văzut pe Domnul. Deci, el a auzit învăţătura şi minunile Domnului Isus Cristos din gura martorilor oculari. El a fost un elev al apostolului Ioan cu care a petrecut mulţi ani.

Nu ştim precis data naşterii sale, unii dau anul 65 A.D. iar alţii anul 70, dar documentele arată că a trăit până în anul 166 A.D., când a fost martirizat. Policarp a fost un bun cunoscător al Scripturilor. El era familiar cu scrierile Noului Testament deşi nu erau încă puse împreună şi a căutat să păstreze în biserică învăţătura curată a Evangheliei. El a avut mai mulţi elevi pe care i-a instruit în cunoaşterea Scripturilor. Unul din ei a fost Irineu.

Întrucât creştinismul era în faza primară, s-au ivit şi o seamă de învăţături străine. Marcion, un gnostic care respingea Vechiul Testament şi accepta doar Evanghelia după Luca şi epistolele pauline, a căutat să înveţe că Cristos Domnul nu a avut corp omenesc ca noi. Această învăţătură în mod indirect anula valoarea jertfei Sale, căci dacă n-a avut corp ca pământenii, înseamnă că nici nu a suferit. Atunci Ignatius a scris lui Policarp: “După cum vântul îl cheamă pe comandantul corabiei, aşa vremurile te cheamă pe tine, aşa vremurile cheamă la studiu reverent şi fără teamă în Biserică”.

Pe de altă parte, a început să se ivească clericalismul. Păstorul bisericii din Roma, a început să se considere mai mare decât ceilalţi şi încerca să se impună să fie ascultat. Calcularea datei Paştelor a produs o neînţelegere. Cei din răsărit au stabilit o dată, episcopul din Roma Anicetus a stabilit altă dată. Atunci Policarp a făcut o călătorie la Roma să aplaneze neînţelegerea. Era prin anul 154. S-a întâlnit cu Anicetus, au avut un timp plăcut împreună, dar nici unul nu a fost gata să cedeze. Tot în această vreme, Policarp s-a întâlnit cu mai mulţi ucenici ai lui Marcion, cărora le-a spus că el a primit învăţătura de la martori oculari, care au afirmat că Isus S-a născut şi a avut corp omenesc. Astfel, pe unii i-a readus înapoi în Biserică. Se spune că într-o zi, l-a întâlnit chiar pe Marcion pe străzile Romei. Când Marcion l-a strigat, Policarp l-a ignorat. Atunci Marcion a strigat mai tare: “Nu mă cunoşti?” – “Da, a zis bătrânul Policarp, cunosc pe întâiul născut al Satanei” – şi şi-a văzut de drum.

Policarp a fost animat şi de un spirit misionar. Chiar dacă nu a putut să facă vizite altor biserici, simţea cu ei, se interesa de ei şi căuta să le scrie. Istoricul Eusebiu spune că de la el ne-a rămas o scrisoare care a fost adresată fraţilor din Filipi. Această epistolă arată că el cunoştea scrierile Noului Testament şi dă o seamă de citate. Policarp a fost un umil slujitor al lui Cristos. În scrisoarea către biserica din Filipi, el a scris: “Nici eu, nici vreun altul ca mine nu poate atinge înţelepciunea binecuvântatului şi gloriosului Pavel, care a fost printre voi… şi care de-asemenea în absenţă v-a scris o epistola, din care vă puteţi edifica în credinţa dată vouă”.

Pentru că era un creştin cu mare influenţă când s-a pornit un val de persecuţii, poporul a strigat să fie prins Policarp. Suferinţele, statornicia şi martirajul său le-am descris în cartea “Graiul martirilor din secole”.

Din volumul: „LUMINI PESTE VEACURI ” de Petru Popovici

A se vedea si :

• Despre Policarp in „Graiul martirilor creştini din primele secole” de Petru Popovici
• Despre Policarp in „Istoria martirilor” de John Foxe
• textul tradus al martiriului sf. Policarp (cu introducere si indice scripturistic si onomastic) in „Actele Martirice” – vol 11 al seriei Parinti si Scriitori Bisericesti ( fisier format pdf AICI sau djvu – se citeste cu softul de aici)

• Policarp, sfantul nascut in temnita

Isus cu copiii

15 Si  aduceau la  dansul  si  copii mici, ca sa-i atinga pe ei; si vazand ucenicii, ii infruntau. 16 Dar Iisus ii chema la sine zicand :     lasati copiii sa vina la mine si nu-i opriti :    caci Imparatia lui Dumnezeu este  a  unora  ca  acestia. 17 Adevar zic voua : oricine nu va fi primit imparatia lui  Dumnezeu ca un copil, nu va intra intr’insa. – Biblia de la Iasi(1874)

Reflecţii rabinice despre Adam şi Eva

Ţărâna din care a fost făcut Adam era adunată din toate colţurile lumii. A fost făurit un simplu om, spre a arata că a distruge o viaţă omenească înseamnă a distruge o întreagă lume şi, dimpotrivă, a conserva o viaţă înseamnă a conserva o întreagă lume, aşa încât nici un om să nu-i spună vreodată altuia: “Tatăl meu era mai presus decât al tău!” Marea putere a lui Dumnezeu stă în faptul următor: dacă un om foloseşte o matriţă ca să bată monezi, toate ies la fel una cu alta; dar dacă Dumnezeu înseamnă oamenii cu semnul [de care s-a slujit] pentru Adam, fiecare iese puţin altfel. Astfel, oricine este îndreptăţit să spună: “Lumea a fost creată pentru mine!” Adam a fost făcut din ţărână şi Eva din Adam, dar totul numai după chipul lui Dumnezeu: nici un bărbat fără femeie, nici o femeie fără bărbat şi nimic fără prezenţa divină. Un eretic a spus către Raban Gamaliel: “Dumnezeul tău este un hoţ. Nu stă oare scris că El l-a adormit pe Adam şi i-a furat o coastă?” Fiica lui Gamaliel răspunse prompt că va chema poliţia, fiindcă nişte hoţi le furaseră din casă o oala de argint şi le lăsaseră în loc una de aur. “Eu nu m-aş supăra deloc să-mi vină în casă aşa hoţi!” a spus ereticul. La care, fiica lui Gamaliel răspunse: “Atunci de ce-L vorbeşti de rău pe Dumnezeul nostru? I-a luat o coastă lui Adam, dar numai spre a-l îmbogăţi cu o soaţă.”

Enciclopedia Iudaismului/Dictionar Enciclopedic de Iudaism, EDITURA HASEFER, Bucureşti, 2000

Nietzsche şi istoria genealogică a filosofiei moderne

In Studia theologica Anul VII, Numărul 3/2009

Al di là del bene e del male (1977) – film despre viata marelui nebun.

CALENDAR CRESTIN(OCCIDENTAL): MIERCUREA CENUŞII

Miercurea Cenuşii este zi de penitenţă pentru Biserica întreagă când se ţine post şi abstinenţă de la carne.
La Liturghie se omite actul penitenţial. După Evanghelie şi omilie, se binecuvântează şi se impune cenuşa obţinută din ramurile de măslin sau de alt arbore care au fost binecuvântate anul precedent (în duminica Floriilor). Binecuvântarea şi impunerea cenuşii poate fi făcută chiar şi fără Liturghie; în acest caz este oportun să se facă liturgia cuvântului, adăugând o cântare la început, colecta şi lecturile cu cântările lor, ca la Liturghie; după omilie se binecuvântează cenuşa şi se impune. Celebrarea se încheie cu rugăciunea credincioşilor.
În afara Liturghiei înmormântării, celelalte celebrări sunt oprite. Credincioşii, primind cenuşa, încep timpul destinat purificării sufletului. Prin acest semn penitenţial se exprimă condiţia omului păcătos, care-şi mărturiseşte păcatul în faţa lui Dumnezeu şi astfel exprimă voinţa unei convertiri interioare în speranţa că Domnul este milostiv cu el. Acest itinerar al convertirii sufletului îşi atinge punctul său maxim cu celebrarea sacramentului reconcilierii în zilele dinaintea Paştelui.

SURSA: AGENDA LITURGICĂ 2010

Omul „primitiv”: „inger pamantean” – paznic de frumuseti si gradinar de bunatati

„Ce cinste poate fi mai mare decât cinstea dată de Dumnezeu? I-a dat  să  locuiască  în  rai,  să  se  încânte  de  frumusetea  celor  văzute,  să  se bucure  de  priveliştea  raiului  şi  să  culeagă  mare  plăcere  de  pe  urma acestei desfătări. Gândeşte-te ce minunat era să vezi pomii plini de roade, felurimea florilor, varietatea, bogătia frunzelor şi toate celelalte câte era firesc  să  fie  în  rai,  şi  într-un  rai  sădit  de  Dumnezeu!  De  aceea dumnezeiasca  Scriptură,  luând-o  înainte,  a  spus:  A  răsărit  încă  din pământ tot pomul frumos la vedere şi bun la mâncare (Fac., 2, 9), ca să putem şti că omul, bucurându-se de atât de mare belşug, a călcat sfatul ce i  s-a  dat,  din  pricina  marii  lui  neînfrânări  şi  trândăvii.  Gândeşte-mi-te, iubite, la cinstea covârşitoare cu care a fost învrednicit! I s-a dăruit în rai masă proprie şi deosebită, ca să nu creadă că are şi el aceeaşi hrană cu animalele! I s-a dăruit să locuiască în rai ca un împărat şi să se desfăteze de  cele  de  acolo  şi,  ca  un  stăpân,  să  fie  despărtit  de  animalele  puse  în slujba lui”. (Omilii la Facere, omilia XIV, IV, în col. PSB, vol. 21, pp. 160-161)

„Când  mă  gândesc  la  felul  de  viată  pe  care  Dumnezeu  l-a  dăruit omului, făcându-i atât de bogate binefaceri;  când mă gândesc mai întâi că,  înainte  de  facerea  lui,  Dumnezeu  a  adus  la  fiintă  pentru  el  toată podoaba zidirii, că l-a făcut mai târziu să se bucure de toate cele văzute; când mă gândesc apoi că Dumnezeu a poruncit să se facă raiul, pentru că a  voit  ca  omul  să  locuiască  în  el,  că  l-a  despărtit  de  animalele necuvântătoare, că i-a dat putere asupra tuturor şi i-a poruncit să le pună nume tuturor, aşa cum pune nume un stăpân robilor şi supuşilor, când mă gândesc, apoi, că Adam singur avea nevoie de un ajutor de aceeaşi fiintă cu el, ca să-i tie tovărăşie, şi că Dumnezeu nici asta n-a lăsat-o la o parte, ci a făcut-o pe femeie în chipul în care  a voit şi i-a încredintat-o lui şi că odată cu toate acestea i-a dăruit şi vrednicia profetiei; când mă gândesc, apoi, că după aceste nespuse binefaceri i-a dăruit şi binele cel mai mare din toate, anume că l-a scăpat de toate grijile trupului, că l-a făcut să nu aibă nevoie nici de haine, nici de vreo altă trebuintă, ci că a voit, după cum  spuneam  mai  înainte,  ca  omul  să  trăiască  pe  pământ  ca  înger pământean”. (Omilii la Facere, omilia XV, IV, în col. PSB, vol. 21, p. 173)

Cand te gandesti la ce menire, soarta, ne „pre-destinase” Dumnezeu si ce-a ajuns viata omului din ce fusese intentionata…

Lansarea volumului Evanghelia după Ioan în traducerea comentată a lui Cristian Bădiliţă

Traducerea comentată a Evangheliei după Ioan pe care o propune Cristian Bădiliţă, specialist în creştinismul timpuriu, este al doilea dintre cele şapte volume ale seriei Noul Testament, iniţiată la Curtea Veche şi sprijinită de câteva instituţii de stat şi private. Această ediţie bilingvă, ce include atât traducerea în limba română, cât şi textul în greaca veche, urmează cu fidelitate ediţia stabilită de Nestle-Aland, adusă la zi de cei mai reputaţi savanţi internaţionali.

În amplul comentariu din partea a doua se discută variantele de manuscrise, cititorului oferindu-i-se, de asemenea, informaţiile necesare la nivel filologic, istoric şi teologic pentru o înţelegere mai adâncă a sensului. Câteva zeci de pagini sunt dedicate comentariilor Părinţilor Bisericii, punţi de legătură între autorii textelor Noului Testament, pe de o parte, şi exegeză, liturghie, spiritualitate, pe de altă parte. Această traducere, destinată atât preoţilor, studenţilor în teologie, credincioşilor de toate confesiunile, cât şi celor interesaţi pur şi simplu de Cuvântul lui Iisus Hristos, nu este numai o realizare ştiinţifică riguroasă, ci şi o mărturisire cinstită a credinţei creştine. Noul Testament „nu s-a scris la Fălticeni”, cum atrăgea atenţia, cu umor exasperat, un filozof român creştin. De aceea, Noul Testament trebuie tradus cu precizie de ceasornicar, comentat în contextul epocii sale, interpretat prin prisma înţelegerii patristice. Volumul de faţă încearcă să restituie Cuvântul Evangheliei în forma lui cea mai apropiată de original şi cea mai adecvată pentru sufletul unui creştin modern.

SURSA

Strasnicul Dumnezeu vechi testamentar al…pogoramintelor

Destui comentatori ai Scripturilor, mai ales cei putin experimentati sau gresit orientati, pun adesea in contrast „asprimea” Dumnezeului din Vechiul Legamant cu blandetea si ingaduinta Fiului lui Dumnezeu din Legamantul Nou. Desi nu merg pana la erezia lui Marcion, ei „danseaza” periculos cam pe aceeasi „melodie”…

Neincercand sa fac aici si acum o teodicee, as vrea doar sa contest aceasta viziune sumbra si stramba asupra lui Dumnezeu in Vechiul Legamant prin cateva exemple(se pot aduce mult mai multe…).

Primul , de care am mai pomenit candva pe blogul meu, este cel al drepturilor femeii si a divortului legal din perspectiva divina. Adesea se accentueaza ca femeia in vechime avea un statut nedrept in raport cu barbatul, un statut chiar „subuman”( dupa unele feministe), tacit acceptat de Divinitate.

Insa exista in Scripturi texte menite sa inchida gurile rele , macar partial… Un asemenea exemplu este cel al femeii care divorteaza si Dumnezeu ii da dreptate:

„ Dacă cineva îşi vinde fata ca slujitoare, ea nu va fi eliberată asemenea sclavilor.  De asemenea, dacă ea nu-i va plăcea stăpânului ei, care şi-a luat-o pentru el, acesta trebuie să permită a fi răscumpărată. Nu va avea dreptul s-o vândă unui străin, pentru că a fost nedrept cu ea.
Dacă o va da fiului său, va trebui să se poarte cu ea ca şi cu o fiică.
Dacă îşi va lua altă soţie, nu va avea voie să-i scadă nimic din hrana, îmbrăcămintea şi drepturile ei de soţie.
Dacă-i va scădea din aceste trei lucruri, atunci ea va putea să plece de la el fără nici o despăgubire, fără să plătească argint. ” (Ex. 21:7-11, NTR)

Desi „canonul” divortului accepta doar infidelitatea sau decesul (Matei 19:4-11) drept motive valabile pentru desfacerea casatoriei (care normal este pe veci pecetluita…), iaca-ta o reglementare dumnezeiasca prin care daca femeia nu-si primeste partea din hrana sau imbracamintea sau relatiile intime ce-i revin legal („drepturile de sotie”/,,cele datorate sotiei (drepturi conjugale)”: vizeaza relatiile sexuale – precizeaza o nota de subsol din Septuaginta Poliromului), ea este indreptatita sa intenteze divort si sa fie libera de jugul casatoriei.

Un alt exemplu:

„ Când vei merge la război împotriva duşmanilor tăi şi Domnul, Dumnezeul tău, ţi-i va da în mână şi vei lua prizonieri, dacă printre ei vei vedea o femeie frumoasă şi te vei îndrăgosti de ea, vei putea s-o iei de soţie.
S-o aduci în familia ta. Să se radă pe cap, să-şi taie unghiile, să-şi schimbe haina pe care o purta când a fost luată captivă, să nu iasă din casă şi să plângă pe tatăl şi pe mama ei o lună de zile. După aceea să intri la ea; tu să-i fii soţ, iar ea să-ţi fie soţie. Dacă nu-ţi va mai plăcea, să o laşi să plece unde doreşte. Nu vei putea s-o vinzi pe argint, nici să te porţi cu ea ca şi cu o sclavă, pentru că ai dezonorat-o. ” (De. 21:10-14, NTR)

Desi casatoria in afara poporului ales era prohibita(Exod 34,16; Deuteronom 7,3), iata ca „durul” Dumnezeu al Vechiului Testament „mai are” si clementa si intelegere fata de slabiciunile muritorilor, fie ei si alesii evrei.

Ne este deci spre inteleptire abtinerea de la etichetari facile si superficiale si totodata cercetarea atenta a Scripturilor pentru a nu ajunge sa-l vedem pe Dumnezeu „mai catolic decat papa” cand de fapt El este un Dumnezeu paradoxal,exigent si milostiv in acelasi timp, un Dumnezeu inflexibil unde stie El ca nu-i nimic de „negociat” si totusi un Dumnezeu al pogoramintelor*, asa cum ii „sade bine” unui Stapan, Imparat al Imparatilor, ce ne este in acelasi timp si Taticul nostru – aceeasta fiind conotatia exprimarii „Tatal nostru” din rugaciunea Domneasca.

* Pogoramant – Exceptie sau concesie facuta in unele cazuri de abatere de la normele legale. Este practicat de ierarhii Bisericii ortodoxe in cazuri exceptionale, prin derogare de la prevederile canoanelor.( Dictionar Religios )

SINAXAR: Începutul Postului Sfintelor Pasti & Sf. Ap. Onisim

Sfântul Onisim, unul din cei 70 de apostoli, a fost în tinereţea lui sluga lui Filimon, un creştin de neam bun, din orasul Colose, în Frigia. Vinovat de greşeală faţă de stăpânul său şi temându-se de pedeapsă, Sf. Onisim a fugit la Roma, dar cum era rob fugit de la stăpân, a ajuns în temniţă. Acolo l-a întâlnit pe Sf. Apostol Pavel, de la care a luat cuvinte de învăţătură luminându-se şi primind botezul.

În temniţă Sf. Onisim i-a slujit Apostolului Pavel ca un fiu. Acesta îl cunoştea personal pe Filimon şi i-a trimis o carte plină de iubire în care îi cerea să-l ierte pe robul său şi să-l primească ca pe un frate. Apoi l-a trimis pe Onisim cu scrisoarea aceea la stăpânul său, lipsindu-se de ajutorul de care avea atâta trebuinţă.

După ce a primit scrisoarea, Sf. Filimon nu numai că l-a iertat pe Onisim dar l-a şi trimis înapoi la Roma, la Apostolul Pavel. Mai târziu, el a fost uns episcop în Gaza (prăznuit în 4 ianuarie, 19 februarie şi 22 noiembrie).

După ce Sf. Apostol Pavel s-a mutat la Domnul, Sf. Onisim a rămas lângă apostoli până la sfârşit şi a ajuns să fie sfinţit episcop. După trecerea la Domnul a apostolilor Sf. Onisim a propovăduit Evanghelia în multe părţi şi oraşe: în Spania, Carpetania, Colossae şi Patras. La bătrâneţe Sf. Onisim a ocupat scaunul episcopal la Efes, după Sf. Apostol Timotei. Când Sf. Ignatie Purtătorul de Dumnezeu (prăznuit în 20 decembrie) era dus sa fie executat la Roma, Episcopul Onisim a mers să se întâlnească cu el şi cu alţi creştini, după mărturia din epistola sa către Efeseni.

În vremea împărăţiei lui Traian (89-117), Sf. Onisim a fost arestat şi adus la judecată în faţa eparhului Tertul. Acesta l-a ţinut pe sfânt în temniţă timp de 18 zile după care l-a trimis la închisoarea din cetatea Puteoli. După o vreme, când a vorbit eparhul cu Sf. Onisim, a înţeles că acesta nu s-a lepădat de a sa credinţă creştină şi a hotărât să fie bătut cu pietre şi apoi să i se taie capul cu sabia. Trupul său a fost luat de o femeie cu viaţă sfântă care l-a pus într-un sicriu de argint, acestea petrecându-se în anul 109.

SURSA

Despre indragostiti – Ioan Gura de Aur

„Cei îndrăgostiti poartă cu ei, oriunde s-ar duce, chipul cel dorit.” (Omiliile despre pocăintă, omilia întâi, p. 7)

„E legea sufletească a celor ce iubesc, e obiceiul lor să strângă în brate chiar numai numele celor pe care-i iubesc, să se înflăcăreze chiar numai la auzul numelui lor.” (Cuvânt de laudă la cel întru Sfinti Părintele nostru Meletie, arhiepiscopul Antiohiei celei Mari, şi despre râvna celor ce s-au adunat la această prăznuire, I, în vol. Predici la sărbători împărăteşti şi cuvântări de laudă la sfinti, p. 281)

,,Aşa este starea sufletească a îndrăgostitilor: nu rabdă să tină ascunsă dragostea lor, ci vorbesc tuturor cunoscutilor despre focul lor, cu gândul că îşi ostoiesc sufletul povestind altora despre puternica lor dragoste.” (Despre căintă (I), în vol. Despre mărginita putere a diavolului. Despre căintă…, p. 79)

AUDIO: (Predica)la Duminica Ortodoxiei: Despre cinstirea sfintelor icoane – Nicolae Steinhardt

Vezi si: Icoane,ciucuri – exagerari si denaturari

Strangers – Un filmulet inteligent menit să ne pună pe gînduri…

Preluat de pe blogul lui Marius Cruceru. Emotionant si plin de talc…