Cateva puncte de vedere despre problema raului


Ca raspuns la o emisiune recenta despre problematica raului in lume, reiau aici cateva citate mai vechi postate pe blogul meu de pe yahoo360.

Cumplita necesitate a chinurilor in C.S. Lewis, Problema durerii

Pro­pria mea experienţă arată cam aşa. Inaintez pe cărarea vieţii în starea mea obişnuită, care mă mulţumeşte, de făptură căzută şi fără Dum­nezeu, absorbit de o reuniune veselă cu prie­tenii mei din dimineaţa zilei sau de munca (nu prea multă) ce-mi gâdilă vanitatea astăzi, de o sărbătoare sau de o carte nouă, când, deo­dată, junghiul unei dureri abdominale ame­ninţând cu o boală gravă sau un titlu în ziare care ne ameninţă pe toţi cu nimicirea fac să se năruie acest castel de cărţi de joc. La în­ceput sunt copleşit şi toate micile mele bu­curii arată ca nişte jucării stricate. Apoi, încet şi cu de-a sila, puţin câte puţin, încerc să do­bândesc starea de spirit în care ar trebui să mă aflu mereu. Imi spun că toate aceste ju­cării n-au fost nicicând hărăzite să-mi stă­pânească sufletul, că adevăratul meu bun e într-o altă lume şi că singura mea comoară adevărată este Cristos. Şi, prin graţia lui Dum­nezeu, reuşesc pesemne, devenind pentru o zi sau două o făptură atârnând conştient de Dumnezeu şi extrăgându-şi forţa din adevă­ratele izvoare. Dar odată ce ameninţarea a dis­părut, întreaga-mi fire se năpusteşte înapoi la jucării: ba chiar am mare grijă, mă ierte Dumnezeu, să alung din minte singurul lucru care mi-a fost reazem când eram ameninţat, fiindcă acum el este asociat cu chinul celor câ­teva zile. Cumplita necesitate a chinurilor este astfel cum nu se poate mai limpede. Dumne­zeu m-a avut al Său pentru doar patruzeci şi opt de ore, şi atunci doar dându-mi lovitura de a-mi lua tot ce aveam în afară de El. Să-Şi vâre însă pentru o clipă sabia în teacă, şi o să mă port aidoma căţelandrului după ce ne­suferita baie a luat sfârşit — mă scutur cât pot de apa de pe mine şi dau buzna afară la mur­dăria în care mă simt bine, dacă nu la primul morman de bălegar, la primul strat de flori mă­car. Şi de aceea chinurile nu pot înceta până ce Dumnezeu nu vede că ne-am îndreptat sau că îndreptarea noastră a devenit fără speranţă.

De vreţi să vă pregătiţi pentru viaţă şi să nu aveţi surprize – De la Nicolae Steinhardt „cetire”

„Prieteni dragi, de vreţi să vă pregătiţi pentru viaţă şi să nu aveţi surprize, bune sunt studiile, bună e ingineria şi mai bună meseria – brăţară de aur -, bune-s tehnica dentară şi sudura, bune sunt limbile străine şi biblioteconomia, dar după cum cea mai rapidă cale pentru a înţelege ce se întîmplă astăzi este a studia sfîrşitul imperiului roman – Montesquieu, Gibbon, Mommsen, Ferrero, dar mai ales Rostovţev – tot aşa cea mai sigură metodă pentru a evita surprizele în viaţă şi a le putea face faţă cu oarecare calm, cea mai temeinică pregătire este studiul Calvarului şi a Golgotei. Asta e şcoala practică şi tehnică, asta e adevărata şcoală profesională a meseriei de om în lume.”

„Jurnalul Fericirii” de Nicolae Steinhardt

„… lumea aceas­ta în care trăim este mai presus de orice o lume a sensurilor.”

Nicolae Steinhardt, „Dumnezeu in care spui ca nu crezi”, p. 80-81 , Humanitas, 2000

[Bucureşti,] 25 mai 1970

Dragul meu,

Oamenii, o ştii, şi-au pus de cînd lumea întrebări de soiul acestora: de ce cutăruia, care-i un ticălos, îi merg toate din plin, de ce-i avut şi fericit şi unde pune el mîna pare a pune şi Dum­nezeu mila, iar nenorocitul de cutare, om de ispravă, curat şi bun, n-are parte decît de mizerie şi de necazuri? Oamenii, cu alte cuvinte, au pus mereu problema dreptăţii şi a nedreptăţii, iar ateii au tras mereu din fapte, ce-i drept incontestabile, con­cluziile lor. Dumnezeu, zice-s-ar, pare nu numai că nu apără pe cei drepţi, dar că şi încurajează pe nemernici îmbelşugîndu-i cu izbînzi.

Şi-aşa mă întreb şi eu de ce poporul acesta care de la nimeni nu pretinde ceva, care pe nimeni nu ameninţă şi nu jigneşte, care-i nevinovat de cruzime, de pizmă, de jinduire după bunul altuia, de ţinere de minte a răului şi de îngîmfare, care nu cere decît vivre et laisser vivre 1 , de ce e oare el atît de năpăstuit de o apocaliptică urgie?

Şi-mi vine în minte un răspuns tare ciudat: totul se petrece ca şi cum Dumnezeu n-ar voi să aibă de a face decît cu drepţii lui. Pe ceilalţi parcă nici nu-i ştie, îi lasă în voia lor şi a întîm-plării — şi ei adeseori prosperă, căci lumea, ieşită din mîinile Creatorului, e rodnică. Cu drepţii e altceva, de ei Dumnezeu se ocupă îndeaproape: îi răsplăteşte, îi dojeneşte, îi încearcă, îi pedepseşte. E mereu cu ochii aţintiţi asupră-le. La cea mai mică abatere, loveşte; ba şi mai mult, îi foloseşte pentru a da cu ei pilde şi avertismente, îi încearcă fără pricină anume, ca pe Iov, îi trece prin foc şi ascuţişul săbiei, prin ciur şi prin dîrmon, prin potop. Pentru a-i căli, a-i îmbunătăţi, a-i sfinţi. Pentru a li se dezvălui mai mult. Pentru a şi-i apropia. Căci oricît de parado­xal ni s-ar părea, suferinţa se arată a fi singura cale sigură pen­tru a ne apropia de Dumnezeu.

Dumnezeu pe cei răi nici nu-i ia în seamă şi nu se osteneşte a-i lovi — ca un bun părinte — cu nuiaua sau cu toiagul. Dar pe cei cuminţi şi blînzi mereu îi cheamă mai sus prin durere, prin umilinţă, prin teribila experienţă a însumării nedreptăţii lumeşti şi naturale.

Aşa să fie oare? Altfel urgia mi s-ar proţăpi în faţa minţii şi a sufletului prea de neînţeles, de fără sens. Iar eu sunt con­vins pînă în fundul rărunchilor şi bojocilor mei că lumea aceas­ta în care trăim este mai presus de orice o lume a sensurilor.

Rezultă de aci că socotesc poporul român un popor ales? Popor ales! Nu, în înţeles teutonic; nu, în înţeles iudaic. Dar ales pentru a fi mereu încercat, mereu frămîntat ca aluatul, pen­tru a fi neîncetat îmbunătăţit, sfinţit.

„Der Schmerz wird neu, es wiederholt die Klage…” 2

(Goethe)

Te îmbrăţişează al tău mult devotat,
Nicu

1. în traducere: să trăiască şi să-i lase şi pe ceilalţi să trăiască.

2. în traducere: „Durerea revine, jalea se repetă.”

Lectia crestina a inchisorii din „Jurnalul fericirii”

Lectia crestina a inchisorii (pentru ca, mai presus de orice, invatatura lui Hristos este o doctrina strict realista, conforma cu adevarurile cele mai brutale si mai nemijlocite) o rezuma Kierkegaard:

„Incetul cu incetul, si din ce in ce mai bine am observat ca toti cei pe care Dumnezeu i-a iubit cu adevarat, modelele etc. au trebuit sa sufere cu totii in lume aceasta. Mai mult, ca doctrina crestina e asa: sa fii iubit de Dumnezeu si sa iubesti pe Dumnezeu inseamna a suferi.

Crestinismul este un mesaj existential, care face din existenta ceva mai paradoxal si mai greu decat a fost vreodata inainte si va mai putea fi vreodata in afara crestinismului.

Crestinismul exista pentru ca exista o ura intre Dumnezeu si oameni. Sa fii crestin inseamna sa fii chinuit in fel si chip. Cel mai bun lucru este sa fii in stare de a nascoci nesfarsite moduri de a te chinui tu insuti; daca insa nu esti destul de tare, poti oricum nadajdui ca lui Dumnezeu i se va face mila de tine si te va ajuta sa ajungi la starea de suferinta.

E lucru teribil clipa aceea in care Dumnezeu scoate instrumentele in vederea operatiei pe care nici o putere omeneasca nu o poate aduce la savarsire: sa-i smulga omului dorinta de a trai, sa-l omoare pentru ca sa poata trai ca un mirt. Menirea vietii acesteia este de a te duce la cel mai inalt grad al scarbei de viata.

Iata incercarea: sa devii crestin si sa starui in a ramane crestin: e o suferinta careia nici o alta durere omeneasca nu-i poate opune boldul si framantarile ei. Si totusi, nu crestinismul e crud, nu Hristos e crud. Hristosul este in Sinea Sa blandete si dragoste; cruzimea provine din faptul ca in aceasta lume trebuie crestinul sa-si petreaca viata si in ea trebuie sa-si exprime conditia sa de crestin deoarece Hristos nu-i chiar atat de bland, adica atat de slab, ca sa-l scoata din ea.”

Suferinta, unii oameni sunt pregatiti s-o accepte. Dar ii doare ca n-o pot intelege. Iata insa ca tocmai neintelegerea Kierkegaard o descopera ca parte integranta indispensabila a unei suferinte adevarate:

„Daca exista cumva o bucurie, si o nespusa bucurie a crestinului, ea nu poate consta decat in a accepta (iar nu a intelege, pentru ca intelegerea ar desfiinta intr-un fel anume suferinta) sa fie asa.

Oamenii care nu se daruiesc lui Dumnezeu au parte – infricosatoare ironie – de bucuria ca Dumnezeu nu-i chinuieste in viata aceasta. Nu, doar pentru cei pe care-i iubeste si care i se daruiesc poate fi El numit, omeneste vorbind, dusmanul lor de moarte, dar din dragoste.”

Crestinismul: reteta de fericire (in intelesul cel mai american, mai practic) si tortura de neindurat. Simultan, deopotriva. Numai ca nasterea din apa si duh preface – fara a o desfiinta – si suferinta in fericire. Daca Hristos n-ar fi inviat, raportul ar fi fost altul, invers. Dar a inviat. O stim.

Despre Liviu
Crestin, absolvent al unei facultati de teologie (protestanta). Pasionat de Biblie, carte buna, muzica buna, film bun,alte bunatati... si teologie comparata si istoria Bisericii. De orientare teologica Wesley-ana, simpatizant al paleo-ortodoxiei.

3 Responses to Cateva puncte de vedere despre problema raului

  1. Pingback: Evanghelici în Top 100 WP (07.02.2010) « România Evanghelică

  2. Pingback: Septicemia spiritului si elixirul insanatosirii « Pro(-)scris

  3. Pingback: „Avem tot ce ne trebuie” este o vorbă teribilă… C.S. Lewis « Pro(-)scris

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: