Farmecul altor vremuri : corespondenta Ion Creanga – Mihai Eminescu

Către MIHAI EMINESCU

Bădie Mihai,

Ai plecat şi mata din Ieşi, lăsând în sufletul meu multă scârbă şi amăreală.
Să deie Dumnezeu să fie mai bine pe acolo, dar nu cred. Munteanul e frate cu dracul, dintr-un pol el face doi; ş-apoi dă, poate nu-s cu inima curată când grăiesc de fratele nostru că-i cu dracul, în loc să fie cu Dumnezeu.
Dar, iartă şi mata, căci o prietinie care ne-a legat aşa de strâns nu poate să fie ruptă fără de ciudă din partea aceluia care rămâne singur.
Această epistolie ţi-o scriu în cerdacul unde de atâtea ori am stat împreună, unde mata, uitându-te pe cerul plin cu minunăţii, îmi povesteai atâtea lucruri frumoase… frumoase…
Dar coşcogemite om ca mine, gândindu-se la acele vremuri, a început să plângă…
Bădie Mihai, nu pot să uit acele nopţi albe când hoinăream prin Ciric şi Aroneanu, fără pic de gânduri rele, dar din dragostea cea mare pentru Ieşul nostru uitat şi părăsit de toţi.

Şi dimineaţa când ne întorceam la cuibar, blagosloviţi de aghiazma cea fără de prihană şi atât iertătoare a Tincăi, care ne primea cu alai, parcă cine ştie ce nelegiuire am făptuit şi noi.
Ţi-aş scrie mai multişor, însă a venit Enăchescu şi trebuie să plec cu dânsul la tipografie.

Cu toată dragostea,
Ionică

Ieşi, 1877, decembre

%d blogeri au apreciat asta: