Lansarea volumului Evanghelia după Ioan în traducerea comentată a lui Cristian Bădiliţă

Traducerea comentată a Evangheliei după Ioan pe care o propune Cristian Bădiliţă, specialist în creştinismul timpuriu, este al doilea dintre cele şapte volume ale seriei Noul Testament, iniţiată la Curtea Veche şi sprijinită de câteva instituţii de stat şi private. Această ediţie bilingvă, ce include atât traducerea în limba română, cât şi textul în greaca veche, urmează cu fidelitate ediţia stabilită de Nestle-Aland, adusă la zi de cei mai reputaţi savanţi internaţionali.

În amplul comentariu din partea a doua se discută variantele de manuscrise, cititorului oferindu-i-se, de asemenea, informaţiile necesare la nivel filologic, istoric şi teologic pentru o înţelegere mai adâncă a sensului. Câteva zeci de pagini sunt dedicate comentariilor Părinţilor Bisericii, punţi de legătură între autorii textelor Noului Testament, pe de o parte, şi exegeză, liturghie, spiritualitate, pe de altă parte. Această traducere, destinată atât preoţilor, studenţilor în teologie, credincioşilor de toate confesiunile, cât şi celor interesaţi pur şi simplu de Cuvântul lui Iisus Hristos, nu este numai o realizare ştiinţifică riguroasă, ci şi o mărturisire cinstită a credinţei creştine. Noul Testament „nu s-a scris la Fălticeni”, cum atrăgea atenţia, cu umor exasperat, un filozof român creştin. De aceea, Noul Testament trebuie tradus cu precizie de ceasornicar, comentat în contextul epocii sale, interpretat prin prisma înţelegerii patristice. Volumul de faţă încearcă să restituie Cuvântul Evangheliei în forma lui cea mai apropiată de original şi cea mai adecvată pentru sufletul unui creştin modern.

SURSA

Strasnicul Dumnezeu vechi testamentar al…pogoramintelor

Destui comentatori ai Scripturilor, mai ales cei putin experimentati sau gresit orientati, pun adesea in contrast „asprimea” Dumnezeului din Vechiul Legamant cu blandetea si ingaduinta Fiului lui Dumnezeu din Legamantul Nou. Desi nu merg pana la erezia lui Marcion, ei „danseaza” periculos cam pe aceeasi „melodie”…

Neincercand sa fac aici si acum o teodicee, as vrea doar sa contest aceasta viziune sumbra si stramba asupra lui Dumnezeu in Vechiul Legamant prin cateva exemple(se pot aduce mult mai multe…).

Primul , de care am mai pomenit candva pe blogul meu, este cel al drepturilor femeii si a divortului legal din perspectiva divina. Adesea se accentueaza ca femeia in vechime avea un statut nedrept in raport cu barbatul, un statut chiar „subuman”( dupa unele feministe), tacit acceptat de Divinitate.

Insa exista in Scripturi texte menite sa inchida gurile rele , macar partial… Un asemenea exemplu este cel al femeii care divorteaza si Dumnezeu ii da dreptate:

Dacă cineva îşi vinde fata ca slujitoare, ea nu va fi eliberată asemenea sclavilor.  De asemenea, dacă ea nu-i va plăcea stăpânului ei, care şi-a luat-o pentru el, acesta trebuie să permită a fi răscumpărată. Nu va avea dreptul s-o vândă unui străin, pentru că a fost nedrept cu ea.
Dacă o va da fiului său, va trebui să se poarte cu ea ca şi cu o fiică.
Dacă îşi va lua altă soţie, nu va avea voie să-i scadă nimic din hrana, îmbrăcămintea şi drepturile ei de soţie.
Dacă-i va scădea din aceste trei lucruri, atunci ea va putea să plece de la el fără nici o despăgubire, fără să plătească argint.
” (Ex. 21:7-11, NTR)

Desi „canonul” divortului accepta doar infidelitatea sau decesul (Matei 19:4-11) drept motive valabile pentru desfacerea casatoriei (care normal este pe veci pecetluita…), iaca-ta o reglementare dumnezeiasca prin care daca femeia nu-si primeste partea din hrana sau imbracamintea sau relatiile intime ce-i revin legal („drepturile de sotie”/,,cele datorate sotiei (drepturi conjugale)”: vizeaza relatiile sexuale – precizeaza o nota de subsol din Septuaginta Poliromului), ea este indreptatita sa intenteze divort si sa fie libera de jugul casatoriei.

Un alt exemplu:

Când vei merge la război împotriva duşmanilor tăi şi Domnul, Dumnezeul tău, ţi-i va da în mână şi vei lua prizonieri, dacă printre ei vei vedea o femeie frumoasă şi te vei îndrăgosti de ea, vei putea s-o iei de soţie.
S-o aduci în familia ta. Să se radă pe cap, să-şi taie unghiile, să-şi schimbe haina pe care o purta când a fost luată captivă, să nu iasă din casă şi să plângă pe tatăl şi pe mama ei o lună de zile. După aceea să intri la ea; tu să-i fii soţ, iar ea să-ţi fie soţie. Dacă nu-ţi va mai plăcea, să o laşi să plece unde doreşte. Nu vei putea s-o vinzi pe argint, nici să te porţi cu ea ca şi cu o sclavă, pentru că ai dezonorat-o.
” (De. 21:10-14, NTR)

Desi casatoria in afara poporului ales era prohibita(Exod 34,16; Deuteronom 7,3), iata ca „durul” Dumnezeu al Vechiului Testament „mai are” si clementa si intelegere fata de slabiciunile muritorilor, fie ei si alesii evrei.

Ne este deci spre inteleptire abtinerea de la etichetari facile si superficiale si totodata cercetarea atenta a Scripturilor pentru a nu ajunge sa-l vedem pe Dumnezeu „mai catolic decat papa” cand de fapt El este un Dumnezeu paradoxal,exigent si milostiv in acelasi timp, un Dumnezeu inflexibil unde stie El ca nu-i nimic de „negociat” si totusi un Dumnezeu al pogoramintelor*, asa cum ii „sade bine” unui Stapan, Imparat al Imparatilor, ce ne este in acelasi timp si Taticul nostru – aceeasta fiind conotatia exprimarii „Tatal nostru” din rugaciunea Domneasca.

* Pogoramant – Exceptie sau concesie facuta in unele cazuri de abatere de la normele legale. Este practicat de ierarhii Bisericii ortodoxe in cazuri exceptionale, prin derogare de la prevederile canoanelor.( Dictionar Religios )

SINAXAR: Începutul Postului Sfintelor Pasti & Sf. Ap. Onisim

Sfântul Onisim, unul din cei 70 de apostoli, a fost în tinereţea lui sluga lui Filimon, un creştin de neam bun, din orasul Colose, în Frigia. Vinovat de greşeală faţă de stăpânul său şi temându-se de pedeapsă, Sf. Onisim a fugit la Roma, dar cum era rob fugit de la stăpân, a ajuns în temniţă. Acolo l-a întâlnit pe Sf. Apostol Pavel, de la care a luat cuvinte de învăţătură luminându-se şi primind botezul.

În temniţă Sf. Onisim i-a slujit Apostolului Pavel ca un fiu. Acesta îl cunoştea personal pe Filimon şi i-a trimis o carte plină de iubire în care îi cerea să-l ierte pe robul său şi să-l primească ca pe un frate. Apoi l-a trimis pe Onisim cu scrisoarea aceea la stăpânul său, lipsindu-se de ajutorul de care avea atâta trebuinţă.

După ce a primit scrisoarea, Sf. Filimon nu numai că l-a iertat pe Onisim dar l-a şi trimis înapoi la Roma, la Apostolul Pavel. Mai târziu, el a fost uns episcop în Gaza (prăznuit în 4 ianuarie, 19 februarie şi 22 noiembrie).

După ce Sf. Apostol Pavel s-a mutat la Domnul, Sf. Onisim a rămas lângă apostoli până la sfârşit şi a ajuns să fie sfinţit episcop. După trecerea la Domnul a apostolilor Sf. Onisim a propovăduit Evanghelia în multe părţi şi oraşe: în Spania, Carpetania, Colossae şi Patras. La bătrâneţe Sf. Onisim a ocupat scaunul episcopal la Efes, după Sf. Apostol Timotei. Când Sf. Ignatie Purtătorul de Dumnezeu (prăznuit în 20 decembrie) era dus sa fie executat la Roma, Episcopul Onisim a mers să se întâlnească cu el şi cu alţi creştini, după mărturia din epistola sa către Efeseni.

În vremea împărăţiei lui Traian (89-117), Sf. Onisim a fost arestat şi adus la judecată în faţa eparhului Tertul. Acesta l-a ţinut pe sfânt în temniţă timp de 18 zile după care l-a trimis la închisoarea din cetatea Puteoli. După o vreme, când a vorbit eparhul cu Sf. Onisim, a înţeles că acesta nu s-a lepădat de a sa credinţă creştină şi a hotărât să fie bătut cu pietre şi apoi să i se taie capul cu sabia. Trupul său a fost luat de o femeie cu viaţă sfântă care l-a pus într-un sicriu de argint, acestea petrecându-se în anul 109.

SURSA

%d blogeri au apreciat asta: