Concertul „Patimile dupa Sfantul Matei” / Ilarion Alfeiev

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Le 6 avril dernier, la chaîne de télévision russe Kultura a diffusé la représentation de l’œuvre musicale « La Passion selon saint Matthieu » composée par Mgr Hilarion (Alfeyev).

UNE PASSION RUSSE OECUMENIQUE DU 21e SIECLE

Mgr Hilarion Alfeyev a composé en 2007 une oeuvre qui fera date dans l’histoire de la musique du 21ème siècle: une Passion selon Saint Matthieu, pour choeur, solistes et orchestre à corde, exemplaire à de nombreux titres: il s’agit d’un chef-d’oeuvre artistique. Elle est aussi un pont jeté entre l’Orient et l’Occident, une oeuvre oecuménique tant sur le plan musical que confessionnel. Elle puise en effet son inspiration musicale chez celui qui reste le modèle inégalé de la Passion: J.-S. Bach, dans la filiation duquel Alfeyev se place consciemment, ainsi que chez ses successeurs jusqu’au 20ème siècle, et dans la musique traditionnelle russe, non seulement l’univers liturgique de ces deux derniers siècles, mais aussi dans l’âme de la Russie, l’antique chant znamenny, équivalent slavon de notre chant grégorien, et les mélodies populaires russes. Cette fusion de styles si nombreux est réalisée de manière magistrale et très personnelle, aboutissant à une étonnante unité. Elle suscite un ouvrage à la fois original et de tradition. L’oecuménisme s’exprime aussi par le fait que la forme liturgique employée est occidentale, la passion luthérienne – elle même inspirée d’un modèle catholique – alors que les textes glosant le récit évangélique sont pris, eux, dans le trésor de la liturgie orientale pour la Semaine Sainte, qui unit la Croix et la Résurrection. Les chants sont en slavon. Mgr Hilarion est aussi privat-docent de l’Université de Fribourg. C’est selon son voeu que nous montons cette oeuvre en 1ère suisse avec cette Univesité.

OPERA INTEGRALA IN FORMAT MP3 SE POATE DESCARCA DE AICI sau video de AICI

PS: vedeti si O singură Înviere, documentar despre problematica stabilirii datei sărbătorii Paştelui

”Duh de samurai” – Remember: 21 de ani de la moartea parintelui Nicolae Steinhardt

(…) Noi însă luând pildă de la amândoi – şi de la Hristos şi de la  Socrate şi făcând osebire între cele două înţelesuri ale cuvântului [moarte] e bine să ne pregătim din vreme a înfrunta:

a)  moartea fizică întocmai ca Socrate: cu demnitate, curaj, ţinută militară, duh de samurai, chiar şi cu niţică teatralitate, cât mai bărbăteşte şi mai semeţ;

b)  despărţirea sufletului de trup şi pornirea lui către Judecată cu gândul la Hristos: cu sudoare, cu fiori în inimă şi sânge, cu spaimă şi tremur violent.

Să ne rugăm Domnului să ne dea la vremea morţii aceste două daruri: cât priveşte trupul: ţinută şi curaj; cât priveşte sufletul îngenunchere, frică şi neprefacută căinţă.

REFLECŢII DESPRE MOARTE Din „Dăruind vei dobândi” de Nicolae Steinhardt

Mi-a atras atentia sintagma care da si titlul postarii : ”duh de samurai”. Mi-a amintit din filmul ”Ultimul samurai” de scena mortii samuraiului care intruchipeaza ”duhul de samurai”. Katzumoto se duce la moarte sigura si nu pregeta a se jertfi pentru niste valori, pentru un ideal. Apara aceste valori cu propriul sau sange si sangele sau jerfit lor le da puterea de a invinge cea mai strasnica opozitie. Tot ”duh de samurai” are si sora samuraiului cand e dispusa sa-si ia viata ca sa nu se mai simta dezonorata, daca ii dadea voie stapanul,samuraiul, fratele ei… De acelasi duh sunt insufletiti oamenii samuraiului care isi apara Stapanul cu piepturile lor goale cand satul le este atacat in noapte; viata lui , a Stapanului, a samuraiului, e mult mai de pret decat vietile lor. Nu clipesc in a se jertfi pentru cel mai de pret dintre ei. De acelasi duh de samurai admirat de Steinhardt dau dovada luptatorii cand desi grav raniti continua lupta pana la ultima suflare, pana la ultima picatura de sange. Tot asa cade in lupta eroic fiul Samuraiului, acoperind retragerea tatalui sau: tine pe loc vrajmasii si cade cu pieptul inainte baricadandu-le calea.

Dar oare nu tot de ”duh de samurai” au dat dovada martirii crestini de-a lungul atator secole? Nu tot asa s-au purtat in fata schingiuitorilor? Nu ”duhul de samurai” le-au dat putere unui Tutea, printului Vladimir Ghika, lui Nicolae Steinhardt, Richard Wurmbrand si cator altora sa iasa biruitori in fata unor forte care i-ar fi putut strivi ca pe niste ganganii?

Toate acele femei crestine, care si-au incurajat barbatii, copiii, in a accepta martirajul, care si-au pregatit sotii pentru rug, cruce sau torturi, care nu le-au spus:  ”nu te du”, ci, ca si tatal lui Steinhardt, le-au zis doar: ”sa nu ma faci de ras, sa nu fii un cacaios”…

”Duh de samurai” este poate ceea ce lipseste Vestului si Estului, coplesiti de alte duhuri: al necredintei, al materialismului, al satisfacerii instinctelor… ”Duhul de samurai” este ceea ce Domnul asteapta sa vada in fiii Sai, fii ai libertatii, care nu se inspaimanta in fata mortii ci in fata tradarii si pierderii sufletului.

Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste şi de înţelepciune.” (2 Timotei 1:7, NTR)

Poate ca ruga cea mai potrivita pentru noi este cea a lui Isaac Sirul.

Teatru radiofonic despre Nicolae Steinhardt si Sf. Cuv. Maria Egipteanca – la Radio Romania Cultural

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Duminica floriilor: Cand pe Imparat Il umfla plansul…

Compararea textelor evanghelice sinoptice(Matei 21:1-11, Marcu 11:1-10, Luca 19:28-44) ale scenei mesianice a intrarii Domnului in Ierusalim in saptamana patimilor scoate la iveala cateva observatii interesante:

  1. Singurul care citeaza profetiile pe care Domnul le implineste intrand calare pe un magarus in cetatea lui David este sfantul evanghelist Matei(21:4,5).
  2. Raportul vamesului-apostol pare sa sufere de o alterare textuala: se vorbeste de magarus si de mama lui,magarita. Totusi,foarte probabil este ca rapoartele sinoptice sa fie numai complementare si consecvente cadrului propriu fiecaruia; explicatia diferentei dintre Matei si Marcu-Luca fiind : deoarece doar Matei citeaza textele profetice carora actiunea Domnlui le aduce plinirea, tot doar el pomeneste si de magarita si magarus. Iar pomenirea ambilor este doar consecventa imaginii profetice care acum isi gaseste implinirea cat se poate de precisa: profetia vorbeste despre ”Împăratul tău vine la tine, smerit şi călare pe un măgar, pe un măgăruş, pe mânzul unei măgăriţe!” iar implinirea ei reda tabloul magarusului cinstit de Domnul (cu onoarea de a-L calari), magarus insotit insa si de maica lui. Asadar, Matei pomenind si de magarita un face decat sa redea foarte atent implinirea in amanunt a profetiei, amanunt concretizat in prezenta magaritei,mama magarusului.
  3. Foarte interesant este si ca doar evanghelistii Marcu si Luca precizeaza: ”un măgăruş pe care nu a încălecat încă nici un om/ pe care n-a încălecat nimeni niciodată.”
  4. O sintagma aparent bizara este: „ Au adus măgăriţa şi măgăruşul, şi-au pus hainele peste ei, iar Isus S-a aşezat deasupra lor.”(Matei 21:7, NTR) Sinaxa pare nastrusnica aici putandu-se intelege ca Isus S-a asezat deasupra ambilor, magarusul si maica-sa,cum le place scepticilor sa citeasca si ironizeze. Imaginea este stranie si nenecesara, textul putand fi mult mai coerent si normal inteles: Isus s-a asezat deasupra lor – a hainelor puse pe magarus ca si pe mama lui. Cornilescu evita neclaritatea si traduce: „ Au adus măgăriţa şi măgăruşul, şi-au pus hainele peste ei, şi El a şezut deasupra.”(Matei 21:7, VDCC) iar Sinodala pare sa fi gasit o solutie de exprimare si mai fericita: „ Au adus asina şi mânzul şi deasupra lor şi-au pus veşmintele, iar El a şezut peste ele.” (Matei 21:7, VBOR)  La fel procedeaza mai vechile versiuni romanesti: ”Au adus asina şi mânzul, şi au pus deasupra lor veşmintele sale, şi a şezut pre dânsele.”( Noul Testament de la 1857). ”Noul Testament pe intelesul tuturor” parafrazeaza: ”şi i-au adus animalele, aruncându-şi hainele peste mânz ca să-l poată călări.”
  5. Marcu, scribul lui Petru conform traditiei, pare foarte exact in detalii: precizeaza ca ucenicii au fost trimisi ”in sat”( v. 1) iar ucenicii ”au găsit măgăruşul legat lângă uşă, afară în stradă”(v. 4). Marcu spune ca ”Cei care stăteau acolo i-au întrebat: „Ce faceţi de dezlegaţi măgăruşul?””(v. 5) iar Luca(v. 33) , pe traditia lui Pavel, precizeaza ca aceia erau ”stapanii” magaritei si a puiului ei.
  6. Doar doctorul evanghelist Luca(19:39-40) raporteaza finalul scenei in care Domnul le inchide gura fariseilor ce voiau sa inchida gurile oamenilor ce-I proclamau mesianitatea. Tot numai Luca(19:40-44) pomeneste jalirea Ierusalimului si profetizarea de catre Domnul a napastelor cetatii deicide.

Acest mic ”survol” comparativ cu observarea detaliilor nu trebuie sa ne faca sa pierdem din vedere ”padurea” din cauza ”copacilor”: Imparatul imparatilor ”Isi permite” o unica scena de ”triumf” : una ”de tot rasul” pentru potentatii vremii – un ”sarantoc”, aclamat ca Imparat de plebea unei cetati sub ocupatie straina, calare pe un magarus cu urechi pleostite… Imparatul smerit chiar si in unica scena de ”triumf” pamantean… Intr-adevar smerit, atat de smerit …

Si cand toti striga de bucurie, El,Imparatul, incepe sa boceasca ”ca o muiere”! ”Halal Imparat” – si-o fi zis tradatorul, gandindu-se daca va scoate macar 30 de arginti de pe urma ”natangului” Astuia…

AUDIO: Timpul smochinelor de N Steinhardt

din volumul de predici-eseuri „Daruind vei dobandi”.

Sfantul Ioan Gura de Aur : profet sau idealist utopic?

Hrisostom nu credea în scheme abstracte; el a avut o credinţă înflăcărată în puterea creativă a iubirii creştine. Pentru acest motiv el a devenit învăţătorul şi profetul tuturor veacurilor în Biserică. În tinereţea sa el a petrecut câţiva ani în deşert, dar nu a stat acolo.

Pentru el singurătatea monahală a fost o perioadă de antrenament. El s-a întors către lume pentru a proclama puterea evangheliei. A fost un misionar  prin vocaţie; a avut un zel apostolic şi evanghelic. El a voit să îşi împărtăşească inspiraţia cu fraţii. El a voită să lucreze la stabilirea Împărăţiei lui Dumnezeu.
El s-a rugat pentru astfel de lucruri în viaţa comună astfel încât nimeni nu mai trebuia să se întoarcă în sălbăticie în căutarea desăvârşirii, fiindcă există aceiaşi oportunităţi în oraşe. El a voit să reformeze însuşi oraşul şi pentru acest lucru şi-al ales sieşi calea preoţiei şi a apostolatului.
A fost acesta un vis utopic? Era posibil să reformezi lumea şi să depăşeşti lumescul lumii? A reuşit Hrisostom în misiunea sa? Viaţa sa a fost furtunoasă şi grea, a fost o viaţă a îndurării şi a martiriului. A fost persecutat şi respins de păgâni şi de fraţi falşi şi a murit fără casă în exil ca şi prizonier. Tot ceea ce i-a fost oferit spre suferinţă a îndurat în duhul bucuriei, ca şi din mâna lui Hristos care a fost respins şi executat. Biserica a recunoscut cu mare grijă această mărturie şi a aclamat solemn pe Hrisostom ca şi pe unul din „învăţătorii ecumenici” pentru veacurile ce aveau să vină.
Există o aromă  neobişnuită de modernitate în scrierile lui Hrisostom. Lumea lui era ca şi a noastră, o lume a tensiunilor, o lume a problemelor nerezolvate în toate domeniile vieţii. Sfaturile lui se potrivesc la fel de bine veacului nostru ca şi celui din timpul său. Principalul său sfat este o chemare la un creştinism integral, în care credinţa şi milostenia, credinţa şi practica   sunt   legate   organic   într-o   predare   necondiţională   în   iubirea   copleşitoare   a   lui Dumnezeu,   o   încredinţare   necondiţionată   în   mila   Sa,   într-o   încredinţare   necondiţională slujirii Sale, prin Iisus Hristos, Domnul nostru.

Din ”EPOCA PATRISTICĂ ŞI ESHATOLOGIA” in ”ASPECTE ALE ISTORIEI BISERICII” – VOLUMUL AL PATRULEA din COLECŢIA LUCRĂRILOR lui GEORGES FLOROVSKI, Profesor Emerit de Istoria Bisericii, Universitatea Harvard

SINAXAR: Buna Vestire

Binecuvântarea Tatãlui s-a revãrsat prin Maria asupra tuturor oamenilor

Din Discursurile sfântului Sofroniu, episcop (Disc. 2, despre Buna-Vestire a Sfintei Nãscãtoare de Dumnezeu, 21-22.26: PG 87, 3, 3242.3250)

Bucurã-te, cea plinã de har, Domnul este cu tine!
(Lc 1,28). Ce poate fi mai sublim decât aceastã bucurie, o, Fecioarã Mamã? Sau ce poate fi mai presus de acest har pe care tu singurã l-ai primit de la Dumnezeu? Sau ce  se  poate  imagina  mai  plãcut  si  mai  strãlucit  decât acesta? Toate rãmân departe de minunea care se vede în tine, toate se aflã sub harul tãu. Privilegiile cele mai sigure  ocupã  un  loc  secund  si  au  o  strãlucire  absolut inferioarã.
Domnul este cu tine! Cine ar îndrãzni sã se ia la întrecere cu tine? Dumnezeu se naste din tine. Cine nu ti-ar ceda  imediat  locul  si  nu  ti-ar  recunoaste  cu  bucurie întâietatea  si  superioritatea?  De  aceea,  contemplând prerogativele tale mai strãlucite decât toate creaturile, te aclam si eu cu cele mai înalte laude: Bucurã-te, cea plinã de har, Domnul este cu tine! La bucuria din tine, de fapt, sunt fãcuti pãrtasi nu doar oamenii, ci ea este împãrtãsitã si puterilor ceresti.
Cu adevãrat binecuvântatã esti tu între femei, cãci ai schimbat blestemul Evei în binecuvântare si ai fãcut ca Adam, care mai înainte zãcea lovit de blestem, sã fie binecuvântat prin tine.

Cu  adevãrat  binecuvântatã  esti  tu  între  femei,  cãci prin  tine  binecuvântarea  Tatãlui  s-a  revãrsat  asupra oamenilor si i-a eliberat de vechiul blestem.Cu  adevãrat  binecuvântatã  esti  tu  între  femei,  cãci prin tine strãmosii tãi ajung la mântuire, deoarece tu îl vei naste pe Mântuitorul care le va aduce mântuirea.
Cu adevãrat binecuvântatã esti tu între femei, cãci, fãrã sã fi primit sãmântã, ai rodit acel fruct care dãruieste binecuvântare întregului pãmânt si îl mântuieste de acel blestem din care se nasc spinii.
Cu adevãrat binecuvântatã esti tu între femei, cãci,fiind  femeie  prin  naturã,  devii  totusi  mama  lui  Dumnezeu. Si dacã cel care trebuie sã se nascã din tine este cu adevãrat Dumnezeu întrupat, pe bunã dreptate esti numitã Nãscãtoare de Dumnezeu, cãci îl nasti cu adevãrat pe Dumnezeu.
Într-adevãr, în sânul tãu îl tii ascuns pe Dumnezeu care sãlãsluieste trupeste în tine si se naste din tine ca un mire care aduce tuturor oamenilor bucurie si oferã tuturor lumina dumnezeiascã.
Cãci în tine, o, Fecioarã, ca într-un cer curat si clar,Dumnezeu si-a fixat cortul sãu si el, ca un mire, iese din  camera  sa  nuptialã  (Ps 18,6).  Imitând  alergarea unui gigant, el merge în viata sa pe drumul care va fi mântuire pentru toti cei vii si care, întinzându-se de la înãltimea  cerului  pânã  la  cerurile  cele  mai  înalte,  va umple toate de cãldura sa divinã si de strãlucirea sa dãtãtoare de viatã.

Din Predicile fericitului Aelred, abate:

Dar ce putem face pentru ea? Ce daruri îi putem oferi? De-am putea cel putin sã-i dãm ceea ce îi datorãm! Noi suntem datori sã o cinstim, suntem datori sã o slujim, suntem datori sã o iubim, suntem datori sã o lãudãm. Suntem datori sã o cinstim, deoarece este mama Domnului nostru. Si cine n-o cinsteste pe mamã cu sigurantã cã nu-l cinsteste nici pe Fiul. Spune Scriptura: Cinsteste pe tatãl tãu si pe mama ta (Ex 20,12).

PS: a se vedea si Maica Domnului: Theotokos – orthodoxie versus heterodoxie si Calendar crestin: nasterea Sfintei Fecioare Maria

%d blogeri au apreciat asta: