Ruga Esterei – via Septuaginta

Iar regina Estera, fiind cuprinsă de frica morţii, a alergat la Domnul; şi, lepădându-şi hainele slavei, s’a îmbrăcat în haine de plângere şi de jale, iar în locul uleiurilor aromate şi-a umplut capul cu cenuşă şi gunoi; trupul foarte şi l-a smerit, şi fiece loc al desfătării sale l-a umplut cu smocuri smulse din părul ei. Şi s’a rugat către Domnul, Dumnezeul lui Israel, zicând:

„Doamne al meu, doar Tu eşti Împăratul nostru;

ajută-mă pe mine cea singură,
cea care nu am alt ajutor decât numai de la Tine;
că pieirea mea îmi stă înainte.

Eu am auzit de la tatăl meu,
în neamul părinţilor mei,
că Tu, Doamne, Ţi l-ai ales
pe Israel din toate neamurile
şi pe părinţii noştri din toţi strămoşii lor
spre moştenire veşnică,
şi că ai făcut pentru ei tot ce ai grăit.

Şi acum, noi am păcătuit faţă de Tine,
iar Tu ne-ai dat în mâinile vrăjmaşilor noştri
fiindcă noi i-am cinstit pe dumnezeii lor;
drept eşti Tu, Doamne!

Dar acum, ei nu s’au mulţumit
cu amărăciunea robiei noastre,
ci şi-au dat mâna cu idolii lor,
ca să răstoarne poruncile gurii Tale
şi să nimicească moştenirea Ta
şi să astupe gura celor ce Te laudă pe Tine
şi să stingă slava casei Tale şi jertfelnicul Tău
şi să dezlege gura neamurilor
spre a-i preaslăvi pe dumnezeii lor cei mincinoşi
şi pentru ca regele cel muritor să fie’ntotdeauna preţuit.

Doamne, nu da sceptrul Tău
celor ce nu sunt,
ca să nu râdă ei de căderea noastră,
ci întoarce-le uneltirea împotriva lor înşişi,
iar pe cel ce a început să ne rănească
fă-l de ruşine.
Adu-Ţi aminte de noi, Doamne,
arată-Te în vremea necazului nostru

şi dă-mi curaj,
Tu, Împărat al dumnezeilor şi Stăpân a toată stăpânirea.
Pune-mi în gură cuvânt cu trecere
în faţa leului
şi umple-i inima de ură împotriva celui ce se luptă cu noi,
pentru ca să piară acela,
el şi cei de un gând cu el.

Pe noi însă izbăveşte-ne cu mâna Ta,
iar mie, celei singure, ajută-mi,
că nu am pe nimeni în afară de Tine, Doamne!

Tu pe toate le cunoşti
şi ştii că eu urăsc slava nelegiuiţilor,
că îmi este silă de patul celor netăiaţi-împrejur
şi de tot străinul.
Tu eşti Cel ce-mi cunoşti nevoia,
că nu pot suferi semnul mândriei mele,
care se află pe capul meu în zilele când ies la vedere,
că-mi e silă de el ca de o haină întinată cu sânge
şi că nu-l port atunci când sunt singură.
Roaba Ta n’a mâncat din masa lui Aman,
nici n’a preţuit ospăţul regelui,
nici că am băut din vinul jertfit idolilor;
nici că roaba Ta s’a veselit,
din ziua ridicării mele şi până acum,
fără numai întru Tine, Doamne, Dumnezeul lui Avraam.

Dumnezeule, Cel ce ai putere peste toate,
auzi glasul celei fără de nădejde
şi izbăveşte-ne din mâna celor ce caută să ne facă rău
şi eliberează-mă de frica mea!“

Estera 4:17+ – adaos propriu Septuagintei – citare din Traducerea Anania Bartolomeu

%d blogeri au apreciat asta: