Crestina te(-)ologie oloaga (R)

Initial intentionam titlul : „teologie crestina schioapa”. Insa pentru cum suna si pentru un alt motiv ce-l voi explica ulterior am pastrat titlul asa cum apare.
Exista in crestinismul actual (in sensul tuturor bisericilor, cultelor, denominatiunilor care isi asuma identitatea de crestini – ucenici/urmasi si Cristosului Isus din Nazaretul Iudeii) o grozava ignoranta „ecumenica” si un partizanat cultic teribil. Asa cum mai scriam, fiecare trage focul pe turta lui, cum zice o vorba romaneasca. Si n-ar fi aceasta cea mai grava problema. Ce mi se pare mai penibil este cand pentru a-ti justifica propriile pretentii de autenticitate si „continuitate apostolic-crestina” dai dovada fie de ignoranta vinovata fie de perfidie „diplomatica”.
Un singur exemplu – suficient de elocvent cred. Premisele unui sistem de gandire sunt fundamentale si in clipa in care din start, de la fundatie, pleci schiop, incomplet,pretentiile ulteriore de urmare cu fidelitate a proiectului initial devin nule si neavenite.
In aceasta situatie se gaseste in primul rand crestinatatea apuseana cu toate fragmentarile ei. Canonul Scripturii este baza oricarei teologii crestine. Indiferent de alaturarea sau nu a Traditiei ca sursa de autoritate, Biblia reprezinta principala autoritate scrisa – negru pe alb . Ori aici latura apuseana a Bisericii a pacatuit cam de pe la inceput. Traducerea lui Ieronim a Vulgatei direct din sursele ebraice a ignorat realitatea incontestabila a faptului ca textul Septuagintei, asa imperfect cum este, a reprezentat Biblia bisericii crestine din timpul apostolilor, iar apostolul Pavel care a raspandit crestinismul in bazinul Mediteranei ,fara doar si poate s-a axat in principal in citarea VT pe textul Septuagintei(LXX).
In masura in care Biserica Romano-Catolica a perseverat ulterior in drumul ei propriu, inclusiv prin accentuarea Vulgatei in detrimentul Septuagintei, se poate vorbi de o schiopatare serioasa a Vestului plecand chiar de la baza, Scripturile. A face teologie pe o Biblie „proprie” pentru ca nu inghiti prea bine „versiunea grecilor” nu este nici intelept nici sanatos teologic.
Protestantismul ca descendent schismatic de facto al Vestului Crestin, a pastrat canonul biblic dupa cel ebraic pe filiera traditiei catolice a Vulgatei, cu purificarile de rigoare manifestate in traduceri si mai „la sursa” , ebraica insa preponderent( daca nu doar ebraica…). Ignorarea LXX de catre protestantism este mult mai grava decat bagatelizarea mai mult sau mai putin pronuntata a istoriei primelor 3 secole crestine( ale persecutiilor si ilegalitatii in Imperiu Roman). A face „teologie crestina” fara a lua in considerare la modul serios textul biblic grec al LXX folosit de biserica primelor secole, este ceva revoltator pentru crestinatatea estica/ortodoxa si auto-subminant pentru protestantism. Aici numele legitim de „protestanti” si-l pot asuma ortodocsii, care cu toate pacatele lor(si nu putine…) au ramas totusi la Biblia folosita preponderent de catre primii crestini. Probele textuale denota faptul ca LXX a fost citata mai mult decat TM (si in detrimentul lui!) in NT. http://mysite.verizon.net/rgjones3/Septuagint/spindex.htm
Deci faci o teologie oloaga cand ignori cu buna stiinta un martor textual biblic extrem de important – textul grec al LXX. Oloaga zic, pentru ca desi ar parea doar schioapa, mersul doar in „piciorul” textului ebraic/masoretic (TM) nu poate fi nici macar schiopatat. Pana la un punct poate reusesti sa topai intr-un picior… dupa care si acela cedeaza…si ajungi sa te tarasti sau il inlocuiesti cu o carja…
Probabil ca aici, in domeniul Canoanelor Scripturii, imaginea „ecumenica” a crestinismului care „respira cu amandoi plamanii” – adica cel rasaritean si cel apusean, este cea mai corecta. A te limita doar la textul ebraic(TM) sau doar la cel grec(LXX) inseamna a-ti taia singur unul dintre picioare…
In ciuda tuturor problemelor legate de traduceri si transmiterea textului( manuscrisele de la Qumran care par sa favorizeze TM – desi uneori sprijina LXX in detrimentul TM- !, sau multiplele manuscrise ale LXX cu toate problemele ce deriva de aici…) in abordarea serioasa a studiului scrierilor sacre doar compararea textelor si sinceritatea in demersul exegetico-hermeneutic, dublate de acceptarea ( senina si increzatoare in Dumnezeu a) dilemelor si incertitudinilor poate fi o cale corecta de a imparti drept Cuvantul Adevarului (2 Timotei 2:15). Doar asa te poti infatisa inaintea lui Dumnezeu( si a oamenilor) ca un om incercat, care n-are de ce sa-i fie rusine pentru abordarea corecta si echidistanta a realitatii faptice a Revelatiei scrise.

Linkuri de interes la subiect:
http://en.wikipedia.org/wiki/Septuagint
http://ccat.sas.upenn.edu/ioscs/ http://www.lxx.org/index.htm

http://mysite.verizon.net/rgjones3/Septuagint/spindex.htm
http://www.scripturecatholic.com/septuagint.html

http://ccat.sas.upenn.edu/nets/edition/ http://www.peterpapoutsis.com/

PS: cu siguranta ca mantuirea cuiva nu sta in perfecta intelegere simultana a ambelor texte si in lamurirea tuturor problemelor aferente. Parafrazand o vorba a d-lui Tutea, o baba care se inchina(lui Dumnezeu fie si imperfect inteles) este om, pe cand un savant castigator al premiului Nobel poate fi doar un „dihor”…
Insa pentru pretentia unui STUDIU biblic serios, pretentiile sunt altele decat pentru citirea devotionala a Bibliei de catre gospodina cu 5 scolari de format ca oameni…

%d blogeri au apreciat asta: