Sfanta Biserica si ramasita ei – ieri si azi(R)

„Cel puţin în unele dintre sensurile cuvîntului, era din ce în ce mai greu ca Biserica să poată fi numită sfîntă. Cei ce se întrebau: „[Dacă] Biserica este construită pe o piatră solidă. …De ce spuneţi atunci că are nevoie de reformă?” se aflau în minoritate, cel puţin în rîndul oamenilor responsabili din cadrul Bisericii, ale căror întrebări erau mai degrabă de tipul: „Nu a devenit cumva întreaga stare a Bisericii oarecum brutală şi monstruoasă?” sau „Care păstor din ziua de azi şi-ar mai da viaţa pentru turma sa ? De fapt, care păstor nu s-a preschimbat în lupul care le devorează sufletele ?” sau „Dacă [papa] nu este în stare ori nu doreşte să-şi reformeze propria curie, pe care o ţine sub aripa-i protectoare, ce motive am mai avea să credem că poate reforma Biserica atît de sfîşiată ?”. Citînd lamentaţiile lui Bernard pe tema corupţiei Bisericii, ei adăugau un comentariu trist: „Şi de atunci Biserica a mers din rău în şi mai rău”. Denunţarea de către Bernard a Bisericii pe care o numise „cuib de hoţi” şi-a găsit şi ea numeroase ecouri în epocă. Cu excepţia unei rămăşiţe mîntuitoare, „pe care Duhul lui Iisus a păstrat-o pentru sămînţă”, întreaga Biserică se afla într-o stare de deformare şi avea nevoie de reformare. Indepărtarea de forma vieţii Bisericii pe care o lăsaseră Părinţii era răspunzătoare pentru „excesele şi abuzurile” care au generat deformarea. Sau, cum spuneau criticii mai severi, „întrucît guvernarea Bisericii este atît de infectată, întregul trup mistic al lui Hristos este bolnav”. ”

Jaroslav Pelikan,TRADIŢIA CREŞTINĂ O istorie a dezvoltării doctrinei,Vol 4: Reformarea Bisericii şi a dogmei (1300-1700) p. 133-134

%d blogeri au apreciat asta: