Obsedati(i) de ziua a saptea/sabat/sambata

„Sâmbătar sau nimic” ar putea fi refrenul unei parafrazari-sintetizari a pozitiei unor sambatari obsedati de problema sambetei ca zi de odihna. „Evanghelizarea” lor sta sub imperiul propovaduirii sambetei in contrast cu „abominatia/uraciunea/scarbosenia” duminicii „papale”. Acest soi de sambatar simte si chiar crede ca scopul existentei lui pe fata pamantului este sa convinga cat mai multi „pseudo”-crestini „duminic-ani” ca „ori devii sambatar ori esti nimic”, adica insasi calitatea de „crestin” ar fi sinonima „celei”  de vajnic cerber al sabatului. Mai ceva ca fariseii din vechime, acesti sabat-arieni vad lumea radical in „alb si negru”, ei, sabatarienii, fiind bineinteles „albii”, imaculatii, iluminatii, iar restul: negrii,tuciurii ca taciunele, ca si catranul si smoala iadului caruia ii apartin cat timp nu sunt fanii sabatului 24/24 si cu toata adrenalina posibila si imposibila. Acesti obsedati de ziua a saptea iti vor desira toata istoria in pledoaria lor anti-duminica, te vor satura de scenarii cu legi duminicale si persecutii pentru sabat.

In fata acestor cerberi ai sabatului mi se pare mai nimerita ca oricare alta observatia unui studiu pe marginea unor speculatii ale lui Maxim Marturisitorul  din Filocalia, vol. 3, p. 469.

Se spune tranşant că Dumnezeu nu a poruncit să se cinstească sâmbăta38, şi afirmatia poate surprinde într-o primă fază. Însă Maxim oferă aici o reinterpretare a poruncii privitoare la cinstirea zilei a şaptea. Cinstirea unei zile care este parte a creatiei, în calitate de unitate structurală cronologică, ar putea fi rapid catalogată în registrul idolatriei. Sensul profund al poruncii, remarcă Maxim, este indicarea simbolică a faptului că Dumnezeu Însuşi trebuie cinstit prin zile. Pornind de la această convingere, Maxim Îl identifică pe Dumnezeu chiar cu ziua Sâmbetei, arătând că „El este Sâmbăta, ca Cel ce e repausul sufletului după ostenelile în trup şi odihna după străduintele pentru dreptate”39.

„ŞABATUL – MEDIU DE TRANSFIGURARE ŞI PREGUSTARE A VEŞNICIEI” de PAULA BUD in „STUDIA UNIVERSITATIS BABEŞ-BOLYAI, THEOLOGIA ORTHODOXA”, LIV, 2, 2009 , p. 229

Observ si amendez aceasta anomalie din pozitia unui sabatarian. Eu insumi cred ca mutatia de la sambata la duminica a fost un nefericit si gresit proces istoric, alimentat de polemica anti-iudaica a Bisericii primelor secole. Din pacate sabatul biblic al creatiei, ziua a saptea a poruncii a patra din Decalog, a ajuns sa fie confundat cu sabatul fariseic al iudaizantilor din comunitatile crestine primare. Cum polemica Bisericii dintre Neamuri cu nucleul iudaizant de la Ierusalim era acut inca din vremea apostolilor Pavel,Petru si Iacov, aceasta polemica s-a ascutit pe masura expansiunii Bisericii printre neevrei si a conflictelor Biserica-Sinagoga. Regretabil, treptat si zonal, segmente locale ale Bisericii au inceput sa respinga sabatul creatiei zilei a saptea ca fiind o „belea” iudaica paguboasa de care cu cat te descotoresti mai repede, cu atat mai ferice de tine si biserica ta . Procesul s-a acutizat si cronicizat pana cand sabatul „evreiesc” a ajuns sa fie inlocuit de duminica „crestina”(ulterior musulmanii isi vor alege vinerea drept „sabat” … ca sa fie si ei „originali”…) .

Dar aceasta trista realitate precum si necesitatea redescoperirii si revenirii la sabatul zilei a saptea nu constituie in nici un caz munitie valida pentru insistentele mai mult decat obsedante ale celor mai sus sanctionati. Zelul si turbarea cu care vor sa-ti bage pe gat sabatul in „maniera”: „ori esti sambatar – ori nu esti crestin veritabil” nu au nimic a face cu echilibrul si buna cuviinta a crestinului constient ca Duhul lui Dumnezeu asista pe orice credincios in procesul intelegerii si implinirii voiei divine.

Obsesia acestui gen de sambatari nu este departe de idolatria „suspectata” de Maxim. „Obsesia” buna a crestinului trebuie sa fie dragostea de Hristos si semeni si toate celelalte „i se vor da pe deasupra”, inclusiv corecta identificare a zilei de inchinare, sabatul zilei a saptea.

Cand sabatul Domnului substituie pe Domnului  sabatului, sabatul insusi devine un idol anti-hrist. O deturnare draceasca mai reusita nici ca se poate imagina…

%d blogeri au apreciat asta: