Mic compediu de heterodoxie:natura omului – familia decapitata(8)

7. Natura omului

Bărbatul şi femeia au fost creaţi după chipul lui Dumnezeu cu individualitate, putere şi libertate de a gândi şi a acţiona. Deşi creaţi ca fiinţe libere, fiecare om este o unitate indivizibilă a trupului, minţii şi sufletului şi este dependent de Dumnezeu în ceea ce priveşte viaţa, suflarea şi toate celelalte. Când primii noştri părinţi n‑au ascultat de Dumnezeu, ei au tăgăduit dependenţa lor de El şi au căzut din poziţia lor înaltă. Chipul lui Dumnezeu din ei a fost denaturat şi au ajuns supuşi morţii. Urmaşii lor împărtăşesc această natură decăzută şi consecinţele ei. Ei se nasc cu slăbiciuni şi tendinţe spre rău. Dar Dumnezeu, prin Hristos, a împăcat lumea cu Sine şi, prin Duhul Său, reface în oamenii care se pocăiesc chipul Creatorului lor. Creaţi pentru gloria lui Dumnezeu, ei sunt chemaţi să‑L iubească, să se iubească unii pe alţii şi să aibă grijă de mediul natural în care trăiesc. (Gen. 1,26‑28; 2, 7; Ps. 8,4‑8; Fapte 17,24‑28; Gen. 3; Ps. 51,5; Rom. 5,12‑17; 2 Cor. 5,19.20; Ps. 51,10; 1 Ioan 4,7.8.11.20; Gen. 2,15)

Elita ”teologica” adventista neaga statutul de ”primus inter pares” al lui Adam fata de Eva, explicit afirmat de Scripturi, motiv pentru care sustin ”egalitatea in drepturi” si neaga indirect statutul de ”cap” de familie al barbatului cu ”corolarul” datoriei bíblice explicit repetata in NT a sotiei de a se supune sotului ei ca si cap al familiei. Aceasta rebeliune rodeste intr-o emancipare din ce in ce mai de amploare care a condus deja la hirotonirea femeilor drept pastori, in ciuda interdictiilor clare ale Apostolului Pavel repetat afirmate in NT. Incununarea acestei rebeliuni este inca amanata de o generatie incomoda care impiedica desavarsirea nelegiuirii.

Remarcabil de profunde pentru sesizarea implicatiilor acestor devieri grave desi aparent minore sunt meditatiile pr. Alexander Schmemann despre nebunia hirotonirii femeilor( vezi si Despre hirotonirea femeilor (o perspectivă ortodoxă) – Pr. Alexander Schmemann si De ce nu poate fi preot o femeie? ).

PS: a se observa ca discutia se poarta pe un alt plan,mult superior si mult mai fundamental, fata de cel superficial in care spera domnul profesor Laiu ”sa se scoata” …

Mic compediu de heterodoxie: creatie sau evolutie, ”fundamentalisti” si ”iluministi”(7)

6. Creaţiunea

Dumnezeu este Creatorul tuturor lucrurilor şi a descoperit în Sfintele Scripturi raportul autentic al activităţii Sale creatoare. În şase zile, Domnul a făcut „cerul şi pământul” şi toate fiinţele vii care sunt pe pământ, iar în ziua a şaptea a acelei prime săptămâni S‑a odihnit. Astfel, El a înfiinţat Sabatul ca memorial veşnic al încheierii activităţii Sale creatoare. Primul bărbat şi prima femeie au fost făcuţi după chipul lui Dumnezeu, ca încoronare a lucrării de creaţiune. Li s‑a dat stăpânire asupra lumii şi răspunderea de a avea grijă de ea. Când lucrarea creaţiunii a fost încheiată, lumea era „foarte bună”, proclamând gloria lui Dumnezeu. (Gen. 1,2; Ex. 20,8‑11; Ps. 19,1‑6; 33,6.9; 104; Evr. 11,3

Desi cultul adventist oficial sustine creatia in 6 zile literale( a 24 de ore fiecare) , practic insa mintile ”luminate” de la conducere (din administratie,invatamant,etc) accepta mai mult sau mai putin tacit evolutionismul teist. Dilema ”(i)luminatilor”este cum sa nu ”sminteasca plebea” cu ”adevarurile” stiintei, motiv pentru care subiectul este adesea evitat chiar si in institutele de invatamant care se limiteaza la o apologetica care sa impece  si ”caprele” ci ”verzele”. Situatia pare insa sa scape de sub control cand cate-un ”VIP”  gen Edi Constantinescu ”deraiaza” si administratia se vede ”somata” la pozitii deloc comode…

Astfel, afirmatiile oficiale gen ”creatie in sase zile” par sa devina doar paravane pentru ”evolutii aggiornamentalizate” dar inca neasumate oficial…

Mic compediu de heterodoxie:Trinitatea si adventistii – de la secta pseudo-crestina la “biserica”(3)(6)

5. Duhul Sfânt

Dumnezeu Duhul cel veşnic a luat parte activă împreună cu Tatăl şi cu Fiul la creaţiune, la întrupare şi la răscumpărare. El a inspirat scriitorii Bibliei. El a umplut cu putere viaţa lui Hristos. El atrage şi convinge fiinţele omeneşti, iar pe aceia care răspund chemării Sale îi transformă după chipul lui Dumnezeu. Trimis de Tatăl şi de Fiul pentru a fi totdeauna alături de copiii Lui, El oferă daruri spirituale bisericii, o împuterniceşte să dea mărturie despre Hristos şi, în armonie cu Biblia, o conduce în tot adevărul. (Gen. 1,1.2; Luca 1,35; 4,18; Fapte 10,38; 2 Petru 1,21; 2 Cor. 3,18; Ef. 4,11.12; Fapte 1,8; Ioan 14,16‑18.26; 15,26.27; 16,7‑13)

Asa cum mai aminteam, ”biserica” adventista a fost ariana(anti-trinitariana) pentru decenii, abia spre sfarsitul secolului XIX ea ”aliniindu-se” cat de cat, nu fara controverse si paruieli, teologiei crestine trinitariene.

In ce priveste dogma crestina despre Sfantul Duh adventistii sunt romano-catolici – adeptii lui ”Filioque”,ei respingand criticile crestinatatii rasaritene drept simple ”speculatii”.

Acest aspect face parte din complexul de ”ezitari” si ciudatenii care tin de o cristologie inca disputata si controversata.  Cultul adventist a inceput sa recunoasca dumnezeirea  Fiului abia pe la 1888 dupa circa 4 decenii de existenta, iar motorul promovarii si acceptarii dumnezeirii Fiului au fost ”revelatiile” ”profetei” EGW. Totusi ”teología” adventista a ramas heterodoxa inca aproape un secol, asa incat pe la anii 1957 conflictele dogmatice pe problemática cristológica inca erau prezente si nici azi nu lipsesc.Acceptarea lui ”filioque” pare sa fie un exces de zel pentru deplinatatea dumnezeirii Fiului care sa compenseze negarea acesteia de catre ”pionieri”.

In ciuda acestor ”retusari” (fundamentale!) cultul adventist are inca probleme de intelegere a la naturii divino-umane a persoanei Fiului, neacceptand s-o numeasca pe Maica Domnului ”Theotokos”  – ”nascatoare de Dumnezeu”- un alt simptom al acestor ”neclaritati” legate de cristologie.

De asemeni adventistii insista sa identifice pe arhanghelul Michael cu Fiul lui Dumnezeu, in ciuda argumentelor consistente impotriva  acestei pozitii.

Mic compediu de heterodoxie:Trinitatea si adventistii – de la secta pseudo-crestina la “biserica”(2)(5)

4. Fiul

Dumnezeu Fiul cel veşnic a devenit prin întrupare Isus Hristos. Prin El au fost create toate lucrurile şi prin El este descoperit caracterul lui Dumnezeu. Prin El se realizează mântuirea omului şi prin El este judecată lumea. Dumnezeu adevărat din veşnicii, El a devenit şi Om adevărat, Isus Hristos. El a fost conceput prin Duhul Sfânt şi născut din fecioara Maria. A trăit şi a experimentat ispitirea ca o fiinţă umană, dar a exemplificat în mod desăvârşit neprihănirea şi dragostea lui Dumnezeu. Prin minunile Sale, El a manifestat puterea lui Dumnezeu şi a fost recunoscut ca fiind Mesia, Cel făgăduit de Dumnezeu. A suferit şi a murit de bunăvoie pe cruce pentru păcatele noastre şi în locul nostru, a înviat din morţi şi S‑a înălţat la ceruri ca să slujească în Sanctuarul ceresc în favoarea noastră. El va reveni în slavă pentru eliberarea finală a poporului Său şi restatornicirea tuturor lucrurilor. (Ioan 1,1‑3.14; Col. 1,15‑19; Ioan 10,30; 14,9; Rom. 6,23; 2 Cor. 5,17‑19; Ioan 5,22; Luca 1,35; Fil. 2,5‑11; Evr. 2,9‑18; 1 Cor. 15,3.4; Evr. 8,1.2; Ioan 14,1‑3

Journal of the Adventist Theological Society, 17/1 (Spring 2006): 125–139. History of Seventh-day Adventist Views on the Trinity by Merlin D. Burt

This brief study provides a survey of the Adventist historical progression from anti-Trinitarianism to a Biblical Trinitarian view.1 History shows that Ellen White played a critical role in the development of the doctrine of the Godhead or Trinity within the Seventh-day Adventist Church. It also shows that the change was difficult for Adventists and was only settled during the middle years of the twentieth Century. We will trace our topic chronologically: (1) Up to 1890—anti-Trinitarian period; (2) 1890 to 1900—emergence of Trinitarian sentiment; (3) 1900 to 1931 and the SDA Yearbook statement of faith—transition and conflict; and (4) from 1931 to the publication of Questions on Doctrine in 1957—acceptance of the Trinitarian view.

Up to 1890: Anti-Trinitarian Period Until near the turn of the twentieth century, Seventh-day Adventist literature was almost unanimous in opposing the eternal deity of Jesus and the personhood of the Holy Spirit.

Two of the principal founders of the Seventh-day Adventist church, Joseph Bates and James White, like Himes, had been members of the Christian Connection and rejected the doctrine of the Trinity.

Uriah Smith, long time editor of the Review and Herald, believed during the 1860s that Jesus was a created being…. By 1881 Smith had changed his view and concluded that Jesus was “begotten” and not created.

A selective list of Adventists who either spoke against the Trinity and/or rejected the eternal deity of Christ include J. B. Frisbie,11 J. N. Loughborough,12 R. F. Cottrell,13 J. N. Andrews,14 D. M. Canright,15 and J. H. Waggoner.16

By 1890 Adventists had come to a harmonious position that rejected the idea of Jesus as a created being and viewed Him the “begotten” or originated divine Son of God. He was seen as the Creator with the Father.The nature of the Holy Spirit was lightly discussed, though He was generally considered to be the omnipresent influence from the Father or the Son rather than a person.
From 1900 to 1931: Transition and Conflict
During the first two decades of the twentieth century, the church was divided in its position on the deity of Christ. The idea of Christ as the “eternal” Son appeared in print occasionally. The first person after 1900 to prominently promote the eternal pre-existence of Christ was W. W. Prescott.From 1900 to the 1930s, opinion on the eternal self-existent deity of Christ remained split in the Seventh-day Adventist Church. The use of the word “Trinity” in describing God continued to be avoided in print except for rare exceptions. As editors of the Review and Herald, Prescott and then F. M. Wilcox promoted the new view of Christ as eternal. The opposing positions continued as a source of theological conflict in the church.During the first decades of the twentieth century, Adventists found themselves battling higher criticism and the “new modernism” growing in Christianity. Protestant Fundamentalists were resisting this trend, and Adventists often found themselves battling side by side with them against teaching evolution in public schools and against liberal efforts to undermine the authority of the Bible. Modern liberalism rejected the deity of Jesus and his virgin birth. As a result, Adventist articles defending the deity of Christ began to appear in church papers on a more frequent basis. Irrespective of individual differences on details, Adventist ministers pulled into line against dangerous liberal views. The natural result was an increased appreciation of the full deity of the Son of God as the teaching came under attack.

From 1900 to the 1950s the church gradually shifted to the Biblical Christian view on the trinity and deity of Christ. This change seems to be due to a collection of influences: (1) Repeated published biblical studies on the topic; (2) Ellen White’s clear statements; (3) Adventist response to the attacks of “modern liberalism” on the deity of Christ and his virgin birth; and (4) F. M. Wilcox’s statement of “Fundamental Beliefs” and his Review and Herald editorials.

The first positive reference to the Trinity in Adventist literature appeared in the Bible Students’ Library series in 1892. Most early Adventist pioneers were anti-Trinitarians. In the late 1890s, Ellen White published articles and books in which she made strong statements supporting the Trinity concept, although she never used the word “Trinity.” Because many in the church remained opposed to it, more than three decades would pass before the church at large accepted the doctrine. In 1931 the Adventist Yearbook contained a statement of twenty-two fundamental beliefs, one of which was the Trinity.

In the 1890s, when she[Ellen G. White] become convinced of the individuality and personhood of the Holy Spirit, she referred to the Holy Spirit in literal and tangible terms much like those she had used in 1850 to describe the Father and the Son. For instance, addressing the church at Avondale College in 1899, she declared, “the Holy Spirit, who is as much a person as God is a person, is walking through these grounds, unseen by human eyes . . . . He hears every word we utter and knows every thought of the mind.”73

(Articolele mai sus citate apar traduse in  limba romana in cartulia ”Trinitatea în lumina revelaţiei” tiparita de azs in replica la ”restaurationistii” arieni dintre ei care doresc lepadarea de dogma Treimii si restaurarea arianismului printre azs).

La 1500 de ani de la „turnarea” dogmei Treimii , azs s-au gandit sa o ”restaureze”/ „redescopere” datorita ignorantei si infatuarii…

Cultul azs a fost la origine o secta anti-trinitariana care s-a metamorfozat intr-un secol in „biserica”. Biserica crestina exista de peste 17 secole pana sa apara asemenea „mutanti” cu pretentii de „ramasita”.

Miscarile anti-trinitariene schismatice azs nu au incetat niciodata sa aminteasca cultului  ca au „apostaziat” acceptand „dogma papala pagana” a Sfintei Treimi.Reminiscentele anti-trinitarianismul originar azs raman inca puternice desi cultul  face eforturi sporite de a se dezice de…pozitiile lui de la nastere.

Mic compediu de heterodoxie:Trinitatea si adventistii – de la secta pseudo-crestina la “biserica”(1)(4)

3. Tatăl

Dumnezeu Tatăl cel veşnic este Creatorul, Izvorul, Susţinătorul şi Suveranul întregii creaţiuni. El este drept şi sfânt, plin de milă şi har, încet la mânie şi îmbelşugat într-o statornică dragoste şi credincioşie. Calităţile şi puterile manifestate în Fiul şi în Duhul Sfânt sunt, de asemenea, revelaţii ale Tatălui. (Gen. 1,1; Apoc. 4,11; 1 Cor. 15,28; Ioan 3,16; 1 Ioan 4,8; 1 Tim. 1,17; Ex 34,6.7; Ioan 14,9)

Istoria crestinismului a fost de la inceput zbuciumata, cunoscand evolutii stranii in si in afara corpului Bisericii.

Nici istoria recenta nu ne “plictiseste”. In mediul protestant “biserici” noi rasar precum ciupercile dupa ploaie. “Permutarile si combinatiile” doctrinale si organizationale sunt o inepuizabila sursa de “creativitate”  pentru “inginerii” fragmentarii in sanul diversitatii strajuita de “libertatile” protestante.

As vrea insa sa ma opresc putin doar asupra procesului prin care asemenea “entitati” religioase ajung sa pretinda respectabilitate “umar la umar” langa bisericile istorice.

Asa de pilda, adventistii de ziua a saptea. I-am luat pe ei, pentru ca ii cunosc bine, si sunt un caz elocvent  prin metamorfozarea lor.

Primii adventisti au fost o adunatura de (dez)amagiti ai fantasmei parusiei cu care William Miller a tulburat crestinatatea americana de pe la 1840. Miller a ramas repetent la studiul Evangheliilor:  in ciuda cuvintelor clare si fara echivoc ale Mantuitorului conform carora ceasul parusiei il stie doar Dumnezeu Tatal (Matei 24:36), neica William, in urma “descifrarii profetiilor”, a fixat nici mai mult nici mai putin decat data revenirii Mantuitorului!

Lesne de inteles ca fanii lui au ramas la propriu cu ochii in soare si “urland la luna”. Unii insa au perseverat si si-au incropit un colac de salvare “teologica” din “doctrina sanctuarului” – singura “contributie” super-originala a adventismului la dogmatica crestina.

Insa ce ma intereseaza acum sa subliniez este ca adunatura millerito-proto-adventista era un adevarat cocktail “teologic”,insa numai crestin NU . De ce nu crestin? Pentru ca fundamentala dogma cu privire la Divinatate prin care crestinismul se distinge de toate celelalte religii este dogma Sfintei Treimi : un singur Dumnezeu in Trei Persoane. Ori proto-adventistii numai trinitarieni nu erau! Sotul celei care avea sa devina profeta “bisericii ramasitei”, James White, nu credea in Sfanta Treime. La fel cu el nu credau in Treime nici alti lideri si acoliti ai lor. Ca atare ei nu erau crestini!

Declaratiile de credinta din1872 si 1889 nu fac nici o referire la Persoana Duhului Sfant!, iar despre Fiul nu se vorbeste ca fiind de-o-fiinta cu Tatal. Nici macar in declaratia de credinta din 1931 despre Sfantul Duh nu se pomeneste nimic explicit!, desi se aminteste o singura data cuvantul “Trinitate” – si asta peste decenii de existenta a “bisericii” – unice, pure, “ramasita”!  Abia Fiului i se recunoaste “aceeasi natura si esenta cu a Tatalui”, in 1931. Totusi cristologia va da inca multe batai de cap si in 1957 cand unul dintre liderii azs va face scandal pentru modificarea crezului!

Practic asistam la “redescoperirea” dogmei Trinitatii la peste un mileniu si jumatate de la afirmarea dogmei in crezurile Bisericii! Sunt reluate controversele cristologice si trinitariene la secole dupa aparitia si solutionarea lor! Adventistii “redescopera roata” la caruta/droaga lor!

In tot acest timp!, aceasta secta para-crestina a pretins ca sunt Biserica (“ramasitei”), pazitoarea adevarului integral, biserica profetica chemata divin sa restatorniceasca adevarurile fundamentale ale Bisericii primare! Si aceste pretentii in timp ce ei nu aveau clara(ca sa nu spun ca negau!) dogma fundamentala a crestinatatii despre natura Dumnezeirii!

Iata cum o adunatura (semi)ariana, pretinde a fi Biserica chemata sa urecheze crestinatatea apostaziata, Babilonul. Si de fapt ei au fost doar o entitate para-crestina care in circa 150 de ani de existenta au reusit – intru-catva – sa se alinieze crestinismului mainstream, cel putin in ce priveste dogma Trinitatii!

O metamorfoza cat de cat fericita, tinand cont ca “gradinta Domnului e mare”…

AUDIO: ”Graiul martirilor” – serial radiofonic

Dulcetea tihnita a clipelor de sabat

Ascultati privind full-scren imaginile clipului sau, mult mai ferice, asezati relaxati la fereastra cu ochii spre soare bland si cu nasul spre miros de ciresi infloriti… Veti fi decuplati putin de la nebunia lumii si conectati la Viata.

PS: multumesc Simona!

%d blogeri au apreciat asta: