Jean Calvin vazut de Nicolae Steinhardt(2)


”Castellio împotriva lui Calvin” e o naraţiune pe două caturi. E istorisirea acţiunilor reale ale unor personagii reale, Calvin şi Castellio, oameni ai veacului al XVI-lea, despre care avem numeroase informaţii şi cunoştinţe. Şi e o alegorie, simbo­lizarea luptei din epocă dintre libertate şi tiranie.Intâmplător scena aleasă va evoca probleme teologice — aceasta pentru că veacul al XVI-lea a fost prin esenţă unul teologic. Decorul teologic nu are însă decât valoarea unei culori locale. Inapoia lui stă problema cea mare,problema adevărată, a fanatismului ori a toleranţei, pentru care Calvin şi Castellio, Geneva şi Basel, Şervet şi inchiziţia sunt doar nume şi costume, locali­zări şi concretizări. Zweig spune „Calvin” şi e vădit că înţelege puterea nelimitată care urmăreşte să nimicească orice îi stă împotrivă; spune „Castellio” şi nu încape îndoială că-l duce gândul la „omul veşnic liber deoarece nu e înrobit nici unui fanatism”.

Se cuvine a lua aminte: calităţile lui Calvin nu pot fi puse la îndoială. E un om de bună credinţă, e cinstit, e muncitor; sinceritatea lui e absolută, interese personale la el nu există, de patimi obişnuite nici vorbă nu poate fi, viaţa lui e exclusiv consacrată unei doctrine. Omul nu cunoaşte nici o satisfacţie lumească, boala îi chinuie fără încetare trupul istovit, muncii nu-i răpeşte decât timpul cel mai strict. De ce sincer, cinstit şi sârguitor fiind, Calvin e totuşi pentru Castellio o calamitate, un călău, un creator de teroare şi un patron al celor mai abjecte matrapazlâcuri inchizitoriale ? Pentru că nu putea fi altfel, pentru că el reprezenta legea inexorabilă a intoleranţei însăşi[1]. Nu încap nici procese de conştiinţă, doar fatalităţi. Forma pe care tirania a luat-o în Geneva calvinistă a fost întâmplător aceea a unui moralism strâmt care interzicea orice bucurie, orice manifestare, oricât de sublimată, a senzualismului, şi orice ieşire din făgaşul disciplinei celei mai şcolăreşti. Ar fi putut însă, tot atât de bine, să fie o dictatură a desfrâului. Atotputernicia lui Calvin, după chipul şi asemănarea sa, a fost aspră, morocănoasă, posomorâtă, cenuşie, unghiulară, glacială, neagră.

In societatea de tip Calvin se creează de la om la om relaţii de bănuială, ură şi invidie, întreită barieră electrostatică sta­bilind distanţe la fel de separatorii ca şi spaţiile intergalactice, uşurând astfel sarcina forţelor opresive ale tiraniei.

Considerentele care fundamentează respingerea absolu­tismului i se par lui Zweig a fi nu numai teoretice şi umanitare, ci şi „practice”, „retorice”; „nu e numai imoral şi nelegiuit să impui cuiva o convingere de care e sufleteşte străin, e totodată nesăbuit şi fără rost, căci orice recrutare silită… creează doar pseudo-credincioşi… în realitate, fiecare concepţie despre lume care-şi cucereşte prozeliţi în felul acesta terorist nu înşeală atât lumea cu un calcul greşit cât pe sine se înşeală. Acei care nu vor decât să aibă un număr cât mai mare de partizani se aseamănă cu un netot care ar poseda un vas mare cu puţin vin şi l-ar umple cu apă ca să aibă mai mult vin; dar procedând astfel nu sporeşte nicidecum vinul, ci strică vinul cel bun…”.

Scenariul calvinist se clatină între tragic şi ridicol: „Perche­ziţiile se ţin lanţ, se transformă frugalitatea meselor în lege, se violează secretul scrisorilor si se cenzurează lecturile, se stabileşte obligativitatea ascultării predicilor lui Calvin şi ale partiza­nilor săi; se interzice orice petrecere, orice podoabă, orice critică, orice murmur… Rezultatul e generalizarea delaţiunii şi transformarea poporului Genevei într-o masă de laşi, denun­ţători si automate”.

Mai era şi o meschinărie în toate acestea, care nu putea să nu-l scârbească pe un autor oricum obişnuit cu privelişti mai largi: „Toate sectele cred că religia lor e cea adevărată. După concepţia lui Calvin una ar trebui aşadar să prigonească pe cealaltă. Bineînţeles, Jean Calvin susţine că doctrina lui e cea justă. Dar ceilalţi afirmă acelaşi lucru. El spune că ceilalţi greşesc; ceilalţi spun acelaşi lucru despre el. Calvin vrea să fie judecător; ceilalţi la fel. Cum să hotărăşti? Dar cine l-a înscăunat pe Calvin arbitru suprem asupra tuturor celorlalţi, cu dreptul exclusiv de a osândi la moarte ? Pe care certificat îşi sprijină el monopolul de judecător ? Pe faptul că dânsul posedă cuvântul adevărului. Dar asa afirmă si ceilalţi”.

Calvin desigur a fost pentru Zweig ceea ce în psihanaliză poartă numele de reprezentare repetată de fixaţie, originea stând într-un adevărat traumatism spiritual. S-a liberat scriind o carte ce nu era decât o profesiune de credinţă, izbucnire a unui irezistibil impuls spre derulare.


[1]„Calvin, din punct de vedere personal, un om plin de zel… plin de voinţă realmente pură, devine lipsit de scrupule când e vorba de Dogmă, când e vorba de Cauză. Pentru doctrina sa… e imediat gata să aprobe orice mijloc, dacă acesta i se pare eficace.”

Nicolae Steinhardt, Intre viata si carti, (eseul ”Stefan Zweig, Castellio împotriva lui Calvin”)

Despre Liviu
Crestin, absolvent al unei facultati de teologie (protestanta). Pasionat de Biblie, carte buna, muzica buna, film bun,alte bunatati... si teologie comparata si istoria Bisericii. De orientare teologica Wesley-ana, simpatizant al paleo-ortodoxiei.

3 Responses to Jean Calvin vazut de Nicolae Steinhardt(2)

  1. Pingback: ”Acuzat fiindca doresc sfintenie – Iosif Ton” « Pro(-)scris

  2. Pingback: Saved by Faith: A Modest Proposal for Calvinists | The Lonely Pilgrim

  3. Pingback: The Sovereignty of God, or, My Brush with Calvinism, Part 2: A Crisis of Faith | The Lonely Pilgrim

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: