”E ca don Quijote: pe ce pune ochii, transfigurează.” despre Nicolae Steinhardt

Fiindcă am pomenit de pictorul Paul Gherasim! Acum un an, la Timişoara, l-am auzit povestind următoarea anecdotă „autentică”, aşa cum a ţinut să precizeze, despre părintele Steinhardt. Mai multe persoane, aflate în atelierul său de lucru, şi -au propus o şedinţă de brainstorming: cum şi-ar imagina fiecare iadul? Paul Gherasim, aproape spontan, a zis: „ca pe un muzeu plin cu picturile lui Picasso.” Aproape toţi au rîs şi s-au declarat de acord, cu excepţia călugărului de la Rohia, care descoperea şi în Picasso elemente valoroase de spiritualitate. Această îngăduinţă, nu numai, această bunătate şi generozitate (deloc prostească; nu-i plăceau fraierii) mi se pare calitatea definitorie a părintelui Steinhardt. De aici şi tipul de „critică” literară, pe care o practică. Niciodată nu scrie decît cu bucurie, adicătelea, cu har, stimulat de o rimă cochetă, de un vers surprinzător, de o idee deşucheată, de un stil inedit. Şi aceste calităţi, în ochii noştri, extrem de rare, înnobilînd biografiile cîtorva aleşi pe secol, părintele Nicolae le descoperă pretutindeni, în mai toate cărţile pe care le deschide. E ca don Quijote: pe ce pune ochii, transfigurează.

Cristian Badilita, Nodul gordian (editia a III-a, Curtea Veche, 2005)

%d blogeri au apreciat asta: