Sinaxar: sfantul si dreptul Iov

Un gînd ce nu mişcă pe un lepros, are el vreo legătură cu singurătatea? Şi o carte ce nu poate fi închinată amintirii lui Iov…

Sînt un Iov fără prieteni, fără Dumnezeu şi fără lepră.

Emil Cioran – Amurgul Gandurilor

Iov încarnează un paradox tragic: deşi nevinovat, generos, respectuos faţă de Dumnezeu, el ajunge în postura „ultimului om”, pedepsit fară drept de apel, batjocorit, anulat până la grotesc – îşi numără viermii care-i colcăie în răni, aşezat pe o groapă de bălegar. Părinţii au văzut, în raportul drama­tizat dintre Dumnezeu şi Iov, raportul metafizic dintre Dumnezeu-Creator şi creatură. Intre Creator şi creatură nu există o diferenţă de grad ontologic, ci una de esenţă ontologică. Iudaismul îşi găseşte, în Cartea lui Iov, cea mai relevantă expresie a credinţei în transcendenţa lui Dumnezeu. Revolta în faţa absurdităţii unei suferinţe gratuite este nejustificată, întrucât nimeni, dintre muritori, nu poate intra în logica divinităţii altfel decât prin credinţă, adică, prin admiterea unui pol divin „cu totul diferit” de cel uman. Senzaţia de absurd provine tocmai din încercarea, naivă, de a reduce paralogica divină la una din structurile logicii umane convenţionale. Pe de altă parte, raportul dintre Dumnezeu şi Iov redefineşte însuşi raportul de credinţă, în sensul că aici, pentru prima dată, avem de-a face cu un dialog personal, en tete-a-tete, cu divinitatea. Iov discută direct cu Dumnezeu, îi cere direct socoteală, Il interoghează şi-L „trage de mânecă” fară menajamente, dar şi fără a-I anula vreo clipă statutul de Dumnezeu omniscient şi omnipotent. O asemenea confruntare directă a creaturii cu Creatorul redefineşte credinţa ca pe un dialog franc între individ şi Dumnezeu, neintermediat de nici o instanţă comunitară sau culturală.

Septuaginta, Introducere la Iov (”Iov la Parintii Bisericii”)

%d blogeri au apreciat asta: