”Necesitatea încercărilor” de C.S. Lewis

Inaintez pe cărarea vieţii în felul meu obiş­nuit, mulţumit în condiţia mea căzută şi fără Dumnezeu, absorbit de o veselă întâlnire cu prie­tenii care urmează să se petreacă mâine sau de vreo mică sarcină care îmi gâdilă astăzi vanita­tea, de vreo vacanţă sau de vreo nouă carte, când deodată vine săgetarea unei dureri abdominale care anunţă o boală serioasă, ori un titlu într-un ziar care ne ameninţă pe noi toţi cu distrugerea şi face ca tot pachetul meu de cărţi de joc să se prăbuşească. Mai întâi sunt covârşit, iar micile mele fericiri îmi par toate ca nişte jucării stri­cate. Apoi, încet şi ezitând, bucată cu bucată, încerc să mă aduc în acea stare de spirit în care ar trebui să fiu în orice moment. Imi reamin­tesc mie însumi că acele jucării nu au fost nici­odată menite să-mi posede inima, că adevăratul meu bine se află într-o altă lume şi că unica mea comoară este Christos. Şi poate că, prin harul divin, reuşesc şi timp de o zi sau două devin o fiinţă dependentă în mod conştient de Dumne­zeu şi trăgându-şi puterea de la adevăratele sur­se, însă în momentul în care ameninţarea se retrage, întreaga mea natură se repede la loc că­tre jucării; ba chiar sunt nerăbdător, Dumnezeu să mă ierte, ca să alung din minte unicul lucru care m-a sprijinit cât timp eram sub amenin­ţare, fiindcă acesta este acum asociat cu neferi­cirea acelor câteva zile. Astfel, teribila necesitate a încercărilor apare cât se poate de clar. Dum­nezeu nu a avut de la mine decât patruzeci şi opt de ore şi atunci numai sub ameninţarea că îmi va lua de la mine orice altceva. Iar dacă El îşi bagă numai o clipă acea sabie în teacă, eu mă comport ca un căţel când se termină baia mult detestată — mă scutur să mă usuc cât de tare pot şi dau fuga să-mi regăsesc murdăria mea confortabilă, dacă nu chiar în cea mai apro­piată grămadă de bălegar, atunci sigur în cel mai apropiat răzor cu flori, şi acesta este moti­vul pentru care încercările nu pot înceta decât atunci când Dumnezeu fie ne vede reconstruiţi, fie vede că reconstruirea noastră este acum un lucru fără speranţă.

”Problema durerii”

%d blogeri au apreciat asta: