Criza mondiala, papusarii si crestinul

Citeam mai deunazi ca economia ”cea mai puternica a lumii” (care  totodata este si puterea cea mai cheltuitoare in domeniul inarmarii) risca sa intre in criza fiscala cronica.

Avand in vedere ca intrarea in incapacitate de plata nu este o optiune, ce ar putea duce, totusi, la o criza a la Grecia in SUA? Potrivit lui Bartlett, agentiile de rating, precum Moody‘s si Standard & Poor’s ar putea influenta definitiv acest lucru.

De cel putin cinci ani, aceste agentii ameninta SUA ca ar putea reduce ratingul AAA (cel mai mare posibil). O depreciere a ratingului ar soca intreg sistemul financiar, deoarece multe actiuni sunt echivalentul obligatiunilor Trezoreriei, care au un risc zero, cel putin teoretic.

Mai mult, o depreciere a ratingului ar afecta negativ bancile, carora le este permis sa aiba un capital mai scazut. Un nivel de capital mai ridicat este asociat cu un risc mai mare.

O posibila retrogradare a ratingului ar putea surveni daca Guvernul federal va avea de platit rate de 20 la suta din veniturile pe care le incaseaza, limita acceptata de agentiile de profil.

Statele Europei de cealalta parte a Atlanticului sunt din ce in ce mai inglodate in imense datorii. Catre cine?

Civilizatiei occidentale i se prevad in anii urmatori perspective deloc roz. Se strange cureaua din ce in ce mai mult, incepand de la cei mai puternici(Germania) de la care se asteapta si salvarea.

Lumea este in convulsii. Convulsii financiare. Insa finantele nu-s decat o ”interfata”  inselatoare de la un punct incolo. Ce este banul? O bucata de hartie. Careia societatea ii asociaza o valoare, o putere.

Cine dicteaza insa cat valoreaza hartia aceasta? Si cine decide si pe ce criterii ca azi cu aceeasi hartie poti cumpara doar o jumatate de paine in timp ce ieri ai cumparat doua?

Cine controleaza agentiile de rating? Ce presiuni se fac pentru a mentine ratingul ”cu orice pret” acolo incat sa nu declanseze ”lantul slabiciunilor”? Cine hotaraste totusi momentul cand ratingul nu mai poate fi mentinut ”umflat” si ”buba se sparge”?

Toata aceasta nebunie a ratingurilor, PIB-urilor, inflatiei, creditelor etc pare-se scapata de sub control in ciuda eforturilor generale de a calma, reechilibra… Guvernele sunt la mana ratingurilor,creditelor dar la mana cui sunt ratingurile? Cine mai crediteaza si ce cere in schimb? Cine trage in final sforile daca guvernele par depasite de situatie?

FMI si Banca Mondiala sunt conduse de americani si vest-europeni. Ei crediteaza dar tot ei sunt cei creditati? Ce identitate reala se ascunde in spatele mainii de la care toti asteapta painea de maine?

Asa cum spuneam banul nu-i decat hartie investita cu valoare. Cine investeste? Cine  depreciaza sau supra-apreciaza asa incat populatii intregi sa fie tinute in spaima dumicatului de maine pentru supravietuire?

Asa cum se prefigureaza viitorul, el suna sumbru. Cum sa se raporteze crestinul la tumultul care devine din ce in ce mai asurzitor pe zi ce trece?

Paradoxal sa o faca. Asa cum ii este credinta. Pe de o parte sa nu se mire si-nspaimante de ce vine. Crestinul stie cine este ”stapanitorul lumii acesteia”( Ioan 12:31; 14:30; 16:11 Cornilescu) si ce urmareste: groaza generala, daca se poate pana la moarte:

oamenii îşi vor da sufletul de groază, în aşteptarea lucrurilor care se vor întâmpla pe pământ; căci puterile cerurilor vor fi clătinate. (Luca 21:26 Cornilescu)

Iar daca oamenii nu-si dau sufletul, adica mor de spaima, macar sa-si dea sufletul lui, celui care pretinde ca  toate ale pamantului ii apartin si le da cui vrea (Matei 4:9). Sufletul contra mancare. Faust al lui Goethe, Marele inchizitor al lui Dostoievski si Big Brother al lui Orwell doar nu au ”fabulat” degeaba…

Paradoxal zic, pentru ca un crestin nu poate sa nu vada in spatele cortinei si el stie si ce se vrea: pierderea sufletelor – in spaime sau tradari, pentru ca aceste suflete nu stiu sau nu cred ca ”omul nu traieste doar cu paine” si ”ajunge zilei necazul ei”.  In acelasi timp crestinul nu uita ca (de aici si posibilitatea ”haiduciei” in fata stapanitorului lumii acesteia si a legilor ei…) :

Al Domnului este pământul cu tot ce este pe el, lumea şi cei ce o locuiesc! (Psalmi 24:1 Cornilescu)

Crestinul, paradoxal, tocmai in criza isi poate purifica si fortifica credinta; caci doar prin credinta poti trai cum spune profetul:

Chiar dacă smochinul nu înfloreşte şi în vii nu mai este rod, chiar dacă lipseşte rodul din măslin şi ogoarele nu mai dau hrană, chiar dacă turma din ţarc este nimicită şi nu mai sunt vite în grajduri, eu tot mă voi bucura în Domnul şi mă voi veseli în Dumnezeul mântuirii mele! Domnul, Stăpânul, este tăria mea! El îmi face picioarele ca ale căprioarelor şi mă face să păşesc pe înălţimile mele. Pentru dirijor. De cântat cu instrumentele mele cu coarde. (Habacuc 3:17-19, NTR)

A-L intalni pe Dumnezeu inseamna a intra in “barlogul tigrului” – Dumnezeu nu este o pisicuta, ci un tigru.

Intr-o zi – era in timpul Postului Mare, iar eu eram pe atunci membru al unei organizatii rusesti de tineret din Paris – unul dintre sefii organizatiei a venit la mine si mi-a zis: „Am invitat un preot sa ne vorbeasca, vino”. Am raspuns cu o indignare violenta ca nu voi merge. Nu suportam Biserica. Nu credeam in Dumnezeu. I-am zis ca nu ma voi duce ca sa-mi pierd timpul, oricat de putin ar tine prelegerea. Seful nostru era insa un om subtil mi-a explicat ca toti cei din grupul meu au avut aceeasi reactie, si daca nimeni nu va veni va fi neplacut pentru toata lumea, de vreme ce preotul, care sosise deja, va trebui sa vorbeasca intr-o sala goala.

N-ai decat sa nu asculti, mi-a spus liderul nostru, nu-mi pasa, dar macar vino, stai jos si fii prezent fizic”. Macar atat devotament puteam sa arat si eu organizatiei mele de tineret, asa ca am asistat la intreaga conferinta. Nu aveam intentia sa ascult. Dar mi s-au ciulit urechile. Deveneam tot mai indignat. Vedeam un tablou al lui Hristos si al crestinismului care mi-era de neacceptat.

Cand conferinta a luat sfarsit, am gonit spre casa, pentru a verifica adevarul celor spuse. Am intrebat-o pe mama mea daca avea Evanghelia, fiindca voiam sa stiu daca Scripturile sustin imaginea monstruoasa cu care ramasesem in urma cuvantarii preotului. Nu asteptam nimic bun de la lectura care urma, asa ca am numarat capitolele celor patru evanghelii, ca sa ma asigur ca-l voi citi pe cel mai scurt, pentru a nu-mi pierde timpul in mod nejustificat. Am inceput sa citesc Evanghelia dupa Marcu.

In timp ce citeam inceputul acestei evanghelii, inainte de a ajunge la capitolul al treilea, am devenit dintr-o data constient de faptul ca de cealalta parte a biroului meu se afla o prezenta. Iar certitudinea ca acolo era Hristos, stand langa mine, a fost atat de puternica, incat nu m-a parasit niciodata de atunci. Acesta a fost adevaratul moment decisiv. Pentru ca Hristos era viu si intrucat eu fusesem in prezenta Lui, puteam spune cu certitudine ca ceea ce Evanghelia afirma despre rastignirea profetului din Galileea era adevarat si ca centurionul a avut dreptate cand a spus:

„Cu adevarat Acesta este Fiul lui Dumnezeu”.Numai in lumina Invierii am putut citi cu incredintare povestea Evangheliei, stiind ca totul era adevarat in ea tocmai pentru ca evenimentul imposibil al invierii era pentru mine mai sigur decat oricare eveniment al istoriei. in istorie trebuie sa cred, invierea este ceea ce stiu cu siguranta. Dupa cum vedeti, nu am descoperit Evanghelia pornind de la mesajul Buneivestiri si nici nu mi s-a dezvaluit ca o poveste in care se poate crede sau nu. Pentru mine a inceput ca un eveniment care lasa toate problemele necredintei in urma, fiindca era o experienta directa si personala. (…)

A-L intalni pe Dumnezeu inseamna a intra in „barlogul tigrului” – Dumnezeu nu este o pisicuta, ci un tigru. Lumea lui Dumnezeu este un domeniu periculos. Nu-i de ajuns sa cauti informatii despre ea – trebuie sa patrunzi inauntru.

Interviu cu Arhiepiscopul Antonie de Suroj

%d blogeri au apreciat asta: