Ratiuni Ale Inimii – Clifford Goldstein

Vezi acest document pe Scribd

Seventh-day Adventism – The Spirit Behind the Church

Aici raspunsul adventistilor.

Sabatul Sub Foc Incrucisat – Samuele Bacchiochi

Vezi acest document pe Scribd

Chemarea crestinilor: sa fie parfumul lui Cristos in lume

Îi mulţumim însă lui Dumnezeu, Care ne conduce întotdeauna la biruinţă, în Cristos, şi răspândeşte prin noi în orice loc mireasma cunoaşterii Lui. Căci, pentru Dumnezeu, noi suntem mireasma lui Cristos printre cei ce sunt mântuiţi şi printre cei ce pier; pentru aceştia – o mireasmă de la moarte spre moarte, iar pentru aceia – o mireasmă de la viaţă spre viaţă. Şi cine este destoinic pentru aceste lucruri? Spre deosebire de mulţi alţii, noi nu facem negustorie cu Cuvântul lui Dumnezeu, ci vorbim ca nişte oameni sinceri şi, ca unii trimişi de Dumnezeu, vorbim în prezenţa lui Dumnezeu, în Cristos. (2 Corintieni 2:14-17)

Am avut onoarea sa predic din acest pasaj ca purtatorul de cuvant al promotiei mele la festivitatea absolvirii Institutului Teologic. Atunci ca si acum sunt coplesit de onoarea care li se face crestinilor conform cuvintelor sfantului apostol Pavel: sa fie nici mai mult nici mai putin decat mireasma/parfumul lui Cristos/Dumnezeu intr-o lume duhnind a pacat si moarte. Cumplita misiune si maret har!

Ne poartă… cu carul Lui de biruinţă. [„ne face să triumfăm”, KJV; „ne face pururea biruitori”, G.Gal.]. Gr. thriambeuo, „a triumfa”, adică a sărbători biruinţă sau a fi în fruntea unei procesiuni triumfale, acesta fiind şi felul în care Pavel foloseşte acest verb şi sensul în care este totdeauna folosit în papirusuri. Traducerea aici ar trebui probabil să fie „conduce… în biruinţă”. Nu Pavel şi conlucrătorii săi sunt cei care triumfă, ci ei, în calitate de slujitori ai Domnului Hristos, sunt conduşi de El în procesiune triumfală atunci când merg prin lume proclamând Evanghelia, fiind exemple vii ale biruinţei Sale asupra puterilor întunericului (Coloseni 2,15).

Thriambeuo este înrudit cu thriambos, un imn cântat în procesiuni care sărbătoresc mari victorii militare. Faimosul triumf roman era conferit generalilor victorioşi de către Senatul roman ca semn al unei biruinţe sau a unei campanii militare distinse. Un general victorios era salutat de slujitorii cârmuirii la porţile cetăţii imperiale, unde începea marşul triumfal. Întâi veneau senatorii, precedaţi de un grup de magistraţi. După senatori veneau purtătorii de trâmbiţe, vestind sosirea biruitorului. Apoi venea un lung şir de care încărcate cu prada de război. Articole de mare valoare, rare sau deosebit de frumoase erau expuse vederii. Mai erau şi tauri şi boi albi destinaţi jertfelor. Ici şi colo purtători de tămâie îşi legănau vasele într-o parte şi alta parfumând aerul. Lei, tigri, elefanţi şi alte animale neobişnuite, aduse din ţările cucerite, apăreau adesea în procesiune. După aceea, veneau regii, principii sau generalii captivi şi un lung şir de captivi din popor, legaţi şi înlănţuiţi. Apoi venea biruitorul însuşi, stând în picioare într-un car splendid. O coroană de lauri sau de aur era aşezată pe capul lui. Într-o mână purta o ramură de laur, emblema victoriei, şi în cealaltă un sceptru. Îl urmau mulţi dintre cei care luptaseră sub conducerea lui, ofiţeri, călăreţi, pedeştri, fiecare ţinând ridicată o suliţă împodobită cu ramuri de laur. Procesiunea înainta pe străzile aglomerate, pe Via Sacra, pe sub Arcul de triumf, spre Dealul Capitoliului (vezi harta, p. 462). Acolo se oprea, şi unii din captivi erau executaţi cu sânge rece sau aruncaţi în închisoare pentru a-şi aştepta moartea în Colosseum. Alţii, consideraţi vrednici de iertare, erau eliberaţi. Erau aduse jertfe de animale zeilor romani şi începea petrecerea de biruinţă.

Pavel îl vede pe Hristos ca un mare biruitor, conducându-i pe cei biruiţi într-o procesiune triumfală. Pavel, colaboratorii săi şi toţi cei câştigaţi la Hristos sunt captivii în marele marş triumfal al lui Dumnezeu. Pavel nu vorbeşte despre sine ca fiind comandantul biruitor al oştirii lui Dumnezeu, ci Îi dă Lui toată slava. Ipostaza în care Pavel e adus ca trofeu al harului divin se potriveşte atitudinii şi sentimentelor lui obişnuite (vezi 1 Corinteni 4,10; 11,23; Coloseni 1,24). El scoate aici în evidenţă folosirea sa cu succes de către Dumnezeu ca evanghelist. Dumnezeu îi conduce, pe el şi pe colaboratorii săi, în triumf. Pretutindeni Evanghelia câştiga astfel de biruinţe, cum fusese cea din biserica din Corint. Toţi creştinii adevăraţi sunt sclavii lui Dumnezeu (vezi Romani 6,16), trofee ale campaniei victorioase a Răscumpărătorului contra păcatului. A-l vedea pe Pavel, un captiv legat cu lanţuri de carul lui Hristos, însemna a vedea ceea ce putea face Hristos pentru oamenii condamnaţi. Dumnezeu îl conducea prin lume, ca exemplu al puterii Sale biruitoare şi al harului Său fără seamăn. Cea mai grandioasă dintre toate victoriile este victoria asupra păcatului prin puterea lui Hristos. Cel care biruieşte vrăjmaşii morali şi spirituali are parte de o victorie mult mai grandioasă decât cel care înfrânge o oştire duşmană pe câmpul de luptă (cf. Prov. 16,32).

În orice loc. Adică pretutindeni pe unde fusese Pavel. În mai puţin de 35 de ani de la crucificare, Evanghelia fusese predicată în toată lumea mediteraneană (vezi Fapte 19,10.26.27; Romani 1,8; 15,18.19).

Mireasma. [„miros”, KJV]. Adică parfumul răspândit de purtătorii de tămâie pe drumul procesiunii. Nori de tămâie se ridicau din altarele aşezate pe marginea drumului, din vase şi din templele deschise. Întreaga cetate era învăluită în fumul jertfelor şi parfumul florilor şi al tămâiei. Pavel se socoteşte un purtător de tămâie în procesiunea triumfală a lui Hristos.

Cunoştinţei. În textul grecesc, acest cuvânt este legat ca înţeles de cuvântul „mireasmă”. În felul acesta, cunoaşterea lui Hristos devine parfumul de care vorbeşte Pavel. Prin lucrarea sa şi a colaboratorilor săi, prin neprihănirea lui Hristos descoperită în viaţa ucenicilor Săi e manifestată această mireasmă spirituală în orice loc, în biserica din Corint, de fapt, pretutindeni în Ahaia.

(…)Un om alterează Cuvântul lui Dumnezeu atunci când îl consideră în primul rând un mijloc de a-şi câştiga existenţa, când minimalizează fie bunătatea, fie asprimea lui, când coboară standardele pe care le cere creştinilor sau când se predică pe sine, punându-şi în evidenţă inteligenţa sau cunoştinţele. În felul acesta, el pune Cuvântul în slujba lui, în loc ca el să-i slujească acestuia.

(…)Cu inimă curată. [„cu sinceritate”, KJV; „curăţia inimii”, G.Gal.]. Slujitorul competent al Evangheliei e conştient că Dumnezeu l-a trimis, că Dumnezeu îl vede, că Duhul Sfânt locuieşte în el. Adevăratul predicator nu va fi egoist, duplicitar, făţarnic, nu va fi animate de motive josnice sau de dorinţa de popularitate şi faimă. El va propovădui Cuvântul, avându-L în centru pe Hristos.

Comentariul biblic adventist

”Soma” religiei de toate culorile si pe toate gusturile

In celebra sa nuvela ”Minunata lume noua” Aldous Huxley prezinta un scenariu terifiant al unei umanitati ”civilizate, evoluate” in care lumea ”perfecta” este chimic controlata prin drogul-minune ”soma”. Soma iti este administrata ori de cate ori risti sa iesi din ”normalul” lumii minunate, cand risti sa-ti iesi din pepeni, cand ceva din lumea reala risca sa-ti iste intrebari ”ne-necesare”. Soma iti este ”painea cea de toate zilele” in” minunata lume noua” care te rezolva indiferent ce problema ai avea: te sedeaza, iti reface 100% ”echilibrul” interior, te  fericeste aproape instantaneu.

De la minutul 2:32:00 puteti vedea o scena socanta din ecranizarea distrofiei lui Huxley: administrarea somei si revolta unui ”salbatic” neintegrat minunatei lumi noi ( filmul este de vazut integral atat versiunea de mai jos din 1980 cat si ecranizarea din 1998):

Dincolo de anticiparea unei omeniri drogate in masa si care a ajuns sa traiasca ”fericit” prin ”normalul” drogului universal, nu mai putin macabra imi pare situatia mai putin vizibila dar la fel de apropiata ”minunatei lumi noi” in care traiesc milioane de oameni sedati prin religii. Caci ce altceva este religia de multe ori decat un drog administrat de preoti si sarcedoti de toate culorile si pe toate gusturile pentru pseudo-fericirea-alinarea-controlarea unor mase de oameni care altfel ar fi iesite de sub control ?

Eminescu nu vorbea aiurea:

Religia – o frază de dânşii inventată
Ca cu a ei putere să vă aplece-n jug,
Căci de-ar lipsi din inimi speranţa de răsplată,
După ce-amar muncirăţi mizeri viaţa toată,
Aţi mai purta osânda ca vita de la plug?

Ce altceva sunt puzderia de bisericute, culte, secte rasarite ca ciupercile dupa ploaie pe trupul cangrenat al Bisericii decat afaceri pe baza de ”soma” religiei? Care mai de care isi hraneste inselatii si acolitii prin ”soma” proprie: drogul potrivit pentru aservirea unor segmente de populatii hranite de vise frumoase dar false si bune doar de intretinut administratii si clerici care sa le distribuie drogul iluziilor marete…

„This is not just an organization, this is not just another denomination. This is God’s remnant church,”

spune un nou ales lider al inca unei afaceri religioase cu buget impresionant.

Si ce poate fi mai maret si magulitor decat ca tu si ai tai sunteti buricul pamantului si al universului? Soma perfecta pe care se merita sa ti se ceara ”pentru Domnul” 10% din venitul lunar… Intre timp, domnii auto-intitulati ”unsi ai Domnului” de la diverse nivele si structuri o duc foarte bine …

Desi pentru PR da bine sa spui (cum mai cu jumatate de gura o face si prof. Laiu) ca de fapt ”nu suntem decat un segment al crestinatatii cu o misiune speciala”, cand esti intre ai tai, ai mare congres-mare, si trebuie sa plece delegatii acasa ”intariti spiritual”, atunci maresti doza si concentratia de … soma azs. Efectul e aproape garantat…

O alta ”biserica adevarata” ”nu doar o organizatie si nici doar o alta denominatie”… :

Si un ”episcop” femeie lesbiana care abia astepta sa stea de vorba cu contestatarii ei, ea fiind ”o persoana foarte reconcilianta”…:

Inca un segment de piata a fost atins… Comunitatea gay este bogata si influenta… deci au si ei brandul lor acum.

Filmul «Чудо» / Minunea, Înţepenirea Zoiei

Poate fi văzut on-line, cu o subtitrare în română.

Atmosfera creată în jurul acestui film tinde să se extindă, şi să fie o operă importantă, cum a fost şi Insula (OCTPOB, 2006), cu ceva vreme în urmă.

Citeste continuarea recenziei AICI.

Instrainati de viata lui Dumnezeu

Exista in Sfintele Scripturi multe sintagme tulburatoare. Una dintre cele mai tulburatoare este : ”instrainati de viata lui Dumnezeu”.

Efeseni 4:17.  Iatã,  dar,  ce  vã  spun  si  mãrturisesc eu în Domnul: sã* nu mai trãiti cum trãiesc pãgânii în** desertãciunea gândurilor lor, *Vers. 22. Cap. 2.1-3. Col. 3.7. 1 Pet. 4.3. **Rom. 1.21.
18.  având  mintea  întunecatã*,  fiind strãini**  de  viata  lui  Dumnezeu,  din pricina  nestiintei  în  care  se  aflã  în urma împietririi† inimii lor.
*Fapt. 26.18. **Cap. 2.12. Gal. 4.8. 1 Tes. 4.5. †Rom. 1.21.

Versiunea Cornilescu – idem sintagma in Noul Testament catolic ( Sapientia 2005)

18.  Întunecaţi  fiind  la  cuget,  înstrăinaţi fiind de viaţa lui Dumnezeu, din pricina necunoștinţei care este în ei, din pricina împietririi inimii lor;

Biblia Sinodala (1988) & Sinodala Anania Bartolomeu (2001)

Ei au mintea întunecată şi sunt despărţiţi de viaţa lui Dumnezeu datorită lipsei lor de cunoaştere, care este o urmare a împietririi lor. (Efeseni 4:18) NTR (2007)

”Instrainati de viata lui Dumnezeu” ( la fel B Bucuresti 1688, B Blaj 1795, B Iasi 1875, Sinodala 1914, Traducerea Literala Noua 2001 Bucuresti,Traducerea Fidela 2009 Cluj Napoca,NT 1857, )

” total înstrăinaţi de viaţa lui Dumnezeu” – NT pe intelesul tuturor 1984

”ei  sunt despartiti de viata care vine de la Dumnezeu” –  Noul Testament EASY-TO-READ VERSION 2006

”Alienated from the Life of God” – cum traduc cele mai performante versiuni anglo-saxone (NET Bible, etc)

”Instrainati de viata lui Dumnezeu” cred ca este traducerea cea mai corecta si expresiva, mai corecta decat ”straini de viata lui Dumnezeu”. Instrainati denota o stare in care s-a ajuns. Omul n-a fost facut sa fie strain/despartit/alienat de viata Dumnezeirii. Dimpotriva. El a fost facut dupa chipul si asemanarea Dumnezeirii si spre partasie intima la viata Dumnezeirii desi din statutul limitat al creaturii terestre.

Protoparintii nostri Adam si Eva n-au fost straini de viata Dumnezeirii. S-au instrainat imediat ce au devenit intimi pacatului de care erau instrainati pana atunci. Astfel omul se afla intre doi ”poli”   intre a caror atractie ”magnetica”, apropierea de unul presupune automat instrainarea de celalalt. Cand omul este instrainat de viata Dumnezeirii omul este familiar pacatului. Si viceversa: cand omul nu mai este instrainat de viata Dumnezeirii el devine instrainat de pacat.

Dar ce inseamna sa NU fii strain de viata Dumnezeirii? Unul dintre versetele care  ma ”obsedeaza” si tulbura in ultima vreme este cel pe care l-am citat de curand pe blog:

„ Isus i-a răspuns: – Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi Cuvântul Meu; şi Tatăl Meu îl va iubi, iar Noi vom veni la el şi vom locui împreună cu el.” (Ioan 14:23, NTR)

Oricat de cazuta in dizgratie ar fi mistica crestina biblica azi, textul evanghelic ioanin mai sus citat mi se pare fundamental pentru intelegerea vietii ne-instrainate de Dumnezeu, insasi esenta trairii crestine fiind surprinsa aici: PreaSfanta Treime ”cort-luieste” in viata crestinului care-I devine gazda permenanta si calduroasa vietii Dumnezeirii .

Cat de departe este viata majoritatii zdrobitoare a  crestinilor nominali de aceasta realitate… care tinde sa para doar un vis frumos si idealist…

Cristos şi timpul: mântuirea în istorie – Oscar Cullmann

Cristos şi timpul (Christus und die Zeit, 1962) de Oscar Cullmann este una dintre acele cărţi decisive şi inconturnabile care inaugurează o nouă direcţie de reflecţie, analiză şi gândire teologică nu printr-o transformare, dezvoltare, adaptare sau tranziţie de la un context anterior, ci printr-o veritabilă rupere de context ce deschide o perspectivă cu desăvârşire diferită şi produce o reală zdruncinare a unui orizont teologic bine stabilit. Aceste aprecieri se justifică având în vedere contextul în care a apărut cartea, la apogeul influenţei teologice a lui Karl Barth şi Rudolph Bultmann, precum şi prin reacţiile pe care le-a stârnit.
Trebuie subliniat, în mod natural, faptul că poziţia teologică a lui Cullmann nu a fost singulară, profesorul elveţian nefiind un „meteorit” apărut pe cerul gândirii teologice europene a mijlocului de secol XX. Cullmann se înscrie în linia teologică deschisă de aşa-numita şcoală Heilsgeschichte, a „mântuirii în istorie” (limbajul teologic românesc nu dispune, din păcate, de un echivalent potrivit redării conceptului german, asemenea echivalentului englezesc salvation-history), în ciuda faptului că anumiţi teologi ai acestei şcoli au privit cu reticenţă sau chiar au respins anumite poziţii teologice ale lui Cullmann, considerându-le prea tradiţionaliste. Marele merit al teologilor Heilsgeschichte este ancorarea în istorie a momentelor decisive ale mântuirii. Astfel, spre deosebire de reinterpretarea existenţialistă a revelaţiei creştine, practicată de Bultmann, şi a abordării dialectale a lui Barth, reprezentanţii „mântuirii în istorie”  consideră actele răcumpărătoare din revelaţia scripturală evenimente istorice reale.

CITESTE RESTUL PE OGLINDANET

ONLINE: THE PSALTER OF THE PROPHET AND KING DAVID according to the Septuagint

as originally translated by Michael Asser (pre-publication version, 2005 – KJV text, adapted to LXX usage) – DOWNLOAD

O primejdie spirituală în Eros – C S Lewis

In trecut foarte multă lume a crezut, şi poa­te încă multă lume puţin sofisticată mai crede şi astăzi, că pericolul spiritual al Erosului pro­vine aproape în întregime din elementul carnal existent în el; că Erosul este mai „nobil” şi mai „pur” atunci când Venus este redusă la mini­mum. Teologii morali mai vechi par fără doar şi poate să fi crezut că pericolul împotriva căruia trebuie să ne păzim în primul rând în căsnicie este acel abandon în faţa simţurilor, distrugător de suflete. Vom remarca însă că aceasta nu este atitudinea din Scripturi. Sfântul Pavel, când îi abate de la căsătorie pe cei pe care-i convertea, nu spune nimic despre această latură a proble­mei, afară doar de o descurajare a abstinenţei prelungite din calea lui Venus (1 Corinteni 7, 5). Lucrul de care se teme el este preocuparea, ne­voia de a „face pe plac” mereu — adică de a se concentra asupra — partenerului, numeroasele tulburări sentimentale ale domesticităţii. Căsă­toria însăşi, nu patul conjugal, este cea care cel mai probabil ne va împiedica să ne punem fără întrerupere în slujba lui Dumnezeu. Şi Sf. Pavel are, nu-i aşa, dreptate? Dacă pot să mă încred în experienţa mea, grijile practice, dictate de pru­denţă, ale acestei lumi, ba chiar cea mai mică şi mai prozaică dintre aceste griji sunt (în inte­riorul căsniciei, ca şi în afara ei) marea sursă de tulburări. Norul micilor nelinişti şi al deci­ziilor în privinţa conduitei din următorul ceas s-a amestecat, ca un nor de ţânţari, în rugăciu­nile mele cu mult mai des decât orice fel de pa­siune sau apetit. Marea, permanenta ispită a căsniciei nu ţine de senzualitate, ci (ca să fim foarte direcţi) de avariţie.

”Cele patru iubiri”

PS: ”Venus” desemneaza carnalul erotic, ”Eros” – eroticul indragostirii

Relaxing Piano Music / Butterfly Images

Agora : film-pledoarie pentru toleranta, pentru evitarea extremelor si a fanatismului, pentru echilibru

Scurta descriere:

In secolul 4 dupa Hristos, faimoasa astrologa, filozofa si invatata Hypatia din Alexandria le impartaseste discipolilor ei din cunostintele sacre ale Egiptului antic. Viata poporului egiptean se schimba insa pentru totdeauna atunci cand Egiptul intra sub dominatia Imperiului Roman, iar crestinii darama statuile idolilor pagani si templele inchinate acestora, fac cunoscute tuturor invataturile biblice si incearca sa implementeze prin violenta religia crestina. Luptandu-se cu disperare sa salveze vechile valori ale lumii egiptene si mai cu seama comoara de invatatura continuta de celebra biblioteca din Alexandria, Hypatia este ajutata de catre credinciosul ei sclav Davus, care este prins in capcana intre iubirea fata de frumoasa lui stapana si oportunitatea de a-si redobandi libertatea prin intermediul crestinismului, precum si de catre fostii ei discipoli Synesius si Orestes, primul devenit episcop, iar cel de-al doilea prefect al orasului. Chiar atunci cand este pe punctul de a-si demonstra teoria potrivit careia Pamantul se invarte in jurul Soarelui urmand o traiectorie elipsoidala, Hypatia cade victima razbunarii nemiloase a crestinilor, care nu o iarta pentru refuzul ei categoric de a se converti.

Filmul “PREOTUL” (Поп, трейлер, productie Rusia 2010)

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Partea I Descarca

Partea a II-a Descarca

”Povara slavei” de C.S. Lewis

Am citit într-un periodic zilele trecute că lucrul cel mai important ar fi felul în care ne gândim la Dumnezeu. Pe însuşi Dumnezeu, nu acesta este! Felul în care Dumnezeu Se gândeşte la noi nu este numai mai important, ci infinit mai im­portant, într-adevăr, felul în care ne gândim la El nu are nici o importanţă decât în măsura în care are legătură cu felul în care El Se gândeş­te la noi. Stă scris că vom „sta înaintea” Sa, că ne vom înfăţişa, că vom fi inspectaţi. Slava care ni se promite este promisiunea, aproape incredi­bilă şi posibilă numai prin lucrarea lui Christos, ca unii dintre noi, ca oricare dintre noi am alege acest lucru cu tot dinadinsul, să supravieţu­iască acestui examen, să primească aprobarea lui Dumnezeu, să îl bucure. A-L bucura pe Dumnezeu… a fi un ingredient adevărat al fe­ricirii divine… a fi iubit de Dumnezeu, nu doar obiect al milei Sale, ci a-L bucura la fel cum un artist se bucură când îşi contemplă opera sau un tată când îşi contemplă fiul — pare im­posibil, pare o povară sau o greutate a slavei pe care gândurile noastre de-abia o pot purta. Şi totuşi aşa este.

”The Weight of Glory”

Oglinzile ”Aurului” – de C.S. Lewis

Am fost plămădiţi pentru Domnul. Numai fiind într-un fel asemenea Lui, numai fiind o manifestare a frumuseţii Sale, a binevoirii Sale iubitoare, a înţelepciunii sau a bunătăţii Sale a putut trezi în noi dragostea vreun Iubit sau Iubită pământeană. Nu înseamnă că i-am iubit pe aceştia prea mult, ci că nu am înţeles foarte bine care era lucrul pe care îl iubeam. Nu în­seamnă că ni se va cere să ne depărtăm de ei, obişnuiţii noştri cei atât de dragi, pentru a îm­brăţişa un Străin. Atunci când vom vedea Chipul lui Dumnezeu vom şti că l-am cunoscut din-totdeauna. El a fost părtaş la toate experienţele noastre de iubire inocentă, le-a creat, le-a în­treţinut şi le-a mişcat clipă de clipă din interior. Tot ceea ce era iubire adevărată în ele aparţinea, chiar şi pe pământ, cu mult mai deplin Lui de­cât nouă, iar nouă ne aparţinea doar pentru că era a Lui mai întâi. In Cer nu vor exista chi­nuri sufleteşti, nici datoria de a ne depărta de Iubiţii noştri pământeni. In primul rând pentru că o vom fi făcut-o deja; ne vom fi depărtat de la portrete către Original, de la pârâiaşe către Fântână, de la creaturile pe care El le-a făcut să inspire iubire către însăşi Iubirea. Dar în al doilea rând pentru că urmează să descoperim în El toate acele lucruri pe care le-am iubit. Iubindu-L pe El mai mult decât pe ele le vom iubi mai mult decât o facem acum.

din ”Cele patru iubiri”

Dumnezeul mereu in cautare de gazda

„ Isus i-a răspuns: – Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi Cuvântul Meu; şi Tatăl Meu îl va iubi, iar Noi vom veni la el şi vom locui împreună cu el.” (Ioan 14:23, NTR)

”Iată, Eu stau la uşă şi bat! Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el şi voi mânca cu el, şi el cu Mine.”  (Apocalipsa 3:20, NTR)