”Povara slavei” de C.S. Lewis

Am citit într-un periodic zilele trecute că lucrul cel mai important ar fi felul în care ne gândim la Dumnezeu. Pe însuşi Dumnezeu, nu acesta este! Felul în care Dumnezeu Se gândeşte la noi nu este numai mai important, ci infinit mai im­portant, într-adevăr, felul în care ne gândim la El nu are nici o importanţă decât în măsura în care are legătură cu felul în care El Se gândeş­te la noi. Stă scris că vom „sta înaintea” Sa, că ne vom înfăţişa, că vom fi inspectaţi. Slava care ni se promite este promisiunea, aproape incredi­bilă şi posibilă numai prin lucrarea lui Christos, ca unii dintre noi, ca oricare dintre noi am alege acest lucru cu tot dinadinsul, să supravieţu­iască acestui examen, să primească aprobarea lui Dumnezeu, să îl bucure. A-L bucura pe Dumnezeu… a fi un ingredient adevărat al fe­ricirii divine… a fi iubit de Dumnezeu, nu doar obiect al milei Sale, ci a-L bucura la fel cum un artist se bucură când îşi contemplă opera sau un tată când îşi contemplă fiul — pare im­posibil, pare o povară sau o greutate a slavei pe care gândurile noastre de-abia o pot purta. Şi totuşi aşa este.

”The Weight of Glory”