Cristos şi timpul: mântuirea în istorie – Oscar Cullmann

Cristos şi timpul (Christus und die Zeit, 1962) de Oscar Cullmann este una dintre acele cărţi decisive şi inconturnabile care inaugurează o nouă direcţie de reflecţie, analiză şi gândire teologică nu printr-o transformare, dezvoltare, adaptare sau tranziţie de la un context anterior, ci printr-o veritabilă rupere de context ce deschide o perspectivă cu desăvârşire diferită şi produce o reală zdruncinare a unui orizont teologic bine stabilit. Aceste aprecieri se justifică având în vedere contextul în care a apărut cartea, la apogeul influenţei teologice a lui Karl Barth şi Rudolph Bultmann, precum şi prin reacţiile pe care le-a stârnit.
Trebuie subliniat, în mod natural, faptul că poziţia teologică a lui Cullmann nu a fost singulară, profesorul elveţian nefiind un „meteorit” apărut pe cerul gândirii teologice europene a mijlocului de secol XX. Cullmann se înscrie în linia teologică deschisă de aşa-numita şcoală Heilsgeschichte, a „mântuirii în istorie” (limbajul teologic românesc nu dispune, din păcate, de un echivalent potrivit redării conceptului german, asemenea echivalentului englezesc salvation-history), în ciuda faptului că anumiţi teologi ai acestei şcoli au privit cu reticenţă sau chiar au respins anumite poziţii teologice ale lui Cullmann, considerându-le prea tradiţionaliste. Marele merit al teologilor Heilsgeschichte este ancorarea în istorie a momentelor decisive ale mântuirii. Astfel, spre deosebire de reinterpretarea existenţialistă a revelaţiei creştine, practicată de Bultmann, şi a abordării dialectale a lui Barth, reprezentanţii „mântuirii în istorie”  consideră actele răcumpărătoare din revelaţia scripturală evenimente istorice reale.

CITESTE RESTUL PE OGLINDANET

ONLINE: THE PSALTER OF THE PROPHET AND KING DAVID according to the Septuagint

as originally translated by Michael Asser (pre-publication version, 2005 – KJV text, adapted to LXX usage) – DOWNLOAD

O primejdie spirituală în Eros – C S Lewis

In trecut foarte multă lume a crezut, şi poa­te încă multă lume puţin sofisticată mai crede şi astăzi, că pericolul spiritual al Erosului pro­vine aproape în întregime din elementul carnal existent în el; că Erosul este mai „nobil” şi mai „pur” atunci când Venus este redusă la mini­mum. Teologii morali mai vechi par fără doar şi poate să fi crezut că pericolul împotriva căruia trebuie să ne păzim în primul rând în căsnicie este acel abandon în faţa simţurilor, distrugător de suflete. Vom remarca însă că aceasta nu este atitudinea din Scripturi. Sfântul Pavel, când îi abate de la căsătorie pe cei pe care-i convertea, nu spune nimic despre această latură a proble­mei, afară doar de o descurajare a abstinenţei prelungite din calea lui Venus (1 Corinteni 7, 5). Lucrul de care se teme el este preocuparea, ne­voia de a „face pe plac” mereu — adică de a se concentra asupra — partenerului, numeroasele tulburări sentimentale ale domesticităţii. Căsă­toria însăşi, nu patul conjugal, este cea care cel mai probabil ne va împiedica să ne punem fără întrerupere în slujba lui Dumnezeu. Şi Sf. Pavel are, nu-i aşa, dreptate? Dacă pot să mă încred în experienţa mea, grijile practice, dictate de pru­denţă, ale acestei lumi, ba chiar cea mai mică şi mai prozaică dintre aceste griji sunt (în inte­riorul căsniciei, ca şi în afara ei) marea sursă de tulburări. Norul micilor nelinişti şi al deci­ziilor în privinţa conduitei din următorul ceas s-a amestecat, ca un nor de ţânţari, în rugăciu­nile mele cu mult mai des decât orice fel de pa­siune sau apetit. Marea, permanenta ispită a căsniciei nu ţine de senzualitate, ci (ca să fim foarte direcţi) de avariţie.

”Cele patru iubiri”

PS: ”Venus” desemneaza carnalul erotic, ”Eros” – eroticul indragostirii

Relaxing Piano Music / Butterfly Images

Agora : film-pledoarie pentru toleranta, pentru evitarea extremelor si a fanatismului, pentru echilibru

Scurta descriere:

In secolul 4 dupa Hristos, faimoasa astrologa, filozofa si invatata Hypatia din Alexandria le impartaseste discipolilor ei din cunostintele sacre ale Egiptului antic. Viata poporului egiptean se schimba insa pentru totdeauna atunci cand Egiptul intra sub dominatia Imperiului Roman, iar crestinii darama statuile idolilor pagani si templele inchinate acestora, fac cunoscute tuturor invataturile biblice si incearca sa implementeze prin violenta religia crestina. Luptandu-se cu disperare sa salveze vechile valori ale lumii egiptene si mai cu seama comoara de invatatura continuta de celebra biblioteca din Alexandria, Hypatia este ajutata de catre credinciosul ei sclav Davus, care este prins in capcana intre iubirea fata de frumoasa lui stapana si oportunitatea de a-si redobandi libertatea prin intermediul crestinismului, precum si de catre fostii ei discipoli Synesius si Orestes, primul devenit episcop, iar cel de-al doilea prefect al orasului. Chiar atunci cand este pe punctul de a-si demonstra teoria potrivit careia Pamantul se invarte in jurul Soarelui urmand o traiectorie elipsoidala, Hypatia cade victima razbunarii nemiloase a crestinilor, care nu o iarta pentru refuzul ei categoric de a se converti.

Filmul “PREOTUL” (Поп, трейлер, productie Rusia 2010)

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Partea I Descarca

Partea a II-a Descarca

”Povara slavei” de C.S. Lewis

Am citit într-un periodic zilele trecute că lucrul cel mai important ar fi felul în care ne gândim la Dumnezeu. Pe însuşi Dumnezeu, nu acesta este! Felul în care Dumnezeu Se gândeşte la noi nu este numai mai important, ci infinit mai im­portant, într-adevăr, felul în care ne gândim la El nu are nici o importanţă decât în măsura în care are legătură cu felul în care El Se gândeş­te la noi. Stă scris că vom „sta înaintea” Sa, că ne vom înfăţişa, că vom fi inspectaţi. Slava care ni se promite este promisiunea, aproape incredi­bilă şi posibilă numai prin lucrarea lui Christos, ca unii dintre noi, ca oricare dintre noi am alege acest lucru cu tot dinadinsul, să supravieţu­iască acestui examen, să primească aprobarea lui Dumnezeu, să îl bucure. A-L bucura pe Dumnezeu… a fi un ingredient adevărat al fe­ricirii divine… a fi iubit de Dumnezeu, nu doar obiect al milei Sale, ci a-L bucura la fel cum un artist se bucură când îşi contemplă opera sau un tată când îşi contemplă fiul — pare im­posibil, pare o povară sau o greutate a slavei pe care gândurile noastre de-abia o pot purta. Şi totuşi aşa este.

”The Weight of Glory”

%d blogeri au apreciat asta: