AUDIO: Demisia lui Darwin (apusul unei teorii – evolutionismul)

Autor (i): Joe White, Nicholas Comninellis
Pret: 14,00 LEI
Editura: Aqua Forte
An aparitie: 2005
Nr. pagini: 196 pagini

Stiati ca: Probabilitatea formarii intamplatoare a celei mai mici si mai simple celule vii este de 1 la 340 de milioane? „A presupune ca prima celula a aparut din inatamplare (dupa cum sustine evolutionismul) e ca si cum am crede ca o tornada care trece printr-o curte plina cu piese de avion poate construi un frumos Boeing 747.” (Sir Fred Hoyle – astronom britanic). Stiati ca: Astazi, teoria lui Darwin se dovedeste depasita? Sau ca s-o spunem pe sleau – Imparatul e gol! Se poate demonstra cu precizie ca nu exista specii de tranzitie, iar asa-numitele verigi lipsa, lipsesc de-a dreptul. „Intr-o buna zi, mitul evolutiei va fi considerat ca fiind cea mai mare cacealma din istoria stiintei. Atunci multi se vor intreba, cum de a fost posibil asa ceva? Stiati ca: Singura alternativa posibila selectiei naturale si evolutionismului este creationismul? Cu toate acestea, in scoli si universitati continua sa se predea de zeci de ani o teorie darwiniana care fost desfiintata realmente de cercetarile din ultimii ani in domeniile geneticii si paleontologiei? De ce oare?

SURSA (download)

Sexul, Roma si ispita ”de dreapta”

O scena din filmul despre Tolstoi mi-a adus aminte de ispita ”de dreapta” de care vorbeste parintele Steinhardt in Jurnalul fericirii sale.

In film, un discipol-fan al lui Tolstoi ii spune unei tinere care il iscodeste despre dragoste:

Cred că comportamentul sexual şi actul sexual, când doi bărbaţi, sau două femei, sau bărbaţi şi femei, sau animale, îşi îmbină părţile fizice… nu au niciun efect asupra mea.

Aceasta replica este urmata de una ”nemiloasa” a tinerei care-l ”gratuleaza” pe idealist cu un ”Ascultă-te ce vorbeşti. Eşti un îngâmfat.”

Aceasta scena, impreuna cu o alta in care fan-ul devine amuzament copios pentru Tolstoi tot pe chestiunea ”chinului” sexului 😀 , n-au putut sa nu ma duca cu gandul la ispita de dreapta despre care avertizeaza monahul de la Rohia: a fi mai ”angelic” decat esti si e cazul sa fii, a fi ”mai catolic decat papa” si ”mai crestin” decat Insusi Cristos. ”Ingamfare” este diagnosticul-verdict corect pe care fata il pune tuturor idealistilor de soiul asta.

Si tot in acelasi pacat cade catolicismul de exemplu cand impune celibatul preotilor , o absurditate total straina si in contradictie cu realismul naprasnic al sfantului apostol Pavel:

1. Cu privire la lucrurile pe care mi le-aţi scris, „este bine pentru un om să nu se atingă de femeie”,
2. însă, datorită cazurilor de desfrâu, fiecare bărbat să-şi aibă propria soţie şi fiecare femeie să-şi aibă propriul soţ.
3. Soţul să-şi împlinească datoria faţă de soţie şi, de asemenea, şi soţia faţă de soţ.
4. Soţia nu este stăpână pe trupul ei, ci soţul. Tot astfel, nu soţul este stăpân pe trupul său, ci soţia.
5. Nu vă refuzaţi unul pe altul, decât doar prin înţelegere, pentru un timp, ca să vă dedicaţi (postului şi) rugăciunii, şi apoi fiţi din nou împreună, ca să nu vă ispitească Satan din cauza nestăpânirii voastre.
6. Spun aceasta ca o îngăduinţă, nu ca o poruncă.
7. Eu doresc ca toţi oamenii să fie aşa cum sunt eu, însă fiecare are propriul său dar de la Dumnezeu, unii de un fel, alţii de alt fel.

(1 Corintieni 7:1-7, NTR)

Din  ingamfarea Romei se nasc atatea si atatea drame ale preotilor care sunt siliti sa poarte un jug de sub care rabufnesc in (scandaluri de) homosexualitate, pedofilie si ale anomalii. In contrast cu acestea stau cumintenia si dreapta socotinta, echilibrul si cumpatarea, de care ortodoxia si protestantismul dau mai multa dovada( neimpunand celibatul, dar nici excluzandu-l, lasand la libertatea si darurile individului calea cea mai propice lui).

PS: probabil referindu-se la aceeasi ispita de dreapta scria inteleptul Solomon:

16. Nu fi prea neprihănit şi nu te arăta prea înţelept: pentru ce să te pierzi singur?” (Eclesiastul 7:16, VDCC)

Remember Nicolae Steinhardt: ziua sa de nastere

Chilia parintelui de la manastirea Rohia

Articol aniversar

Desi ai adormit, parinte Nicolae, La Multi Ani! si Intru multi ani sa ne traiesti!

Vezi si : http://vesteabunaazilei.wordpress.com/2010/07/29/oferta-zilei-pentru-amatorii-de-suspans-talmacire2/

Cumpatarea si dreapta socotinta – ”duplex” C S Lewis-N Steinhardt

Cumpătarea este, din nefericire, unul din acele cuvinte care şi-au schimbat sensul. Acum el înseamnă de obicei abstinenţă de la băutu­rile alcoolice. Insă pe vremea când a doua vir­tute cardinală era denumită „Cumpătare”, ea era departe de a avea acest înţeles. Cumpătarea nu se referea în primul rând la băutură, ci la toate plăcerile; şi nu însemna abstinenţă, ci fap­tul de a merge până unde este bine, nu mai de­parte. Este o greşeală să credem că ar trebui ca toţi creştinii să fie abstinenţi; mahomedanismul, nu creştinismul este religia abstinenţei totale de la alcool. Sigur, poate să fie de datoria unui creş­tin anume, sau a oricărui creştin, ca la un mo­ment dat să se abţină de la băuturi tari, fie pentru că este un om care nu poate să pună gura pe băutură fără să întreacă măsura, fie pentru că doreşte să dea banii respectivi săracilor, fie pen­tru că este în tovărăşia unor oameni înclinaţi spre beţie şi nu trebuie să îi încurajeze, bând el însuşi. Insă centrul problemei este că se ab­ţine, având un motiv bun, de la un lucru pe care nu îl condamnă şi de care îi place să-i vadă pe ceilalţi bucurându-se. Una din trăsăturile dis­tinctive ale unui tip anume de om rău este că nu poate renunţa la ceva el însuşi fără să vrea ca toţi ceilalţi să renunţe la rândul lor la acel lucru. Aceasta nu este calea creştină. Cutare creştin ar putea găsi de cuviinţă să renunţe la tot felul de lucruri, din nişte motive anume — la căsătorie, la carne, la bere sau la cinema; însă din momentul în care spune că lucrurile res­pective sunt rele în ele însele sau începe să se uite de sus la alţi oameni care fac uz de ele, el a apucat-o pe o cale greşită.

Un mare rău a fost făcut prin restrângerea modernă a sensului cuvântului Cumpătare la problema băuturii. Lucrul acesta îi face pe oa­meni să uite uşor că poţi fi la fel de necumpătat în numeroase alte privinţe. Un bărbat care face din golf sau din motoscuterul său centrul exis­tenţei, ori o femeie care-şi dedică toate gându­rile hainelor, jocului de bridge sau câinelui sunt la fel de „necumpătaţi” ca şi cel care se îmba­tă în fiecare seară. Desigur, acest lucru nu se vede din exterior la fel de uşor: bridge-mania sau golf-mania nu vă fac să cădeţi pe jos în plină stradă. Insă Dumnezeu nu se lasă înşelat de aparenţe.

Crestinism pur si simplu

In acelasi registru ideatic parintele Steinhardt proslavea ”dreapta socotinta” ca fiind virtutea suprema

Ca însuşire principală a omului, călugării ortodocşi nu socotesc nici bunătatea, nici inteligenţa, nici dragostea, credinţa, răbdarea, evlavia ori sfinţenia, ci dreapta socotinţă, care este o virtute foarte complexă şi greu de exprimat în cuvinte. (Are o formulă tot atât de vastă ca polimerii de bază.)
În dreapta socotinţă intră, precis, tainic drămuite, şi bunul simţ şi înţelepciunea şi cuminţenia şi voinţa adăogite celor de mai sus. Nici una din virtuţi nu e absolută — nici chiar adevărul ­, doar iscusita cumpănire a multora ne poate ajuta să ne ferim nu numai de rele (aceasta­i destul de uşor), ci şi de savante boroboaţe şi sofisticate erori.

Biserica întotdeauna a mers pe drumul echilibrului şi al bunului simţ, uneori niţel comun. Pe cărările sofisticate au mers ereziile. Fiind rafinate, au şi părut superioare şi au cucerit îndeosebi minţile ascuţite, cărora nu le vin a crede că dreapta socotinţă este, ea, în simplitatea ei, suveranul rafinament.

Între instinct şi inteligenţă, între furnicar şi individ, între automa­tism şi libertate, pentru creştinul care nu­-i hotărât să intre la mânăstire, ci rămâne în lume, singura soluţie este echilibrul şi dreapta socotinţă.

Jurnalul Fericirii

”A trăi cu viată creştină, înseamnă a tine seamă de Iisus Hristos în toate lucrurile”(Sf Ioan Gura de Aur)

Viata creştină este în noi reproducerea vietii lui Iisus Hristos. Sau chiar, dacă noi voim să-l urmăm pe apostolul în definitia lui, este Hristos viu în noi înşine. Totul prin Iisus Hristos, totul pentru Iisus Hristos, totul în Iisus Hristos. De când prin întruparea Sa, Fiul lui Dumnezeu a socotit demn să devină al nostru, El singur este centrul spre care converg toate, punctul  de  plecare  de  unde  fiinta  noastră,  viata  noastră,  actele  noastre trebuie  să-şi  ia  cursul  lor  şi  să-şi  urmeze  drumul  lor.  A  trăi  cu  viată creştină, înseamnă a tine seamă de Iisus Hristos în toate lucrurile.A iubi pe Iisus Hristos, a primi pe Iisus Hristos, a ne da lui Iisus Hristos, a trăi din Iisus Hristos: iată toată viata creştină.
A iubi pe Iisus Hristos. Înseamnă mai întâi a recunoaşte tot ceea ce a făcut Iisus Hristos pentru noi şi a adânci în această iubire răceala din inimile noastre. Însă iubirea lui Hristos nu constă în emotii sterile, ea se arată  prin  realităti  generoase.  El  împlineşte  poruncile,  el  face  fapte,  el plasează în obiectul iubit toate plăcerile lui şi toate bucuriile lui. Cerul pe pământ este de a iubi pe Iisus Hristos. Suprema nenorocire este de a nu-L iubi.
A primi pe Iisus Hristos. Cum să-L respingi când El Însuşi vine la noi? Şi cu câtă iubire! Şi cu ce elan! Mai înainte de creatia lumii, El se gândeşte la noi, El ne iubeşte, El ne pregăteşte bunurile noastre veşnice. La  timpul  arătat,  El  coboară  din  ceruri,  ieşind  din  sânul  Tatălui,  ia sclavia noastră, se face părtaş la viata noastră, suferă toate mizeriile, se supune la o ispăşire îngrozitoare, şi zdrobit de dureri, moare pe lemnul de osândă al criminalilor. Iată-l pe Iisus pe care-L primim noi, pe care ni-L dă  Dumnezeu  şi  pe  care  viata  creştină  ne  face  să-L  primim  în  mod iubitor.
A  ne  da  lui  Iisus  Hristos (…)  În  mod  sigur  Iisus  S-a  dat  pentru omenirea întreagă; însă nu-L auzim noi pe Sfântul Pavel strigând: El m-a iubit,  El  S-a  dat  pentru  mine?  Cuvinte  delicioase!  Răscumpărarea  se concentrează  în  mine,  binele  general  devine  binele  meu  propriu  şi  eu însumi  mă  dau  cu  totul  întreg  celui  care  se  dă  cu  totul  întreg  mie.  De asemenea,  eu  părăsesc  totul,  eu  abandonez  totul,  creaturile  nu-mi  mai sunt  nimic,  lumea  a  încetat  să  mai  fie,  Iisus  Hristos  singur  este  binele meu, fericirea mea, viata mea.
A trăi prin Iisus Hristos. Chiar aici ajungem noi la vârful cel mai înalt  al  vietii  creştine.  Sfântul  Pavel  îndrăzneşte  să  formuleze  astfel această  viată  prin  Iisus  Hristos:  Eu  trăiesc,  însă  nu  mai  trăiesc  eu,  ci Iisus Hristos trăieşte în mine. Ce înseamnă a trăi aşa? Mai întâi înseamnă a nu mai avea altă tintă în toate actele noastre decât aceea de a plăcea lui Iisus  Hristos. Înseamnă  apoi  a-I  împlini  vointele  Lui  şi  a  asculta  de poruncile Lui. Să mergem mai înainte. A trăi prin Iisus Hristos înseamnă a gândi, a vorbi, a judeca, a actiona ca şi El; înseamnă a muri pentru tot restul  şi  a  nu  mai  trăi  decât  pentru  El  singur.” (Din  vol.  Bogătiile oratorice, pp. 326-327)

Scrisorile lui Dumnezeu si ”laserul” Duhului

2. Voi înşivă sunteţi scrisoarea noastră de recomandare, scrisă în inimile noastre, cunoscută şi citită de toţi oamenii,
3. arătând că sunteţi o scrisoare a lui Cristos, pregătită de noi, scrisă nu cu cerneală, ci cu Duhul Dumnezeului celui Viu, nu pe table de piatră, ci pe nişte table care sunt inimi de carne.

(2 Corintieni 3:2-3, NTR)

Închipuiţi-vă că îi vedeţi pe ucenicii unui învăţător despre care nu aţi auzit nimic. Îi vedeţi smeriţi,cumpătaţi, înţelepţi, râvnitori, ascultători şi îndestulaţi cu toate faptele cele bune care se află sub soare. Ce vei crede despre învăţătorul lor? Fără îndoială că vei avea despre el cea mai bună părere cu putinţă.

Închipuiţi-vă că îi vedeţi pe soldaţii unei căpetenii de oşti, despre care nu aţi prea auzit. Îi vedeţi că sunt harnici, curajoşi, disciplinaţi, îndestulaţi de iubire frăţească şi bucuria de a se jertfi. Cum îl veţi socoti pe mai marele lor? Cu siguranţă îl veţi socoti vrednic de toată lauda.
Închipuiţi-vă că se află înaintea voastră un fruct oarecare, pe care nu l-aţi văzut niciodată nici nu l-aţi gustat în viaţa  voastră; un fruct arătos ochilor, cu gust minunat şi miros plăcut. Vă veţi întreba ce fel de pom rodeşte astfel de fructe şi, dacă voi nu aţi cunoscut înainte pomul acela, îl veţi socoti cel mai bun pom din lume, şi îl veţi lăuda până la cer.
Atunci,  iată,  văzând  ucenici  buni,  veţi  socoti  că  învăţătorul  este  bun.  Văzând  soldaţi  buni  veţi socoti că, mai marele lor este bun. Şi văzând fructe bune, veţi socoti că pomul este bun. „Fiecare  pom  se  cunoaşte  după  roadele  lui”  (Luca  6:44).  Pomul  bun  nu  face  fructe  rele,  şi  nici pomul cel rău nu face fructe bune. „După roadele lor îi veţi cunoaşte. Au doară culeg oamenii struguri din spini  sau  smochine  din  mărăcini?”  (Matei  7:16).  Nu:  spinii  nu  se  culeg  din  viţa  de  vie,  nici  scaieţii  din smochini.  Pomul  bun  dă  roadă  bună,  iar  pomul  rău  dă  roadă  rea.  Acest  lucru  este  atât  de  lămurit  pentru fiecare, încât nu este nevoie de nici un fel de dovadă. Domnul Iisus a folosit exemple atât de lămurite din natură,  pentru  a-i  învăţa  pe  oameni  adevăruri  duhovniceşti  şi  morale  limpezi,  fiindcă  natura  slujeşte  în general ca cel mai desăvârşit chip al vieţii omului duhovnicesc.
Închipuiţi-vă  doar  o  clipă  că  nu  ştiţi  nimic  despre  Domnul  Iisus  Hristos;  că  nu  aţi  auzit  de  El niciodată;  că nu ai citit niciodată Evanghelia Lui. Şi închipuiţi-vă în acelaşi timp că vă aflaţi într-o ţară ai cărei singuri locuitori sunt  Apostolii Lui, sfinţii şi mucenicii, bărbaţi şi femei bine plăcuţi lui Dumnezeu; toţi cei care L-au urmat pe Hristos  şi au vieţuit după Legea şi exemplul Lui. Atunci, v-aţi afla printre ucenicii unui învăţător necunoscut vouă; printre soldaţii unei căpetenii necunoscute vouă; şi veţi vedea roadele unui pom  necunoscut  vouă.  Neştiind  nimic  despre  Hristos,  aţi  ajunge  să-L  cunoaşteţi  prin  oamenii  Săi.  Prin ucenicii  Săi,  aţi  ajunge  să-L  cunoaşteţi  pe  cel  mai  bun  Învăţător  care  se  află  sub  soare;  prin  soldaţii  şi următorii Săi, aţi ajunge să-L cunoaşteţi pe cel mai puternic şi mai biruitor Cârmuitor care a păşit vreodată pe pământ; prin roadele Lui, aţi ajunge să cunoaşteţi pomul cal mai dulce şi mai roditor, Pomul Vieţii, a cărui dulceaţă întrece dulceaţa tuturor celorlalţi pomi din lumea zidită.

EP. NICOLAE VELIMIROVICI , OMILII SI PREDICI

Santa Rita de Cascia

O alta ecranizare a vietii unei crestine declarata ulterior sfanta .

Descriere [posibil download] ===>>> AICI


%d blogeri au apreciat asta: