AUDIO: Demisia lui Darwin (apusul unei teorii – evolutionismul)

Autor (i): Joe White, Nicholas Comninellis
Pret: 14,00 LEI
Editura: Aqua Forte
An aparitie: 2005
Nr. pagini: 196 pagini

Stiati ca: Probabilitatea formarii intamplatoare a celei mai mici si mai simple celule vii este de 1 la 340 de milioane? „A presupune ca prima celula a aparut din inatamplare (dupa cum sustine evolutionismul) e ca si cum am crede ca o tornada care trece printr-o curte plina cu piese de avion poate construi un frumos Boeing 747.” (Sir Fred Hoyle – astronom britanic). Stiati ca: Astazi, teoria lui Darwin se dovedeste depasita? Sau ca s-o spunem pe sleau – Imparatul e gol! Se poate demonstra cu precizie ca nu exista specii de tranzitie, iar asa-numitele verigi lipsa, lipsesc de-a dreptul. „Intr-o buna zi, mitul evolutiei va fi considerat ca fiind cea mai mare cacealma din istoria stiintei. Atunci multi se vor intreba, cum de a fost posibil asa ceva? Stiati ca: Singura alternativa posibila selectiei naturale si evolutionismului este creationismul? Cu toate acestea, in scoli si universitati continua sa se predea de zeci de ani o teorie darwiniana care fost desfiintata realmente de cercetarile din ultimii ani in domeniile geneticii si paleontologiei? De ce oare?

SURSA (download)

Sexul, Roma si ispita ”de dreapta”

O scena din filmul despre Tolstoi mi-a adus aminte de ispita ”de dreapta” de care vorbeste parintele Steinhardt in Jurnalul fericirii sale.

In film, un discipol-fan al lui Tolstoi ii spune unei tinere care il iscodeste despre dragoste:

Cred că comportamentul sexual şi actul sexual, când doi bărbaţi, sau două femei, sau bărbaţi şi femei, sau animale, îşi îmbină părţile fizice… nu au niciun efect asupra mea.

Aceasta replica este urmata de una ”nemiloasa” a tinerei care-l ”gratuleaza” pe idealist cu un ”Ascultă-te ce vorbeşti. Eşti un îngâmfat.”

Aceasta scena, impreuna cu o alta in care fan-ul devine amuzament copios pentru Tolstoi tot pe chestiunea ”chinului” sexului 😀 , n-au putut sa nu ma duca cu gandul la ispita de dreapta despre care avertizeaza monahul de la Rohia: a fi mai ”angelic” decat esti si e cazul sa fii, a fi ”mai catolic decat papa” si ”mai crestin” decat Insusi Cristos. ”Ingamfare” este diagnosticul-verdict corect pe care fata il pune tuturor idealistilor de soiul asta.

Si tot in acelasi pacat cade catolicismul de exemplu cand impune celibatul preotilor , o absurditate total straina si in contradictie cu realismul naprasnic al sfantului apostol Pavel:

„1. Cu privire la lucrurile pe care mi le-aţi scris, „este bine pentru un om să nu se atingă de femeie”,
2. însă, datorită cazurilor de desfrâu, fiecare bărbat să-şi aibă propria soţie şi fiecare femeie să-şi aibă propriul soţ.
3. Soţul să-şi împlinească datoria faţă de soţie şi, de asemenea, şi soţia faţă de soţ.
4. Soţia nu este stăpână pe trupul ei, ci soţul. Tot astfel, nu soţul este stăpân pe trupul său, ci soţia.
5. Nu vă refuzaţi unul pe altul, decât doar prin înţelegere, pentru un timp, ca să vă dedicaţi (postului şi) rugăciunii, şi apoi fiţi din nou împreună, ca să nu vă ispitească Satan din cauza nestăpânirii voastre.
6. Spun aceasta ca o îngăduinţă, nu ca o poruncă.
7. Eu doresc ca toţi oamenii să fie aşa cum sunt eu, însă fiecare are propriul său dar de la Dumnezeu, unii de un fel, alţii de alt fel. ”
(1 Corintieni 7:1-7, NTR)

Din  ingamfarea Romei se nasc atatea si atatea drame ale preotilor care sunt siliti sa poarte un jug de sub care rabufnesc in (scandaluri de) homosexualitate, pedofilie si ale anomalii. In contrast cu acestea stau cumintenia si dreapta socotinta, echilibrul si cumpatarea, de care ortodoxia si protestantismul dau mai multa dovada( neimpunand celibatul, dar nici excluzandu-l, lasand la libertatea si darurile individului calea cea mai propice lui).

PS: probabil referindu-se la aceeasi ispita de dreapta scria inteleptul Solomon:

„16. Nu fi prea neprihănit şi nu te arăta prea înţelept: pentru ce să te pierzi singur?” (Eclesiastul 7:16, VDCC)

Remember Nicolae Steinhardt: ziua sa de nastere

Chilia parintelui de la manastirea Rohia

Articol aniversar

Desi ai adormit, parinte Nicolae, La Multi Ani! si Intru multi ani sa ne traiesti!

Vezi si : http://vesteabunaazilei.wordpress.com/2010/07/29/oferta-zilei-pentru-amatorii-de-suspans-talmacire2/

Cumpatarea si dreapta socotinta – ”duplex” C S Lewis-N Steinhardt

Cumpătarea este, din nefericire, unul din acele cuvinte care şi-au schimbat sensul. Acum el înseamnă de obicei abstinenţă de la băutu­rile alcoolice. Insă pe vremea când a doua vir­tute cardinală era denumită „Cumpătare”, ea era departe de a avea acest înţeles. Cumpătarea nu se referea în primul rând la băutură, ci la toate plăcerile; şi nu însemna abstinenţă, ci fap­tul de a merge până unde este bine, nu mai de­parte. Este o greşeală să credem că ar trebui ca toţi creştinii să fie abstinenţi; mahomedanismul, nu creştinismul este religia abstinenţei totale de la alcool. Sigur, poate să fie de datoria unui creş­tin anume, sau a oricărui creştin, ca la un mo­ment dat să se abţină de la băuturi tari, fie pentru că este un om care nu poate să pună gura pe băutură fără să întreacă măsura, fie pentru că doreşte să dea banii respectivi săracilor, fie pen­tru că este în tovărăşia unor oameni înclinaţi spre beţie şi nu trebuie să îi încurajeze, bând el însuşi. Insă centrul problemei este că se ab­ţine, având un motiv bun, de la un lucru pe care nu îl condamnă şi de care îi place să-i vadă pe ceilalţi bucurându-se. Una din trăsăturile dis­tinctive ale unui tip anume de om rău este că nu poate renunţa la ceva el însuşi fără să vrea ca toţi ceilalţi să renunţe la rândul lor la acel lucru. Aceasta nu este calea creştină. Cutare creştin ar putea găsi de cuviinţă să renunţe la tot felul de lucruri, din nişte motive anume — la căsătorie, la carne, la bere sau la cinema; însă din momentul în care spune că lucrurile res­pective sunt rele în ele însele sau începe să se uite de sus la alţi oameni care fac uz de ele, el a apucat-o pe o cale greşită.

Un mare rău a fost făcut prin restrângerea modernă a sensului cuvântului Cumpătare la problema băuturii. Lucrul acesta îi face pe oa­meni să uite uşor că poţi fi la fel de necumpătat în numeroase alte privinţe. Un bărbat care face din golf sau din motoscuterul său centrul exis­tenţei, ori o femeie care-şi dedică toate gându­rile hainelor, jocului de bridge sau câinelui sunt la fel de „necumpătaţi” ca şi cel care se îmba­tă în fiecare seară. Desigur, acest lucru nu se vede din exterior la fel de uşor: bridge-mania sau golf-mania nu vă fac să cădeţi pe jos în plină stradă. Insă Dumnezeu nu se lasă înşelat de aparenţe.

Crestinism pur si simplu

In acelasi registru ideatic parintele Steinhardt proslavea ”dreapta socotinta” ca fiind virtutea suprema

Ca însuşire principală a omului, călugării ortodocşi nu socotesc nici bunătatea, nici inteligenţa, nici dragostea, credinţa, răbdarea, evlavia ori sfinţenia, ci dreapta socotinţă, care este o virtute foarte complexă şi greu de exprimat în cuvinte. (Are o formulă tot atât de vastă ca polimerii de bază.)
În dreapta socotinţă intră, precis, tainic drămuite, şi bunul simţ şi înţelepciunea şi cuminţenia şi voinţa adăogite celor de mai sus. Nici una din virtuţi nu e absolută — nici chiar adevărul ­, doar iscusita cumpănire a multora ne poate ajuta să ne ferim nu numai de rele (aceasta­i destul de uşor), ci şi de savante boroboaţe şi sofisticate erori.

Biserica întotdeauna a mers pe drumul echilibrului şi al bunului simţ, uneori niţel comun. Pe cărările sofisticate au mers ereziile. Fiind rafinate, au şi părut superioare şi au cucerit îndeosebi minţile ascuţite, cărora nu le vin a crede că dreapta socotinţă este, ea, în simplitatea ei, suveranul rafinament.

Între instinct şi inteligenţă, între furnicar şi individ, între automa­tism şi libertate, pentru creştinul care nu­-i hotărât să intre la mânăstire, ci rămâne în lume, singura soluţie este echilibrul şi dreapta socotinţă.

Jurnalul Fericirii

”A trăi cu viată creştină, înseamnă a tine seamă de Iisus Hristos în toate lucrurile”(Sf Ioan Gura de Aur)

„Viata creştină este în noi reproducerea vietii lui Iisus Hristos. Sau chiar, dacă noi voim să-l urmăm pe apostolul în definitia lui, este Hristos viu în noi înşine. Totul prin Iisus Hristos, totul pentru Iisus Hristos, totul în Iisus Hristos. De când prin întruparea Sa, Fiul lui Dumnezeu a socotit demn să devină al nostru, El singur este centrul spre care converg toate, punctul  de  plecare  de  unde  fiinta  noastră,  viata  noastră,  actele  noastre trebuie  să-şi  ia  cursul  lor  şi  să-şi  urmeze  drumul  lor.  A  trăi  cu  viată creştină, înseamnă a tine seamă de Iisus Hristos în toate lucrurile.A iubi pe Iisus Hristos, a primi pe Iisus Hristos, a ne da lui Iisus Hristos, a trăi din Iisus Hristos: iată toată viata creştină.

A iubi pe Iisus Hristos. Înseamnă mai întâi a recunoaşte tot ceea ce a făcut Iisus Hristos pentru noi şi a adânci în această iubire răceala din inimile noastre. Însă iubirea lui Hristos nu constă în emotii sterile, ea se arată  prin  realităti  generoase.  El  împlineşte  poruncile,  el  face  fapte,  el plasează în obiectul iubit toate plăcerile lui şi toate bucuriile lui. Cerul pe pământ este de a iubi pe Iisus Hristos. Suprema nenorocire este de a nu-L iubi.

A primi pe Iisus Hristos. Cum să-L respingi când El Însuşi vine la noi? Şi cu câtă iubire! Şi cu ce elan! Mai înainte de creatia lumii, El se gândeşte la noi, El ne iubeşte, El ne pregăteşte bunurile noastre veşnice. La  timpul  arătat,  El  coboară  din  ceruri,  ieşind  din  sânul  Tatălui,  ia sclavia noastră, se face părtaş la viata noastră, suferă toate mizeriile, se supune la o ispăşire îngrozitoare, şi zdrobit de dureri, moare pe lemnul de osândă al criminalilor. Iată-l pe Iisus pe care-L primim noi, pe care ni-L dă  Dumnezeu  şi  pe  care  viata  creştină  ne  face  să-L  primim  în  mod iubitor.

A  ne  da  lui  Iisus  Hristos (…)  În  mod  sigur  Iisus  S-a  dat  pentru omenirea întreagă; însă nu-L auzim noi pe Sfântul Pavel strigând: El m-a iubit,  El  S-a  dat  pentru  mine?  Cuvinte  delicioase!  Răscumpărarea  se concentrează  în  mine,  binele  general  devine  binele  meu  propriu  şi  eu însumi  mă  dau  cu  totul  întreg  celui  care  se  dă  cu  totul  întreg  mie.  De asemenea,  eu  părăsesc  totul,  eu  abandonez  totul,  creaturile  nu-mi  mai sunt  nimic,  lumea  a  încetat  să  mai  fie,  Iisus  Hristos  singur  este  binele meu, fericirea mea, viata mea.

A trăi prin Iisus Hristos. Chiar aici ajungem noi la vârful cel mai înalt  al  vietii  creştine.  Sfântul  Pavel  îndrăzneşte  să  formuleze  astfel această  viată  prin  Iisus  Hristos:  Eu  trăiesc,  însă  nu  mai  trăiesc  eu,  ci Iisus Hristos trăieşte în mine. Ce înseamnă a trăi aşa? Mai întâi înseamnă a nu mai avea altă tintă în toate actele noastre decât aceea de a plăcea lui Iisus  Hristos. Înseamnă  apoi  a-I  împlini  vointele  Lui  şi  a  asculta  de poruncile Lui. Să mergem mai înainte. A trăi prin Iisus Hristos înseamnă a gândi, a vorbi, a judeca, a actiona ca şi El; înseamnă a muri pentru tot restul  şi  a  nu  mai  trăi  decât  pentru  El  singur.” (Din  vol.  Bogătiile oratorice, pp. 326-327)

Scrisorile lui Dumnezeu si ”laserul” Duhului

„2. Voi înşivă sunteţi scrisoarea noastră de recomandare, scrisă în inimile noastre, cunoscută şi citită de toţi oamenii,
3. arătând că sunteţi o scrisoare a lui Cristos, pregătită de noi, scrisă nu cu cerneală, ci cu Duhul Dumnezeului celui Viu, nu pe table de piatră, ci pe nişte table care sunt inimi de carne. ”
(2 Corintieni 3:2-3, NTR)

Închipuiţi-vă că îi vedeţi pe ucenicii unui învăţător despre care nu aţi auzit nimic. Îi vedeţi smeriţi,cumpătaţi, înţelepţi, râvnitori, ascultători şi îndestulaţi cu toate faptele cele bune care se află sub soare. Ce vei crede despre învăţătorul lor? Fără îndoială că vei avea despre el cea mai bună părere cu putinţă.

Închipuiţi-vă că îi vedeţi pe soldaţii unei căpetenii de oşti, despre care nu aţi prea auzit. Îi vedeţi că sunt harnici, curajoşi, disciplinaţi, îndestulaţi de iubire frăţească şi bucuria de a se jertfi. Cum îl veţi socoti pe mai marele lor? Cu siguranţă îl veţi socoti vrednic de toată lauda.
Închipuiţi-vă că se află înaintea voastră un fruct oarecare, pe care nu l-aţi văzut niciodată nici nu l-aţi gustat în viaţa  voastră; un fruct arătos ochilor, cu gust minunat şi miros plăcut. Vă veţi întreba ce fel de pom rodeşte astfel de fructe şi, dacă voi nu aţi cunoscut înainte pomul acela, îl veţi socoti cel mai bun pom din lume, şi îl veţi lăuda până la cer.
Atunci,  iată,  văzând  ucenici  buni,  veţi  socoti  că  învăţătorul  este  bun.  Văzând  soldaţi  buni  veţi socoti că, mai marele lor este bun. Şi văzând fructe bune, veţi socoti că pomul este bun. „Fiecare  pom  se  cunoaşte  după  roadele  lui”  (Luca  6:44).  Pomul  bun  nu  face  fructe  rele,  şi  nici pomul cel rău nu face fructe bune. „După roadele lor îi veţi cunoaşte. Au doară culeg oamenii struguri din spini  sau  smochine  din  mărăcini?”  (Matei  7:16).  Nu:  spinii  nu  se  culeg  din  viţa  de  vie,  nici  scaieţii  din smochini.  Pomul  bun  dă  roadă  bună,  iar  pomul  rău  dă  roadă  rea.  Acest  lucru  este  atât  de  lămurit  pentru fiecare, încât nu este nevoie de nici un fel de dovadă. Domnul Iisus a folosit exemple atât de lămurite din natură,  pentru  a-i  învăţa  pe  oameni  adevăruri  duhovniceşti  şi  morale  limpezi,  fiindcă  natura  slujeşte  în general ca cel mai desăvârşit chip al vieţii omului duhovnicesc.
Închipuiţi-vă  doar  o  clipă  că  nu  ştiţi  nimic  despre  Domnul  Iisus  Hristos;  că  nu  aţi  auzit  de  El niciodată;  că nu ai citit niciodată Evanghelia Lui. Şi închipuiţi-vă în acelaşi timp că vă aflaţi într-o ţară ai cărei singuri locuitori sunt  Apostolii Lui, sfinţii şi mucenicii, bărbaţi şi femei bine plăcuţi lui Dumnezeu; toţi cei care L-au urmat pe Hristos  şi au vieţuit după Legea şi exemplul Lui. Atunci, v-aţi afla printre ucenicii unui învăţător necunoscut vouă; printre soldaţii unei căpetenii necunoscute vouă; şi veţi vedea roadele unui pom  necunoscut  vouă.  Neştiind  nimic  despre  Hristos,  aţi  ajunge  să-L  cunoaşteţi  prin  oamenii  Săi.  Prin ucenicii  Săi,  aţi  ajunge  să-L  cunoaşteţi  pe  cel  mai  bun  Învăţător  care  se  află  sub  soare;  prin  soldaţii  şi următorii Săi, aţi ajunge să-L cunoaşteţi pe cel mai puternic şi mai biruitor Cârmuitor care a păşit vreodată pe pământ; prin roadele Lui, aţi ajunge să cunoaşteţi pomul cal mai dulce şi mai roditor, Pomul Vieţii, a cărui dulceaţă întrece dulceaţa tuturor celorlalţi pomi din lumea zidită.

EP. NICOLAE VELIMIROVICI , OMILII SI PREDICI

Santa Rita de Cascia

O alta ecranizare a vietii unei crestine declarata ulterior sfanta .

Descriere [posibil download] ===>>> AICI

Un nou blog : Vestea buna a zilei

Un nou blog asadar sub moto-ul:

Optimismul este un pesimism ignorat.

Intr-o lume in care vestile rele iau cu asalt zilnic si ceas de ceas  mintile oamenilor si le zapacesc pana spre depresii si sinucideri, blogul de fata isi propune sa va aduca zilnic Vestea buna a zilei .

Vestea buna a zilei poate imbraca forma muzicala sau cinematografica, dar cel mai adesea va avea forma textului scris (fie si doar o maxima, cugetare) cu referire la Dumnezeul Scripturii, Stapanul suvern al istoriei – deci si al zilei de azi.

Blogul are ambitia buna de a nu lasa nici o zi fara Vestea buna a ei. Rugile ca acest deziderat sa nu ramana doar un ideal sunt binevenite.

Sper ca acest blog sa fiu unul de folos cat mai multora.

Wesley Study Bible

Over 150 contributors from ten denominations and from six countries in the Wesleyan family bring their ministry and scholarship to help you love God with a warmed heart and serve God with active hands.

So, for the first time, we have a mainline Wesleyan study Bible. And the scholarship looks excellent.

The Wesley Study Bible is based on the New Revised Standard Version (NRSV) translation of the bible. It is one of the best, if not the best, formal equivalent translations available today.

The editors offer a nice explanation of what they hope to achieve: “We need to know who we are.  Even more, we need to be who we are.  Therefore, we offer the Wesley Study Bible to the people called Methodist across the world, trusting that it will serve as God’s instrument to help us be clear about who we are, shape us as people going on to perfection, and encourage use to live lives that truly reflect our faith in Christ.” [NB: the translation is NRSV]

It can be purchase online from Cokesbury, Amazon or ChristianBook.com.

Cateva mostre: introducere si Iacov si cateva capitole din Geneza . Si un review AICI. Iar AICI un video promotional.

Pretul cel mai convenabil este la Cokesbury : $24.95

PS: IMPORTANT a se vedea criticile aduse NRSV de partea ortodoxa precum si critice aduse de ortodoxie bibliilor ”englezesti” in general.

ONLINE Wesley Manuscripts & Memorabilia

AICI colectia

ONLINE Wesley Family Letters and Manuscripts – digital images of manuscripts

Exceptionala isprava care face accesibila celor interesati colectia manuscriselor scrisorilor celor trei Wesley ai metodismului.

”Eu cu cine votez?”

Nu mica mi-a fost mirarea cand cu ceva timp in urma cativa amici m-au intrebat cum de ”am trecut la ortodocsi”. Reactia mea a fost una de perplexitatate exteriorizata printr-un … hohot de ras sanatos. Pentru faptul de a fi postat apreciativ si oarecum consistent din Ioan Gura de Aur, Nicolae Steinhardt si Alexander Schmemann unii deja m-au vazut ortodoxit? 🙂  Cu siguranta ca nu stiu ce presupune ortodoxizarea daca si-au inchipuit ca e atat de simplu…

”Ingrijorarile” amicilor mei banui ca n-au fost totusi chiar gratuite desi exagerate. Si spun asta pentru ca, intr-adevar, mai multe postari ale mele si luari de pozitie par iesite din sfera neoprotestantismului popular. Am scris despre Maica Domnului ca fiind justificat numita ”theotokos”, despre icoane ca fiind acceptabile in biserici daca rolul le este limitat la unul didactic, am sustinut ca botezul pruncilor poate fi acceptabil daca este socotit poarta de intrare in poporul lui Dumnezeu si-i este negat rolul de spalator de pacatul stramosesc si garant al mantuirii. De asemeni am vorbit despre euharistie ca fiind mai mult decat un simbol, suvenir si promisiune. Crucea o vad ca un simbol eminamente crestin iar purtarea acestui simbol nimic mai mult decat o replica crestina a ciucurilor evreilor meniti sa le aminteasca identitatea si consacrarea.

Am spus raspicat ca Septuaginta ”ortodocsilor”  este Vechiul Testament crestin cel putin la fel de valabil ca textul ebraic( desi il consider prioritar masoreticului si ”adevaratul” VT al crestinilor). Am mai spus ca puritanismul interzicerii alcoolului sub orice forma si in orice cantitate nu are acoperire in Scripturi care se declara impotriva abuzului/betiei doar.

Este drept ca Jaroslav Pelikan m-a luminat in multe privinte legat de istoria dogmei crestine. Il consider si apreciez mult pe Dostoievski ca un reprezentant eminent al ortodoxiei si un duhovnic . Am o stima aparte pentru realismul parintelui Al. Schmemann,  ortodoxul. Gasesc un duhovnic intelept in Antonie Bloom al Surojului, iar parintele Steinhardt imi este probabil cel mai drag duhovnic ortodox si unul care mi-a deschis ochii inspre un crestinism umil, vioi, inteligent si profund.

Imi plac enorm ortodoxele ”Patimi dupa Matei” compuse de episcopul Hylarion , ca si muzica ruseasca corala si vocea sarboaicei ortodoxe Divna Ljubojevic.

DAR… ortodox nu-s oameni buni! – in sensul de enorias al ”patriarhului” Daniel sau al altei biserici ortodoxe. Si nici nu cred ca voi fi vreodata. Asa cum nu-s catolic dar ii admir pe iezuiti (datorita inteligentei si dedicarii lor), imi plac mult ”Imitatio Christi” , printul Ghika, Francisc de Asissi, Chesterton si destui altii. Cum nu-s anglican desi il consider pe C S Lewis un alt duhovnic al meu. Cum nici prezbiterian nu-s dar Francis Schaeffer mi-a fost un alt indrumator pe Cale. Cum nici …si lista ar putea continua: baptist desi Spurgeon… etc

Cum si pe blog am mai fost interpelat ”tu ce esti?” probabil ca acum se va face clar odata pentru totdeauna: nadajduiesc ca sunt un crestin care cauta sa-si urmeze Domnul Bisericii, una universala/catolica si drept-credincioasa/orthodoxa, Biserica mereu razvratita/protest-anta fata de pacat si diavol. Sunt asadar un crestin de orientare Wesley-ana si gasesc interesanta si ”tentanta” paleo-ortodoxia ”initiata” de Thomas Oden ; totusi imi pastrez un ”drept de veto”…al libertatii de constiinta fata de oricine cu exceptia lui Dumnezeu .

John Wesley – pazitor al sambetei? Se pare ca DA(desi doar temporar)! Si azi exista metodisti ”de sambata”!

De cand orientarea mea teologica este una wesleyana, profesorul meu de ebraica, greaca si altele – Florin Laiu,  ma sicana amical ca as fi o ”ciudatenie” teologica( n-a folosit cuvintele astea dar cam asta citeam printre randuri…) : ma ”declar” (de orientare) wesleyan(a) dar sunt si sabatarian.

”Singura problemă este că metodişti de ziua a şaptea nu au existat niciodată.” imi spunea domnia sa cu un zambet invingator-ironic.

Si cum viata e plina de surprize, ce mi-e dat sa descopar chiar intr-o carte celebra adventista, adica chiar scoasa de cultul domnului profesor?

Metodişti sabatarieni. O mişcare reformată metodistă, cunoscută ca Wesley Synod, a redescoperit Sabatul în 1996. Intr-o convorbire telefonică, episcopul Steven Sanchez, S.T.D., mi-a spus că el prezidează peste 68 de congregaţii, împrăştiate peste tot în America de Nord. Preocuparea lui Wesley Synod este să se întoarcă la rădăcinile ebraice ale creştinătăţii. Ei cred în păzirea Legii lui Dumnezeu, în general, şi a Sabatului, în special.
Episcopul Sanchez mi-a explicat că, deşi denominaţiunea lor a fost numai recent organizată, ei rămân în totală tradiţie wesleyană, pentru că, la un anumit timp, John Wesley a fost un păzitor al Sabatului zilei a şaptea şi a crezut în păzirea legilor dietetice. El susţine că această informaţie nu se află în biografiile vieţii lui Wesley, dar poate fi găsită în cărţi mai timpurii. El mi-a promis că-mi va trimite ceva din această documentare. Synodul Wesley se vede pe sine ca reînvierea adevăratului metodism. Evident că aceasta a dat naştere la unele probleme cu Biserica Metodistă, faţă de care mai sunt încă obligaţi.
Synodul Wesley păzeşte Sabatul de vineri de la apus până Sâmbătă la apus, mergând la biserică Sâmbătă dimineaţa, abţinându-se de la munca obişnuită, pentru a da prioritate Domnului în cugetarea şi trăirea lor. Este încurajator să vezi cum Duhul Sfânt mişcă inimile creştinilor din denominaţiunile principale, spre a regăsi moştenirea ebraică a credinţei creştine, mai ales prin întoarcerea la principiul şi practica păzirii Sabatului.

Samuele Bacchiochi ”Sabatul sub foc incrucisat”, p. 299, Editura Viata si Sanatate

Asadar:

1. Dupa marturia episcopului metodist mai sus citat, John Wesley insusi ar fi tinut sambata temporar. Sunt de asteptat si cercetat dovezile.

2. Astazi una din entitatile religioase ale mostenirii lui Wesley, reclamandu-se continuatoarea fidela a lucrarii sale, revine la pazirea sambetei asa cum  primii crestini au fost pazitori ai sambetei.

3. Informatia vine chiar pe filiera domnului profesor Laiu. Sa nu fi citit dansul cartea si sa nu fi avut habar de Sinodul Wesley? Mai mult decat atat, aceeasi informatie aparea in newsletter-ul prof. Bacchiocchi din 17 June 1999.

Chiar daca Wesley a fost temporar ”sambatar” sau nu mai avem suficiente informatii pentru a clarifica acest aspect, un lucru este clar: Wesley a fost un promotor serios al intoarcerii crestinilor la principiul sabatului – iata AICI o predica a sa suficient de elocventa .  Si AICI o scrisoare  a sa catre un calcator al sabatului. Daca Wesley a revenit totusi la identificarea sabatului zilei a saptea cu duminica, aceasta slabiciune nu este una de neinteles de la un prelat anglican interesat mai degraba in re-evanghelizarea Angliei anglicanismului sleit si ”bolnav” decat in restaurarea unui crestinism primitiv 100% ”kosher”.

Mai mult, daca informatiile dupa wikipedia sunt corecte, atunci nici Methodist Church of Canada nu e straina de sabatarianism…

Draga domnule profesor, SAH-MAT ! 🙂 Cu propriile-va ”arme”! 🙂

PS: este interesant de cercetat daca episcopul metodist a apucat sa-i furnizeze profesorului Bacchiocchi (inainte de decesul acestuia) invocatele  dovezi nefacute publice pana azi despre sabatarianismul (temporar al) lui John Wesley.

”Fenomenul” Andre Scrima evocat de Plesu,Liiceanu, Patapievici

PS: a se vedea si https://sldsjd.wordpress.com/2010/03/14/reinventarea-crestinismuluir/

”And Can It Be” de Charles Wesley – unul din marile imnuri ale crestinismului

And can it be that I should gain
An interest in the Savior’s blood?
Died He for me, who caused His pain
For me, who Him to death pursued?
Amazing love! How can it be,
That Thou, my God, shouldst die for me?

Refrain Amazing love! How can it be,
That Thou, my God, shouldst die for me?

‘Tis mystery all: th’Immortal dies:
Who can explore His strange design?
In vain the firstborn seraph tries
To sound the depths of love divine.
‘Tis mercy all! Let earth adore,
Let angel minds inquire no more.

Refrain

He left His Father’s throne above
So free, so infinite His grace
Emptied Himself of all but love,
And bled for Adam’s helpless race:
‘Tis mercy all, immense and free,
For O my God, it found out me!

Refrain

Long my imprisoned spirit lay
Fast bound in sin and nature’s night;
Thine eye diffused a quickening ray,
I woke, the dungeon flamed with light;
My chains fell off, my heart was free;
I rose, went forth, and followed Thee.

Refrain

Still the small inward voice I hear,
That whispers all my sins forgiven;
Still the atoning blood is near,
That quenched the wrath of hostile Heaven.
I feel the life His wounds impart;
I feel the Savior in my heart.

Refrain

No condemnation now I dread;
Jesus, and all in Him, is mine;
Alive in Him, my living Head,
And clothed in righteousness divine,
Bold I approach th’eternal throne,
And claim the crown, through Christ my own.

Refrain

FILM: ”The Last Station” (2009) – Tolstoi si ”idealismul” sau

Dupa 50 de ani de casatorie in care i-a fost devotata trup si suflet, crezand in geniul si in misiunea sa literar-culturala, sotia lui Tolstoi se trezeste intr-o situatie extrema in care ar putea pierde totul. Hotarat sa ia calea propriei sale religii, mare scriitor rus decide sa renunte la titlul sau nobiliar si la avere, si sa adopte o viata de pauperitate voluntara, de vegetarianism fanatic si de abstinenta sexuala. Mai mult decat atat, asistentul acestuia, Certkov, pe care Sofia nu l-a tolerat niciodata, este foarte aproape de a-l convinge pe Tolstoi sa-si modifice testamentul si sa-si lase proprietatile si imensa avere poporului rus, in detrimentul sotiei sale si a celor 13 copii pe care i-a avut cu aceasta. Pusa in situatia de a pierde totul, Sofia isi pune in aplicare toate trucurile de seductie si de convingere/manipulare pentru a salva situatia, care se anunta a fi dezastruoasa. Cu toate acestea, cu cat comportamentul acesteia cade mai in extrem, cu atat lui Certkov ii este mai usor sa-l convinga pe Tolstoi de corectitudinea deciziei de a-si modifica testamentul. Intre cei trei se trezeste inocent si confuz Valentin, noul asistent al scriitorului. Din pion al lui Certkov, acesta devine pion al Sofiei, egal de fascinat de turbulenta si pasionala casnicie a celor doi si de mistica ascetica adoptata de Tolstoi. Viata lui Valentin se complica si mai mult in momentul in care se indragosteste de Marsha, o tanara entuziasta a religiei propuse de scriitor…

Download cu subtitrare

Cele 7 porti ale iubirii – Iacob Coman

Vivaldi Oboe Concerto in C major-Largo-Allegro + Ennio Morricone Gabriel’s Oboe

Trei duhuri de broaste in crestinismul mileniului trei

De ceva timp incerc sa observ ”fenomenele extreme” care confrunta crestinismul ”din interior”. Desi perceptia mea este, desigur, subiectiva si partiala, cred ca ea nu este gresita , cel putin in aspectele esentiale.

Vad trei amenintari majore in ”interiorul” crestinismului: subiectivismul sentimentalist manifestat in harismatism-penticostalism, fundamentalismul orbesc partizan vizibil in toate formele de intoleranta si absolutism teologic, si rationalismul razvratit fata de Revelatie asa cum se intrupeaza in toate formele de liberalism.

Sa le iau pe rand:

1. subiectivism sentimentalist : harismatism-penticostalismul cunoaste o explozie mai mult decat ingrijoratoare pentru orice om care nu si-a lasat ratiunea ”la garderoba”. Amploarea fenomenului este de-a dreptul alarmanta. Satui de dogmatism, ritualism si sloganuri rasuflate, din ce in ce mai multi oameni imbratiseaza ”vitalitatea” harismatica chit ca acea vitalitate este cel mai adesea o contra-facere si o proba de iluzionism religios. Oameni in toata firea de la care ai pretentii de cultura si inteligenta se lasa prinsi in spirala halucinanta a manipularii grosolane la nivel de sentimente si ”trairi”. Incapute pe mana unor sarlatani maestri ai manipularii psihologice, masele intregi de ”crestini” penticostali tind sa dea noua ”definitie”/infatisare a crestinismului mileniului trei sau cel putin a protestantismului. Desi Biserica n-a fost niciodata straina de extatic si mistic, contra-facerile penticostale dau impresia returnarii crestinismului intr-o ”matrita”  ”demna” de luarea in deradere de catre agnosticul si postmodernul mileniului 3.

2.  Fundamentalismul (si dogmatismul intolerant) este ”maica” ce a ”avortat” ”eliberarea” penticostala. Cele doua extreme intruchipeaza cele doua vesnice tentatii ale spiritului uman: dominatia ”duhului”/sentimentului si tirania traditiilor dogmatizate. Este suficient sa iei nota de pretentiile arogante de ”BisericA” ale tuturor ”talibanilor” diverselor factiuni ”crestine” pentru a intelege succesul penticostalismului ca ”eliberare” din chinga de fier a  religiei institutionalizate si inchizitoriale. Talibanii ortodoxiei nici nu vor sa stea macar de vorba cu ”ereticii” catolici si (neo+)protestanti  ;  care mai de care restaurationisti se pretind ”ramasita”, care mai de care fani ai lui Calvin iti impun ”ortodoxia” predestinationista in numele lui Dumnezeu dar dupa aiurelile lui Calvin.

Alaturi de harismatism , fundamentalismul religios cunoaste o inviorare deloc prevestitoare de bine in viitor.

3. Rationalismul salbatic care a rupt ”jugul” Revelatiei si totusi se pretinde ”crestin”; imbraca diverse forme ”crestine” la moda: evolutionism ”teist”, deism, unitarianism, ”demitologizarea” Bibliei si ”inalta” critica , teologia ”eliberarii”, ”teologia” feminista, etc dimpreuna cu toate formele de razvratire de sub autoritatea Cuvantului. Si acest fenomen isi are originea in inchizitia crestinatatii politizate si hiper-dogmatizate. Daca pana la un punct revolta fata de clericalism desantat, coruptie fatisa a administratiei bisericesti, obscurantism si analfabetism cu pretentie de ”teologie ortodoxa” este legitima si inevitabila, toate formele de razvratire in numele eliberarii de aceste blestematii au ajuns ele insele blestematii si mai grozave pretinzandu-se ”eliberarea” crestinismului. Folosindu-se necinstit de ”Pavel” contra lui Petru, Iacov si Andrei, de ”Martin Luther” contra lui Francisc de Assisi, Wesley si Chesteron, samd, exponentii liberalism-rationalismului sunt la fel de  periculosi ca si cei ai harismatismului si  dogmatismului deoarece se pretind adevaratii crestini, urmasii reformatorilor, ai lui Luther si Pavel, si se folosesc de renumele lor pentru a-si promova agenda proprie, una de inspiratie draceasca sadea: anularea autoritatii Revelatiei in numele ”adaptarii” ei la contemporaneitate si a ”relevantei” pentru mileniul trei.

Toate cele trei ”versiuni” incearca sa se impuna ca adevaratul crestinism. Fiecare va incerca sa impuna redefinirea crestinismului dupa propria-i ”ortodoxie”: sentimente manipulate si sarlatanie psihologica,  dogmatism impus si politica bisericeasca perfida, ”eliberarea” de orice Dumnezeu in numele zeitei ratiune.

In fata si contra acestor hidoase pretentii de reformulare a crestinismului sta Biserica lui Cristos, cea dincolo de -isme, Biserica ”expandata” de Pavel si apostoli, Biserica aparata de Ioan Crisostom, Biserica ”reincalzita” si ”des-paduchiata” de celalalt Ion, Wesley, si fratele lui, Biserica mucenicilor si martirilor inchizitiei, comunismului oriental si ateismului occidental, Biserica lui C S Lewis, Wurmbrand si Steinhardt cu toate slabiciunile ei si ale celor mai sus pomeniti.

PS: Este de-a dreptul remarcabil modul in care John Wesley a inteles echilibrul care pastreaza intr-un raport sanatos revelatia, ratiunea, experienta si traditia: patrulaterul lui Wesley.

DECALOGUL TĂCERII

1. TACI, dacă nu ai de spus ceva valoros.
2. TACI, atunci când ai vorbit destul.
3. TACI, până când îţi vine rândul să vorbeşti.
4. TACI, atunci când eşti provocat.
5. TACI, când eşti nervos şi iritat.
6. TACI, când intri în Biserică pentru ca Dumnezeu să îţi poată vorbi.
7. TACI, când ieşi din Biserică pentru ca Duhul Sfânt să poată imprima în mintea ta lucrurile pe care le-ai auzit.
8. TACI, când eşti ispitit să vorbeşti.
9. TACI, când eşti ispitit să critici.
10. TACI, când ai timp să gândeşti.

Sursa