Despre ”infrumusetare” – Sf Ioan Gura de Aur(2)

„Să  ne  închipuim  o  femeie,  (iubitoare  de  podoabe  –  n.n.)  iar bărbatul ei să se străduiască să o îndrepte cu orice chip.
– Cum o va îndrepta?
– Să nu-i interzică totul dintr-o dată, ci mai întâi cele mai uşoare, pe cele la care nu tine prea mult. Dacă, însă, o vei sili să săvârşească totul de la început, ai pierdut totul. Nu-i lua, deci, de îndată bijuteriile de aur, ci lasă-i-le să le aibă şi să se împodobească cu ele; că acesta pare a fi un rău mai mare decât sulemenitul şi încondeiatul ochilor. Aşadar dezbar-o mai  întâi  de  sulemenitul  şi  încondeiatul  ochilor,  dar  nu  cu  frica  şi amenintarea,  ci  cu  convingerea  şi  blândetea,  cu  criticile  altora  şi  cu părerea  şi  socotinta  ta.  Spune-i  neîncetat:  Nu  ti-i  deloc  frumoasă  fata când  ti-o  vopseşti  atâta,  ci-i  chiar  tare  urâtă!  Şi  convinge-o,  mai  cu seamă, că asta te mâhneşte. După ce i-ai spus părerea ta, vorbeşte-i şi de părerea  altora  şi  spune-i  că  de  obicei  sulimanurile  urâtesc,  chiar  pe femeile frumoase, ca să-i stârpeşti patima. Să  nu-i spui încă nimic de iad, nici  de  împărătia  cerurilor;  i-o  spui  de  pomană;  ci  convinge-o  că  simti mai multă plăcere să-ti arate nefalsificată opera lui Dumnezeu. O femeie care-şi  chinuieşte  fata,  o  întinde,  o  pudrează,  nici  oamenilor  nu  pare frumoasă  şi  plăcută  la  vedere.  Scoate-i  boala  din  suflet  mai  întâi  cu argumente  rationale  şi  cu  părerile  celorlalti  oameni;  după  ce  i-ai  muiat sufletul  cu  aceste  cuvinte,  adaugă  şi  pe  cele  despre  iad  şi  împărătia cerurilor. Dacă-i vorbeşti o dată şi nu o îndupleci, nu obosi a-i repeta a doua oară, a treia oara şi de mai multe ori aceleaşi cuvinte; să n-o faci cu ură,  ci  cu  fata  veselă;  uneori  întoarce-i  spatele,  alteori  linguşeşte-o, mângâi-o. Nu vezi pe pictori, de câte ori dau cu pensula, de câte ori şterg până ce fac un portret frumos? Să nu fii, dar, mai rău decât ei! Dacă cei care fac portretul unui trup îşi dau atâta silintă cu mult mai mult noi, care formăm sufletul, trebuie să folosim toată măiestria. Dacă vei modela bine chipul  sufletului  femeii  tale,  nu  vei  mai  vedea  pocit  chipul  trupului  ei, nici buzele însângerate, nici gura la fel ca gura înroşită de sânge a unui urs, nici sprâncenele negre ca funinginea de pe oale, nici obrajii văruiti ca  peretii  mormintelor.  Că  toate  acestea  sunt  funingine,  cenuşă,  praf, semne ale celei mai mari urâtenii.
(…) Să suportăm toate cusururile femeilor noastre, ca să săvârşim ce voim. Nu vezi că suportăm plânsul copiilor când vrem să-i întărcăm şi suferim orice numai ca să-i dezbărăm de laptele mamei? Tot aşa să facem şi cu femeile noastre. Să îndurăm toate celelalte cusururi, ca să reuşim să le dezbarăm de obiceiul sulimenitului şi a încondeierii ochilor. După ce i-ai  îndreptat  acest  cusur  îndreaptă-te  spre  altul,  spre  podoabele  de  aur.
Vorbeşte-i tot aşa, în acelaşi chip, şi despre acestea. Şi astfel, încetul cu încetul, formându-ti sotia ta vei fi un pictor minunat, un rob credincios, un  plugar  priceput.  Pe  lângă  acestea,  adă-i  aminte  şi  de  femeile  din vechime:  de  Sarra,  de  Rebeca,  de  femeile  frumoase  şi  de  cele  urâte  şi arată-i că toate au fost la fel de întelepte. Lia, femeia patriarhului Iacov, nu  era  frumoasă,  dar  nu  s-a  gândit  să-şi  sulimenească  chipul  ci,  chiar urâtă fiind şi nu destul de iubită de bărbatul ei, nu i-a trecut prin minte aşa  ceva,  nu  şi-a  stricat  fata;  a  lăsat-o  aşa  cum  era,  păstrându-şi
neschimbate  trăsăturile  fetei;  şi  doar  Lia  a  fost  crescută  de  păgâni.  Tu, însă,  femeie  credincioasă,  care  ai  cap  pe  Hristos,  tocmai  tu  strecori printre noi meşteşuguri drăceşti? Nu-ti aduci aminte oare de apa sfântului botez  care  ti-a  spălat  fata,  de  jertfa  care  îti  împodobeşte  buzele,  de sângele care îti înroşeşte limba? Dacă te-ai gândi la toate acestea, oricât de iubitoare de podoabe şi de găteli ai fi, n-ai îndrăzni, nici n-ai suferi să-ti  pui  pe  fată,  praful  şi  cenuşa.  Află  că  eşti  unită  cu  Hristos  şi  aruncă urâtenia aceasta! Hristos nu Se bucură de vopselele acelea, ci caută o altă frumusete,  de  care  este  şi  tare  îndrăgostit,  frumusetea  sufletului  adică.
Această frumusete ti-a poruncit şi profetul s-o îngrijeşti, spunând: Şi va pofti  împăratul  frumusetea  ta  (Ps.,  44,  13).  Să  nu  ne  pocim,  deci  fără rost. Nici una din operele lui Dumnezeu nu-i nedesăvârşită şi nici nu are nevoie de îndreptarea ta. Nimeni n-ar încerca să adauge ceva statuii unui împărat, după ce statuia a fost înăltată. Încercarea-i primejdioasă şi atrage cea, mai  mare pedeapsă.  Statuia e făcută de un om şi nu-i adaugi nimic; fata ti-i făcută de Dumnezeu şi îndrepti? Nu te gândeşti la focul iadului? Nu  te  gândeşti  la  pustietatea  sufletului?  De  dragul  sulimenelilor  îti neglijezi sufletul, că toata grija ti-o cheltuieşti cu trupul! Dar pentru ce vorbesc de suflet? Chiar trupului i se întâmplă contrarul decât ceea ce te străduieşti.  Uită-te  numai!  Vrei  să  fii  frumoasă?  Aceasta  te  face  urâtă! Vrei să placi bărbatului? Aceasta mai mult îl întristează! Şi nu numai pe el, ci îi face şi pe străini să te bârfească. Vrei să pari tânără? Aceasta te îmbătrâneşte  iute.  Vrei  să  fii  împodobită?  Aceasta  te  face de ruşine! O femeie  care  umblă  după  găteli  şi  sulimanuri  face  de  ruşine  nu  numai femeile de acelaşi rang cu ea, ci şi pe servitoarele care o ştiu cum este, şi pe casnicii care o cunosc; dar mai înainte de toti pe ea însăşi. Dar pentru ce trebuie să vorbesc de toate acestea? Am lăsat la o parte tocmai păcatul cel  mai  grozav,  că  superi  pe  Dumnezeu,  că-ti  îngropi  cinstea,  aprinzi flacăra geloziei, te iei la întrecere cu femeile care bat străzile.
Gânditi-vă la toate acestea, bateti-vă joc de acest alai drăcesc şi de această  meşteşugire  diavolească!  Depărtati  de  pe  voi  podoaba  aceasta, dar  mai  bine  spus  această  lipsă  de  podoabă!  Îngrijiti-vă  de  cealaltă frumusete,  de  frumusetea  din  sufletele  voastre,  care  este  plăcută  şi îngerilor, poftită de Dumnezeu şi dulce sotilor voştri, ca să aveti parte şi de slava aceasta pământească şi de aceea ce va să fie”. (Omilii la Matei, omilia XXX, V, în col. PSB, vol. 23, pp. 377-379)

„Nu condamn atâta pe femeia care se gândeşte numai la colanul ei cel aurit, pe cât condamn pe bărbatul, care se gândeşte cum să-şi îmbrace femeia  cu  haine  aurite. Astfel  că  şi  în  această  privintă,  voi  bărbatilor sunteti vinovatii. Voi sunteti care puneti scânteia, şi tot voi care aprindeti focul. De altfel nici nu e atât de mare păcat pentru femei, pe cât e pentru bărbati. Tu ai fost orânduit de Dumnezeu ca să dirijezi şi să administrezi pe femeie, peste tot locul tău pretinzi a avea întâietatea; deci arată şi în aceasta, că nici un cuvânt nu-ti iese din gură cu privire la luxul dorit de ea.” (Comentariile sau Explicarea Epistolei către Efeseni, omilia XIII, p. 136)

,,Păi  atunci  când  îl  văd  pe  bărbat  cu  aurării,  înfrumusetat,  cu frizura aranjată, mirosind a parfum, îmbrăcat cu haine moi şi cu mersul de femeie, luând aminte la desfătări, cum aş mai putea să-l numesc bărbat pe  unul  ca  acesta,  care  şi-a  trădat  nobletea  firii  sale  şi  s-a  potrivit  firii femeieşti? Căci dacă Pavel nu o socoteşte vrednică să se numere printre cei vii pe o femeie care face asemenea lucruri, ci o scoate din ceata celor însufletiti şi o aşază cu cei morti, zicând că cea care trăieşte în desfătări este moartă (I Tim., 5, 6), cum mai poate un bărbat care face acestea să
mai fie numărat în ceata bărbatilor, de vreme ce şi o femeie care face aşa ceva a pierdut viata?” (Omilia aceluiaşi, rostită în biserica Sfintei Irina, despre râvna celor prezenti la biserică şi despre uşurătatea celor care lipsesc  şi  despre  cântare;  şi  că  firea  nu  este  pricină  s-o  oprească  pe femeie de a apuca pe calea virtutii, în vol. Cateheze maritale, p. 77)

PS:  Superb! Intr-adevar de aur gura sfantului Ioan … Tare dibaci psiholog a fost sfantul asta 😀

%d blogeri au apreciat asta: