Vivaldi Oboe Concerto in C major-Largo-Allegro + Ennio Morricone Gabriel’s Oboe

Trei duhuri de broaste in crestinismul mileniului trei

De ceva timp incerc sa observ ”fenomenele extreme” care confrunta crestinismul ”din interior”. Desi perceptia mea este, desigur, subiectiva si partiala, cred ca ea nu este gresita , cel putin in aspectele esentiale.

Vad trei amenintari majore in ”interiorul” crestinismului: subiectivismul sentimentalist manifestat in harismatism-penticostalism, fundamentalismul orbesc partizan vizibil in toate formele de intoleranta si absolutism teologic, si rationalismul razvratit fata de Revelatie asa cum se intrupeaza in toate formele de liberalism.

Sa le iau pe rand:

1. subiectivism sentimentalist : harismatism-penticostalismul cunoaste o explozie mai mult decat ingrijoratoare pentru orice om care nu si-a lasat ratiunea ”la garderoba”. Amploarea fenomenului este de-a dreptul alarmanta. Satui de dogmatism, ritualism si sloganuri rasuflate, din ce in ce mai multi oameni imbratiseaza ”vitalitatea” harismatica chit ca acea vitalitate este cel mai adesea o contra-facere si o proba de iluzionism religios. Oameni in toata firea de la care ai pretentii de cultura si inteligenta se lasa prinsi in spirala halucinanta a manipularii grosolane la nivel de sentimente si ”trairi”. Incapute pe mana unor sarlatani maestri ai manipularii psihologice, masele intregi de ”crestini” penticostali tind sa dea noua ”definitie”/infatisare a crestinismului mileniului trei sau cel putin a protestantismului. Desi Biserica n-a fost niciodata straina de extatic si mistic, contra-facerile penticostale dau impresia returnarii crestinismului intr-o ”matrita”  ”demna” de luarea in deradere de catre agnosticul si postmodernul mileniului 3.

2.  Fundamentalismul (si dogmatismul intolerant) este ”maica” ce a ”avortat” ”eliberarea” penticostala. Cele doua extreme intruchipeaza cele doua vesnice tentatii ale spiritului uman: dominatia ”duhului”/sentimentului si tirania traditiilor dogmatizate. Este suficient sa iei nota de pretentiile arogante de ”BisericA” ale tuturor ”talibanilor” diverselor factiuni ”crestine” pentru a intelege succesul penticostalismului ca ”eliberare” din chinga de fier a  religiei institutionalizate si inchizitoriale. Talibanii ortodoxiei nici nu vor sa stea macar de vorba cu ”ereticii” catolici si (neo+)protestanti  ;  care mai de care restaurationisti se pretind ”ramasita”, care mai de care fani ai lui Calvin iti impun ”ortodoxia” predestinationista in numele lui Dumnezeu dar dupa aiurelile lui Calvin.

Alaturi de harismatism , fundamentalismul religios cunoaste o inviorare deloc prevestitoare de bine in viitor.

3. Rationalismul salbatic care a rupt ”jugul” Revelatiei si totusi se pretinde ”crestin”; imbraca diverse forme ”crestine” la moda: evolutionism ”teist”, deism, unitarianism, ”demitologizarea” Bibliei si ”inalta” critica , teologia ”eliberarii”, ”teologia” feminista, etc dimpreuna cu toate formele de razvratire de sub autoritatea Cuvantului. Si acest fenomen isi are originea in inchizitia crestinatatii politizate si hiper-dogmatizate. Daca pana la un punct revolta fata de clericalism desantat, coruptie fatisa a administratiei bisericesti, obscurantism si analfabetism cu pretentie de ”teologie ortodoxa” este legitima si inevitabila, toate formele de razvratire in numele eliberarii de aceste blestematii au ajuns ele insele blestematii si mai grozave pretinzandu-se ”eliberarea” crestinismului. Folosindu-se necinstit de ”Pavel” contra lui Petru, Iacov si Andrei, de ”Martin Luther” contra lui Francisc de Assisi, Wesley si Chesteron, samd, exponentii liberalism-rationalismului sunt la fel de  periculosi ca si cei ai harismatismului si  dogmatismului deoarece se pretind adevaratii crestini, urmasii reformatorilor, ai lui Luther si Pavel, si se folosesc de renumele lor pentru a-si promova agenda proprie, una de inspiratie draceasca sadea: anularea autoritatii Revelatiei in numele ”adaptarii” ei la contemporaneitate si a ”relevantei” pentru mileniul trei.

Toate cele trei ”versiuni” incearca sa se impuna ca adevaratul crestinism. Fiecare va incerca sa impuna redefinirea crestinismului dupa propria-i ”ortodoxie”: sentimente manipulate si sarlatanie psihologica,  dogmatism impus si politica bisericeasca perfida, ”eliberarea” de orice Dumnezeu in numele zeitei ratiune.

In fata si contra acestor hidoase pretentii de reformulare a crestinismului sta Biserica lui Cristos, cea dincolo de -isme, Biserica ”expandata” de Pavel si apostoli, Biserica aparata de Ioan Crisostom, Biserica ”reincalzita” si ”des-paduchiata” de celalalt Ion, Wesley, si fratele lui, Biserica mucenicilor si martirilor inchizitiei, comunismului oriental si ateismului occidental, Biserica lui C S Lewis, Wurmbrand si Steinhardt cu toate slabiciunile ei si ale celor mai sus pomeniti.

PS: Este de-a dreptul remarcabil modul in care John Wesley a inteles echilibrul care pastreaza intr-un raport sanatos revelatia, ratiunea, experienta si traditia: patrulaterul lui Wesley.

DECALOGUL TĂCERII


1. TACI, dacă nu ai de spus ceva valoros.
2. TACI, atunci când ai vorbit destul.
3. TACI, până când îţi vine rândul să vorbeşti.
4. TACI, atunci când eşti provocat.
5. TACI, când eşti nervos şi iritat.
6. TACI, când intri în Biserică pentru ca Dumnezeu să îţi poată vorbi.
7. TACI, când ieşi din Biserică pentru ca Duhul Sfânt să poată imprima în mintea ta lucrurile pe care le-ai auzit.
8. TACI, când eşti ispitit să vorbeşti.
9. TACI, când eşti ispitit să critici.
10. TACI, când ai timp să gândeşti.

Sursa

Despre superioritatea Septuagintei – Sf Ioan Gura de Aur

„Textul  Septuagintei  este  mai  vrednic  de  credintă  decât  toate celelalte  traduceri  ale  Vechiului  Testament.  Cei  care  au  tradus  Vechiul Testament  după  venirea  lui  Hristos,  rămânând  iudei,  pot  fi  pe  bună dreptate bănuiti că intentionat au tradus greşit profetiile, din ură fată de Hristos. Cei şaptezeci, însă, au tradus Vechiul Testament cu mai bine de o sută de ani înaintea venirii lui Hristos şi au fost multi la număr, aşa că nu li se poate aduce o astfel de bănuială; ei sunt mai vrednici de credintă şi  din  pricina  timpului  când  au  făcut  traducerea  şi  din  pricina  multimii traducătorilor şi din pricina acordului dintre ei la facerea traducerii. Dar  chiar  dacă  iudeii  aduc  mărturia  celorlalte  traduceri  ale Vechiului  Testament,  şi  atunci  biruinta  va  fi  tot  de  partea  noastră”.
(Omilii la Matei, omilia V, II, în col. PSB, vol. 23, p. 69)

%d blogeri au apreciat asta: