John Wesley – pazitor al sambetei? Se pare ca DA(desi doar temporar)! Si azi exista metodisti ”de sambata”!

De cand orientarea mea teologica este una wesleyana, profesorul meu de ebraica, greaca si altele – Florin Laiu,  ma sicana amical ca as fi o ”ciudatenie” teologica( n-a folosit cuvintele astea dar cam asta citeam printre randuri…) : ma ”declar” (de orientare) wesleyan(a) dar sunt si sabatarian.

”Singura problemă este că metodişti de ziua a şaptea nu au existat niciodată.” imi spunea domnia sa cu un zambet invingator-ironic.

Si cum viata e plina de surprize, ce mi-e dat sa descopar chiar intr-o carte celebra adventista, adica chiar scoasa de cultul domnului profesor?

Metodişti sabatarieni. O mişcare reformată metodistă, cunoscută ca Wesley Synod, a redescoperit Sabatul în 1996. Intr-o convorbire telefonică, episcopul Steven Sanchez, S.T.D., mi-a spus că el prezidează peste 68 de congregaţii, împrăştiate peste tot în America de Nord. Preocuparea lui Wesley Synod este să se întoarcă la rădăcinile ebraice ale creştinătăţii. Ei cred în păzirea Legii lui Dumnezeu, în general, şi a Sabatului, în special.
Episcopul Sanchez mi-a explicat că, deşi denominaţiunea lor a fost numai recent organizată, ei rămân în totală tradiţie wesleyană, pentru că, la un anumit timp, John Wesley a fost un păzitor al Sabatului zilei a şaptea şi a crezut în păzirea legilor dietetice. El susţine că această informaţie nu se află în biografiile vieţii lui Wesley, dar poate fi găsită în cărţi mai timpurii. El mi-a promis că-mi va trimite ceva din această documentare. Synodul Wesley se vede pe sine ca reînvierea adevăratului metodism. Evident că aceasta a dat naştere la unele probleme cu Biserica Metodistă, faţă de care mai sunt încă obligaţi.
Synodul Wesley păzeşte Sabatul de vineri de la apus până Sâmbătă la apus, mergând la biserică Sâmbătă dimineaţa, abţinându-se de la munca obişnuită, pentru a da prioritate Domnului în cugetarea şi trăirea lor. Este încurajator să vezi cum Duhul Sfânt mişcă inimile creştinilor din denominaţiunile principale, spre a regăsi moştenirea ebraică a credinţei creştine, mai ales prin întoarcerea la principiul şi practica păzirii Sabatului.

Samuele Bacchiochi ”Sabatul sub foc incrucisat”, p. 299, Editura Viata si Sanatate

Asadar:

1. Dupa marturia episcopului metodist mai sus citat, John Wesley insusi ar fi tinut sambata temporar. Sunt de asteptat si cercetat dovezile.

2. Astazi una din entitatile religioase ale mostenirii lui Wesley, reclamandu-se continuatoarea fidela a lucrarii sale, revine la pazirea sambetei asa cum  primii crestini au fost pazitori ai sambetei.

3. Informatia vine chiar pe filiera domnului profesor Laiu. Sa nu fi citit dansul cartea si sa nu fi avut habar de Sinodul Wesley? Mai mult decat atat, aceeasi informatie aparea in newsletter-ul prof. Bacchiocchi din 17 June 1999.

Chiar daca Wesley a fost temporar ”sambatar” sau nu mai avem suficiente informatii pentru a clarifica acest aspect, un lucru este clar: Wesley a fost un promotor serios al intoarcerii crestinilor la principiul sabatului – iata AICI o predica a sa suficient de elocventa .  Si AICI o scrisoare  a sa catre un calcator al sabatului. Daca Wesley a revenit totusi la identificarea sabatului zilei a saptea cu duminica, aceasta slabiciune nu este una de neinteles de la un prelat anglican interesat mai degraba in re-evanghelizarea Angliei anglicanismului sleit si ”bolnav” decat in restaurarea unui crestinism primitiv 100% ”kosher”.

Mai mult, daca informatiile dupa wikipedia sunt corecte, atunci nici Methodist Church of Canada nu e straina de sabatarianism…

Draga domnule profesor, SAH-MAT ! 🙂 Cu propriile-va ”arme”! 🙂

PS: este interesant de cercetat daca episcopul metodist a apucat sa-i furnizeze profesorului Bacchiocchi (inainte de decesul acestuia) invocatele  dovezi nefacute publice pana azi despre sabatarianismul (temporar al) lui John Wesley.

”Fenomenul” Andre Scrima evocat de Plesu,Liiceanu, Patapievici

PS: a se vedea si https://sldsjd.wordpress.com/2010/03/14/reinventarea-crestinismuluir/

%d blogeri au apreciat asta: