Timp fara pret

Cei care sunt atenti sa respecte dorinta divina ca ziua a saptea , sambata, sa fie zi sfanta pentru Dumnezeu (Facerea/Geneza 2:2-3, Iesirea/Exod 20:8-11, Matei 19:17-21,Ioan 14:15 ) nu doar o data au fost in situatii delicate: angajatorul i-ar fi vrut si sambata la munca sau vinerea seara dupa apus. Bineinteles ca explicatiile nu de putine ori s-au lovit de sprancene ridicate a mirare mai ales daca sabatarianul refuza si o retribuire  ”compensatorie” pentru sambata plus: ” adica nu vrei sa castigi mai mult?” Cand sambatarul mai are si o situatie financiara nu chiar roza, uimirea patronului se transforma in stupefiere cu risc de a degenera in eticheta: ”fanatic religios” pentru ”nefericitul” ”capos”.

Ceea ce lumea de azi, care se invarte in jurul banului, nu prea poate sau vrea sa priceapa este cum se poate ca de dragul unor ”banale” cuvinte dintr-o ”carte invechita”/”mazgaleli” sa refuzi venituri mai mari echivalente unor nevoi/placeri/mofturi satisfacute.

Daca sabatarianul ar avea insa ”tupeul” sa afirme ca : ”nici daca m-ati plati cu un milion de euro pe secunda sabatica n-as putea accepta” iar suma ar putea creste oricat iar raspunsul ar fi invariabil: ”multumesc frumos, secunda sabatica nu are pret pe care sa fie cumparata”, banui ca angajatorul ar fi scandalizat si s-ar gandi daca nu cumva e cazul sa-si interneze angajatul la un spital/sanatoriu de o anume ”orientare”…

Ma intreb insa cati sabatarieni ar rezista tentatie indiferent de zerouri, si apoi cati sabatarieni care au avut taria sa reziste ar pretui apoi fiecare secunda sabatica la nepretuita ei valoare(sfintita si binecuvantate pe veci de A-toate-Stapanul)… Aceasta ultima intrebare mi-aduce aminte de povestea ”Idiotului” din inceputul romanului dostoievskian. Desi acolo se vorbeste de timp de har, timp ”in surplus” , la general, cu atat mai mult cred ca se aplica secundei sabatice – timp de har binecuvantat dumnezeieste –  idealul printului Maskin.

–  Eşti cam eliptic, observă Aleksandra; dumneata, printe, ai vrut, probabil, să demonstrezi că nici clipita cea mai scurtă nu trebuie dispretuită, iar uneori cinci minute valorează mai mult decît o comoară. Toate acestea sînt cît se poate de lăudabile, dar, dacă-mi dai voie, o dată ce prietenului dumitale care ti-a povestit toate aceste grozăvii… i s-a comutat pedeapsa, prin urmare i s-a acordat această „viată infinită”. Ei bine, ce-a făcut el apoi cu această bogătie a lui? A trăit „calculînd” fiecare clipă?
– A, nu; mi-a spus-o chiar el – căci l-am întrebat şi despre asta – şi mi-a mărturisit că n-a trăit deloc aşa şi că, dimpotrivă, irosise fără rost multe, multe clipe.
– Prin urmare, aveti experientă concludentă, care dovedeşte că nu e chip să trăieşti „drămuind” orice clipă. Dintr-un motiv sau altul, dar nu e chip.
– Da, dintr-un motiv sau altul, dar nu e chip, repetă printul, aşa mi s-a părut şi mie… Şi totuşi nu-mi vine a crede…
– Cu alte cuvinte, crezi că îti vei trăi viata mai rational decît toti ceilalti? întrebă Aglaia.
– Da, mă gîndeam şi la asta uneori.
– Şi te mai gîndeşti şi acum?
–  Da… mă gîndesc şi acum, răspunse printul, continuînd s-o privească pe Aglaia cu un zîmbet blînd şi chiar sfios; dar îndată după aceea rîse iar, uitîndu-se înveselit la ea.
– Eşti modest, n-am ce zice! spuse ea aproape enervată.

%d blogeri au apreciat asta: