Papa scrie cel de-al III-lea volum despre Isus



Septicemia spiritului si elixirul insanatosirii

Noi ştim că omul nostru vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie lăsat fără putere, ca să nu mai fim sclavi ai păcatului, ( Romani 6:6)
Căci eu, prin Lege, am murit faţă de Lege ca să trăiesc pentru Dumnezeu. Am fost răstignit împreună cu Cristos ( Galateni 2:19 )
Cei ce sunt ai lui Cristos Isus şi-au răstignit firea cu poftele şi dorinţele ei. (Galateni 5:24)

Sfantul apostol Pavel/Paul vorbeste in repetate randuri despre rastignirea crestinului ”impreuna cu Cristos”. Ba chiar parca face – indirect – din aceasta realitate un semn al recunoasterii celor ce sunt ai lui Cristos.  Totusi sa nu fie ai lui Cristos cei in care firea veche mai ”misca”? Rastignirea ”omului vechi” apare in Scripturi la timpul trecut. Insa rastignirea firii/naturii decazute/pacatoase este un proces chinuitor zilnic, secunda de secunda, este nimic mai putin decat purtarea non-stop a propriei cruci pe care firea se zvarcoleste si tipa cat timp n-o dai jos de acolo. Firea, precum sarpele cu capul zdrobit, inca nu e moarta. Ba, dupa cum se zvarcoleste si racneste, ai zice ca e foarte vie… Acesta este procesul la care se refera si parintele Steinhardt:

Sa fii crestin inseamna sa fii chinuit in fel si chip. Cel mai bun lucru este sa fii in stare de a nascoci nesfarsite moduri de a te chinui tu insuti; daca insa nu esti destul de tare, poti oricum nadajdui ca lui Dumnezeu i se va face mila de tine si te va ajuta sa ajungi la starea de suferinta.E lucru teribil clipa aceea in care Dumnezeu scoate instrumentele in vederea operatiei pe care nici o putere omeneasca nu o poate aduce la savarsire: sa-i smulga omului dorinta de a trai, sa-l omoare pentru ca sa poata trai ca un mirt. Menirea vietii acesteia este de a te duce la cel mai inalt grad al scarbei de viata.

Iata incercarea: sa devii crestin si sa starui in a ramane crestin: e o suferinta careia nici o alta durere omeneasca nu-i poate opune boldul si framantarile ei. Si totusi, nu crestinismul e crud, nu Hristos e crud. Hristosul este in Sinea Sa blandete si dragoste; cruzimea provine din faptul ca in aceasta lume trebuie crestinul sa-si petreaca viata si in ea trebuie sa-si exprime conditia sa de crestin deoarece Hristos nu-i chiar atat de bland, adica atat de slab, ca sa-l scoata din ea.”

Cand ispita te chinuie,te arde, cand simti ca o sa crapi daca nu-i dai curs, nu uita ca ai de-a face doar cu un truc al vechii firi care vrea jos de pe cruce. Si cand resimti chinurile rastignirii –  pentru ca firea nu-ti e ceva  exterior, ci chiar o parte foarte ”conectata” la nervii tai,  deci durerea ei o resimti din plin si neatenuata – nu uita ca asa cum Cristos a suferit chinurile rastignirii si tu, urmasul Lui, esti chemat sa te faci partas rastignirii, rastignirii propriilor ”tortionari” ai lui Cristos. El a murit nevinovat pentru pacatele mele si ale tale,  tu ai propria ta rastignire ca o consecinta a alipirii tale de Cristos. Intr-un fel, avem parte de soarta talharului pocait: suntem si noi pe cruce,  langa si de dragul lui Cristos, dar pentru pacatele noastre. Rastignirea noastra nu ne ”cumpara” mantuirea ( Doamne-pazeste!) ci este o consecinta a mantuirii,primita ”la pachet” impreuna cu mantuirea: daca  n-am fi mantuiti nici n-am avea de ce sa ne rastignim firea, care ar putea huzuri bine-merci. Corolar: cine nu-si rastigneste firea nici sa nu se creada mantuit. Ca nu e!

Duhul lui Cristos, asemeni alcoolului pentru microbi, elimina  ”infectia” pacatului – proces usturator si deloc confortabil… Ispita este sa te sustragi durerii operatiei, care este una pe viu, chinuitoare. De-asta crestinismul adevarat este pentru ”barbati” care stiu sa stranga din dinti si sa indure. ”Crestinismul” roz-bombon, fara rastignirea firii si sfintire, cel turuit de guralivi si palavragii, este o contrafacere draceasca si nimic mai mult.

Mozart: Sanctus & Benedictus

%d blogeri au apreciat asta: